Atentie continutul articolului poate fii daunator celor care il analizeaza prea pofund. De preferat sa nu va identificati cu personajele pentru ca acestea sunt fictive, rodul imaginatiei mele mirobolante. Orice asemanare cu realitatea este o coincidenta.
Cand vine vorba de combinatii, cu totii stim ca mix-ul bun il gasesti foarte greu… si acum ma refer la relatii gen eu-tu si restul lumii. Si ca sa pastrez aparentele metaforice o sa ma rezum deocamdata la partea eu-tu.
Vag si ca prin ceata reusesc sa pipai intelesul cuvintelor tale. In cele din urma imi dau seama “ce poti” si profound dezamagita de limita posibilitatilor zambesc pierduta ca si cum acesta ar fi finalul: “femeile sunt curve si vrea bani…”, dar “barbatii sunt mitocani si vrea sex…”.
Cu sufletul ca si o carte deschisa, femeia risca sa fie citita gresit. Fara drept la replica uneori isi asuma roluri indecente, nu ca ar reprezenta-o ci pur si simplu pentru ca s-a aflat la locul potrivit cu persoana nepotrivita. Legatura eu-tu devine tu si restul lumii: cand tu faci parte din marea majoritate: fie ca esti o “ea” si vrea bani… fie ca esti un “el” si vrea sex.
Ca sa elimin acum continutul de drama iti spun ca “daca dragoste nu e, parca e bine…”. Experienta e cel mai dur professor deoarece mai intai iti da testul si apoi iti preda lectia. Merita insa, chiar si cu riscul de a fi: ACUZAT de visare, JUDECAT pentru naivitate, CONDAMNAT pentru speranta.
Am fost eu, tu si restul lumii…
a se consuma cu piesa atasata:
Filed under:
buMbastic thoughts,
ciudate,
de toate,
el si ea...,
filozofii,
jurnalul unei blogherite,
muzica,
no ending story,
o mie si una de ganduri,
scrisori,
stronger —
Un comentariu
ianuarie 29, 2010
Cu o privire seacă şi un zambet searbăd, pierdută în gânduri, rătăcită-n amintiri, ca o umbră hoinareşte pe străzile reci şi albe a unui oras prea mic pentru inima ei. Vântul îi loveste obrajii roşii şi ochii abea deschişi îşi scaldă miile de lacrimi undeva în adâncul fiinţei, căci fata gri nu-şi permite să plângă. Ea e puternică, ea merge mai departe şi cu fiecare pas încearcă să uite că oamenii sunt falşi, că oamenii sunt cruzi, că oamenii ucid suflete.
Ecoul cuvintelor care dor înca răsună când se lovesc de pereţii moi ai sufletului. Veninul lor îi stropeşte şi sufletul devine tot mai tare….aproape împietrit… de venin, de rece, de noroi. Dar speranţa apare ca o raza de cald şi o arde pe dinăuntru. În mintea ei mii de glasuri se luptă în cuvinte… ea râde isteric şi-şi dă seama că a pierdut prea mult timp… E momentul să renască, e momentul să lupte căci fiinţa divină încă îi protejează paşii.
Ea e fericită zilele astea, e puternică, ea a învăţat să creadă din nou în oameni, să-i iubească, să-i ierte. Ea ştie că vor veni alte valuri, mai mari, mai puternice, mai reci care poate o vor dărâma, o vor sufoca, dar mai ştie că va avea puterea de fiecare dată să se ridice, să lupte, să ierte, să mearga mai departe… şi asta pentru că… ea nu e singură. Cineva mereu îi poartă de grijă.