Al Phagora

De ce urmează oamenii -mai mult sau mai puțin conștient- comenzi? Orice comandă prezintă ceva, un fapt dorit, ca și când ar fi necesar.

Dar, dacă ar fi cu adevărat necesar existenței, ar trebui să fie deja; n-ar mai trebui să-l înfăptuiască nimeni. Nimic nu există fără condițiile lui necesare. Și, atunci, de ce oamenii iau ca necesar ceea ce nu este necesar? Pentru că vor să distrugă.

Vor să nu înțeleagă lumea și de aceea îi anihilează, îi neagă rostirile. Rămâne un vid pe care îl umplu comenzile și directivele venite nu contează de unde; contează doar că țin locul realității. Urmează un lider care are în el disperarea de a se opune existenței, de a pune propriile condiții, zeii cărora li se supune.

Oamenii care urmează și ascultă vor o distrugere durabilă, căreia aproape că i s-ar putea spune temeinică; ca imperiul roman.

Supunerea este, asemenea efortului lui Sisif, inepuizabilă. Conducătorii reali mor întotdeauna înaintea supușilor, pentru că plătesc falsul și absurdul cu însăși ființa lor. Supușii nu trăiesc absurdul; ei doar îl urmează câtă vreme ține locul adevărului.

Viață de rață
ah, pliscul mi-e plat
nimic început,
nimica aflat
și mac și iar mac
doar oul l-am spart.
Pe-aici e aici
aici nu mai pici
și nici nu mai zbori
cu capul în nori.
De vrei, ai un lac
și cerul capac
și poți să îți faci
din noroi vârcolaci.
Și mac, macamac,
așa măcăn eu,
doar ulii se vaietă,
văleu, aoleu.
De ce aș fi tristă
când toate există
pe-aici, tot aici
cu mersu-mi plici-plici?
Mac-mac, pe pământ
doar eu îmi răspund
și iarnă și vară
și ziuă spre seară.
Și luna, departe,
cu pliscu-ntr-o parte
nicicând n-o să-mi spună
mac-mac, noapte bună.

Îmi pun chipul în fiecare fir de cenușă,
în apa risipită, în orice
strigăt de pasăre,

Dar toate
fug prea repede
și-n ele nu-s întreg.

Aproape noapte va fi cândva; atunci
în ultimul amurg voi țâșni ca o rază,
pe fața Soarelui zărindu-mă viu încă.

Și prea târziu vei veni tu, Men,
privirea-ți schimbătoare să plimbi peste deșerturi;
blândă lumină ce rămâne,
scăldând ca pe copii crânguri și oase.

(Notă: Men este numele zeului frigian al Lunii. Cititorii prea obișnuiți cu limba engleză îl pot recunoaște într-un cuvânt înrudit, moon.)

Când stai pe loc, stai în mai multe locuri. Când pleci, pleci dintr-unul singur; în celelalte rămâi. Aceste rămâneri sunt prețul uitat al plecării.