Al Phagora

Singura stiinta exacta este Teologia Dogmatica.

In Matematica de azi sunt exacte forma si sensul secundar; este o “stiinta exacta” pentru un eu secund, care nu se ridica la nivelul ontologic al omului si stiintei.

Matematica are cele mai profunde sensuri. Insa nu sunt exacte. Sunt si ele o unduire, in care Zeii vin nu spre noi, ci spre ei insisi.

In adanc, in sinea ta si a orice, acolo unde totul este , nu e ingaduit sa mergi decat pe urmele Apei.

Daca excavezi roci, ranesti Pamantul si nu gasesti decat un strat inutil deschis privirii; fara logica fiintei. E o reducere a adancului la superficial; o distrugere a drumului, nu un acces. Adancul se retrage.

Apa insa merge in adanc. Subtire ii e drumul.

Dar apa e nemarginita, chiar si intr-un pahar. Dintr-un acvariu pestii pot ajunge in ocean, sarind prin alta dimensiune. Apa e una.

***

Subtire e Apa care curge spre Centrul Pamantului.

Ii vezi firul de-abia cand toti peretii se inchid.

Orice poate avea o explicatie materialista; si Matematica, si Logica, si Poezia, si Religia.

Orice se poate explica prin materie, pentru ca materia e ultimul nivel spre care a coborat Fiinta. Aceasta Daruire a avut ca finalitate crearea planului material, plan in care se regaseste totul, pentru ca totul a participat la aceasta daruire.

Insa nu putem reduce nimic la un plan in care se regaseste.

Va gasi cineva cheia verticalizarii explicatiilor materialiste? ce ne spun ele de fapt?

Prin aceste explicatii, intoarcem lumea catre ea insasi, dupa cum si nivelele superioare se intorc intru ele insele, intr-o zi de Odihna. Nu vom gasi in aceste explicatii logica adevarata a lumii, care tine de verticalitate, dar vom gasi “oglinda” unor Lumi de Sus, asa cum traiesc in ele insele, dupa coborarea spre lumea noastra.

N-ar trebui sa punem in lucruri mai multa ordine decat au deja. Ordonarea lumii neaga faptul ca e deja ordonata; neaga caracterul de ordine al Ordinii Divine; deci neaga Ordinea Divina.

Am vrea ca lumea sa-i fie supusa unui idol; in realitate, nimic nu-i este supus, nici macar noi insine. “Ordinea” pe care o punem in lume este iluzoria incercare de a-i supune lumea; iar sentimentul ordinii e dat de fapt de distrugerea ordinii noastre interioare pana la nivelul indestructibil, de care ne lovim si repetam zadarnic incercarea de a-l prinde si anihila.

Virulentii oameni-obiect…

Obiectul este incontestabil. Dar omul nu poate fi obiect, dupa cum obiectul nu poate fi activ, nu poate faptui. Identificandu-se cu un obiect, cu un dat, o conditie a lumii, omul da in sinea lui totul pentru ea; obtine in schimb iluzoria protectie de contestarea celorlalti. Sub acest adapost el spune lucruri care nu pot fi refuzate; pentru ca refuzandu-le, “refuzam” o conditie a lumii.

Daca omul da uneori totul pentru o asemenea injosire, nu inseamna ca primeste ceea ce a cerut. E o tranzactie imposibila. Suntem tentati sa-i credem identificarea, tocmai pentru ca da “totul” in schimbul ei. Dar Ordinea Divina costa mai mult.

Putem privi obiectul identificarii, pasiv si independent de om. Putem privi si omul, scamator penibil incercand sa se pacaleasca pe sine.

Si putem da o valoare mai mare Ordinii Divine.

Priveam casele care pareau sa fi crescut din pamant, intru rosturi si exprimari minerale.

Structuri ce, in linistea lor, apartin pamantului.

In ce masura apartin oamenilor, nu stiu; oricum ar fi, le-am oferit pamantului, chiar daca pamantul insusi n-ar fi lucrat prin noi cand le-am construit. Armonioase ori diforme, dupa cum, tainic, el le-a dorit sa se inalte intr-un mesaj al sau si o explorare a spatiului.

Si pamantul pare ca experimenteaza, lasand fel si fel de alcatuiri sa creasca in echilibrul sau.Cladirile oamenilor sunt incercari in care vrea sa intrezareasca ceva. Uneori, pare dezamagit, iar cladirea isi pierde sensul; iar oamenii se intreaba: ce e cu chestia asta in peisaj?…fara a sti cine a scos din ea viata si rostul. Iar casa e daramata ori reconstruita, intr-o noua incercare.

Cand nu experimenteaza, pamantul inalta munti si isca cutremure; si se transcende pe sine in regnul vegetal.

Noi, oamenii, suntem uneltele prin care pamantul incearca sa sondeze Marele Ocean; fiecare cladire e o sonda in el.

Iar noi, oamenii, rareori vedem rostul adevarat al unei cladiri, judecand-o dupa legile de la suprafata pamantului.

Umilinta care sustine orgoliul…

Facandu-ne mici, adimensionali sub un idol schimonosit, ne asumam puterea lui dominatoare. Il ascundem de lume in noi, constienti de marginirea lui si pretinzand ca rugaciunile noastre merg spre Infinit. “Iubirea” pe care i-o purtam nu e nimic altceva decat ura; ascunzandu-l de lume, protejandu-l in plecaciuni, ne bucuram ca si cand fiinta lui ar fi a noastra.

E cel ce ne-a invins; si pentru ca nu acceptam ca am fost candva invinsi, negam faptul ca am fi existat atunci. De aici prefacuta umilinta de a nu avea trecut, de a nu fi cu nimic mai mult decat clipa.

Victima se substituie actiunii Divine viitoare. Absolutizand prezentul, neaga existenta raului si il ia ca bun.

Pradatorul se substituie actiunii Divine prezente.

Unul isi inchide viitorul-devenind victima.

Celalalt isi inchide prezentul, inca nefiind.

Pentru ca victima si-a interzis viitorul, fiintarea viitoare e doar cea a pradatorului.

Pentru ca pradatorul si-a interzis prezentul, fiintarea prezenta e doar cea a victimei.

Iar cine nu-si interzice Trecutul stie rostul intreg.

Plutim dincolo de Polul Nord al anului.

Marea ne sustine fiinta, fara ca noi sa reusim sa o sustinem pe a ei in conceptii ori simboluri.

Biologii au aratat asemanarea dintre delfini si mamiferele desertului. Fiintele Mării nu ii beau apa.

Poate, candva, un izvor se va naste in inima ascunsa a Mării. Iar noi ii vom sorbi apa, nascandu-ne dincolo de Marea care ne cugeta.

In rostirea a ceva nou, fixam Adevarul ca reper. Acest reper nu ne este insa disponibil. In momentul in care “stim de unde sa-l luam” , ne-am ales deja alt reper, care nu mai este Adevarul.

Fixand Adevarul ca reper, l-am scris ; l-am fixat ca reper si pentru exterioritatea ontologic mai prejos decat noi, dar mai putin coruptibila.

***

Daca viata noastra pe pamant nu este eterna, atunci nu putem faptui in ea pentru noi insine.

Faptele noastre sustin, edifica o eternitate careia i se adauga.

Daca nu suntem constienti de eternitatea pe care o sustinem, atunci sustinem răul. De exemplu, atunci cand credem ca faptuim pentru noi insine.