Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei organizează în cursul anului 2013 o serie de evenimente grupate sub genericul Jubileul primului memorial al victimelor comunismului (1993-2013).
Archive for 3 februarie 2013
Concursul „In memoriam Iuliu Maniu – 60 de ani de la moarte” a avut loc pe 2 februarie la Memorialul din Sighet (foto – video)
februarie 3, 2013Evocări despre Iuliu Maniu cu Dimitrie Poptămaş
februarie 3, 2013“Iubeam acest simbol al ochiului”
Iuliu Maniu se stingea din viaţă în puşcăria comunistă de la Sighet pe 5 februarie, 1953. La 60 de ani distanţă, preşedintele PNŢCD Mureş şi preşedintele Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”, Dimitrie Poptâmaş, l-a readus în memorie pe unul din cei mai importanţi oameni politici români dintre cele două războaie mondiale, victimă a stăpânirii comuniste instaurate în 1947.
Reporter : Cum l-aţi descoperit pe Iuliu Maniu?
Dimitrie Poptămaş: În copilărie, când au fost acele alegeri furate de comunişti în 1946. Aveam atunci 8 ani, eram într-un sat de pe Câmpie, Moişa, cu o comunitate destul de mică, un sătuc, în care se trăia cu adevărat o gândire politică. Acei oameni simpli înţelegeau sensul evenimentelor şi ştiau că ne îndreptăm spre prăbuşire. În 1946 moişenii noştri au votat la Ceuaşu, câţiva fiind suspectaţi, observaţi şi îmbrânciţi. Nu vă spun cum s-a organizatcampaniaîn satul meu, noi copii vedeam pe toate pălanturile lipite afişele, erau ochiul şi soarele. Noi toţi ştiam că soarele e rău, şi ochiul este bun, ochiul este a lui Iuliu Maniu şi el trebuie votat de toată lumea. Deşi au fost denaturate acele alegeri, acolo s-a votat cu ochiul. Am trăit acele evenimente la 8 ani, şi atunci pot spune că ne-am format o părere. Nu ştiu de ce, dar iubeam acest simbol al ochiului. A fost un prim pas, o părere despre cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi. După alegeri nu a durat mult până au început arestările, cazul de la Tămădău şi arestarea fruntaşilor ţărănişti a continuat cu procesul lor din 1947.
Rep.: Ce momente v-au marcat atunci?
D. P.: Erau câţiva oameni în sat care erau avizaţi care urmăreau acele evenimente. Îmi aduc aminte de un tânăr care a plecat din acel sătuc spre Cluj pentru a urma o facultate. Şi-a pregătit geamantanul şi îmi amintesc că a pus două tablouri în geamantan cu Regele Mihai I. În concepţia lui, era un monarhist şi un iubitor al regalităţii. Numele lui este Liviu Olteanu care a ajuns un mare medic în Cluj. Asta se întâmpla în 1947-1948, când se ştia că nu mai este mult şi se instaurează republica. Ne-am întâlnit şi în anii ce au urmat. Am aflat că a terminat medicina, ne-am căutat şi la Cluj, mai venea rareori prin sat. Pentru mine a reprezentat un om integru, un model pentru că eram tânăr, şi el reprezenta speranţa noastră de afirmarea noastră. Nu m-am întâlnit cu el în ultima vreme, dar el a rămas tot un ţărănist, a rămas tot la politica lui Iuliu Maniu.
Rep. : Revenind la Iuliu Maniu, care a fost legătura lui Vasile Netea cu procesul din 1947?
D. P.: Atunci în 1947, când are loc procesul ţărăniştilor, s-a înscris în apărarea lui Iuliu Maniu tânărul Vasile Netea. Un liberal să îl apere pe un ţărănist. Acesta a pledat în instanţă în apărarea lui Iuliu Maniu. Am aflat acest lucru prin intermediul ziarului România Liberă din 1947 pe care îl aveam la Bibliotecă. Am căutat acolo să văd cum a decurs procesul, am găsit informaţii despre prezenţa lui Vasile Netea la proces. Prin anii 70-80, m-am cunoscut cu Vasile Netea, ne-am împrietenit, şi i-am spus ce am găsit în ziarul din 1947. L-am întrebat atunci : cum se face că dumneavoastră, un liberal convins v-aţi înscris să apăraţi un ţărănist ? “Noi eram în primul rând patrioţi, noi doream ca această ţară să fie frumoasă, între noi problemele au fost cele prin care doream ca aceastăţarăsă fie în continuu progres. Mai presus de politic, erau interesele naţionale. M-am dus şi am pledat şi am vorbit despre meritele lui Iuliu Maniu până am ajuns cu expunerea la 1918. Când să trec la partea politică, ce s-a întâmplat după Marea Unire, am simţit că mă prinde o mână de după gât care m-a scos afară” , spunea Netea. Aşa se pare a fost “democratismul” real al acelui proces.
