Abisuri

Tună și fulgeră. Așa i se pare. Se cutremură tot cartierul. Străzile pline de gropi, neasfaltate, bălțile rămase de la ultima ploaie, geamurile caselor. Lângă ea cineva începe să plângă. Miroase a transpirație și a mucegai. Nu știe câți sunt. Câți au încăput. Câți au reușit să intre. E un…

Un metru șaizeci. Era cea mai înaltă din clasă. Clasa a șaptea. Cea mai sensibilă. Plângea din orice. Cea mai slabă. Cea mai urată. Cea care purta ochelari. Cea mai vulnerabilă. Cea mai timidă. Cea mai bine crescută. Nu-i ieșeau cuvintele când ar fi vrut să le spună ceva. Nu…

Era o zi oarecare dintr-o vară din secolul trecut. Învățasem toată ziua și aveam nevoie de o pauză. O să mă plimb pe bulevard, mi-am spus, și, la primul semafor te-am întâlnit pe tine. M-ai privit fix. Mi-ai zâmbit. M-am înroșit. Ți-am zâmbit. Nișe degete subțiri, cu o manichiură perfectă,…

Avea părul lung, ochii verzi și făcea cele mai mici sarmale din univers. Duminicile invita toată strada în curte, la un grătar, iar în restul săptămânii muncea în trei schimburi, la fabrica de stofă din oraș. Vorbea și maghiara și săseasca, de nevoie, de pe vremea războiului, dar despre asta…

Am deschis ochii și am început să plâng. Era dis de dimineață și mi-era frig. Foame. Am fost crescută de bunici, am luat ambele trepte, am intrat la facultate, am supraviețuit Revoluției, am călătorit, am văzut cam trei sferturi din lumea asta, am întâlnit oameni minunați, am citit sute de…

Stăteam ascunsă zile-n șir în spatele unor ecrane, nopțile mi le petreceam vânând visele iar diminețile îmi treceau de parcă nici n-ar fi fost. Inventam algoritmi sofisticați pe care echipe întregi de agenți le testau. Lucrurile se întâmplau cu viteza luminii, săptămânile deveneau luni și lunile ani. Până într-o zi,…

Patru pași. Mă opresc într-o ușă de stejar. O deschid încet, să nu trezesc toată casa. Cinci pași spre stânga, intru în baie, dau cu apă pe față, frec dinții cu pastă de dinți, aplic o cremă hidratantă. Șapte pași spre stânga, în bucătărie e frig. Îmi fac o cafea,…

Afară e un ger de crapă pietrele și eu mă plictisesc de moarte. În ultimul timp nimeni nu mai are nevoie de mine. Poate doar pisicile.  Pisicilor le este frig și foame și, de câteva săptămâni bune, doar ele au nevoie de mine.  În lipsa de altceva, citesc. Mult.  Tocmai…