februarie 20, 2009 by coreamor

inocenta

Purtam cu totii, pana la sfarsitul vietii, un sambure de inocenta ramas din copilarie. Mai mare sau mai mic, vizibil pentru ceilalti sau nu, copilul din noi e probabil cea mai buna parte si singura care nu se altereaza.

Reminiscentele paradisului prin care majoritatea dintre noi au trecut, numit „copilarie fericita”, sunt uneori singura consolare, si cea mai sigura, atunci cand ne lasam dusi de valul vietii (care uneori ne da cu capul de stanci sau ne arunca pe nisipuri indepartate).

M-am jucat si eu atunci cand mi s-au cerut ineluse pentru fetite, mici domnisoare deja cochete si iubitoare de podoabe. Si le-au dorit asemanatoare cu cele pe care le poarta mamele lor.

Le-am facut viu colorate (nu ca cele mari n-ar fi…:) ) si vesele. Sper sa le placa.

februarie 19, 2009 by coreamor

portocalii portocalii din portocalia

Porto, portocaliu, Portocalia… 🙂 Cand eram mica eram convinsa ca tara se numea Portocalia si ca avea sens sa se numeasca asa, deoarece in tara aceea erau portocale pe toate drumurile. Spuneam Portocalia asa cum credeam si ca pe Toma Caragiu il chema de fapt Tom Macaragiul, pe Amza Pellea – Am Zapelea iar pe Sofia Vicoveanca o chema Sofia Brancoveanca. La fel ca pe Brancovenii din cartile cu povestiri istorice.

Asta à propos de portocaliu, portocale si Portocalia… 🙂

Daca ar fi sa revin la subiectul „bijuterii”, as face-o numai ca sa va arat micul medalion pe care l-am facut pentru a completa cumva un set portocaliu, care incepe cu inelul Orange Candy.

Medalionul, impreuna cu alte 6 pe care le voi divulga in urmatoarele zile, se va indrepta vertiginos spre Bucuresti, mai exact spre magazinul magic Interesart, despre care v-am mai vorbit.

Cui nu-i place portocaliul?

februarie 18, 2009 by coreamor

ametist

Gata! Azi a zburat spre Bucuresti intregul stock de bijuterii Cor y Amor. Fara nici o remuscare, le-am dat afara din casa, sa se descurce 🙂 Deci in curand, in cateva zile, voi renova pagina STOCK DE BIJUTERII IN BUCURESTI cu foarte multe poze.

Ca sa pot merge inainte, sa pot crea lucruri noi, trebuie sa eliberez spatiul din jurul meu si sa uit ce-am facut pana acum. Sa o iau de la capat.

Desi nu mai am nimic aici, voi continua sa va arat ce am facut in ultimele saptamani, cu truda, cor y amor 🙂

Am facut multe seturi, de toate felurile si din tot felul de materiale. Unul dintre ele l-am creat in jurul unei pietre care imi place de multa vreme si pe care o colectionez sub forma de cristale (am doua chiar in fata mea, pe birou). Ametistul.

Nu ma satur de cristale si de pietre. Sa fie cat mai multe si mai frumoase 🙂

februarie 17, 2009 by coreamor

inima albastra

Inima albastra. Toate supararile stranse acolo, in inima albastra si apoi azvarlite afara printr-un oftat, un cantec, un pumn in masa sau o lacrima.

Uneori raman acolo, necazurile, intensificand nuanta albastra… Se strang in tacere si incep sa se complaca, sa se aseze in straturi albastre, unele albastre ca cerul, altele albastru inchis, profund.

Poporul portughez s-a nascut cu inima albastra. O arata in public ori de cate ori se iveste ocazia, pe inima albastra…

Fado e expresia profunda a unei melancolii atat de bine inradacinata in constiinta nationala! Parca o flota intreaga de corabii portugheze se ineaca in fiecare zi in largul oceanului… Parca un val negru s-a pus de la inceputuri pe sufletul acestor oameni si nu vrea sa plece de acolo…

Nu se stie exact ce e. Intr-o tara atat de frumoasa si de insorita, cu atatea bunatati si cu un trecut glorios, de unde atata inima albastra? Sa fie hainele cernite ale femeilor care isi asteptau barbatii in zadar sa revina din calatoriile pe mare, sa fie sentimentul decadentei acestui popor, sa fie dorul de teritorii promise, atat de indepartate, cucerite si apoi pierdute?

