Al Phagora

Nici lebedele

n-au tihna raței plutind

pe lac în amurg…

Noaptea muzica
își lasă cuvintele
la țărm – și-noată…

At night, the music
leaves her words ashore,
and swims away…

În Argeș viața-i

parcă mai grăbită,

dar cât de lungă-i calea

de la moară la pită?

Suflet al meu,

neputincios în lume

tu binele sau răul

îl alegi ca-n vis,

însă, când trupul ți-e ucis,

nu poți rămâne.

O pagină dintr-o veche carte de bucate, pe care o redau pentru că în zilele noastre prea puțini mai știu a frige crapul așa cum se cuvine.

Din păcate, cartea a rămas fără coperți și nu o pot identifica. După cum am spus, e veche.

Zâmbet tomnatic-

pădurea își deapănă

frunze-amintiri.

La pas prin oraș
te duci de-atâtea ori,
tu, gând cercetaș,
chiar dacă poți să zbori…

Pe fiecare hartă
sunt multe locuri necunoscute,
de obicei dedesubtul cuvintelor.
Și mai există un loc nevăzut,
poate același, pe fiecare hartă.

*

Lumina serii
prin aripi de liliac-
-binoclul meu nou…

”Nu uita că iubești” – mi-a șoptit Naiada, trecându-și undele reci prin soare și peste privirea mea opacă.