
Da, stiu…Craciunul a trecut, dar imediat va trece si anul 2013 si vine iar Craciunul 🙂 Deci puteti sa va faceti de acum lista de dulciuri :), trecand si aceste fursecuri care se preteaza foarte bine pentru colindatori
Ingrediente: 7 albusuri, 500 g nuca de cocos, 500 g zahar, optional cerculete rotunde pentru copt (obladen-poza mai jos)
Mod de preparare: Albusurile se mixeaza cu un praf de sare, se adauga apoi zaharul in ploaie si se amesteca bine pana obtinem o bezea.
Adaugam apoi si nuca de cocos, pana obtinem o compozitie lipicioasa, dar destul de consistenta. In principiu 500 g cocos ar trebui sa fie suficient, dar se mai poate adauga, daca considerati ca totusi compozitia e prea moale.
Se aseaza apoi in tava, pe hartia de copt cerculetele (obladen). Daca aveti ajutor, mai bine 😉
Peste fiecare cerculet, se pune o lingurita din compozitia pentru fursecuri. (Desi nu am incercat, cred ca se poate renunta la obladen, in varianta de a aseza fursecurile direct pe hartia de copt. Obladenurile le puteti achizitiona din magazine care aduc marfa din Germania.)
Tava se introduce in cuptorul incalzit in prealabil…si asteptam cuminti…
Obladenurile sunt special destinate pentru aceste fursecuri, deci se mananca cu tot cu ele 🙂 Se pastreaza 2-3 saptamani in cutii metalice.
