Nu stiu exact ce e, dar starea asta de spirit iti provoaca o empatie puternica, te atinge in propria-ti inima albastra si te face sa te prinzi de tara asta si sa n-o mai lasi.

februarie 16, 2009 by coreamor

jocul cu margele de plastic

Iar m-am jucat in voie cu margele si fundite. Am o panglica de o culoare asa de frumoasa, incat nu stiu ce sa-i mai fac. In plus, e cadou de la Lola 🙂

Asadar, sub deviza „de ce sa nu te legi la cap daca te doare” (ca mai toate inelele carora le-am pus „tulpan” la cap), am facut cu drag si cu manutele mele acest tineresc inel si respectivul pandantiv care sa-i tina de urat.

Gata, ma grabesc caci am de facut martisoare (putine, serie limitata, bineinteles, si facute cu cor si cu amor).

februarie 15, 2009 by coreamor

scoici

Am sa va vorbesc pana la saturatie despre mare si scoici, despre albastru si valuri, despre sare si nisip. Orice ocazie e buna. Orice plimbare pe plaja e o bucurie, orice melc transformat in bijuterie mi se pare important, orice fotografie cu marea mi se pare injust de stramta…

Fetelor le place sa poarte o bucatica din plaja la gat, pe deget sau agatata de lobul urechilor. Mi s-au cerut scoici felurite, montate in fel si chip.

Iar eu am cautat si am gasit cochillii frumoase, din care viata a disparut demult, dar care pastreaza inca sunetul marii, vuietul linistitor sau nelinistitor la marii, depinzand de starea noastra de spirit…

Mai intai le duc la ureche si incerc sa aud ce spun, iar dupa ce le ascult povestea, le scutur de praful fin si resturile de nisip si le dau alta viata, de obicei una colorata si confortabila. Caci vor merge la petreceri scoicile, se vor plimba mandre la gatul sau degetul stapanei, in vacanta, la birou, prin oras.

Vor incerca sa uite chipul marii-mama, viata la soarele care le albea si talpile turistilor care le afundau in nisip. Vor incerca sa uite viata care a locuit in ele si placerile de a face parte din marea familie a marii…

februarie 13, 2009 by coreamor

pseudo-valentin

Daca va asteptati ca in aceasta zi sa va arat inele cu inimioare, ati intrat pe blogul gresit. Aveti inca timp sa navigati mai departe, in cautare de ceva mai sentimental. Eu nu am nevoie de Sf Valentin ca sa iubesc si nici nu vreau sa fiu rasfatata intr-o anume zi, ci in fiecare zi, daca se poate. Iata o varianta de rasfat din cele multe care exista 🙂 :

Asadar, voi dedica acest post celor singuri, care nu au gasit perechea sau care au gasit-o dar le-a scapat imediat printre degete, sau parea si nu era… Ma voi gandi azi, cu profunda simpatie, la cei care se simt tristi pentru ca au impresia ca toti cei din jur iubesc si au primit inimioare in dar, purcelusi de plus si cina romantica.

Ma voi gandi la cei carora le e frig noaptea (nu radeti!), la cei care nu au cu cine iesi la un film, care iubesc fara sa fie iubiti inapoi, care nu au curaj sa se declare, care si-au pierdut speranta… Ma voi gandi la fetele care asteapta printul pe un cal alb, fara sa vrea sa priceapa ca astfel de printi pe astfel de cai nu mai exista, la baietii care sunt timizi si stangaci, la homosexualii care n-au iesit din dulap :), daca ar fi sa traduc prost expresia aceea cu „come out of the closet” etc.

In fine, tuturor le voi dedica o melodie care ma unge la sufletel si le voi spune: capul sus, traieste clipa, nu inceta sa speri, te-ai nascut singur si singur vei sfarsi si alte clisee de acest gen. Sa curga muzica, sa ne distram, de ce nu?

