Al Phagora

Zidul nu ține
mai mult ca pietrele lui:
așa-i datina.
Nici timpul nu va ține
mai mult decât clipele.

Azi, pe malul râului, am găsit un papuc de spiriduș. Unui necunoscător i s-ar fi părut că e o simplă pietricică.

L-am luat în palmă și l-am privit o vreme. Să-l iau cu mine acasă? De obicei nu e bine să-ți însușești lucruri care în mod cert aparțin altcuiva. L-aș fi pus la loc pe nisip, dar m-am auzit, ca prin vis, strigat rugător de pe celălalt mal.
N-am reușit nici până acum să înțeleg cum a trecut spiridușul râul uitându-și în urmă papucul…

Pentru un om râul nu e prea lat; așa că am aruncat papucul peste apă. În aer, nu s-a mișcat deloc pe traiectoria pe care i-aș fi prezis-o; a descris o curbă ciudată și a aterizat drept într-o tufă pe care mai devreme nici nu o observasem. Atunci am auzit și un fel de ”mulțumesc”, spus într-o limbă necunoscută.

”Inteligență și cultură
și în purtări dreaptă măsură
n-au fost de-ajuns pentru-a schimba
ceva adânc în sinea mea.
În mine însumi când mă-ntorc,
știu cine sunt: același porc…
Dar nu cârnați, nici tocăniță!”
Astfel își zise bietul Ghiță.

(imagine generată artificial cu NightCafe Creator)

Șosea spre munte-

-zăpada din vis oare

s-a topit deja?

Afară-i lungă

ziua- și-ți faci drum prin ea

până la capăt…

Bătrâne iepure, viața ta depinde foarte mult de simțurile pe care le ai, iar mintea ta are nevoie de adevăr.
Mintea mea, dimpotrivă, are nevoie de iluzie. Eu văd un chip dintr-un portret ca pe un om aievea. Eu privesc un film ca și când m-aș uita la ceva care chiar se întâmplă. Eu ascult o voce înregistrată ca și când cineva ar vorbi sau ar cânta chiar atunci. Eu vreau să îmi păcălesc singur simțurile.

Totuși, niciunul din noi nu doarme bine: tu, pentru că adormirea simțurilor îți poate aduce pieirea. Eu, pentru că în somn nu îmi pot continua iluziile stării de veghe; țesătura lor se destramă…

(imagine generată artificial cu NightCafe Creator )

Neștiutor sunt 
aici pe pământ; în munți 
mă opresc și tac. 
Peste culmi plumburii trec 
norii, prea schimbătorii… 

Untaught I am 
here on earth; in the mountains 
I cease my walk and stay silent. 
Over the gloomy ridges 
clouds are passing, so changeable… 

În oraș era deja noapte. Ciudat era însă că luminile nu veneau de la becurile stradale, ori de la ferestre, ci dintr-un fel de benzi care se întindeau de-a lungul și de-a latul străzilor și clădirilor, ca niște crăpături. Pe drum m-am întâlnit cu R., un prieten care ar fi trebuit să fie mai mare decât mine cu câțiva ani. Însă el rămăsese cumva la vârsta liceului, iar eu aveam vârsta mea de acum. 
-În sfârșit ai ajuns! a exclamat R. Hai să mergem, poate mai avem o șansă. 
-Unde să mergem? am întrebat. 
-Tu nu vrei să pleci de aici? Să ieși? 
-Ba da, am mărturisit. Cred că asta am vrut dintotdeauna. 

Și m-am lăsat condus de R. pe străzile dintr-un cartier de case nici prea vechi, nici prea noi. La un moment dat am coborât împreună într-o hrubă cu pereți de cărămidă putredă. Eu aș fi trecut neatent pe lângă ea, dar R. m-a tras de mânecă înapoi. Înăuntru era un ring de dans, o discotecă în care vibrau, amestecate straniu și plural, ritmuri synth pop și eurodisco. 
Se pare că eroul serii era o marmotă grasă, îmbrăcată în paiete multicolore, care se învârtea pe ring în fel și chip, în toate modurile posibile. Toată lumea dansa în jurul ei, cu excepția noastră, care ne opriseră ca doi stâlpi imobili și fără rost. R. o privea foarte atent pe marmotă, cu răsuflarea tăiată. 
-Unele mișcări nu i le poți vedea, a zis; sunt în altă dimensiune. Trebuie să prindem clipa în care o să dispară cu totul în alt spațiu. Atunci ne repezim și noi. E ultima șansă, am înțeles că vor să demoleze discoteca. 
-Cine? am întrebat. 
-Cei care vor să rămânem sub soare și stele, a răspuns R., foarte serios. 

Atunci însă, imprimând niște ciudate mișcări eliptice de rotație burții și fundului, marmota s-a transformat într-un ghem multicolor, cât o minge de fotbal. Apoi s-a auzit un pocnet și ghemul a dispărut brusc. Toți cei din jur au strigat de uimire, cu excepția mea și a lui R. M-am uitat la el și l-am văzut deodată îmbătrânit, de vârsta mea sau parcă și mai în vârstă. 
-Asta e, a zis. Hai să mergem de-aici. 

Și am ieșit afară. Era soare, zi, însă R. susținea că de fapt e lumina Lunii și nu ne-am obișnuit cu ea încă.

(imagine generată artificial cu NightCafe Creator )

E rece ploaia, 
mirosind a dimineți 
cețoase din munți… 

Poarta scârțâie 

a bun venit la casa 

prietenilor. 

Dacă-i ungi balamaua, 

poarta nu mai are glas…