Barlogul Pntcd

Viorel Sasca:  „Vreau să mă refer la proiectul Roşia Montana. Văd că din nou se agită ideea punerii în practică a acestui proiect. Interesele, în mod clar, sunt de natură financiară. La momentul pornirii acestui proiect, preţul aurului era de 900 de dolari/uncie.

Acum, preţul aurului e undeva la 1.840/uncie. La argint era de 12,5 dolari/uncie, acum este de 41 dolari/uncie. Cantitatea estimată a se extrage de aur este între 100-300 tone, iar de argint, 1.300 tone. E clar că profitul ar fi imens în acest moment, cel puţin dublu faţă de profitul estimat iniţial. Din păcate, participaţia statului român este de doar 20%.

Există un punct de vedere al Academiei Române, exprimat de dl academician Ionel Haiduc, care spune că proiectul, în forma în care este, „nu poate fi catalogat drept lucrare de interes public şi în beneficiul economic al ţării, iar beneficiile de interes privat nu justifică riscurile şi duc la concluzia că iniţiativa trebuie abandonată înainte de a produce consecinţe dezastruoase iremediabile.” Şi mă întreb ce s-a schimbat în acest proiect încât se spune că trebuie demarat? Metoda de extragere a aurului nu s-a schimbat, este cu cianură.

E adevărat, e eficientă, dar extrem de periculoasă prin consecinţele ei pe termen lung. Acolo va rezulta un iaz cu o arie de câteva zeci de hectare, care va avea un conţinut de cianură. În cazul unor ploi masive se poate întâmpla oricând un accident. Ultimul accident de acest fel a avut loc în Ungaria şi a provocat o adevărată tragedie. Mă întreb atunci cine câştigă. La acest profit, proiectul ar fi trebuit refăcut şi contractul renegociat, astfel încât să nu fie pus în pericol mediul din zonă, vestigiile arheologice să fie protejate. Cât timp nu se revăd soluţiile tehnologice şi nu se asigură o adevărată protecţie a vestigiilor arheologice, iar câştigul statului român nu e corespunzător, acest proiect nu trebuie pus în aplicare. Oricine o face în aceste condiţii, cred că face o crimă împotriva poporului român.

Punctul de vedere al Academiei ar trebui respectat. Faptul că acest subiect este pus din nou pe tapet, acum în preajma campaniei electorale, mă face să cred că se urmăresc beneficii materiale, bani pentru campaniile electorale şi nu numai. Căci nu vor intra numai în buzunarele partidelor de la guvernare, ci şi în buzunarele unor politicieni şi nu se ştie care va fi raportul. Dar ţara va pierde. În UE şi, în general, în lume, la astfel de zăcăminte raportul participaţiilor este invers: statul, care posedă aceste bogăţii, are 80% şi compania privată are 20%. Din experienţa de la CJT, ştiu ce înseamnă să fii acţionar minoritar, nu ai nici un cuvânt de spus şi este o afacere păguboasă. Contractul ar trebui renegociat astfel încât statul să aibă cel puţin 50%, profitul ar trebui renegociat, precum şi soluţiile tehnologice. Nu ştiu cine a semnat contractul, dar ar trebui desecretizat, să vedem şi noi cine a semnat şi care sunt prevederile. Iar preşedintele statului ar trebui să apere poziţia ţării, nu să aibă o astfel de atitudine.

Un alt subiect pe care vreau să îl abordez este legat de implicaţiile alegerilor parţiale de parlamentari, care au avut loc în Maramureş şi Neamţ. Vedem că la ora actuală, prin cumpărarea de voturi, se poate schimba total soarta unor alegeri, prin prezenţa mică la vot a electoratului.

Cu cât prezenţa la vot e mai mică, cu atât acel procent care poate fi cumpărat are o influenţă mai mare. Se poate fura cam între 3-5% din totalul electoratului. Dacă prezenţa la vot e, să zicem, de numai 40%, dintr-odată 5 procente capătă o influenţă covârşitoare. Deşi acest drept e câştigat după Revoluţie şi, în fond, e un drept, nu o obligaţie, cred că, pentru evoluţia democratică a ţării ar trebui trecut la votul obligatoriu. Asta e părerea mea şi o s-o susţin şi în cadrul partidului, pentru că e singura metodă care poate reduce impactul cumpărării de voturi.

