•••••••••
dacă aş şti tot timpul, ţi-aş explica şi ţie nebuna din gară n-ar mai fi însoţită de-o broască ce ţopăie spre sala de aşteptare şi uite cum stau lucrurile ascultă-mă acum, n-o să pot oricând să fac un lucru pe care-l urăsc

suntem nebuni cu toţii, câteva pietre aruncate în apă sau în aer deopotrivă dacă apa şi aerul seamănă între ele cum semănăm noi şi asta ar fi de ajuns, dar vedem bine nu e zi în care să nu treacă alţi oameni pe lângă noi
până când ajungi la ceva indivizibil, începi să exagerezi un paroxism în care orice lucru se topeşte în inexactitate aceste frunze sunt aceste maşini sunt aceste mâini sunt filele rupte dintr-un caiet pe care am desenat ce
Mulţi spuneau că sunt gemeni, dar pesemne că nu ştiau ce vorbeau. Stăteau într-o parte a satului unde se ajungea cu greu, asta numai dacă aveai treabă cu vreunul de-acolo, mai nimeni nu hălăduia fără rost. Prima dată am ajuns cu tata, în vârful căruţei cu