Al Phagora

Sterilized veterinarians live longer, happier lives.

Fuchsița e-o fiară
iute-amară,
sălbatică,
empatică
precum
o mimoză;
dar Lupul cel gras
ascuns a rămas
și-a prins-o în poză
(pentru album).

Îmi aduc aminte că în cartea ”Trei pe două biciclete” Jerome K. Jerome afirma că un copil german e în stare să meargă mai mulți kilometri pe un drum mărginit de meri încărcați cu fructe coapte, fără să culeagă măcar unul din ele, pentru a-și cumpăra mere de același soi dintr-un târg vecin. Nu știu în ce măsură faptul era veridic; ceva asemănător se întâmplă însă azi cu oamenii care merg zeci, sute și mii de kilometri pentru a se întâlni cu ”natura”.

Luați, de exemplu, un câine maidanez, un foarte bun cunoscător al mediului în care trăiește. Puneți-i niște căști în urechi și un ecran în fața ochilor. Puneți-i la dispoziție apă și mâncare -oricâtă. Ce veți obține?
Pentru cei pierduți în lumi fictive limba română are de foarte multă vreme expresia ”a fi cu capul în traistă”.

Nu mai ascultați muzică. Ascultați, mai bine, ploaia; vântul; vrăbiile; ciorile; muștele; motoarele mașinilor de pe stradă; vecinul care dă găuri în pereți cu bormașina. Orice zgomot al lumii în care trăiți de fapt. Căutați realitatea acestei lumi; și esența ei.
Nu mai priviți imagini pe ecrane. Până și un perete gol e mai interesant. Orice e în lume e mai plin, mai vast și mai adânc decât orice a fost luat din ea.

Dacă nu mai știm juca, ne-am învățat cu dansul. N-ai ce-i face. Oameni obosiți…

Din depărtare pare un nor, doar cu puțin înălțat deasupra pământului.

Te-ntorci cu un cântec -și-l uiți-
din grădinile zilei târzii;
pământul creștea lumini vii,
dar pașii tăi n-au fost desculți.

Tocmai am căutat pe google expresia ”la donna e moby dick”. Nu se găsește, probabil sunt primul autor cunoscut al ei.
Nimic interesant în ea; o glumă de computer obosit. Desigur, oamenii naivi pot găsi în așa ceva o căruță de sensuri.

E o lume-atât de mică
și nu vrea nimic să-ți zică.

Când te-apuci a cerceta
și găsești doar mintea ta,
în zadar te-ai aplecat,
că în joc nu ai intrat.

Fotografule, ți-am spus
să nu mă privești de sus.

Am visat că eram trei bizoni.
Simţul comun ne spune că fiecare trup are un suflet, altul decât al altui trup. Totuşi, eu eram trei bizoni şi mă simţeam destul de bine în pielea lor, înaintând prudent pe câmpia cu iarbă înaltă. Eram atent la lupi şi pume, fără să fiu speriat; în vreo câteva rânduri am alungat nişte animale de pradă.

Simţeam că, dacă ar muri unul din bizoni, aş muri şi eu. Ce s-ar fi întâmplat cu ceilalţi doi, nu ştiu. Poate ar fi trăit mai departe, fără să fiu eu; ori poate ar fi murit într-un fel magic, când “fratele” lor ar fi fost răpus.
Dar trei bizoni se apără mai bine împreună decât unul singur; dacă aş fi fost un singur bizon, aş fi fost mai uşor de ucis.

M-am trezit pe când, în vis, începea să se lase seara.

*

Uneori mă gândesc ce frumos ar fi dacă bizonul ar zbura. E simplu să-mi imaginez că zboară.
Unii şi-au imaginat cai înaripaţi, asemenea lui Pegas. Cred că bizonul zburător ar avea un fel de aripi de avion pe flancuri şi s-ar avânta ca un bolid spre nemărginirea preeriei.
Când m-am trezit din somn am privit încă o dată, pe wikipedia, fotografia lui Tȟatȟáŋka Íyotake (“Sitting Bull”), marea căpetenie Hunkpapa Lakota. Chipul lui mi-l aminteşte, în mod ciudat, pe naşul meu, care nu avea pene în cap şi era tuns un pic altfel.
Amândoi oameni cumsecade, care nu mai sunt printre cei vii.

(Publicat întâia oară în 2012, pe blogul https://amintiri-din-cretacic.blogspot.com.
În legătură -sau poate nu- cu povestea celor trei bizoni, cititorul ar putea să studieze și inelele Borromeo.)

Materia construcțiilor minții omenești nu e -desigur- vidul; ea e luată dintr-un mediu viu și constrânsă, prelucrată pentru a îmbrăca anumite forme.
Când nu suntem noi înșine tăietori de lemne, măcar le cioplim pentru a obține piesele de mobilier ale lumii proprii; fără a pune la socoteală mobilierul de împrumut.

Dar cine știe să planteze copaci?