Archive for December, 2015

Încăperi

December 20, 2015

Un om spunea ceva într-o încăpere; și o spunea ca și când pe lume ar fi putut exista doar el și oamenii și lucrurile din încăpere. Ca și când ce se întâmpla acolo i-ar fi fost suficient universului ca să existe. Ca și când camera s-ar fi întins la infinit.

Ce ușor e să vorbești în încăperi sau împrejmuiri; și ce greu e să vorbești din inimă undeva sub cerul gol, în mijlocul unui câmp, pe munte sau într-o pădure. Poate de aceea acolo ne cuprinde tăcerea.

Moș Gerilă

December 20, 2015

Când eram mic, la grădiniță ni se vorbea despre Moș Gerilă. Tata, însă, insista mereu să îi spun pe nume, Moș Crăciun. Până la urmă cei doi Moși s-au împăcat: Moș Crăciun venea, desigur, de Crăciun, iar Moș Gerilă de Anul Nou, cu niște cadouri în plus.

Pe vremea aceea aveam o carte foarte frumoasă, ”Bețișorul năzdrăvan” (de V. Suteev), în care apărea un amănunt legat de sosirea lui Moș Gerilă. Deși în textul unei povești Moșul venea de Anul Nou, în desen data sosirii era alta; o puteți vedea mai jos.

 

Mos Gerila

Al treilea premiu

December 20, 2015

Și probabil ultimul (de regulă se dau doar trei: I, II și III). Vine de la Mami, nu se face să nu răspund celor 11 întrebări.

1.Te uiți la filme cu sărbători de Crăciun în această perioadă?
R: Da, sunt simpatice.
2.Împodobești bradul în acest an? Natural sau artificial?
R: Îl împodobim. Ai mei votează toți cu naturalul, deci nu mi-am pus problema să gândesc pe tema asta.
3.Ce dorință ai vrea să ți se îndeplinească în anul care vine?
R: De la o vreme nu știu ce să-mi mai doresc.
4.Primeşti colindători? Cum îi răsplătești?
R: Dacă au peste 1,30 metri nu îi primesc.
10 lei dacă mi-e vecin, 5 lei/persoană în rest. Mai arunc bani de la etaj celor cu capra și ”urșilor”, 10-15 lei/grup.
5.De sărbători primești multe vizite sau preferi să fii musafir?
R: Aș prefera să nu primesc vizite.
6.Ce miros îți aduce aminte de sărbătorile din copilărie?
R: Cel de afumătură.
7.Ți-ar plăcea să te îmbraci în urs, căpriță, cal sau mascat și să întâmpini Anul Nou din casă în casă? Ai făcut asta vreodată?
R: Sigur că mi-ar plăcea. N-am făcut asta niciodată, la noi nu prea se poartă.
8.Ai ajuns vreodată la urgență de sărbători din cauză că ai mâncat sau băut prea mult?
R: Nu de sărbători.
9.Te deranjează artificiile sau petardele în noaptea dintre ani?
R: În noaptea dintre ani nu mă deranjează, în rest da.
De Revelion dau cu racheta, clar.
10.Care este colindul tău preferat?
R: Nu am unul anume; pot să enumăr însă câteva: ”Daliana”, ”Colindul Cerbului”, ”Colo sus și mai în sus”, ”Am venit, gazdă Mihai”, …
11.Ai vrea să primești ceva de Craciun? Oferi cuiva cadouri în această perioadă? Ce anume?
Mi-am adus aminte că trebuie să pun la poștă niște felicitări. Mâine, la prima oră. E frumos să găsești așa ceva -sau o scrisoare scrisă de mână- în cutia poștală.
De Crăciun cred că toți își doresc ceva care să se adreseze copilului dinăuntrul lor, dar să fie adecvat vârstei pe care o au. De multe ori așa ceva e greu de găsit, dar caut (și sper că și alții caută).

Mulțumesc pentru nominalizare! Premiul a mers deja mai departe.

Cumpărând Crăciunul

December 18, 2015

(articol scris de un lup moralist)

”Obiceĭu braduluĭ de Crăcĭun e luat de la vechiĭ Germanĭ și e păstrat de ceĭ noĭ pînă astăzĭ. În casa românească n´are ce să caute acest brad de Crăcĭun, că Româniĭ aŭ steaŭa, care se poate împodobi tot așa de frumos și nu se strică degeaba un brad.” (August Scriban, ”Dicționaru limbii românești”, 1939; dexonline.ro)

Nu am crezut că părinții sunt cei care pun cadourile sub brad până când nu mi-au spus ei înșiși asta. A fost o clipă grea, una din marile deziluzii ale vieții mele. E crunt să afli din surse credibile că Moș Crăciun ”nu există”.
Pe vremea aceea știam, de exemplu, că în Africa unii copii mor de foame. Nu mi-am pus niciodată problema de ce Moș Crăciun nu le aduce măcar o pâine. Ori, poate, nu erau cuminți?

Am crezut mereu că Moș Crăciun există; chiar dacă nu el pune cadourile sub brad. Moș Crăciun aduce daruri pe care nu le pot aduce oamenii. De multe ori e greu să le vezi: sunt o cantitate mică, un ingredient tainic venit din supranatural. Dacă îl acoperim cu mulțimea cadourilor omenești pe care ni le facem unii altora, e chiar imposibil să-l vezi și să fii recunoscător.
Desigur, Moș Crăciun nu are puterea de a eradica foametea din Africa și din alte locuri, deși oamenii o au.
El aduce doar daruri; acestea sunt ceva pe deasupra, care nu ține loc de bază. Așa e el; nu are puteri nemărginite, dar e bine că există.

