Archive for 16 februarie 2011

Evocarea personalităţii lui Nicolae Carandino (n.1905 – d.16.02.1996)

februarie 16, 2011

Pe 16 februarie 1996 a murit Nicolae Carandino, scriitor, gazetar (cronicar dramatic, director al ziarului „Dreptatea” în perioada 1944-1947 şi director de onoare la reapariţia acestuia, în 1990) şi om politic (membru de onoare al PNŢCD) (n. 1905).

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 1996

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Voi încerca să evoc, în câteva cuvinte, trecerea prin viaţă a unui mare contemporan – Nicolae Carandino.

S-a stins din viaţă, vineri, 16 februarie, la Spitalul nr. 10 „Sf. Sava”, din Bucureşti, Nicolae Carandino, cunoscut scriitor, cronicar dramatic, traducător şi memorialist.

S-a născut la 19 iulie 1905, la Brăila, într-o familie de intelectuali. A urmat liceul în oraşul natal, pe care l-a terminat în anul 1923, şi-a luat licenţa la Bucureşti, în 1926, după care, îl găsim 3 ani, la Paris, în vederea doctoratului. In perioada pariziană, o reîntâlneşte pe fiica profesorului său de latină-germană din Brăila, cu care se căsătoreşte acolo. Este vorba de viitoarea actriţă a Naţionalului – Lilly Carandino.

Reîntors în ţară, devine redactor şef la „Facla”, publicaţie de stânga, condusă de N.D. Cocea, între 1930 – 1938 şi colaborator sau redactor la principalele publicaţii tinereşti ale vremii: „Credinţa”, „Reporter”, „Azi”, „Floarea de foc”. Preocupat în special de mişcarea teatrală, Carandino face parte din redacţia revistelor „Rampa” – 1941 şi „Bis” – 1942-1946. Colegii de breaslă îl aleg vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti între 1938 şi 1944.

Datorită atitudinii sale deschise împotriva regimului de dictatură antonesciană, este internat în lagăr, la Tg. Jiu, în 1942.

După 23 august 1944, reînnoadă tradiţia oficiosului P.N.T., ca redactor şi director al ziarului „Dreptatea”.

Lupta cu cenzura tipografilor, care, la indicaţia lui Miron Constantinescu, refuzau să culeagă anumite articole, este prezentată cu indignare în însemnările sale memorialistice. Acest capitol din viaţa sa îl apropie de Maniu, care, în perioada când apariţia „Dreptăţii” a fost suspendată, îl roagă să intre în redacţia unul alt ziar – „Ardealul”, devenit cotidian.

In anul 1945, după demiterea lui Victor Eftimiu, Carandino este numit de ministrul P.M.T., Ghiţă Pop, directorul general al Teatrelor şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost un directorat de câteva luni. dar cu rezultate remarcabile , rezultate elogiate chiar de succesorul său la direcţie, Tudor Vianu.

La 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, este arestat şi condamnat alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi alţi fruntaşi ai partidului la 6 ani temniţă grea. De fapt, a fost ţinut 9 ani în închisorile din Galaţi, Sighet şi Bucureşti. In continuare, „a beneficiat” de domiciliul forţat, în Bărăgan, la Bumbăcari şi la Rublea. Deci a fost privat de libertate între 1947-1964.

Activitatea sa după revenirea din lagăr şi după permisiunea de a publica se axează pe cronici teatrale, cronici plastice, traduceri şi memorialistică. Se afirmă în special ca observator şi cronicar dramatic, susţinând piese şi autori, care au lăsat o dâră luminoasă în istoria teatrului românesc. Această activitate se reflectă pregnant în volumele: „De la Electra la Dama cu camelii” – 1971, „Autori, piese şi spectacole” – 1973, „Actori de ieri şi de azi” – 1973, „Radiografii teatrale” – 1976, „Teatrul, aşa cum l-am văzut” – 1986 şi retipărirea, în 1995, a lucrării: „Viaţa de glorie şi de pasiune a marii cântăreţe Darclee”, apărută, de fapt, mai devreme, în 1938.

Cronicile sale constituie o contribuţie la istoria teatrului românesc, prin evaluările realizate cu profesionalitate şi cu mare probitate. El are curajul de a susţine autori români ca G.M. Zamfirescu şi mai ales Mihail Sebastian, evreu, ascuns în 1944 la premieră sub pseudonimul Victor Mincu. Este vorba de piesa „Steaua fără nume”.

Cunăscător al literaturii dramatice universale, Nicolae Carandino se afirmă drept un cronicar fără nici un fel de complexe, respingând piese de import, fără suport valoric.

Ca mulţi alţi autori ce refuzau compromisul cu actualitatea, Carandino a ancorat şi în traduceri, semnând 6 volume de tălmăciri din limba greacă şi din limba franceză.

Ca memorialist, s-a impus prin volumele „De la o zi la alta” – 1979, o istorie a propriei sale deveniri în context familiar şi social, şi mai ales prin „Nopţi albe şi zile negre” – 1992.

Partea a doua a acestor memorii a circulat clandestin şi a apărut pentru prima dată la New York, sub titlul: „Zile de istorie” – 1986. Ea este dedicată: „Partidului Naţional Tărănesc şi membrilor săi, care s-au jertfit pentru apărarea democraţiei şi libertatea României”.

