Al Phagora

A fost odată un om care respecta și iubea foarte mult firele de iarbă. În grădina lui creștea însă -ciudat lucru- un singur fir de iarbă.
Oamenii spuneau despre el că iubește firele de iarbă pentru că nu a avut parte în viața lui de prea multe din ele. Cred că de fapt era exact invers; avea un singur fir de iarbă pentru că le iubea mult.

Deasupra cetăților dispărute
zboară simplu o pasăre.
Peste-ngropatele ziduri pădurea
e înaltă; dar zborul
le știe aievea. Nimic din ce-i risipit în vânt
nu se pierde; și pasărea-și vede
pe ziduri umbra.
Ades privesc zborul simplu și tac
în singuratice poieni.

N-avea ce face; ar fi citit,
dar n-a găsit nicio carte sau ziar,
niciun ecran la care
să se uite.
Ar fi scris ceva, dar
n-avea nici pix, nici hârtie.
A început să se plimbe
încoace și-ncolo, dar trotuarul
i s-a prăbușit sub picioare.
S-a aplecat atunci să zgârie în praful inerent,
iar degetele i s-au frânt.

(pentru un om din anii 90)

Erai copil mai mare, adolescent sau tânăr. Aveai idealuri. Te întrebi, poate, dacă au dispărut și unde, ori dacă au existat vreodată și de ce. Ai tras concluzia că te-ai schimbat cândva; nu știi când.

De fapt, la început s-a schimbat ceva în jurul tău. A apărut tăcerea. O tăcere atât de absurdă încât te-ai întrebat dacă nu cumva ai devenit surd. Ca și când te-ai trezi deodată singur într-o cameră fără ecou în care nu-ți mai auzi nici propriul glas. Poate că ai mai vorbit o vreme; apoi ai tăcut. Ai căutat zgomotul timpului și ai pactizat cu el. Ai început să vorbești altfel, așa încât să te poți auzi; cu încântare uneori. Ai uitat ce spuneai altădată.

Unii, însă, în acele momente, au continuat să vorbească; chiar dacă nu îi auzea nimeni și chiar dacă nu se auzeau pe ei înșiși. Ei, cei foarte, foarte puțini nu au pactizat cu timpul; au trecut prin vidul tăcerii fără să-și calce pe suflet. Nu-i vei mai vedea acum în peisaj; poate au murit, poate se roagă pe vârful munților, poate sunt chiar lângă tine și ești prea orb ca să-i zărești.

Din când în când, pe la miezul nopții, încerci să-ți regăsești vocea de altădată; nu o auzi deocamdată. Când o vei auzi din nou, doar tu vei ști dacă e sau nu prea târziu.