Archive for 9 februarie 2011

Victor Ciorbea sună clopoţelul reunificării PNŢCD

februarie 9, 2011

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) pare să-şi găsească liniştea după ce, vreme de mai bine de trei ani, s-a confruntat cu o serie de conflicte interne care au dus la scindarea formaţiunii politice în mai multe grupări. Vinerea trecută, în 4 februarie, la Sighet, s-a întrunit Comitetul Naţional de Conducere (CNC) al PNŢCD şi se pare că s-a ajuns la un numitor comun între „aripile” partidului, sub medierea lui Victor Ciorbea.

Au fost prezenţi atât Victor Ciorbea, cât şi Aurelian Pavelescu, Radu Sârbu şi Eugen Moiescu, cel care practic îl debarcase pe Pavelescu din fruntea „aripii” pe care o conducea. Cert este că, săptămâna trecută, s-a ajuns la o soluţie de mijloc, considerată ca „maximală pentru domnul Pavelescu”de către consilierul judeţean timişean Viorel Sasca. În 15 martie, la Bucureşti, va avea loc un congres de reunificare a partidului, urmând să fie aleasă şi noua conducere, funcţiile principale fiind deja negociate: Victor Ciorbea va fi preşedinte, iar Aurelian Pavelescu vicepreşedinte. Pentru funcţia de preşededinte al CNC a fost propus Gheorghe Ciuhandu, iar în Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD vor fi cuprinşi atât Radu Sârbu, cât şi Eugen Moiescu.

Mai mult, în termen de cinci zile de la congresul din martie, toate acţiunile depuse în instanţă de membri PNŢCD împotriva altora vor fi retrase. „A primat interesul pentru rostul partidului şi pentru ideea ca acesta să fie întors cu faţa spre electorat”, a spus Dorin Hehn, consilier judeţean de Timiş din partea PNŢCD. „Domnul Ciorbea s-a angajat să facă o adevărată reunificare a partidului. (…) Cert este că, în formula actuală, participarea PNŢCD la alegeri nu este pusă sub semnul întrebării”, explică Viorel Sasca, explicând că, „gruparea Pavelescu” fiind înregistrată în registrul partidelor, PNŢCD va putea participa la alegerile din 2012, chiar dacă se vor mai găsi contestatari ai unificării partidului.

Articol apărut în: http://www.ziuadevest.ro/politic/17056-victor-ciorbea-sun-clopoelul-reunificrii-pncd-.html

“Democraţia” a învins…

februarie 9, 2011

Trăiască turma română!!

Vă mărturisesc sincer că sunt dezamăgit la maximum de felul în care au înţeles o parte dintre colegii noştri ţărănişti ceea ce am făcut noi cu Pavelescu şi Congresul din 29, şi de aceea o să mai explic o dată în speranţa că de această dată voi fi înţeles. În primul rând că acel Congres a întrunit toate normele statutare şi legale, lucru recunoscut unanim de toată lumea cu excepţia lui Pavelescu, cel detronat de pe un scaun pe care uneori se rătăcea. Buuun! În al doilea rând, noi, cei care avem acum majoritatea în partidul legal şi statutar, suntem cei care putem, vrem şi vom face unirea, ci nu Pavelescu, cel care minte fără ruşine că are calitatea de preşedinte legal, ştampila de preşedinte fiind chiar acum la mine iar a lui fiind anulată prin decizia Congresului. În al patrulea rând, într-un partid trebuie să domnească regulile democratice, care în cazul unui Congres de reunificare spun că pot exista mai multe moţiuni, asta neîmpiedicând cu nimic reunificarea membrilor PNŢCD. În fine, vă informez că decizia cu privire la data şi locul Congresului, precum şi norma de reprezentare, va fi luată de către CNC şi BNC legal şi statutar, adică de către noi, şi când spun “noi”, nu mă refer la Pavelescu şi pseudo-preşedinţii săi. O fi fost un obicei al ultimilor ani ca toată lumea să ignore majorităţile în acest partid, dar acum a venit vremea ca ele să decidă. Scenariul pus la cale de Pavelescu la Sighet s-a desfăşurat amuzant sub ochii noştri, a celor care am făcut posibilă orice apropiere a celor două tabere, fără ca măcar bunul simţ de a recunoaşte contribuţia noastră şi de a ne fi lăsat să vorbim, să fi fost prezente. A vorbit Pavelescu halucinant despre proiecte şi moţiuni în care el era o persoană ultra-importantă, s-a autopropus preşedinte executiv, a şantajat pe toată lumea cu procesele interminabile, a ameninţat şi tabăra noastră cu contestarea Congresului(care, între noi fie vorba, îl sperie de moarte pe om, pentru că este absolut legal), în sfârşit, s-a agăţat precum ciulinul de Oltenia de personalitatea domnului Ciorbea. Halal preşedinte executiv, dragii mei.