Când se ştie că se fură, tendinţa electoratului e să nu mai meargă. Aşa că vin tot mai puţini la vot, dar, venind tot mai puţini, influenţa celor care îşi vând votul devine tot mai importantă. Eu îmi voi susţine opinia în partid, să vedem ce părere au colegii, apoi vom face diligenţele necesare. Ar trebui să existe şi o sancţiune, mă voi gândi la acest subiect, să vedem care sunt practicile în acest domeniu. Cu cât vine mai multă lume, cu atât voinţa electoratului se manifestă mai puternic şi influenţa cumpărării de voturi e mai mică.

Vreau să vă mai prezint o chestiune legată de descentralizarea administrativă. Se vorbeşte de o reducere a aparatului de stat prin reducerea numărului de judeţe la opt. Dar de ce nu se reduc serviciile descentralizate în teritoriu ale guvernului? De ce nu se trec acele atribuţii la autorităţile locale?

Aceasta ar fi într-adevăr o mare sursă de economie. Cred că autorităţile locale, cu aparatul actual, ar face mai bine faţă decât aceste servicii descentralizate. Ar trebui început cu Prefectura, care este o instituţie anacronică. În Germania, reprezentatul Guvernului este un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Dar noi vorbim de desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea a opt regiuni, numite judeţe, ocolind Constituţia. Domnul preşedinte se autoproclamă un mare apărător al Constituţiei. Recent, a vorbit despre acel articol din Constituţie, care prevede că preşedintele desemnează partidul care obţine 51% cu formarea Guvernului, şi nu o alianţă. Foarte bine, aşa spune Constituţia.

Da, dar tot în Constituţie se spune că, dacă faci reorganizare şi desfiinţezi judeţele, faci referendum. Respecţi Constituţia doar când îţi convine? Desfiinţarea judeţelor ar fi, oricum, o mare eroare, din toate punctele de vedere. Ce se poate face ar fi o descentralizare adevărată, prin desfiinţarea unor servicii descentralizate ale Guvernului în teritoriu şi trecea lor la autorităţile locale.”

In data de 23 august 1939, la Moscova, in prezenta lui Stalin, ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov semneaza alaturi de ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop un tratat de neagresiune intre cele doua tari. Tratatul cuprindea si un protocol secret, prin care era impartita in sfere de interese intreaga Europa de Est. Printre teritoriile care erau impartite ilegal, dupa bunul plac al semnatarilor, se numara si Basarabia, teritoriu al Romaniei. La cateva luni dupa semnarea acestui monstruos act, pe 28 iunie 1940, fara nici o rezistenta din partea statului Roman, URSS anexeaza Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei. Aceste teritorii au fost recastigate pentru o scurta perioada in timpul celui de-al doilea razboi mondial de catre armatele Romane, fiind pierdute din nou in urma „actului” de la 23 august 1944.

Actualmente, teritoriile Romanesti pierdute ca urmare a semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov, fac parte fie din Republica Modova, fie din Ucraina (Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Basarabia de Nord-Tinutul Hotinului si sudul Basarabiei). Prin tratatul de prietenie Romano-Ucrainean din 1997, Romania cedeaza Ucrainei teritoriile mai sus mentionate.

Tineretul Crestin Democrat PNTCD reaminteste, la 72 de ani de la semnarea odiosului tratat Ribbentrop-Molotov, ca exista doua state Romanesti, precum si o comunitate numeroasa de Romani in afara granitelor celor doua state, Romani care de multe ori nici nu au posibilitatea sa citeasca o carte scrisa in alfabet latin. Consideram ca avem datoria de a nu lasa cultura Romaneasca din zone precum Bucovina de Nord sau sudul Basarabiei sa moara, un prim pas pentru revitalizarea spiritual-culturala a acestor regiuni fiind infintarea de mici biblioteci Romanesti precum si organizarea de festivaluri traditionale si de activitati socio-culturale cat mai diverse.

Din aceste considerente si nu numai, facem un apel catre tinerii Romaniei sa se alature demersurilor de promovare a Romanismului prin trimiterea de carti in limba Romana, prin vizitarea comunitatilor de Romani din afara granitelor si prin sprijinirea activitatilor initiate de diverse asociatii, fundatii sau grupuri de actiune Romanesti in acest scop. Numai uniti putem reface granitele firesti ale Romanitatii si aduce Romania pe locul onorabil pe care il merita in Europa.

