Afreuda

Dragii mei, ma plictisesc tare la serviciu. Stiu, nu e nici pe departe o noutate. Dar v-o spun nu ca sa ma plang (vorba vine) ci ca sa va justific de ce mai mazgalesc o postare din moment ce deja mi-am luat la revedere pentru vacanta. Pai de-aia… stiti voi, e vineri, e ultima dupaamiaza inainte de concediu, deadline nu am, chef de lucru nici atat… asa ca m-am hotarat sa va povestesc acum despre „The Doors of Perception”.

Dupa cum probabil ati observat am devenit teribil de curioasa in privinta starilor alterate de constiinta. Cred ca este deja a patra carte pe tema asta despre care scriu aici, intr-un timp relativ scurt. Nu va impacientati, nu o sa dureze. Probabil voi citi o vreme tcsp pe tema asta  (tcsp este abrevierea mea de la Tot Ce Se Poate, va spun acum, ca poate o mai folosesc, si sa stiti despre ce e vorba), pana ma satur si trec la altceva, dupa care o sa-mi revina iar cheful, dupa care iar o sa ma lase, si tot asa. Cam asa fac cu multe domenii, exceptie face doar psihanaliza, unde citesc constant si intr-un ritm fara prea multe ‘puseuri’.

Asa. Deja imi inchipui intrebarea: asta ce mai zice? Pai ce sa zica… a luat un soi de radacina de cactus, numita peyote, a carui substanta activa se numeste mescalina (cred ca asa se traduce ‘mescalin’ din engleza). Efectul a durat in jur de 8 ore, din cate imi amintesc, si s-a caracterizat printr-o modificare a functiilor perceptiei, un soi de abulie, inducerea unei stari contemplative extreme, o investire augmentata a starii de ‘a fi’, ‘a exista’, a ‘fiintarii’.

Initial a observat faptul ca se evidentiaza mult mai clar culorile. Se accentuase mult capacitatea lui senzoriala vizuala. Apoi a observat ca nu il mai intereseaza functionalitatea unui obiect, ci forma sa, si felul in care se compune forma lui cu formele obiectelor din jur. Spatialitatea devenise cumva alterata, modificata, relatiile de adancime fiind decartate de constiinta, contand numai proiectia 2D a ansamblului spre care isi indrepta privirea.

Apoi, a ramas contemplandu-si in mod tembel cutele pe care le faceau proprii lui pantaloni, mirandu-se ce forme minunate si ce modele sublime creaza. ‘This is the way one ought to see’, isi spunea in mod obsesiv. Adica sa vezi dincolo de util, frumosul dincolo de estetic, dincolo de intentia catre senzational a creatorilor de frumos. Pentru el cea mai banala dezordine vizuala pe care in mod uzual o treci cu vederea, devenea prilej de contemplare si o asimila pe cale emotionala.

Incepe sa faca o excursie prin oras, si nimereste intr-o librarie. Acolo se apuca sa rasfoiasca albume de arta, si sa descopere in tablouri si sculpturi aceeasi preocupare pentru ‘pattern’-urile intamplatoare pe care le face… o draperie, spre exemplu, sau scoarta unui copac. De unde deduce ca artistii au capacitatea asta augmentata de a privi.

Observandu-se pe el insusi, isi da seama de faptul ca nu mai simte nevoia sa actioneze. Tot ceea ce il preocupa este sa stea, sa simta si sa contemple. Considerente legate de supravietuire, de cotidianul banal, de activitati uzuale devin total irelevante. Sentimentul de ‘a exista’ devine prevalent si absolut suficient ca sa justifice ignorarea si eliminarea din constiinta a oricarui tip de scop.

In a doua parte a cartii se apuca si face apologia consumului de substante psihotrope, chestiune care i-a adus multe critici. Ideea e in felul urmator: domle, nevoile noastre psihologice sunt mai mari decat ne poate oferi interactiunea cu realitatea in starea normala de constiinta. De aceea unii oameni cauta refugii in consumul de tutun sau de alcool, singurele substante psihotrope acceptate de lege. Dar si alcoolul si tutunul sunt nocive, creaza dependenta si sevraj. Pe cand mescalina nu. Consumatorii de mescalina, zice el, sunt scutiti de ‘hangover’ (are si alt sens in afara de cel de ‘mahmureala’?), nu devin dependenti si, in plus, efectul ei asupra comportamentului este unul extrem de inofensiv (social vorbind) pentru ca induce o stare de contemplare, si inhiba dorinta de a actiona in orice fel. Deci, consumatorul de mescalina nu devine un pericol social sub influenta drogului. ‘He just wonders around, minding his own business.’ Ce propune el este sa se legalizeze si sa se reglementeze sintetizarea acestei substante pe cale chimica, cu atentie sporita la dozaj si la constituentii suplimentari, astfel ca, prin consumul acestei substante sa se indeplineasca nevoile psihologice de a transcende banalul perceptiei obisnuite, eliminandu-se astfel efectele secundare nedorite ale consumului la scara larga si pe termen lung a celorlalte substante psihotrope mai nocive.

