“Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.”
– Lucian Blaga, Poemele luminii

Eternul unei zile încape strâns și-albastru doar într-o-mbrățișare
și-n fragedul parfum al unor dalii roșii lucind a inimă de soare
Septembrie tăcut răsună dulce a-nflorire din magică lumină aurie,
pe iarbă-ncet m-am așezat zâmbind a verde-lume
din tainică privire azurie

De printre ramuri palide de timp cules-am gânduri doar cu tine așternute
de-a lungul ascunselor cărări și vise, numai de lună și de stele cunoscute
Rânduri adânc sădite, pe când, de printre umbre-n noapte, mă avântam a zbor
fără să știu c-a dorului grădină crește cu fiecare zâmbet
și fiecare nor

Pe când simțeam miros de seară și foșnet blând de ploaie intrându-mi pe fereastră,
popas de amintire se făcu, și-un licăr viu de lumânare aprinse strălucirea noastră
Aievea se făcea că raze de-anotimp ne-nnoadă secundă cu secundă în ceara scursă cald pe lemn,
un cerc ca-ntr-o poveste, prin paginile căreia pusesem și-apoi uitasem
văratic semn

Acum, șezând la masă, citindu-ți liniștit și inspirând miros aprins de toamnă,
noi rosturi se deznoadă, torcându-ne din depărtare noi fire ce îndeamnă
Înspre al mângâierii vad, să curgă lin și proaspăt, ca un izvor din suflet, bucuria
al infinitului șirag unind și cerul cu pământul,
și clipele cu veșnicia

Fotografiile au fost făcute în toamna anului 2015, dar nu au fost postate niciodată până acum.

Nicole