Al Phagora

Eram aproape singuri în parc, eu și Bujorel, într-un sfârșit de Noiembrie. Vremea fusese destul caldă în timpul zilei; acum, în după-amiaza scurtă, începea să se răcească. În parcul pustiu nu mai ciripea nicio pasăre, nu mai cădea nicio frunză. Părea că se va întâmpla ceva; și s-a întâmplat.

Pe poarta mică a parcului a intrat agale o bătrânică. Era îmbrăcată gros, scundă și adusă de spate. S-a așezat cu greu pe o bancă și a stat nemișcată câteva minute; apoi și-a scos din plasa de pânză un ghem de lână, două andrele și s-a apucat de împletit.
Din cerul tulbure au început să cadă, rătăciți, fulgi rari. A început să bată și vântul, jucăuș de n-ar fi fost atât de rece. L-am privit pe Bujorel, care era mult mai mic decât acum, un pumn de om, o fețișoară mică și întrebătoare ieșind la lumină dintr-un fular și o căciulă cât toate zilele. Parcă și privirea lui se întristase puțin, a nostalgie temeinică. Era vremea să mergem acasă. Tot ceea ce se simțea în jur era parcă prea tainic, prea grav.

A rămas în parc, din ce în ce mai pierdută în cețuri și fulgi, bătrâna lună a lui Undrea, împletind din undrele hainele pământului.

Dimineața fără cafea;
nu mai sunt
om mare.

Cred că o singură dată i-am împrumutat telefonul unui necunoscut, anume unui escroc sentimental. Eram într-o gară, așezat nu prea comod pe un minuscul scaun cu spătar și mă pregăteam să înghit un hamburger. Apare un ins destul de tânăr, subțirel, cu față de copil și pălărie fancy pe cap și mă roagă (”mult”) să-i împrumut un telefon mobil, dacă ”am minute” în rețeaua X. Aveam. L-am măsurat de sus până jos; m-am gândit că, dacă fuge cu telefonul (destul de improbabil, un Nokia 3410), pot să îl plachez ca la rugby. Insul s-a plasat într-o parte, dar în raza mea vizuală și și-a început pledoaria la telefon, cu voce tare. Se înțelegea că tocmai avusese o aventură în oraș iar ”rățușca” lui -din cu totul alt oraș- aflase. Acum pleda vinovat. În timp ce se dezlănțuia în cele mai penibile miorlăieli amoroase, eu îmi mâncam hamburgerul, privind la infinit, probabil cu o expresie bovină (deși boii sunt vegetarieni). Apoi m-am ridicat și i-am zis că mă mai duc să-mi iau un sandviș. Am lăsat bagajul în grija unei vecine de bancă, mai în vârstă, care m-a privit cu destulă stupoare. M-am întors după cinci minute; omul nu terminase conversația, dar tonul era vizibil mai optimist. Am mâncat și sandvișul. Când l-am terminat, omul meu și-a încheiat și el -cu succes- munca de convingere. Mi-a mulțumit ”din suflet”. Avea lacrimi în ochi. I-am urat să nu-și uite pe undeva pălăria. A zâmbit și s-a dus, în pas gimnastic, spre tren. Că sosise.

În cameră am o minge. Nu sunt prea bun la fotbal și -din cauza asta- am spart de-a lungul timpului mai multe obiecte casante din cameră (cu mingea). Acum vreo câteva minute în noaptea asta i-am dat doar un impuls ușor, iar mingea a descris un arc de parabolă ciudat; am mers -pâș-pâș- pe urmele ei. Mingea a ieșit din cameră, a făcut încă un ocol și s-a lovit de ușa întredeschisă a camerei copilului. Cam târziu pentru fotbal, totuși.

Nouă ani omenești. Din 2007, nouă ani în derivă; punând din când în când pe hartă câte o insulă în deșertul de ape.

Închipuirea este tridimensională, aparent opacă și solidă (chip cioplit). Spre deosebire de ea, înfățișarea e bidimensională sau spectrală; are mereu o dimensiune ascunsă. Să te înfățișezi înseamnă să îți arăți doar o față.
Chipul -și el- poate fi doar o mască sau o iluzie. Înfățișarea e însă doar o umbră lăsată în lumea noastră de soarele altei lumi. Știm că aceeași ființă poate avea multe înfățișări; și uneori încercăm să ne-o închipuim.

Bătrân începi să fii
când nu mai ai sub picioare
creanga

O vreme
te crezi vrabie

Prof de mate,
acuzând
pe temeiuri exacte.
Strivește confuzii,
iluzii
cu mintea-i plici
și trează;
implacabilă bestie.
Suflet arici,
nicicând
nu crede vreo chestie,
dar o corectează.

Mistrețul scrie un haiku.
Îi plac
poemele scurte.

Pentru toți ciudații care nu pot lua nurofen. Formația Silent Circle, dacă se aude suficient de tare în căști, poate să amorțească la un nivel acceptabil durerea de dinți. Din acest punct de vedere, băieții sunt mai tari ca Jimi Hendrix.