Cam asta.

A, si… ce-i cu titlul asta? Pai ideea pe care o avanseaza inca de la inceput este urmatoarea: domle, mintea noastra are capacitatea de a percepe ‘tot ce se intampla in univers’. Numai ca, pentru a ne asigura supravietuirea, ne-am adaptat capacitatile perceptitive rezumandu-ne la perceperea unei mici franturi de elemente asimilabile, ca sa nu fim coplesiti de informatie cu care nu avem ce ‘face’ (adicatalea nu ‘foloseste’, nu e ‘utila’ in termeni de supravietuire). Ei bine, aceste substante curata si largesc temporar ‘lentila’ perceptiva, si ofera o gama mai larga de perceptii, chiar si extrasenzoriale.

Hmmm…

Read Full Post »

Nu am mai citit un sf de cativa ani de zile. Cred ca vreo 5. Ba nu, mint, de 2, ca am avut o tentativa de a citi Dune. Tentativa nereusita. Nu mi-a placut deloc, mi s-a parut deconcentranta. M-am oprit la volumul II.

Ei bine… Ubik mi-a redeschis gusturile. Mi-a placut enorm.

Nu am sa o povestesc, doar am s-o recomand. Este, intr-adevar o carte greu de povestit. Complexa cu implicatii filozofice substantiale.

Teoria pe care o avanseaza in privinta comunicarii si a formei pe care o ia aceasta cu ‘lumea de dincolo’, perspectiva asupra mortii, felul in care este alterata realitatea de subiectivitatea altcuiva, influentarea materiei de catre minte, parapsihologie si ‘anti-parapsihologie’. Absolut fascinanta.

Cat despre Ubik… ei bine ubik…

Voi ce-ati mai citit de autorul asta? ce-mi recomandati? Am auzit ca e reducere la Nemira. 10 lei volumul. E adevarat? Daca da… hai sa dam navala!

Read Full Post »

Carlos Castaneda este un tip nascut in Peru, care, daca ar mai fi trait ar fi avut 84 de ani in momentul asta. Din nefericire, condoleantele pentru moartea lui au trebuit efectuate acum 11 ani. (Asta este o alta cale de a va comunica faptul ca si-a facut veacurile intre anii 1925 – 1998, cifre pe care oricum nu le va retine nimeni, dar… sa nu ziceti ca nu v-am spus.)

Ei, ce-a facut nenea asta? Pai ce sa faca, l-a ros curiozitatea in privinta samanismului mezoamerican, si s-a dus la fatza locului sa experimenteze. A intrat sub tutela unui saman numit Don Juan Marcus cam pe cand avea 35 de ani si a invatat de la individul asta cam cu ce se papa samanismul. Dupa care (sau in timp ce, nu stiu sigur) s-a apucat sa toarne carti, prima fiind ‘Invataturile lui Don Juan’, aparuta in 1968 (adica dupa 8 ani de cand l-a cunoscut).

‘Cealalta realitate’ este singura carte scrisa de el pe care am citit-o. Dupa cum v-am povestit, mi-a facut-o cadou o prietena, ca altfel nu cred ca dadeam de ea prea curand. Este tot despre starile alterate de constiinta, obtinute prin fumatul unor ierburi sau consumul unor ciuperci halucinogene.

Cartea este o naratiune la persoana I care povesteste cararea initiatica a unui invatacel (probabil el insusi) al acestui Don Juan, care se numea pe sine ‘vrajitor’. Si ce se-ntampla? Pai se intampla in felul urmator: Don Juan ii da invatacelului pipa s-o fumeze si, in decursul fiecarei experiente il asista pe acesta, oferindu-i informatii si diferite interpretari ale experientelor lui. Sunt astfel introduse o serie de concepte reprezentative pentru stilul de gandire si pentru modul de a privi lumea al lui Don Juan.

Astfel, invatacelul patrunde o parte din tainele ‘vrajitoriei’, experimenteaza ‘cealalta realitate’ (care de fapt denumeste realitatea subiectiva pe care o creaza constiinta noastra in comunicare cu ceea ce se afla ‘dincolo de noi’), se mira, intreaba, incearca sa priceapa si sa-si schimbe modul de intelegere clasic-occidental, si, in final se intoarce la viata lui, fara ca in el sa se fi produs schimbari majore.

Ce sa va spun… cartea este interesanta, trezeste curiozitatea. Dar nu este una din cele mai placute lecturi. Nu incita si lasa o multime de lucruri nelamurite, confuze, neexplicitate. Dac-ar fi sa o caracterizez folosind un singur cuvant, l-as alege pe cel de ‘frustranta’.