Mi-ar plăcea ca darurile puse de părinți sub brad să fie ceva mai simbolice; mai mult ca un semn al prezenței Moșului, care întregește sărbătoarea. Dar te pui cu această cursă a înarmărilor cu cadouri, această îmbuibare colectivă, fizică și psihică? Nu prea avem ce face. Suntem într-una din acele perioade greu suportabile ale anului pe care le numesc ”cucu” (=curățenie+cumpărături); încercăm să respirăm sub val.
Bradul de Crăciun -despre care e vorba în citatul de mai sus- a intrat de-a binelea în casele românilor și nu se mai pune problema să-l scoată cineva afară. L-a promovat mai ales școala românească, așa cum promovează acum Haloweenul.

Iarna fără iluzii

December 18, 2015

când orice pas se întoarce în cercul ce se strânge.

Iarna

Hibernatus

December 17, 2015

Uneori pe inimă iernează un melc
și nu poți să-l dai la o parte.

Și nu vrei să-l dai la o parte în frig
deși ți-ai fi vrut o inimă ușoară,
fremătând doar în valul de sânge.

Iată, porți o bucată de carne străină
unduind în legile-i vagi, neștiute.
Ți-a găsit steaua pulsând sub frunze dospite și vreascuri;
pe pielea inimii e-o pată moale și rece,
ascunsă-n ghioc până primăvara, când melcii învie.

Iarna în parc

December 16, 2015

Din copacii negri te urmărește sufletul tău,
țopăind prin crengi ca o veveriță.

Al doilea premiu

December 15, 2015

Mă pregăteam să postez azi un material atipic, despre cum mi-am înjurat concetățenii la 7 dimineața. Din fericire, există o variantă mai bună; am primit un premiu Liebster (mulțumesc frumos, szqwer – Fărâme de suflet și de viață). Ce-i prea mult strică, însă e doar al doilea premiu.

Să răspundem pe scurt la întrebări:

1.De ce aveti un blog, pentru cine scrieti?
R: În primul rând pentru cititorul potențial (el, ficțiunea, e de bază), apoi pentru cei reali.

2.Postarile voastre sunt povesti reale, de viata sau fictiune?
R: În general depinde cum le citim. Desigur, unele redau fidel întâmplări ale vieții, iar altele se revendică din ficțiune. Însă orice ficțiune e ruptă din realitate; și invers.

3.Scrieti pentru trafic si obtinere de venituri sau din pura placere fara a va interesa traficul blogului?
R: Nu mă văd obținând venituri din acest blog. Cât despre trafic, parcă m-am mai exprimat dur, n-am chef să mă citească toți proștii. 🙂

4.Daca ati putea alege dintre cei doi astri : soarele sau luna?
R: Luna; sunt născut sub semnul acestui astru, atunci când Soarele începe să scadă. ”Du-te Soare, vino Lună/ Sânzienele îmbună…”
Însă nu privesc Luna ca pe o personalitate feminină. Vezi de exemplu un articol aici.

5. Cat de des scrieti pe blog, aveti o anume frecventa?
R: Mai nou scriu foarte des, probabil prea des. Nu mi-am propus asta.

6. Care este ultimul film vazut pe care l-ati recomanda?
R: N-aș recomanda niciunul, m-am uitat mai mult la comedii idioate.

7.Versuri albe sau proza in versuri?
R: Poezia e un fluture, iar proza o larvă. Proză în versuri nu cred că există; dacă e în versuri, larva a devenit deja fluture.

8.E vremea colindelor, asultati colinde traditionale romanesti sau internationale?Pastratori sau nu de traditii romanesti?
R: Prefer colindele tradiționale, românești sau ale altor popoare. Dintre cele englezești, cel mai mult îmi place ”The Boar’s Head”; nu prea cunoscută la noi.
Ca să păstrăm tradițiile, trebuie mai nou să le descoperim. Am rămas deja cu extrem de puțin. În decursul a două-trei generații a murit o lume.

9.Care este media de varsta a celor pe care ii cititi? Conteaza varsta bloggerului urmarit sau doar continutul blogului?
R: Se zice că dacă nu ai 30 de ani nu exiști. Încerc să nu țin cont de zicală.

10.Treceti prin filtre personale ceea ce cititi sau credeti ad-literam ceea ce este scris?
R: Am filtru, desigur. Se poate și fără?

11.Cea mai frumoasa urare de Sarbatori pe care ati facut-o / primit-o in ultimii ani ?
R: ”La mulți ani, tati”. Fiu-meu.

Premiul l-am dat deja mai departe, când l-am primit întâia oară 🙂
O zi bună să aveți!

Iarna pe sticla veche

December 14, 2015

Când clipele îngheață, le poți vedea membrele bizare, de artropod.

acarieni

Cuvintele zilei

December 13, 2015

Ziua nu-ți oferă niciun cuvânt pe care să-l poți spune cu rost în timpul ei. Dacă ar fi să spui ceva cu adevărat important (nu un refren superfluu în curgerea lumii) folosind doar cuvintele auzite sau citite azi, ai rămâne mut.
Ziua de azi se spune doar prin cuvintele de ieri.


Design a site like this with WordPress.com
Get started