Flori de câmp la apus pe StarrySteps…
la link-ul de mai jos puteți citi întreaga postare,
Fuzzy summer field on StarrySteps blog…
click the link below to read the full post and follow the new blog,
Nicole
Arhivă | iunie 2024
Suflet de soare cu petale în zbor…
“Heart’s wave could not curl and break beautifully into the foam of spirit,
unless the ageless silent rock of destiny stood in its path.”
― Friedrich Hölderlin
“Ți-ai auzit vreodată numele strigat ca din eter?”
Am citit undeva că noi, oamenii putem duce mult, și multe… povară, poveri, apăsătoare, dar ce nu putem niciodată duce este golul din noi.
“Cuvintele deschid lumi.”
Ca și crestată, dureros de duios, de o nevăzută daltă, o unealtă nemilos de blândă a cuvintelor, am acum adânci scobituri în formă de tine în sufletu-mi schimbat pentru totdeauna. Da, o minunată dulce nebunie de ființă m-a scos din mine, m-a topit ferm, fierbinte și m-a redevenit, turnându-mă în forme străine mie, deși le-am purtat deja haina. Incapabilă sunt acum să mai recunosc vreun drum spre înapoi, să mă mai întorc în veșmântul îngust a ceea ce obișnuiam să fiu.
Când mă gândesc la dansul din noi, mi se dezgheață întreaga ființă. Aș vrea să simt dansul și trezirea mereu vii izvoare înăuntru. Ca într-un delir, un foc interior arzându-mi viața alchimic înspre sublim. Printre flori sălbatice de vară. Dincolo de îngerii căzuți de pe umerii mei goi, roind în căutare de noi. Să le port în mine ca un sfânt pocal, să pot sorbi din el când mi se face sete de alte lumi. Îmi pare că mă las și totuși nu mă las găsită de noi. Zidurile inimii mele sunt pe cale să se topească rând pe rând. Și asta își dorește și ea. Inima mea. A pălit undeva ascunsă în colțuri reci și neprimitoare. Micșorându-se. O aud picurându-mi printre gene. O aud șoptindu-mi în obraji.
Acum, că primele ziduri au căzut năruite de atingeri calde de nori și stele, petale în zbor, acum inima mea înalță rugi spre mine. Spre noi. Cântă nemaiîntâlnit. Nemaiauzit vreodată. Ultima oară când am auzit-o intonând așa, – nu i-am dat importanță. Credeam că așa va face mereu. Dar n-a facut-o, nu. A tăcut. S-a aciuit într-un colț obosită de dor și neascultare, de secetă. Și a amuțit. Apoi a amorțit și-a ațipit. În spirală înspre înăuntru, întru adâncimi de mine.
“Lacrima e soră cu noi, doar e din mintea mea căutându-și inima…”
Dar inima mea era căutătoare. Uitând de ea undeva în penumbră, am uitat de mine. De focul din mine. Ce sunt eu fără inima mea? Ce pot fi?.. Pulsul inimii mele e pulsul atâtor zbateri, atâtor căutări cărora chiar nu le-am dat crezare. Acum, a reînceput să-mi bată, să-mi vorbească. Și eu o ascult. Iar noi?.. Noi o rostim. Dincolo de orice așteptat sau neașteptat contur. Formele se dizolvă în noapte. Inimile noastre la fel. La fel și umbrele…
Dansul nostru împletit în care ne învârtim nebunește ne poartă pe o scară în spirală înspre înăuntru. Mintea ne rămâne cumva în urmă și se deschid porți spre inimă, spre înălțimi interioare, spre munți de suflet traversând norii și înțepând în stele.
Calmul din inima mea e atât de adânc ascuns, dincolo de mine. Doar privirea din fereastră parcă-l ajunge. Iubirea din dans mă ajută să caut drumul înspre înapoi purtată pe pași de noi. E oare un drum pe care l-am știut vreodată? Tu îl mai știi?..
Am suit, din când în gând, pe trepte de nori în al meu suflet, din mers, cu degete tremurându-mi, cu ochi aburiți, cu inima oprită dar bătând, galopând… de nenumărate ori am suit printre umblările mele din ne-aici. Fie și doar răsfirați puțin, mi-am dorit nori de tine. Zbor, fie și puțin risipit, împrăștiat. Doar așa sunt norii, dacă ne sunt… acolo sus pe cer de albastru.
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire… mie nu îmi este un cântec fără răspuns. Răspunsul îl știi. Chiar îl știi. E portocaliu.
Partajează asta:
În umbra unei stele…/ In the shadow of a star (III.)
III. Stele parfum și ceață de gând…/ Scent of a star and haze of a thought
“A poet is a verb that blossoms light in gardens of dawn,
or sometimes midnight.”