Cititorii fac cunoştinţă cu date inedite despre începuturile ziarelor „Dreptatea” şi „Curierul”, înscenarea de la Tămădău, ancheta în acest caz, procesul, închisorile de la Galaţi şi Sighet, evocă pe Maniu în închisoare, evocă viaţa în deportare, la Bumbăcari şi Rubla, şi mai ales ultimele sale clipe în celulă cu Iuliu Maniu. Acesta, imobilizat la pat, este ajutat de Carandino. Carandino îl spală, îl hrăneşte, populând clipele cu amintiri şi consideraţii politice. Învins de vârstă şi de boală, Maniu este conştient că sacrificiul său va rodi nu peste mult timp în viaţa publică a ţării. Însemnările se termină cu un fel de portret al lui Maniu în faţa istoriei. Citesc două pasaje: „Pus în alternativa de a fi preşedinte al sclaviei româneşti, sau de a muri în închisoare, nimeni nu a acceptat cu mai multă seninătate, cu mai mult eroism jertfa de sine. Păstrez imaginea lui pe improvizatul catafalc al patului de fier, atunci când i-am închis pleoapele şi când, pentru întâia oară, a putut să-l vadă cineva cu capul plecat.

Acum, când memorialistul Carandino, plin de vervă şi talent, a plecat şi el spre alt tărâm, am considerat de datoria mea să-i rememorez paşii prin istoria politică şi culturală.

Dar, dacă paginile axate pe resurecţia vieţii politice m-au atras pe mine mai mult, cele consacrate gazetăriei, boemei bucureştene, Cenaclului „Sburătorul”, prieteniei cu Ion Vinea, dau întreaga măsură a talentului său, sau, mai bine zis, completează alte laturi ale talentului său de memorialist.

Miercuri, 21 februarie, la Biserica Boteanu, şi apoi la Cimitirul Străuleşti, ne vom despărţi de un om care a înfruntat cu demnitate furtuna, de un scriitor care n-a apucat să se bucure de roadele talentului său, decât, aşa ca mulţi alţii, pe apucate.

Gabriel Țepelea

Rezoluţie a Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD – România – Monarhie Constituţională

februarie 16, 2011

Motto: “Am credinţa, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va reveni pe calea democraţiei numai prin Monarhie”.

Corneliu Coposu

La 30 decembrie 1947, cursul firesc al istoriei României a fost întrerupt brutal, prin forţarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României să abdice. Monarhia constituţională, care a pus temelia României moderne, a fost abrogată, fiind instituită republica – o instituţie adusă în România de recent condamnatul regim comunist, o instituţie fără tradiţii, şi fără sprijin popular. A fost începutul celei mai negre perioade din istoria României.

Au trecut mai bine de 21 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. România a ajuns, astăzi, într-o criză morală şi economică fără precedent. Lipsa de încredere a oamenilor în instituţiile Statului, în dreptate şi în justiţie este din ce în ce mai mare, cu fiecare zi ce trece. Republica se dovedeşte a fi incapabilă să readucă România la statutul european pe care l-a avut până în 1947.

În schimb, Familia Regală a României şi-a dovedit ataşamentul faţă de România, faţă de valorile ei democratice în nenumărate rânduri. Familia Regală a României a ajuns să fie privită astăzi ca unica rază de speranţă în readucerea moralităţii în viaţa publică, redarea încrederii populaţiei în instituţiile Statului şi redevenirea României.

Timişoara, cea care a pornit Revoluţia din decembrie 1989, porneşte astăzi o nouă Revoluţie: revoluţia redării demnităţii poporului român, prin revenirea la forma de guvernământ tradiţională, de Monarhie Constituţională, şi readucerea Familiei Regale de România pe tronul pe care Regele Mihai a fost silit să-l părăsească de comunişti în decembrie 1947.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, consecvent principiilor care i-au ghidat activitatea încă de la început, susţine iniţierea unui REFERENDUM NAŢIONAL privind schimbarea formei de guvernământ a României, revenirea la Monarhia Constituţională şi readucerea Familiei Regale de România la conducerea Regatului Român. În susţinerea acestei idei, toate organizaţiile PNŢCD se vor implica în strângerea de semnături necesare pentru iniţierea referendumului.

Preşedinte CNC-PNŢCD

Gheorghe Ciuhandu

PNȚCD Timiș îl vrea pe Rege înapoi!

februarie 16, 2011

Intoarcerea la monarhie este solutia, cred taranistii timiseni, aripa Ciuhandu! Referendum pentru modificarea Constitutiei Romaniei si revenirea la monarhia constitutionala! Acest lucru il propun liderii PNTCD. Demersurile vor fi demarate abia dupa ce partidul se va unifica.

Cel mai probabil in luna martie a acestui an, dupa ce cele doua aripi ale PNTCD se vor unifica, va porni o campanie de adunare de semnaturi pentru modificarea Constitutiei Romaniei in sensul revenirii la monarhie, a anuntat Adrian Orza, presedintele PNTCD Timis.

„Monarhia a fost interzisa cu senila, in Romania, in 1947. PNTCD initiaza procedurile de revenire la monarhia constitutionala. Unii probabil ca vor spune ca este tardiva aceasta actiune, ca nu mai e cazul, dar noi credem ca actuala clasa politica nu mai poate face o reforma reala in Romania, iar in aceste conditii, argumentul nostru sta in picioare. Democratia nu se construieste intr-un stat cu taieri contabile”, a declarat Adrian Orza.

Potrivit lui Orza, dupa unificarea PNTCD, toate filialele partidului din tara vor incepe sa adune semnaturi pentru referendum, aceasta fiind, dealtfel, o rezolutie a Consiliului National de Conducere al partidului.

Articol din: http://www.opiniatimisoarei.ro/pntcd-timis-il-vrea-pe-rege-inapoi-propune-un-referendum-pentru-modificarea-legii-fundamentale-si-revenirea-la-monarhie-constitutionala/16/02/2011