[despre ura convenabila]
A exclude o persoana inseamna a-i nega concluziile.
Premisele ei insa nu le putem nega; putem exclude, dar nu putem anihila. Sunt fapte care ne preced.
Dar, daca ar fi sa admitem ca premisele ar apartine persoanei excluse, integrandu-se legitim in sistemul ei logic, atunci am admite si concluziile. Unica solutie este deci sa “expropriem” persoana de propriile ei premise. Persoana nu stie sa-si gandeasca premisele. Acestea “nu apartin” sistemului logic al ei, ci sistemului nostru: noi “am sti” sa tragem din ele concluziile corecte.
In realitate aceste premise ne raman necunoscute; putem cunoaste doar concluzia lor prin persoana. Concluzia, expresia, fiintarea persoanei.
Insa nu avem alta posibilitate de a “exclude” pe cineva. Excluzandu-l, trebuie totusi sa ne “asumam fiinta lui”. O maimutareala grotesca la nivel ontologic.
E un mod candid de a il “trimite in iad”; nu e mare lucru. E un “iad” vecin, convenabil si familiar, pentru ca de fapt ne revendicam din el.
(“Hei, amice, te trimit in iad. Ramanem prieteni 🙂 ” )
Al Phagora 
June 17, 2008 at 15:12 |
Premisele celuilalt sunt foarte dificil de urmarit prin filiera ereditara, prin filiera experientei acumulate (traume, reusite), prin filiera conjuncturilor si ambientului in care celalalt se misca, a intereselor si prioritatilor sale, a valorilor sale, etc..etc… E greu. Si chiar de ar fi posibil de ajuns din urma pana la origini, valabilitatea lor in timp si spatiu tot nu o putem noi stabili. Asta o poate stabili o instanta creatoare, nu creata, fiindca la urma urmei punctul de plecare al premiselor fiecaruia dintre noi e detinut de aceasta instanta.
LikeLike