Al Phagora

Privirea îmi spune
să nu ating spinii,
dar cine anume
îi spune privirii
”stai, nu te uita!
semne tăinuite,
crâncen ascuțite,
te vor sfâșia” ?

(imagine generată artificial cu ajutorul perchance.org)

”Învață numele exact al lucrurilor și al ființelor. Un nume aproximativ este ca o parolă aproximativă: nu deschide nimic.
Poți aproxima o cantitate, niciodată o calitate. Uneori ți se pare că spui ceva aproape adevărat, însă micul amănunt care lipsește spuselor tale este tocmai adevărul.”

(din sfaturile cioroiului Emil)

În fotoliul meu

vin apele uitării

și mă scaldă lin..

Nimeni nu stă prea comod

în amintiri sincere.

Pe dealuri, necuprinse culori; dar eu
privesc mai mult în pământ,
cu ochii mei prea deprinși cu hruba.
Frunzele căzute s-au lipit
de iarbă udă și noroi, nu le mai suflă vântul.
Ciuperci neștiute umflă
din loc în loc pajiștea.

Pe înserate vine ploaia, liniștind
tăcerea grea a pădurii.
Stropi plini lovesc frunzarul proaspăt;
se-aud adăstând, ca pașii șovăitori
ai unei sălbăticiuni.

Glasuri de pârâu,
fiecare cădere-
-un alt clipocit.
În sus și-n josul apei
răsună-n același timp.

Vitrină, praf gros
pe micile trofee-
netulburare…
Praful acesta nicicând
nu o să plece singur.

Cândva, îmi zise cioroiul Emil, am stat de vorbă cu niște cerbi. Nu erau sălbatici, dar nici domesticiți. Erau într-un parc de vânătoare, nu departe de aici. Spre deosebire de cerbii de la munte, cerbii din parc mi s-au părut cumva mai liniștiți; și puși mai degrabă pe joacă și huzur. Le-am spus asta.

-La munte sunt lupi, mi-a zis un cerb mai bătrân. Lupii pot să te ucidă, dar poți și să scapi de ei. Neliniștea nu vine din faptul că vei muri, ci din faptul că poți să scapi. Dacă ai o șansă de a trăi, vei trăi mereu sub umbra morții, te vei zbate în frică, vei lupta cu năluci. Aici nu sunt lupi. Cei care ne ucid sunt oameni; vânătorii. De oameni nu ai nicio scăpare. Dacă vor să te împuște, te vor împușca. Dacă vor să te prindă, te vor prinde. De aceea, noi suntem mai liniștiți și trăim fără griji. Iar când murim, murim și atât. Cei care ne vânează sunt cei care ne și hrănesc. Ei ne pun la hrănitori fân și turte gustoase de susan. Până să te ucidă, moartea te ocrotește. Știu că aici trăiesc într-un țarc, dar țarcul e mai larg decât îmi trebuie. Am mai mult loc decât un cerb de la munte. 

Mi s-a făcut atunci, deodată, foarte rău, mai povesti cioroiul Emil. Simțeam o sfârșeală, de parcă nici nu mai puteam să-mi deschid aripile. Am zburat parcă șchiopătând în zbor; și m-am întors acasă. E ceva ciudat în aer acolo, ca o vrajă rea, deși nu aș putea să spun ce e rău în ea…

Oamenii învață de mici

principiul “deranjez, deci exist”.

Dacă ai pe tine zone albe,

te vor mâzgăli măcar cu un semn.

Nu e niciunul care nu ar vrea

să fii măcar un pic altfel;

spre acest altfel

vrea să te îndrepte fiecare om,

în felul său nesincer.

Azi orașul e plictisitor,

ca toate lucrurile neînțelese

aflate de prea multă vreme

în văzul lumii.

Mă duc să mă topesc

la soarele de toamnă. Sunt fericit

că la munte a nins.