Asa ca aveti grija! Va sarut!

Read Full Post »

Asta e genul de carte pe a carei coperta 4 citesti recomandari de genul: ‘Pur si simplu fascinanta si nu de putine ori surprinzatoare…’ sau ‘O lectura extrem de captivanta’ sau ‘Gladwell este inteligent, convingator, bine informat si provocator… The Tipping Point este plina de idei interesante’.

Si stiti ceva? De data asta chiar au dreptate.

Despre ce e vorba? Este vorba despre cum actiuni minore si foarte bine ‘targetate’ pot provoca schimbari de foarte mare anvergura la nivel social.

Cu studii de caz foarte bine explicitate si analizate in detaliu, exemplificari precise si date statistice, tipul asta ne arata faptul ca un fenomen social cum ar fi delicventa, sinuciderea, consumul unui anumit produs din comert, educatia pot fi influentate drastic prin cateva masuri simple, daca este detectat asa numitul ‘punct critic’. Adica acei factori care influenteaza fenomenul si care, depasind o anumita valoare, determina ca fenomenul sa ia brusc amploare.

Cartea ofera o viziune ‘altfel’ asupra lumii in care traim, asupra felului in care suntem influentati intr-o directie sau alta, asupra structurii retelei noastre de prieteni, cunostinte si relatii.

Intr-adevar, foarte bine informat, foarte bine documentat. Jos palaria.

Intr-un anumit capitol, se discuta despre dependenta de droguri. Si pentru ca au aparut si in spatiul acestui blog anumite discutii pe tema asta, o sa va transcriu un paragraf care mi s-a parut foarte relevant:

[…]Abordarea absolutista in combaterea drogurilor porneste de la premisa ca experimentarea este echivalenta  cu dependenta.[…] Dar stiti ce spun statisticile in cazul experimentarii cu droguri ilegale? Un sondaj realizat in 1996 asupra consumului de droguri dezvaluie ca 1.1% din cei intervievati au declarat ca au consumat heroina cel putin o data. Dar numai 18% din acest procentaj de 1.1% consumasera heroina in anul respectiv si numai 9% dintre ei consumasera in luna respectiva. […] In cazul cocainei, cifrele sunt si mai neasteptate. Dintre cei care au consumat vreodata cocaina, mai putin de un procent – 0.9% – sunt consumatori in mod regulat. Aceste cifre ne comunica faptul ca experimentul si consumul masiv propriu-zis sunt doua lucruri cu totul diferite.[…]

Recomand cartea asta tuturor celor pe care-i intereseaza psihologia, sociologia si… marketingul. De pe coperta 4 ei vor sa intelegi ca oamenilor de afaceri le este dedicata cartea (pentru ca-s mai multi si mai ‘cumparaciosi’, nu de alta), insa continutul este in mod evident adresat sociologilor.

S-aveti pofta 🙂

…si daca vreti un review mai exhaustiv al cartii asteia, cititi pe Bookblog.

Read Full Post »

Da, inca una. Si probabil ca or sa mai urmeze pe parcurs pentru ca domeniul mi se pare extrem de interesant.

Cartea asta mi-a placut mai mult. Este o trecere in revista a activitatii si a teoriilor autorului, un fel de sinteza a intregii lui ‘opere’. Mai mult decat o colectie de povesti despre cazurile sale, trateaza principalele concepte si conceptii ale psihologiei transpersonale, si a ceea ce a reiesit din experientele lui Grof cu LSD si respiratia holotropica.

Ce mi-a atras atentia cel mai mult a fost etiologia afectiunilor psihice in functie de matricile perinatale. Grof ia pe rand toate ‘bolile’, explica teoria psihanalitica asupra traumelor si a constelatiilor psihice care stau la baza lor, si o completeaza cu situarea cauzalitatii un pic mai adanc decat a facut-o Freud si echipa sa de continuatori, si anume in procesul nasterii. Privite in lumina asta, multe mistere ramase nedezlegate in psihanaliza, capata coerenta si justificare.

Apoi… incantatoare au fost explorarile lui transpersonale, asupra trancendentului, a numinosului, a sacrului.

O chestie care mi s-a parut foarte interesanta a fost diferentierea pe care ar trebui sa o facem intre spiritualitate si religiozitate. Spiritualitatea provine din experiente nemijlocite, din conexiunea personala si intima cu transcendenta. Pe cata vreme religiozitatea este aderenta la un sistem de dogme, ritualuri si institutii ierarhizate. In religie, accederea la divin se face printr-un intermediar. In cazul nostru a preotului. Ei bine, in cazul spiritualitatii, scurtcircuitezi acest intermediar, fiind conectat tu insuti, cu mintea, la divin.

