Al Phagora

În viața-i liberă, tihnită,
mistrețul nu face artrită,
fiindcă păstrează-un ritm domol
și face des băi de nămol.

(foto: Mylius, Wikimedia Commons)

O bere, vara –

-picătură de apă

pe plita-ncinsă…

Aleargă ubicuu
calul din vis.
Dacă e clar, e ambiguu;
dacă-i neclar, e precis.

Trec pretutindeni
prin munți, pe la noi,
veseli și sprinteni
mai mulți cehi decât oi.

Oaia, cuminte,
îi ține minte:
în asfințit
mi-a behăit
cu vorbe noi,
”Ahoj! Ahoj!”…

Vârsta de mijloc
e când îți pricepi firea…
Dar cea mai optimistă
îi e denumirea.

Gorjule, tu, mândru plai,
plai de munte însorit,
vin la toamnă ca să-mi dai
o căruță de lignit,
dacă mare ți-a fi mila,
că se termină huila…

Marmota sta și țiuia

pe vârful unui vârf de munte;

și nasul sus ea își ținea,

la cota două mii cinci sute;

dar vârful, el, cum se numea?

Se-nghesuie noi case
în cele vechi, vecine
păzite de ruine
din zidul de demult.
Dar casele simt zidul
întreg și nevăzut.

Balaurul mai doarme
de ani sute și zeci,
dar nu somnul de veci;
și nevăzut va fi
când iar va pustii
cu flăcări, fum și friguri
tot ce nu-i între ziduri.

Să vinzi brașoave în Brașov-

e-o încercare în zadar,

ca ” frigider la eschimoși”

sau “castraveți la grădinar”…