Din lipsă de timp o să scriu mai rar în această perioadă, dar atunci când o voi face, voi încerca să transmit punctul meu de vedere împărtăşit şi de mulţi alţi colegi de-ai mei, cu privire la evenimentele ce se vor succeda. Vă spun adevărat că este inadmisibil ca pretenţia lui Pavelescu de a mai putea hotărî ceva să se transforme în luptă între oamenii din partid, datorită aşa-ziselor numiri de noi preşedinţi judeţeni. Ar fi bine să înceteze cu asemenea practici şi să nu se afunde şi mai rău în nerespectarea statutului şi a legilor, că nici noi nu suntem ai nimănui. Când procedează aşa, duce reunificarea pe un tărâm străin şi îndepărtat, iar acest lucru ar trebui să fie înţeles de către toţi cei care se reped fără să gândească spre scaunul de preşedinte judeţean sau ce-o mai fi. Nu uitaţi că noua conducere aleasă la Congresul din 29 ianuarie a.c. va decide împreună cu CNC-ul când şi în ce condiţii se va face unificarea, în niciun caz Pavelescu, cel care mai are cu el maximum cinci judeţe, chiar dacă spune că acum are şi partea adversă lui până mai ieri. Vă rog insistent să nu încercaţi să ignoraţi voinţa celor care au fost şi sunt cu noi, şi implicit anti-Pavelescu, căci astfel anulăm şansa unei unificări paşnice. Nu le puteţi interzice să aleagă o altă echipă de conducere, o altă moţiune! Aşa cum vă ameninţă şi vă minte Pavelescu despre procese, aşa vă spun şi eu că suntem pregătiţi să luptăm pentru a se respecta regulile democratice şi fireşti. Nu ne puteţi impune preşedintele sau acceptul de a sprijini o echipă în care nu credem! Să sperăm că ne vom înţelege. Vă salut!

Doamne ajută !

Daniel Vereș

Primvicepreședinte PNȚCD

Politicienii, visătorii şi chibiţii

februarie 9, 2011

Liderul ţărăniştilor, Marian Popa (FOTO), spune că l-ar susţine drept candidat ţărănist la Primărie pe Eugen Durbacă

Prin semnarea protocolului de înfiinţare a Uniunii Social Liberale (a PSD cu ACD – Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC), atât social democraţii, cât şi liberalii îşi vor pierde din electorat, crede preşedintele PNŢCD Galaţi, Marian Popa.

„De ce?, pentru că eu nu cred că electoratul acestor partide va merge, încolonat, la vot, şi va putea fi convins să voteze această mare formaţiune. Noi, PNŢCD va avea de câştigat din pierderea electoratului lor, mai ales că noi am demonstrat că suntem partidul care nu şi-a trădat principiile”, a spus Marian Popa.

Acesta consideră că „vor fi mulţi nemulţumiţi de cum şi-au împărţit harta PNL şi PSD, că ce să spunem, oamenii vor să candideze şi nu vor avea loc toţi. De aceea, noi, PNŢCD Galaţi, îi aşteptăm pe cei nemulţumiţi că nu pot candida în cadrul Uniunii Social-Liberale”.