― Aberjhani
Continuare de aici,
M-ai surprins vălurind nuanțe calde de-apus
și-am atins căutări printre rânduri
Ai rostit căi ascunse și ziduri secrete,
am cuprins val de ceață și gânduri
M-ai simțit adiind peste tâmple și noapte
și-am urcat aproape de lună,
Zvâcneau colțuri de lume între frunte și cer,
am șoptit surâzând… noapte bună!
Din al serii pocal, cu suspine de-argint,
picurând tăceri și-ațipire
Te-ai întors surâzând către stele parfum
și-ai șoptit.. noapte bună, iubire!
You saw me unwinding pure colors of sunsets,
and I touched far horizons, long sought
You uttered long ways and dark hidden walls,
and I caught the haze of a thought
You felt a soft breeze over temples and eyes
and I climbed to the moon and its light,
into far away corners between foreheads and skies,
and I smiled and whispered… good night!
From deep sky’s chalice, sweet silvery sighs,
drops of silence sent from above,
You turned and smiled at the scent of a star
and whispered… good evening, my love!
***
Bună dimineața, dragi nori ai mei,
Mi-am băut cafeaua privind pe fereastră. Spre azi, spre departe… Afară e minunat soare si frumos. Să ai și dragă tu, o zi cu frumos!
„Câteodată sunt atat de naiv când scriu… scriu doruri despre ființa ta și nici nu știam că exiști, nici tu nu știai că te caut… Am scris mult despre ele, sunt parte a ființei mele, acele umbre ce devin nori, acele umbre de care uneori trecătorii se detașeaza ușor. Nu ți-am spus, dar aseară mi-am uitat o frântură de mine în tine. Mai e acolo? Tu crești frumos în mine, iar parfumul gândurilor tale…
Am reușit să pășesc printre povești de tine. Cresc parfumat cu aromă de nori și parfumul se întoarce la tine.
Mai ai scărița cu care să cobori spre izvorul norilor din munții gândului tău?
Norii mei sunt la tine…
Îți culeg respirația agitată din piept și cuprind cu palmele aerul, ca să simțim…
Mintea ta este ca o câmpie deschisă unde îmi ascund atingerile între florile câmpului…
Gesturile tale sunt adăposturi pentru odihna de seară, în gânduri când te am…
Iar inima ta e ca o rază de senin și praf de stele…
…cum să nu îmi doresc ce e mai scump în ele?
Îmi vine să te strig. Este fascinant..
…cum fragmente aparent disparate se leagă îmbietor în suflet de om, spre înapoi și înainte, dincolo de niște simple delimitări temporale, înspre interiorul cald al conștiinței, al sufletului, al amintirilor topite în viitor din trecut auriu scăldat în prezent..
…cum o mâna magică a întins atât de bine pașii, a desfășurat un șerpuitor drum ca un covor presărat cu atingeri de fragmente din mine, pe care eu acum pășesc fără să știu de ce, încotro, cum..
…cum înaintez ca vrăjită spre tot mai tine, pe cărări de mine, de mână cu norii, cu stelele, cu săruturi parfum..
Pe meleaguri de tine…
…te port mereu în norii mei.
Rouă de seară …picuri din ceață, gânduri-fior vălurind șoapte de dincolo de iubire, dincolo de noi, cuprinși înspre înăuntru. Ți-am închis ochii și mă dureau tâmple de tine, mă zvâcneau pline de inima ta …și un tremur de dor m-a străbătut, o teamă să nu îți fac rău, să nu te ating în feluri dureros de adânci. Să nu te cuprind și să te duc prea dincolo de ceață. Spre rouă de noi. Prinși. Si totuși am făcut-o. Ai urcat reavăn în ceea ce sunt, în ceea ce eram. Ai atins. Iar eu am coborât proaspăt în noi. Să te scuturi de mine ar fi să te scuturi de tine. Tu, cel care mi te-ai apropiat în esență și ne-ai devenit veșnic sărut.
De după frunze și raze, te regăsesc.. cu ochii lucind pierduți în dulce portocaliu apus. O zi sărutată cu mult galben și portocaliu!
Nicole
Partajează asta:
Un zbor m-a visat…
“Interzi-mi ploaia infinită…”
– Nicole Sara, 23 iunie 2015
“M-am ridicat într-o seară cu un balon cu aer cald și am observat două mari și incredibile revelații… pământul de deasupra era plin cu trupuri umane prinse parcă direct pe coapsele luncilor, iar deasupra lor, nu departe de mine, erau nori… nori cu bărbia fină de parcă cineva i-ar fi mângâiat când îi privea. Nu erau cu totul suspendați de nori, nici în ei, pentru că o sfoară atârna spre stele, acolo unde praful lor nestins anima povești fără amintiri… și le-am sărutat bărbia.
