Al Phagora

Pe stâncă scrie
că nicio cădere nu-i
întru mai bine.

Spre pășune-i lungă cale,
vaca merge prea agale,
stăpâna zice ce zice
și pe spate îi dă bice;
iar văcuța cugeta
drept întru inima sa:
”Dacă iarba este bună,
și-o să-mi placă, precum zici
tu, hapsâna mea stăpână,
de ce-ți trebuie și bici?”

Bogat e cârtițoiul:
își extinde fără-ncetare
domeniul său de galerii private
și nici nu are nevoie să iasă
în spațiul public
(acea stradă mizeră
dintre casă și hotel).

Lângă porțile închise ale vechii cetăți fremăta o lume pestriță, alcătuită mai ales din turiști veniți din toate colțurile lumii. Cetatea, însă, rămânea închisă, pentru că era locuită. De deasupra porților, printr-o ferestruică, străjerul îmbrăcat în haine medievale privea undeva, într-o direcție fixă, imun la spectacolul străzii.
Pe la ceasurile amiezii, însă, printre turiști și-a făcut apariția un personaj interesant, un bătrân în salopetă, trăgând după el un cărucior plin cu roșii. Și-a făcut hotărât loc prin mulțime până la poarta cetății, pe care a izbit-o cu pumnul, strigând către străjerul de deasupra:
-Am roșii de vânzare!
Porțile au rămas închise, însă străjerul și-a făcut apariția în stradă pe altundeva, ținând în mâna stângă un coșuleț aurit. Trecătorii s-au oprit amuzați să privească scena, filmând și fotografiind. Sobru, cu spatele țeapăn, străjerul a ales din cărucior doar două roșii, pe cele mai mici și mai stricate; le-a pus în coșuleț și a strecurat în mâinile bătrânului un sul generos de bancnote. Apoi a dispărut în mulțime și, nu după multă vreme, a apărut la fereastra de deasupra porților. Bătrânul a zâmbit mulțumit, și-a vârât banii în buzunar și a plecat, huruind căruciorul pe strada pietruită.

M-am așezat atunci pe o bancă, parcă obosit de acea întâmplare din care nu înțelesesem mare lucru. Lângă bancă era un coș de gunoi plin, pe care un lucrător la salubritate l-a golit îndată într-un sac.
-Contele mănâncă doar roșii puține și stricate, mi-a explicat el. Se teme de vară. Cetatea e foarte veche, știi? Dacă vara ar intra cumva în cetate, cetatea s-ar ruina.

În ultima seară la mare, Gică și prietenii săi au băut în total n beri, fiecăruia din ei -inclusiv Gică- fiindu-i repartizate un număr de beri egal cu rădăcina pătrată din (n+4).
Câți prieteni are Gică și câte beri a băut?

Fetița de bronz are cu ea un câine și un unicorn, doar că unicornul este invizibil. Așa mi-a explicat o altă fetiță, bucureșteancă sadea.

Când pescărușul

mieuna ca o mâță,

ce atenți am fost…

Cafeaua din port

are gustul plecării:

albastru- și gri.

Cunoașterea e

recoltarea de piese

pentru un muzeu.

Ah, tristă lăcomie

a omului trecător…

Trec zile de vară,

sărată e marea,

dar dulce-amară:

mai mult aș vrea

să stau lângă ea,

dar asta mi-ar face mai tristă plecarea…