Al Phagora

O zi croită

din resturi de ani – uite-o

în coada iernii…

”Observă, dar nu experimenta. Nu provoca natura pentru folosul de a ști. Știința de care ai nevoie ți-o spune singură ea. Fii doar cu mintea trează.”

Când l-am văzut ultima oară, purcelușul Ghiță citea în coteț o carte de self help, intitulată ”Mănâncă-te singur pe tine însuți!”. Părea dezamăgit.
-Cărțile astea se cam contrazic între ele, a zis.
-Cum așa?
-Păi, de exemplu, contează mult dacă autorul e un om sau un lup. După om, ar trebui să mă transform în cârnați, caltaboși, jambon și pastramă și să mă autoconsum pe îndelete, de-a lungul anului. Lupul, dimpotrivă, susține că ar trebui să îmi mănânc imediat carnea crudă și caldă, eventual și cu cruzime.
-Dar de ce trebuie să fii mâncat, singur sau de alții?
-La drept vorbind, nu știu, zise Ghiță. Probabil că asta e miza reală a vieții.
La auzul acestor afirmații bizare, am căzut o vreme pe gânduri.

-Uite ce e, am zis. Ai încercat oare să stai de vorbă cu mistreții? Ei sunt porci ca tine, nici oameni, nici lupi.
-Mistreții? pufni Ghiță disprețuitor. Ei sunt niște sălbatici, niște barbari… Nici măcar nu știu să citească.
Și Ghiță întoarse pagina cărții, semn că nu mai avea chef să stea de vorbă cu mine.

(imagine generată artificial cu NightCafe Creator)

Un nasture e
neînsemnat, dar ține
haina-ncheiată.
De-aceea îmi pasă de
mărunțișuri -uneori.

(foto: Eva Rinaldi, Wikimedia Commons -detaliu)

One button is so
unimportant; yet, it holds
the jacket fastened.
This is why I care about
trifles -in certain cases.

Răsfoind site-ul cimec.ro, mi-a atras atenția un obiect curios, aflat la Palatul Culturii din Iași, secția Etnografie. Este un cuibar pentru păsări, făcut din lut ars.

(imaginea: cimec.ro)

Datând din 1971, piesa este opera unui meșter olar din localitatea Zgura, județul Vaslui. Nu știu dacă artefactul se încadrează într-o tradiție locală, ori reprezintă o inovație a artistului. Cert este că unii oameni vor să aibă păsări în preajma lor, fără să le țină într-o colivie; și atunci le oferă un loc în care să-și poată face cuibul. Și, cândva, păsări mici au cuibărit în pântecul acestui vas antropomorf, cu un chip jovial și enigmatic, ca al unei zeități din Neolitic.

Sufletului îi e tot mai greu să strige;

ca și când ar trebui să pronunțe

un cuvânt complicat, cu foarte multe consoane.

(În imagine, o hidră de apă dulce, Hydra vulgaris; foto: Corvana, Wikimedia Commons)

Cuvintele ”tentaculă” și ”tentație” provin din verbul latin tentō, tentāre ”a mânui, a atinge, a simți”.

Ca o hidră întind și eu tentacule spre lume și spre mine însumi, în această lume fluidă. Se spune că hidra de apă dulce nu îmbătrânește deloc, sau aproape deloc.

”cine crede în superstițiuni devine ridiculos față cu știința și merită ghesprețăluit” (Mariu Chicoș Rostogan)

Aparent, orice moment al zilei este potrivit pentru a bea bere. Însă mai nou, din superstiție, Gică nu bea bere în anumite minute marcate de ceasul său electronic: la 06:02, la 06:03, la 15:10 și încă unul. Care anume?