Al Phagora

Vreau banalitatea? nuu!
Ard hârtie: opul,
unicornul cultual.
O, geniu!
Un ”ave!” domol…

Trandafirul e
fericit: are în crengi
măceșe roșii…
Oamenilor, desigur,
li-i dor de flori; uneori.

The rose bush
is happy: it’s got rosehips
on the twigs…
People, of course,
they miss the flowers – sometimes.

“Și el e emirul, și are-n tezaur,
Movile înalte de-argint și de aur,
Și jaruri de pietre cu flăcări de sori;
Hangiare-n tot locul, oțeluri cumplite
În grajduri, cai repezi cu foc în copite,
Și-ochi împrejuru-i — ori spuză, ori flori.“

(Al. Macedonski, “Noaptea de decemvrie”)

…

…

Pentru trei rime, pe emir îl iert.

Florile târzii
și-au pus speranțe mari în
vara dintr-o zi.

Unii melci au plecat în inima frunzelor verzi,
unii melci au plecat în cețuri, unii în cer.
Găoacea de melc pustie se rostogolește încet pe un povârniș,
până în valea unui fir de apă.

Pitică liliachie,
în pădure, la chindie,
te-am zărit când răsăreai;
nici nu știu ce nume ai,
ce hram porți la pălărie…
De ești bună ori nebună,
eu te las să crești sub Lună.

Sunt nuci, dar nu sunt nuci 🙂

Coaja roșiilor de grădină se crapă spiral.

Singurătate-

păianjenul vrea să își

prindă umbra-n fir.