GriArg

Lumina cântă. Și cântă românește. L-am pierdut pe Eugen Doga, dar ne-a regăsit muzica lui… Ne va lipsi compozitorul, geniul modest și exigent, în smoking alb, ne vor consola mereu valsurile sale…

Niciodată n-a dus lupsă de aplauze. Pe cât de dotat de la natură, pe atât de muncitor, a avut mereu spectatori și admiratori. Mai puțini acasă, mai mulți în străinătate…

Eram la Moscova, în Kolonnyi Zal, când le vorbea moscoviților despre felul deosebit al nordicilor de a asculta muzica. Sudicii îl enervau printr-un soi de „deficit de atenție” („scârțâind din scaune”, șușotind etc.) Atunci mi-a displăcut aluzia la concetățenii mei. Eram în sala aia, plină de „nordici” aroganți, poate prea aroganți, ascultam liniștit, poate prea liniștit pentru o „sudică”… Eram fascinată de muzica lui Doga, îmi venea să le spun tuturor: „E totuși un sudic! E o muzică sudică, în esență! Dacă nu i-ați fi rusificat voi, nordicii, numele, s-ar fi numit nu Doga, ci Doagă, și ar fi fost aplaudat de o lume întreagă, nu ca un minoritar „norocos” al imperiului sovietic, ci ca un geniu al Gintei Latine, al Europei, al lumii libere!”

Puțin mai târziu, discutând despre toate astea, am înțeles că aceeași nemulțumire îl rodea și din interior, era la fel de nemulțumit de propria muncă, de propria creație… Un etern nemulțumit. O nemulțumire care l-a mânat mereu în luptă. Și care l-a ținut în stare de a crea toată viața – aparent, fără sincope sau coborâșuri (sigur, doar aparent). Exigență extremă și disciplină totală, iar muzica sa, un teren fertil pentru noi armonii, ca pădurea în primăvară, sortită mereu să renască… „și c-a murit să nu-și aducă-aminte” (Leonida Lari, Magul)

Mai spunea că nu știe ce e inspirația, că inspirația e perseverență și dedicație.

Mai spunea că a fost românofob. „Pentru că așa au fost timpurile”. Pentru că „Transnistria e și azi românofobă”. Spunea adevărul. Cu o rectitudine dureroasă, mai sublinia: „Dacă m-ar fi lăsat să scriu muzică pentru filmele românești, acele premii prestigioase (pentru coloana sonoră) le-ar fi luat România (pe care a simțit-o ca pe adevărata sa Patrie, în ciuda timpului și în ciuda scenariului geopolitic românofob, în care a fost forțat să joace), nu URSS, nu Rusia”…

A fost inițiatorul și co-autorul spectacolului dedicat Centenarului Unirii. El, „românofobul” român transnistrean Eugen Doga, „cetățeanul Mileniului”, artistul universal, aștepta reUnirea cu România, Patria sufletului său, unde s-a întâmplat și cea din urmă lansare a ultimei sale cărți…

Eugen Doga nu e doar un român genial, care și-a recuperat România și pe care și România l-a recuperat, după un veac de Siberii. E și un simbol identitar al dramei românilor de la est de Prut.

Atunci când îi ascultăm valsurile cu unduiri de izvor sau romanțele pe versurile Veronicăi Micle, atunci când muzica din baletul Luceafărul ne taie respirația, să ținem seama că în mijlocul acelei simfonii de sentimente și de culori, e sufletul unui român din Transnistria, înstrăinat chiar și acolo, ACASĂ, în Transnistria, prin simplul fapt că mama i-a fost basarabeancă. Mult timp după implozia URSS, în percepția transnistrenilor rusificați, basarabenii „au rămas ceea ce au fost mereu: români”, dar român a rămas sinonim cu „dușman al poporului”.

Drama dezrădăcinării, în cazul acesta, e roditoare de lumină. Și aici îmi vine în minte o imagine din romanul Biserica Albă, de Ion Druță, alt român (și ucrainean, pe linie maternă) dezrădăcinat, dar creator de lumină (în limba română): cu cât încerci să îngenunchezi un popor, cu atât sufletul i se avântă mai sus, spre lumină! (citez din memorie, deci cu aproximație)

O melodie scrisă de Eugen Doga pentru Fuego se numește „Ești lumina mea”. Astfel, ca printr-o minune, lumina creațiilor lui ne adoptă și ne… definește. Uite că și asta e posibil, uneori: să fii adoptat de propriul suflet, rătăcitor printre dureri… Ce poate fi mai luminos?

Lumină Lină lui Eugen Doga…

Etichete:Argentina Ciocanu-Gribincea, Argentina Gribincea, Basarabia, Eugen Doga, Fuego, Geopolitică, Human Rights, In memoriam Eugen Doga, Jurnal, Lumină Lină, muzică, Romania, românism, victimele stalinismului