Îți dai seama că unii oameni nu au lumi suspendate de nori? A lor ploaie nu este decat una care cade peste ei, pe când a celor ce visează când sunt treji… ploaia le este ca un izvor de munte într-o scobitură de nor așa că se așează în genunchi pe nori să soarbă ploaia înainte să cadă pe pământ. Și, fără să vrem, plângem, iar lacrimile ne sunt culorile ce pictează florile cu rouă, ce animă buburuzele cu polen și omul cu iubire. Și… să nu rămâi suspendat între stele și pământ?”
Am căzut în somn și un zbor m-a visat…
..să rămân suspendată într-o prea prelungită legănare și să plutesc neinfinit, între mine și cer, între stele și noi. Să stau așa, legănându-mă veșnic, în căutare de alte mai albe culori până când lacrimile mele, culorile noastre din picuri de noi cufundați în somn treaz vor umple bolta de auroră.
Florile, cu rouă de stea… și omul cu suflet de soare. Ochii mei vor rămâne căutând, mereu ridicați după o sfoară atârnând pierdut înspre stele, după un praf magic neinspirat încă de nimeni. Iar bărbia norilor… mereu blând sărutată printre raze într-o îngenunchere senină, dincolo de nori, înspre apa de cleștar a izvorului care m-a durat, plângându-mă…
Imagine generată în creator.nightcafe.studio
…caut izvorul scobit în munte de nor. Chiar mi-e prea tare drag și dor de tine ca să te rătăcesc prin mine. Simți și tu… Iartă-mă dacă te-am durut.
Mai simți sărutul pe bărbia norilor… palma care moale chipul norului l-a mângâiat? Mai simți cum dorul lumilor ca pâinea coaptă ne cheamă? […] Știu că lumea lumilor e doar în suflet, nu o poți cuiva spune. Dar, sunt aici.
„Am născut fibre împletite de ființă. Noi nu ne privim, noi ne aripi, ne gândim unul pe altul, ne naștem, noi nu ne suntem… noi ne fim.”
Zborul e ca un cântec, un îndemn, o șoaptă, un ordin… toate în același timp. Reîntregirea de sine se face.. prin cine? Un tu, un eu.. un el și o ea, sunt doar câte o aripă. Într-un noi contopit, se întind două aripi în același zbor. Un zbor spre o aceeași lume. A noastră.
În lumina regăsirii, aripile îmi cresc nemaivăzut când tresare ființa ta. Eu le las să crească, să îmi fie, să mi te gândească, să mă poarte pe nori de tine. Să mi te nască ca să îmi fii și să îți fiu. Să ne fim, reînviindu-ne unul pe altul, dându-ne unuia altuia aripi, ca în vârtejul amețitor al unui sărut picurat în ploaie de noapte plină de parfum de doi. De mine, regăsită în noi. De ființe în stare pură.
Zbor de cântec ce mă desăvârșește și mă termină! Sau.. doar mă începe?!
(Imagini generate în creator.nightcafe.studio)
Partajează asta:
Am trăit… și-am ajuns în rai
“Lacrima e soră cu noi, doar e din mintea mea căutându-și inima…”
~ Nicole Sara – 20 iunie 2015
Cred că mi-ai fost și înainte de a-mi fi,
îmi ești întotdeauna și îmi vei fi mereu,
pășind pe lungi culoare-gând, deschizi ferestre
lăsând să zboare boarea sufletului meu
Ești ca un cântec care trebuie cântat,
o simfonie de miresme împletite cu cuvinte,
ai picurat îmbătătoare lume în al meu visat
și-o rană dulce de aducere aminte
Esență de ființe sculptându-se din umbre și din cer
suntem, sorbind poțiune magică cu licăriri de soartă,
iar rana… e curată și absolut sublimă,
prin pulbere de astre, ea magic se transformă-n poartă
Ești ca o carte bună pe care o citesc în vreme ce o scriu
din pași și treceri, labirint, tărâmuri pasagere,
oameni frumoși și plini de-atâtea lumi…
dar dincolo de toate și de toți, m-ai construit din nori și stele
Acolo unde praful stelelor, nestins și neatins,
aprinde căutări în zare suspendate,
m-am aplecat încet peste al ploii nor,
ca să culeg senine lacrimi adânci și amânate
Ești ca o inimă ce dă inimii mele puls și rimă,
refren divin ce colorează întuneric, drum.. făclie
ce luminează vii cotloane-adânci de viață
făcând s-apară uși ca prin magie
Culese anotimpuri din franjuri de ființă
alină-ncet dureri aprinse cu aripi lungi și calde,
aproape.. se aude murmur de surâs
departe.. strălucește o pădure de smaralde
Ești ca un aer răcoros din vârf de munte,
care-mi colindă liber dealuri, câmpuri, văi…
făclie îmi devine cald a ta umblare,
privindu-mi lumea doar în ochii tăi
Nicole
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.