Rep. : Cum aţi aflat de moartea lui Iuliu Maniu?
D. P.: Eram student la fără frecvenţă la Cluj, şi îmi amintesc că circula zvonul de la cei care au terminat înaintea mea, care vorbeau despre moartea lui Iuliu Maniu. Se spunea atunci că era un fost angajat în slujba închisorii de la Sighet, care la pensionare s-a retras la Cluj . Acesta frecventa o crâşmă, şi pentru un leu, sau pentru încă un rând, povestea despre cum a murit Iuliu Maniu. Începea acea poveste dureroasă, tristă, cum s-a zbătut în chinuri, cum a murit. Toţi din penitenciar ştiau că era atât de slăbit şi bolnav şi ştiau că îşi va da duhul şi simţeau sfârşitul lui Iuliu Maniu. Povestea despre momentul când a fost scos afară din celulă, când s-a spălat celula după el, când au pregătit acea căruţă a morţii care mergea spre Cimitirul Săracilor. L-au luat, l-au băgat în sac, unde nu a putut să încapă şi i-au zdrobit picioarele ca să încapă în acel sac. A fost îngropat ca un câine, de aceea nu se ştie exact nici azi locul unde Iuliu Maniu este îngropat, doar data morţii, 5 februarie 1953.
Rep.: A venit momentul 1989. Cum a renăscut PNŢCD-ul?
D. P.: O întâmplare fericită a făcut ca Iuliu Maniu să aibă ca urmaş un om strălucit, un om care a fost secretarul lui, Corneliu Coposu. A fost mereu un luptător, în 1987 înscrie Partidul Naţional Ţărănesc căruia îi atribuie şi titulatura de Creştin Democrat, în Partidul Popular European. Se făcea acest lucru în 1987, nu în 1990. Lui i-a revenit meritul să organizeze acest partid. PNŢCD a luat puterea în 1996-2000, prin alianţă. Era atunci o cale care se părea că este cea bună. Nu a fost aşa, iar ura împotriva noastră a crescut fapt pentru care astăzi suntem ţinuţi la periferie, partidul nostru este dezorganizat, în sensul că până nu de mult am avut patru preşedinţi.
Rep. : Care este situaţia partidului în prezent?
D. P.: Încă există în justiţie o bătaie pentru recunoaştere, dar tot pe baza unor interese a fost recunoscută gruparea lui Pavelescu, care anihilează celelalte două grupări ale lui Vasile Lupu şi Victor Ciorbea. Noi mureşenii aparţinem de gruparea lui Ciorbea care luptă în continuare pentru recunoaştere ca autenticul Partid Naţional Ţărănesc. Ceea ce conduce astăzi Pavelescu nu este este PNŢCD-ul autentic, ştiindu-se faptul că şi Pavelescu este un traseist şi nu ştiu dacă el urmăreşte binele acestui partid sau alte scopuri aşa cum se obişnuieşte de către mulţi în politica de azi.
Rep.: PNŢCD se caută în prezent, în schimb liberalii sunt la putere…
D. P.: Toate acţiunile opoziţiei s-au pus în slujba extirpării răului. În asta rezidă alianţa dintre PNL şi PSD. Ca orice situaţie care îşi atinge scopul, această treabă se destramă. În ceea ce ne priveşte pe noi, aici în judeţul Mureş, am susţinut PNL, prin tradiţie deoarece şi în perioada comunistă eram apropiaţi când ne apăsau cei de sus. Faptul că am sprijinit USL nu ne-a adus prea multe laude din partea ţărăniştilor noştri aşa cum nu ne-ar fi adus nici dacă rămâneam în sfera lui Aurelian Pavelescu, şi înclinam spre ARD, deşi locul nostru ar fi trebuit să fie în Partidul Popular European, acolo unde Corneliu Coposu ne-a înscris pe noi în 1987. Dar când se încurcă dreapta cu stânga, când stânga devine dreapta, ajungi să dai cu stângu-ndreptul.
Rep.:Cum veţi marca cei 60 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Iuliu Maniu?
D. P.: Sâmbătă, 9 februarie vom merge la Penitenciarul de la Sighet unde va avea loc o comemorare,apoi un pelerinaj la Cimitirul Săracilor unde este locul de veci a lui Iuliu Maniu. Sunt momente solemne, la care ţinem, momente care vor marca cele 6 decenii de când Iuliu Maniu a trecut la cele veşnice.




