Al Phagora

Noi, oamenii, nu vom pricepe niciodată
păsăreasca măreție a curcanului.
Iar asta este foarte trist.
Asta înseamnă că nu vom înțelege
nicio măreție.

(fotografie modificată artificial cu NightCafe Creator)

(imaginea: Lucasbosch, Wikimedia Commons)

Succesul e atunci când prinzi bățul, dar împlinirea o simți atunci când i-l restitui stăpânului.

Pentru orice lucru
există un anume punct de vedere
din care se vede neglijabil,
adimensional.
În clipa aceea l-am uita complet,
dacă am fi doar
ce putem spune că suntem.

Uneori aș vrea ca vremea să nu se mai schimbe atât de mult; să fie un singur anotimp, oricare ar fi el.
De fapt, ar putea fi oricare, în afară de toamnă. E posibilă, de exemplu, o primăvară quasi-eternă: iarba poate fi mereu verde. Însă nu poate fi mereu uscată. Iar frunzele nu pot să fie tot timpul galbene și căzătoare.

Îmi plac zilele fără anotimp. Dacă întreg anul ar fi fără anotimpuri, am putea spune că are un singur anotimp: e unul din cazurile atât de rare când 0=1. Și atunci aș putea să-mi definesc liber anotimpurile mele, iar ele să fie singurele anotimpuri ale lumii în care trăiesc. Însă asta nu se poate pe aici; nu pot să ignor schimbările din natură și ciclicitatea lor. Mersul Soarelui își pune amprenta pregnantă pe tot ce se întâmplă pe pământ; și pe sub el, până aproximativ la 25 de metri adâncime.

Cu Lucian Dedu am fost coleg un an de liceu, în clasa a XI-a. După ce s-a transferat, n-am mai auzit nimic despre el, până -inclusiv- în ziua de azi. Era un ins solitar și tăcut. Probabil că era și cel mai scund din clasă; avea părul blond spălăcit și ochii de un albastru foarte deschis, părând că irisul se dizolvă cumva în albul ochiului. Totul la el părea cumva foarte vag: nimeni n-ar fi știut să spună ceva precis, exact despre el. Însă prin pauze ne însoțeam adesea unul pe celălalt.

Într-o zi, când veneam împreună la școală (ne întâlniserăm pe drum), ne-a depășit în mers, cu pasul său larg și ferm, profesorul de istorie. Cu el aveam prima oră.
-Bună dimineața, băieți! a zis profesorul, cu un aer maiestuos și insinuant.
L-am salutat și noi.

Lucian s-a oprit pentru câteva clipe din mers, privindu-l cum se îndepărtează. Apoi a spus:
-Eu nu vin la oră. O să mă asculte și nu am învățat.
-De unde știi?
-Păi știu.
-Serios? O să mă asculte și pe mine?
-Pe tine nu.
-De unde știi?
-Mintea profilor e ușor de citit, pentru că ei vor să se facă înțeleși. Deformare profesională, zise Lucian.

Și s-a întors din drum, luând-o pe o alee lăturalnică.

Conform previziunilor, profesorul de istorie l-a chemat la răspuns pe Dedu Lucian. Nu făcuse prezența la începutul orei.
-Este absent, am zis eu, cu jumătate de gură.
-Hm… Și mai sunt alți absenți?
-Nu, a răspuns o voce din clasă.

După oră, Lucian mă aștepta la intrarea elevilor.
-Nu a întrebat nimic despre mine, nu-i așa?
-Nu, am zis eu. Dar, totuși, de unde știi?
-Păi știu.
Și Lucian a intrat în școală, cam fără tragere de inimă.

Din înțelepciunea lor, unii ne învață
c-ar fi o sută de lucruri de făcut într-o viață;
și nu știu cum vi se pare vouă,
dar eu voi face doar nouăzeci și nouă.

Rai de mahala
și eu aș visa;
dar Raiul promis
nu încape-n vis.

(scenă din filmul ”The Kid”/”Piciul” al lui Charlie Chaplin)

”…Rost, cuvîntul cel mai uzitat în Colți, cuvîntul magic, pe care aveam să-l întîlnesc în fiecare frază şi pe care-l voi împrumuta şi eu în vocabularul activ după un ceas de şedere. E stratul negru de rocă, dur, protejat ca un sendvici de un pat de humă și un altul de piatră. Gros de cîteva degete, rostul e lovit de târnăcoape, dalte și țiuri, pentru a da la iveală chihlimbarul.”

(Corneliu Ștefan, ”Aventurile tezaurului Cloșca cu puii de aur”, Editura Sport-Turism, București, 1979)

Pentru un meșter de azi, rost înseamnă spațiul îngust dintre două cărămizi ale unei construcții, sau dintre două plăci de beton ori de gresie. Ceva asemănător pare și stratul subțire de rocă în care e prins chihlimbarul din Munții Buzăului, cel căruia geologii i-au spus rumanit.

Căutătorii de chihlimbar se numeau rostari. Ei săpau ca să ajungă la rost și, mai departe, chiar în rost.