Al Phagora

De mulți ani un bătrân orbete
a scotocit pe îndelete
țărâna care -știm prea bine-
prin noi s-a întâlnit pe sine.
Și-acum, la împăcare-ajuns,
pe fundul bortei stă ascuns,
să vadă lumea mai de sus.

(imaginea: Maksym Yakovlyev, Wikimedia Commons)

Iarna în bârlog ursul nu doarme, ci e regele unui fel de disco party, boogie night sau așa ceva, la care participă și animalele care ar trebui să hiberneze: ariciul, viezurele, pârșul, marmota, șopârla și alții.
Primăvara e acea dimineață când cheful s-a spart, iar ursul iese -din întâmplare și năuc- afară, la lumina solară, cu o mahmureală pe cinste.

Cineva trage în mașinile de pe șosea,
așa cum alții împușcă
porumbeii din stol.

Am văzut mai demult un glonț
tras în gol; în jurul lui
imaginea se aplatiza și scârțâia,
ca și când s-ar fi putut rupe
o pânză a visului.

Dacă ai călătorit într-un loc nou de care mai apoi nu ți-e dor, care nu te atrage mai mult decât necunoscutul, mai bine stăteai acasă.

Elevul, într-un vis,
a izbutit să șteargă
întreaga tablă neagră
de tot ce era scris;
și -fără să-nțeleagă-
căzu-n al ei abis.

Vremea serii așteapt-o în camera ta,
cu lumina stinsă.

Chiar dacă
se mai aprind becuri pe străzi,
nu contează.

Vei ști,
vei înțelege.

Când se dezgheață, pământul miroase a sălbăticiune; înainte de-a mirosi a pământ.

Un cântec frumos de Valentine’s Day.
Am aflat din Wikipedia că interpreta are un doctorat în filosofie. Și numele de scenă Xana, cuvânt pe care nu mă încumet să-l traduc din portugheză.

Pe peretele de stâncă
umbra păsării zboară drept în sus
și dispare în cer.