Ce mai zice Grof? Pai… face harcea parcea psihiatria in capitolul despre ‘urgentele spirituale’. El descrie urgentele spirituale ca pe niste episoade de holotropicizare, petrecute spontan in viata cuiva, care au potential de insight, de restructurare si de vindecare. Persoana aflata intr-o urgenta spirituala experimenteaza stari alterate de constiinta nedeclansate de meditatie, substante psihotrope sau respiratie holotropica. Aceste episoade nu sunt nici pe departe patologice, asa cum ne spune psihiaria, desi persoana in cauza devine incapabila sa aiba grija de ea insasi, si se poate pune in situatii care-i ameninta viata. Insa Grof afirma ca ‘ingrijirile’ acordate unei persoane aflate intr-o urgenta spirituala trebuie sa difere semnificativ de cele pe care le acorda psihiatria (lacat, camere capitonate, sedative sau electrosocuri).

Pe la finalul cartii apare iarasi traversat conceptul de sincronicitate. Aici, recunosc, inca nu sunt complet lamurita, vreau sa mai citesc. Era vorba despre astrologie. Conceptia stiintifica occidentala, care pune cauzalitatea pe post de ‘dumnezeu’, spune ceva de genul:  ‘Cum domle sa ne influenteze astrele, ce te-ai tampit la cap? cum puii mei poate o planeta aflata la atata distanta de noi sa ne influenteze destinul, asta e o aberatie, nu exista o relatie cauzala intre pozitia lui Pluto si evenimentele care se petrec in viata mea’. Ei bine… din cate am inteles din problema sincronicitatii, in afara de relatia cauzala intre evenimente, mai exista si una acauzala. Si Grof face acolo o analogie, dand un exemplu. Domle, ma uit la ceas, si vad ca e 7. Din asta deduc ca la televizor sunt stirile de la ora 7. Tot asa, pot sa deduc ca peste 14 minute va intra in gara trenul de 7 si 14. Probabil ca nus’ ce individ tocmai isi incheie programul de lucru, and so on and so forth. Aceste lucruri se intampla sincron dar acauzal. Nu faptul ca m-am uitat la ceas si am vazut ca e 7 cauzeaza toate aceste evenimente, ci ele pur si simplu se petrec sincron. Ei… cam asa e si cu astrele. Ideea nu e ca astrele ne influenteaza evenimentele vietii, sau cauzeaza ceva in viata noastra. Dar asezarea si relatiile geometrice dintre ele se petrec sincron cu anumite aspecte ale evolutiei vietilor noastre. Si, evident, putem sa folosim aceasta sincronicitate in folosul nostru, facand tot felul de interpretari si previziuni.

Sincer, marturisesc m-a facut teribil de curioasa. Nu m-a convins, dar mi-a trezit interesul. Pentru mine… zodiacele erau fantasme, la momentul anterior lecturarii acestui capitol. Ei bine, acum sunt dispusa sa ma uit mai atent. Dar vedeti voi… toate credintele astea placute in sinea lor, la mine nu intra decat pe calea stiintifica. Domle, mie da-mi formula. Asa sunt eu formata. Imi povestea o prietena (aia mistica) despre cristale. Vai vai vai, cristalele preiau energia negativa si transmit energie pozitiva. Ok, spune-mi ce e aia ‘energie’ in contextul asta. Si-apoi… ce inseamna ‘nergie negativa, virbatie negativa’. Cum anume face cristalul conversia?  Sunt dispusa sa ascult, sa inteleg, dar… da-mi formula. Explica-mi cum anume este transmisa energia, pe ce canal, arata-mi (in reprezentare, desigur) cum vibreaza domle atomii aia acolo, si ce inseamna domle vibratie negativa, si ce se intampla intre atomii aia de incep sa vibreze pozitiv? Ia-ma cu integrale, ia-ma cu fizica cuantica, ia-ma cu teoria stringurilor. OK. Dar nu cu concepte difuze, amalgamate, care inseamna… hmmm… nu prea stim de fapt ce inseamna, dar noi simtim…

Altfel… fac bine, multumesc. Muncesc de-mi sar capacele (se vede nu?), am un echilibru emotional de care ma bucur din ce in ce mai mult si devine din ce in ce mai stabil, invat sa-mi dozez energia ca sa evit burn-out-ul, cochetez cu ideea de a ma lasa de fumat, m-am lasat de mancat ca sa fac economie, am inceput sa ma documentez sistematic despre afectiunea asta pe care psihiatrii imi spun ca o am, si am aflat niste chestiuni extrem de interesante, na… toate bune si frumoase.

Si mai trimiteti-ma si pe mine la munca, nu ma mai tineti de povesti, ca, de fapt, perioada mea de proba nu s-a incheiat ci s-a prelungit. Ca sa ma exprim asa… i-am lamurit da’ nu i-am convins. [Anafura si pamatuful…]

Read Full Post »