„De pildă, cum vor face cu Primăria? Eu ştiu că vrea primar Marius Stan, dar vrea şi Durbacă, iar la PSD mai sunt şi de acolo care vor să candideze nemulţumiţii pot veni la noi, să se înscrie, nu-i aşa, ce?, ne jucăm de-a partidul?”.

Liderul PNŢCD Galaţi Marian Popa – fost coleg de partid cu preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă – are şi o teorie de ce nu a mai fost ales Durbacă de gălăţeni primar:

„Gălăţenii aveau o percepţie despre Durbacă, aceea că este un om care trece din partid în partid. Cum în ultimii şase ani a rămas la PC, lumea crede că s-a plafonat din punct de vedere politic. Eu chiar îl rog pe domnul Durbacă să nu se plafoneze şi să vină la noi să candideze pentru funcţia de primar al Galaţiului”.

La fel de serios, liderul PNŢCD Galaţi a spus: „Vom sprijini un candidat la primărie, de la un partid sau altul şi nu noi vom merge la alte partide, ele vor veni la noi!”.

El a afirmat că motivul unei astfel de cereri nu ar fi neapărat procentul „semnificativ” de voturi adus de ţărănişti – mai ales că la ultimele alegeri locale, PNŢCD a obţinut 0,68 la sută în judeţ şi 0,38 la sută în municipiu! – ci acela că „în politică, uneori 1 şi cu 1 nu fac 2”.

Preluat din: http://www.viata-libera.ro/articol-Politicienii_visatorii_si_chibitii__2.html

Maramureşul răsună: Ţărăniştii se adună!

februarie 9, 2011

Pentru a-şi tăia aripile,  şi a renaşte  ca pasărea Phoenix, la finele săptămânii trecute, ţărăniştii români şi-au dat întâlnire în Maramureş. După conferinţa de presă de la Baia Mare şi Consiliul Naţional de conducere al PNŢCD desfăşurat vineri seara la Fereşti, în Maramureşul istoric, ţărăniştii s-au reîntâlnit sâmbătă dimineaţă, la Memorial Sighet, pentru comemorarea înaintaşilor şi evocarea personalităţii lui Iuliu Maniu, artizanul Marii Uniri, decedat în temniţa politică de la poalele Solovanului în urmă cu 58 de ani.

Pe celularul înţesat de pelerini, protopopii greco-catolici de Sighet, Filip Onisim şi de Iza-Dragomireşti, Vasile Hotico au înălţat un parastas în memoria martirilor, a celui evocat, dar şi a dizidentului Vasile Paraschiv, trecut vineri, la cele veşnice.
Printre numeroşii participanţi i-am zărit pe foştii miniştri Avram Mureşan şi  Dudu Ionescu, prim-vicepreşedintele PNŢCD, Doru Năsui, venit din SUA, istoricul Marius Oprea, reprezentanţi ai altor partide şi ONG-uri etc.

În sala de conferinţe, Gheorghe Şiman, preşedintele  organizaţiei judeţene a făcut prezentările, iar secretarul general Ioan Beuca a citit mesajul prefectului Sandu Pocol. Protopopul de Dragomireşti, Vasile Hotico, a rostit rugăciunea Tatăl Nostru împreună cu cei  aproape 200 de participanţi veniţi din toată ţara  la evocarea lui Iuliu Maniu, despre care au vorbit Radu Sârbu, Victor Ciorbea,  Gheorghe Ciuhandu, Marius Oprea, Eugen Moiescu (preşedinte PNŢCD din 28 ianuarie 2011), Aurelian Pavelescu, dl Corniţă, fost deţinut politic ş.a.

