„Nu ai libertatea să alegi în dragoste”.
― Camil Petrescu

netrecător și calm, prin zile risipit
ca fire de nisip ce își așteaptă pașii,
valul
mă căutai, te căutam stingher
izbindu-ne de clipe așa cum marea unduiește
malul

dintr-un netimp aprins, de necuprins
ca dintr-o sfântă amforă adânc turnată
din tăcere
mi-ai apărut, ți-am apărut senin
pășind pe dimineți de nori pierduți și regăsiți
de printre stele

cu neteziri de vis solar arzând
și magic dezbrăcându-ne
aripa
eu te scriam, tu mă scriai curgând
ca lacrimi mari de lună topindu-se și surâzându-mi
clipa

o neiubire șchiopătând a dor și dragoste
cu ramuri împletind minuni
din necuvinte
îți rămâneam, îmi rămâneai un vis
o negăsire, pe-un cer cu freamăt alb de nesăruturi
sfinte

neiertător ne culegeau nerăscoliri din neuitări
reamintindu-ne de mâine
și de noi
te-mbrățișam, mă-mbrățișai nestins
și neatins, izvorul meu erai, durându-mă din raze
și din ploi

parfum suav purtându-mi-te-n seri
și așternându-ne cărare printre apusuri
și alean
mă deveneai, te deveneam etern
un veșnic drum, o caldă nesosire,
un balsam

Nicole