De cand ma bate gandul sa-mi mut locul de munca la morga, unde trebuie sa fiu foarte sobra, bag seama ca am devenit o persoana foarte serioasa.Stai sa ma duc sa ma scuip de deochi in oglinda, pana nu-mi trece. Si din nemarginita mea seriozitate va mai propun azi un subiect „greu” spre dezbatere. Zau ca ma intereseaza foarte tare parerea voastra!
Obisnuiesc sa urmaresc emisiunea lui Moise Guran de la radio, „Romania in direct”.Fiind o emisiune construita exclusiv pe telefoanele ascultatorilor care isi spun punctul de vedere pe o tema data mi se pare un bun prilej de a lua pulsul natiunii. Uneori ma revolt, alteori empatizez, dar in final constat cam cum gandeste majoritatea populatiei. Si azi s-a discutat o tema pe care am dezbatut-o si eu dar numai in forul meu interior. Ca asa dezbat eu, mai mult pe dinauntru si fara public ca sa nu ma contrazica nimeni. 🙂 Tema era cat de patrioti suntem si ce am face in cazul unui conflict armat, daca am pleca sau nu sub arme. Avand in vedere situatia exploziva din Ucraina chiar mi se pare un subiect bun de discutie, de-asta m-am intrebat si eu ce as face cu statutul meu de rezervist (ditamai sergentu’, vorba aia, daca nu cumva m-o fi facut si pe mine general si au uitat sa ma anunte!).
Si incep sa sune oamenii. Cei mai multi mi se pare ca rostesc lozinci, le tremura artificial vocea vorbind de tarisoara si de patriotism si ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa dupa ce au tot migrat pe alte meleaguri. Spun ca tara merita orice sacrificiu, ca ar muri pentru patrie, pentru copii, pentru istoria careia ii suntem datori. Unii aduc in discutie clasa politica, altii strabunicii cazuti pe fronturi; unii rememoreaza revolutia, altii razboaiele mondiale… Apoi suna un nene care parca citeaza din mine. Culmea, e tot pasoptist, a trait cam ce am trait si eu si a suferit aceleasi transformari mentale si sentimentale. Si spune omul asta cati tineri au murit din entuziasm si patriotism la revolutia ca sa se poata cocota unii acum in varful gramezii si sa ne sfideze de acolo, cum mergeam si noi, cei educati in vremuri ceausiste, la Cantarea Romaniei, la munci patriotice, la pregatire militara, cum eram indoctrinati sa facem sacrificiul suprem dupa modelul stramosilor nostri care au cladit Romania Mare. Si mai spune cat de nedrept ar fi sa plecam acum iar la oaste ca sa aparam, ce? O tara care nu ne merita, care nu ne respecta, care ne jecmaneste de taxe, un viitor incert si o clasa de parveniti care trebuie sa-si apere averile si bunastarea. In concluzie omul, care parea un om instruit, nu un fanfaron incult, spune ca el se declara de pe acum primul dezertor al tarii, ca el trebuie sa-si arate patriotismul altfel decat sa moara ca fraierul pentru interesele altora. Eu sar ca arsa, refuz sa cedez locul de primul dezertor fiindca mi l-am adjudecat de ceva vreme, din polemicile cu Sotu’, ofiter de cariera dar pensionar si care zice ca se va prezenta la datorie de cum suna goarna!
Asa ca eu problema asta o am: nu sunt patrioata daca refuz sa mor ca o tolomaca pentru niste idealuri in care nu cred? Asta sa fie rostul meu in viata, sa fiu carne de tun ca sa scrie unii istoria dupa bunul plac? E o lasitate sa nu vrei sa lupti si sa iei viata altuia atata timp cat putem folosi ratiunea si diplomatia? Si ce rost mai au razboaiele in ziua de azi cand ele nu aduc niciodata pacea? Ma gandesc la zecile de ani de cand e vanzoleala in Afganistan, de exemplu, ba se perinda rusii, ba americanii si fiecare are un castig numai tara aia amarata ramane in paguba, sacrificata pentru interese straine…
Si cand l-am mai auzit si pe Base cum vrea el sa faca mobilizarea rezervistilor chiar m-au apucat bazdacii. Pai ce mama dracului v-ati mai infratiti cu NATO si ne-ati pricopsit cu Marele Scut daca tot la baioneta ne e nadejdea? Am luat niste avioane resapate, am carpit niste frgate de la fier vechi, cica vrem sa reinviem si submarinul-conserva si apoi tragem linie, adunam si ajungem la concluzia ca trebuie sa adunam rezervistii. Sa pregatim si furcile si topoarele? Eventual drujbele, sa vada mapamondu’ ca ne-am modernizat…
In concluzie, ca sa nu ma aprind prea tare si sa nu ma mai pot opri,zic pe sleau: nu merg la nici un razboi! Cine il incepe, ala sa-l si faca, nu el cu carioci pe harta si eu cu matele vraiste prin transee. Sau, sa nu ziceti ca nu fac si concesii, merg, dar cu o conditie: sa-i vad in fata mea, calare pe cai albi, pe instelatul general Oprea si pe toti aia de de-au dat in spondiloza de greutatea atator stele pe epoleti desi am mari dubii ca ar nimeri cu pusca turla unei biserici de la zece metrii. Turla bisericii am zis, nu musca de pe turla bisericii, cum pot eu, campioana la impuscaturi si pe care nici macar sergent major nu m-au facut!
Pace, fratilor! Faceti dragoste, nu razboi! Si poate mai faceti si niste copii sa nu raman somera. 🙂
O zeama de cuvinte 