Radu Sârbu: „România este într-un pericol mai mare decât oricând. Ea are nevoie de un alt tip de guvernare de un alt tip de oameni politici. De aceea, şi noi ţărăniştii, am înţeles că trebuie să depăşim   frământările interne, să ne reconciliem pentru a putea  să ne întoarcem cu faţa la electorat, care trebuie să ştie că suntem singurul partid cu un program pentru ţară, pentru România şi nu  cu un program doar pentru ei, cum au cel puţin acei aflaţi azi la guvernare, PDL, un partid ce poate fi comparat cu un grup de crimă organizată, îndreptat spre banul public.(…) Pentru noi este important că aseară, (vineri, pe Cosău), în şedinţa  CNC al PNŢCD  s-a votat în unanimitate convocarea Congresului de reconciliere a partidului, pe 12 martie 2011, iar majoritatea a votat  acordul încheiat între Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu, care vor prelua conducerea partidului din 12 martie, dată de la care vor înceta şi conflictele din justiţie (vii aplauze). Până la urmă, ţărăniştii au înţeles că nu justiţia le rezolvă problemele. Că românii nu ne vor da votul atâta timp cât noi ne batem între noi, în loc să ne batem pentru ei. Pentru acest pas important vreau să mulţumesc organizatorilor maramureşeni, domnilor Şiman şi Beuca, domnilor Ciorbea, Moiescu, Pavelescu, Ciuhandu şi Năsui, care, împreună cu ceilalţi colegi din conducerea centrală au acceptat cu toţii să facă un pas înapoi pentru a duce partidul câţiva paşi înainte. Obiectivele partidului nostru pentru anul electoral viitor, vor fi definite la congres, când Victor Ciorbea va prezenta moţiunea  cu care va candida la preşedinţia partidului. Sighetul şi înaintaşii au avut o contribuţie determinantă în atmosfera de aici şi în gândul bun, al nostru  de reconciliere ţărănisto – ţărănistă”.

Victor Ciorbea:”Trăiască PNŢCD-ul reunificat! (vii aplauze) Şi glorie eternă martirilor noştri. Această întâlnire nu ar fi fost posibilă, aici, la Memorial dacă nu ar fi existat demersurile excepţionale  făcute de liderii Fundaţiei Academia Civică, în frunte cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Actul de temelie poartă şi semnătura mea, din 1997, când eram prim-ministru. Am reuşit să încheiem cu  bine lucrările Consiliului Naţional de conducere, să convocăm acel congres de unificare  de luna viitoare, când există nu numai premisele dar şi   absolut toate condiţiile să înfăptuim reunificarea   politică şi juridică  a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. (aplauze), o reunificare reală, de fond. Vreau să mulţumesc şi dlui Radu Sârbu şi  dlui Doru Năsui şi dlui Ciuhandu, preşedintele Consiliului Naţional de conducere. Reunificarea trebuie să aducă la un loc toate personalităţile reale ale partidului. Fac un apel către domnii enumeraţi deja dar şi către dl Moiescu, ca în acest interval pe care îl avem până la depunerea moţiunilor să reuşim să realizăm o echipă cu adevărat reprezentativă şi puternică pentru partidul nostru. Să fim cu toţii împreună, fără grupări pe dinafară. Accentul cuvenit îl vom pune pe liderii judeţeni, pe organizaţiile judeţene. Punând capăt acestor litigii, trebuie să ne trezim la viaţă, să fim în mijlocul dvs mereu, în toată ţara. Avem nevoie să ieşim din mocirla morală în care se află politica românească de ani şi ani de zile. Noi suntem singurul partid care putem aduce această dimensiune reală, autentică”.

După-amiază, la Cimitirul Martirilor (Săracilor) din amonte de confluenţa Izei cu Tisa, s-au depus coroane la troiţa înălţată în memoria ilustrului Maniu, al cărui mormânt nu a fost identificat. La cenotaful din cimitir, unde sunt depuse peste o sută de urne cu pământ din toate colţurile ţării unde-şi dorm somnul de veci foşti condamnaţi politic de regimul comunist, a avut loc un serviciu divin oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu cei doi protopopi.

Recitind titlul  acestei relatări, îmi pun întrebarea: oare?

Asta, pentru că, în Consiliul Naţional, chiar dacă toţi au fost de acord cu unificarea, nu toţi au votat  „pentru” soluţia propusă. „Divergenţele”   de opinie dintre nord şi sud, dintre Transilvania  şi ceilalţi, mi se pare că persistă.

Articol preluat din: http://www.graiul.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3333:maramureul-rsun-rnitii-se-adun&catid=26:azi&Itemid=5