Biroul de Presa al Tineretului Crestin Democrat PNTCD

Se împlinesc, astăzi, 67 de ani de la actul de la 23 august 1944, ziua în care România a rupt alianţa cu Germania nazistă. Actul de la 23 august este, în continuare, foarte contestat în România, spre deosebire de Europa, unde este recunoscută contribuţia sa esenţială la scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Astăzi, la 67 de ani de la actul de la 23 august 1944, trebuie să recunoaştem că, dacă nu ar fi avut loc ruperea alianţei cu hitleriştii, România ar fi fost complet distrusă sub tăvălugul Armatei Roşii.

Totuşi, nu putem să uităm faptul că armata sovietică, cea care ar fi trebuit numai să tranziteze România, şi-a instalat tancurile în ţară imediat după 23 august, făcând abuzuri inimaginabile. Acest lucru a dus, de altfel, la instalarea, în 6 martie 1945, a primului guvern preponderent comunist din istoria României. Acţiunea sovietică a continuat cu falsificarea alegerilor din 1946 şi a culminat cu alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României din ţară, la 30 decembrie 1947.

Acesta a fost începutul celei mai negre perioade din istoria poporului român. Regele Mihai afirma, într-un interviu acordat în urmă cu aproape zece ani, că “ceea ce s-a făcut cu România între 1945 şi 1947 se face şi din 1989 încoace, cu singura diferenţă că nu mai avem acum trupe sovietice la noi acasă. Este o constatare foarte dureroasă”. O constatare valabilă şi acum.
Chiar dacă recunoaşte importanţa actului de la 23 august 1944, PNŢCD nu poate uita că de la această dată a pornit şi istoria suferinţei românilor sub regimul comunist, suferinţă care este resimţită şi la 23 august 2011. Perioada neagră a poporului român continuă şi astăzi.

Astăzi, după 67 de ani, în structurile puterii politice, economice şi sociale din România, găsim în continuare foşti reprezentanţi ai Partidului Comunist şi foşti reprezentanţi ai Securităţii. Promisiunile electorale s-au dovedit a fi doar praf în ochi, întrucât până acum nu s-a făcut nici un pas concret pentru asanarea morală a societăţii româneşti. Mai mult decât atât, ţara se confruntă cu o criză economică fără precedent, la care guvernul prezintă doar soluţii populiste, neaplicabile în realitate, în lipsa unui program concret. Singurele măsuri anti-criză vizează bunăstarea materială a unor reprezentanţi ai guvernului, afacerile făcute în această perioadă fiind deja de notorietate. Eşecul guvernării este mascat prin aruncarea de responsabilităţi şi încercarea de blamare a autorităţilor locale.

Este evident că avem nevoie de un alt tip de atitudine politică. În urmă cu un deceniu, PNŢCD a scos România dintr-o criză aproape la fel de gravă ca şi cea de acum, dar aceasta pentru că atunci PNŢCD, ca întotdeauna în istoria sa, a pus pe primul plan interesul naţional plătind costurile politice aferente. Dar a salvat România de la crah în perioada 97-99 şi a aşezat economia ţării pe o bază care i-a asigurat creşterea de atunci încoace.

Azi constatăm că e nevoie, din nou, de noi. O constatare cu atât mai frustrantă cu cât nu putem să ne manifestăm. Nu putem nădăjdui la încrederea electoratului cât timp rămânem marginali şi ne batem între noi. Dacă guvernul continuă în acelaşi stil, suntem pe punctul de a ajunge la o situaţie fără ieşire. De aceea, mai mult ca oricând, PNŢCD susţine aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (adoptat, totodată, de Partidul Popular European printr-o Rezoluţie din februarie 2004). Numai aşa România poate păşi pe un drum european.

Totodată, PNŢCD Timiş îşi exprimă speranţa că problemele interne ale PNŢCD vor fi tranşate, prin înregistrarea conducerii alese democratic în registrul partidelor politice. Dacă este nevoie de noi în această perioadă, trebuie să arătăm că suntem uniţi şi că merităm ca electoratul să îşi îndrepte din nou speranţele spre PNŢCD, singurul partid din istoria postdecembristă care şi-a respectat promisiunile şi şi-a asumat rezultatele programelor pe care le-a propus.

Gheorghe CIUHANDU
Preşedinte PNŢCD Timiş
Preşedinte CNC-PNŢCD