PS: Sa nu ma banuiti de fals altrusim 🙂 dar asta fac eu in fiecare an de Sfantul Valentin: ma gandesc la cei care nu au Sf. Valentin.

februarie 12, 2009 by coreamor

curcubeu

V-am mai spus cat de mult imi place Almodovar? E regizorul meu preferat. Ma regasesc cumva in lumea lui colorata, plina de drame mai mari sau mai mici, de femei pasionale si adevarate, care poarta mai mult rosu decat oricare alta culoare.

Filmele lui sunt ca niste bijuterii facute cu suflet, frumoase si tumultuoase, sunt ca insasi viata: cu bune si rele, cu lucruri care te inalta si cu altele care te tarasc in cele mai mizerabile fundaturi.

Femeile lui Almodovar sunt in stare de orice din iubire, plang, se sacrifica, omoara, se duc pana la capatul lumii daca e nevoie, chiar pe tocuri inalte, chiar cu o boala terminala, chiar in genunchi.

Barbatii efeminati din filmele acestea tind si ei spre feminitatea extrema, iar cei care nu au astfel de tendinte sunt extrem de pasionali, venali uneori.

Va las sa faceti singuri legatura dintre culoarea rosie, curcubeu si Almodovar.:)

PS: piesele de mai sus, cu exceptia celei muzicale, sunt de lemn.

februarie 11, 2009 by coreamor

o, na-ri-na…

Inspirata de cele 21 de grade care au fost azi afara, de soarele care nu s-a zgarcit si despre discutiile in care am evocat povesti din Africa, intamplate parca in urma cu mult timp, vechi insa numai de 5 ani, m-am trezit leganata iarasi de o melodie obsesiva.

Am observat ca uneori imi fac treburile in ritmul unei anumite melodii care imi bazaie in cap fara s-o bag in seama. E atat de normal pentru pentru mine, ca nici macar nu am constientizat asta pana de curand. Poate e mai bine asa: sa-mi bazaie muzica in cap, in loc de ganduri obositoare.

Melodia pe care v-o prezint azi e din Capul Verde, paradis pe care as vrea sa-l vad intr-o buna zi… Africa e un taram de vis dar si de cosmar, depinde cum il vezi…

Aer cald si umed, pamant rosu, fructe incredibil de gustoase, o abundenta de minuni ale naturii care te copleseste, culori stralucitoare sub o lumina care e unica.

Dincolo de bogatia asta naturala – nenorocirea, foamea, baracile, mizeria, disperarea. Copii lipiti cu nasul de geamul restaurantului, cerand de mancare, copii impletind scaune minunate de rachita (sau orice, la comanda) pe marginea strazii, copii dispusi la orice pentru o moneda sau o paine. Africa e prea mult, e prea mult din toate. O iubesti sau o detesti.

februarie 10, 2009 by coreamor

atat de „eu”

Asa cum va povesteam ieri, m-am indeletnicit cu ceva medalioane, cu placerea de a varia ceea ce fac. Am inteles in sfarsit ceva ce se stie de cand lumea: ca uneori e greu de purtat o piesa mai deosebita, trebuie asortata, imperecheata cu altceva, spuneti-i cum doriti.

Asa am descoperit ca e interesant sa fac si mai multe feluri de medalioane, imi pot pune oricum la treaba imaginatia, cata mai am…

Azi am vorbit, pe messenger, cu Patricia, prietena mea din Bucuresti, care ma linisteste ori de cate ori vorbim, prin felul ei pozitiv de a privi lucrurile. Ea imi aplaneaza panicile si imi transmite calm. Practica medicina, dar s-ar putea ocupa foarte bine si de oblojirea sufletelor 🙂

Ea s-a declarat vrajita de medalionul de mai sus, cel cu „caramele” si, printre altele, mi-a spus ceva foarte simpatic dar si interesant, sau cel putin asa mi se pare mie Vazand pozele cu ultimele mele „productii”, a declarat: „aici esti chiar tu, te reprezinta extraordinar” 🙂