Fiind mai tot timpul pe drumuri (deplasări, studii, călătorii etc.), am risipit, pe lângă multe alte nestemate, fotografiile și scrisorile din arhiva familiei, pe care acum le recuperez, pe măsură ce viața mea se „reinventează”, în noi circumstanțe (timpuri noi, locuri noi, oameni noi etc.). Una dintre scrisorile găsite într-o mapă veche mi-a readus în fața ochilor blândele chipuri ale nanilor mei de botez, Olimpia și Ștefan Olaru, chipuri frumoase, suflete generoase și adevărați români, intelectuali de la sat, cu școală interbelică, temeinică, și cu un fin simț al umorului. Nanii mei niște, împătimiți ai genului epistolar, cititori și, prin urmare, interlocutori străluciți, îmi răspundeau la o felicitare, trimisă de mine pe când eram în primele clase (7-8 ani, probabil). A se lua în considerare că nanu’ Ștefan scrie cu litere rusești, ca să-l înțeleg, dar mai scapă și câte una latină, mai încalcă regulile gramatice din acea vreme, scriind „sunt”, așa cum apucase „la români”, dar încearcă să respecte gramatica pe care o învățam la școala, vrând să nu mă deruteze cumva. Un om ca pâinea caldă… Dumnezeu să-i odinească pe nanii mei Olimpia și Ștefan..
- Draga noastră finuță Argentina,
Nană-ta Olimpia e plecată în sat după nevoi, căci acasă nu le avem, și la plecare mi-a dat însărcinare mie sa-ți răspund la singura ta felicitare (cu ocazia biruinței asupra fascismului hitlerist), care ne-a bucurat mult și pentru care îți mulțumim atât ție, cât și întregii familii Ciocanu, în numele căreia ai iscălit.
Felicitarea ne-a găsit în stare bună, sănătoși, cu inima tânără, pe care o încălzeam lângă soba arzând, fiindcă afară era urât, noros și rece de-a binelea, ca în luna mai în „Moldova însorită”. Nană-ta a fost la cimitir, unde s-a pomenit ziua eroilor, atăt (a) celor ce și-au dat viața cu fața spre inamic, cât și a celor care priveau spre inamic cu spatele. Eu, ramas acasă singur, am citit și ascultat la radio – minciunele.
Azi, duminică, 10/V./a.c., e tot rece, desi văd că soarele ar vrea să ne bucure, dar noi am apelat tot la sobă; focul arde, iar eu, la călduț, stau de vorbă cu cei dragi și care încă nu ne-au dat uitării. Îți răspund întâi ție, deoarece am de răspuns la mulți din România, și n-aș vrea să te încurc pe tine, strecurând litere latine, deși că nouă ni se pare că la franceză ai mers numai pe „5” (adică „foarte bine”).
Ieri a plecat de la noi Dinu, care venise să ne mai ajute câte ceva în grădină la lucrările de primăvară, dar din cauză că (indescifrabil) e cam tomnatic, cu ploi reci, vânt, noroi, n-a avut ce face, și a plecat la asfalt.
Noi, deși nu ne grăbim, mergem chiar în pas cu melcul, dar îmbătrânim văzând cu ochii, mereu pomenim ziua de ieri.
Cu toate astea, mergem drept înainte, alături de „octombrei”, până vom pune mâna pe sfârșit. M-ar interesa mai pe larg despre toată familia Ciocanu și ne-am bucura dacă am afla mai multe despre dumnealor. Ne-am bucura dacă am ști mai multe și despre tine, atăta timp cât noi mai suntem calzi.
Sperăm și așteptăm numai vești bune despre toată familia.
Cu toată căldura noastră sufletească. Nana și Nanu’
* Per angusta ad augusta!
Declaraţia
GriArg 
Comentarii recente