Al Phagora

Le-am dat cu-mprumut

ora de vară– deci vreau

un profit decent!

Se cuvin două ore

înapoi: timpul e scump…

Cu creierul conectat direct la un robot de pe Marte și la senzorii acestuia, un șobolan explorează planeta roșie. E ca și când ar fi acolo. Simțurile artificiale nu sunt mai puțin simțuri. Robotul este și el perceput ca aparținând propriului corp, ca piciorul, nasul coada sau urechea. Desigur, nu poate să îl atingă, nici să îl vadă; dar, de exemplu, poți să atingi, cu vârful unui deget, vârful aceluiași deget? ca om, poți să îți vezi cu ochii urechile?
Deconectarea ar însemna pierderea unui organ important și a unui simț clar și cu totul special. Ce șobolan și-ar dori asta?

(imaginea: perchance.org)

Orice mugur e un dinte, un colț

împungând cerul vechi, răzbătându-l;

atâta știu și eu, mai mult nu-nțeleg,

pentru că n-am fost niciodată

aproape de cer.

Să întinerim?

Dintr-un cărbune-i ușor

să faci diamant? …

Weekend – toți s-au dus

și n-au lăsat în urmă

o floare măcar.

Uneori crezi că apa
curge peste pietre;
dar te apleci și vezi
că nu e apă- ci
o nemișcătoare piatră străvezie
prin care curge
încetinită, o lumină veche.

În cetăți pustii
nimeni nu le mai duce
grija pietrelor.
Șopârle stau la soare,
se-anină flori în unghere…

Obiectiv vorbind,
e o primăvară
enervant de perfectă.

E o primăvară
ca pentru acei zei atât de străvezii
că sunt de-a pururi nevăzuți.

E-atât de senin,
doar gura mea e o umbră deschisă;
doi greieri roz zbârnâie pe lângă ea,
reparând încă o intrare
spre marea măcinare.

E Post; țăranul
plivește buruieni din
grădina minţii.