Pe o stradă lăturalnică din Transtiberim, sclavul Gallus se întâlnea cu libertul Antonius. Pentru acele vremuri, Gallus era destul de bine hrănit, îmbrăcat și întreținut; singurul neajuns al vieții lui -pe care, dealtfel, îl simțea rareori- era faptul că era sclav. Avea nevoie de somn și timp pentru sine; ceea ce nu prea putea să aibă câtă vreme aparținea altcuiva.
De cealaltă parte, Antonius, un om liber, avea tot timpul din lume; însă nu știa dimineața dacă va avea ceva de mâncare pentru prânz. Antonius îi promisese lui Gallus timp și somn, în schimbul a două pâini, două turte din făina cea mai bună a Romei, pe care sclavul le purta sub tunică. Iar Gallus, așteptând înfrigurat în dimineața parcă prea răcoroasă, se întreba, pe bună dreptate, cum anume îi va putea da Antonius timpul și somnul de care avea atâta nevoie; dar ce nu face un om disperat?
Ajuns la locul întâlnirii, Antonius scoase la rândul lui de sub tunică două turte, una verde și una purpurie.
-Cea verde este Somnul, cea purpurie este Timpul, zise. Ai grijă să mănânci prima dată din Timp, apoi din Somn. Pentru că nu poți să dormi dacă nu ai timp.
Și Gallus luă cele două turte, despărțindu-se de omul liber care, rămas singur în mijlocul străzii, mușca dintr-una din cele două pâini, tremurând din tot corpul.
În dimineața unei zile din cele ce au urmat, Gallus se trezi mai obosit decât fusese vreodată. Deasupra lui, ca din altă lume, veghea chipul neguros al lui Antonius.
-Prietene… iartă-mă, am greșit. De fapt turta purpurie era Somnul, iar cea verde –Timpul. Am greșit, eram tare flămând! Te-am scos din groapă, știi? Dormeai atât de adânc, ai mâncat-o pe toată? De asta n-ai murit. Oricum… acum ești un om liber! Liber ca mine, înțelegi? La noapte plecăm din Roma. Uite-ți și turta verde, Timpul. Poți să o vinzi cândva, când ți-e foame cu adevărat. Poți să-ți faci altele, te învăț eu…
Înainte de a leșina din nou, Gallus îl mai privi o dată pe Antonius. L-ar fi strâns de gât cu mâinile și picioarele, dar era prea ostenit. Poate altădată. Ce durere cumplită de cap, de minte, de suflet! Acesta să fie prețul libertății? Merită?
Al Phagora 
