“Love is a celestial respiration of the air of paradise.”
― Victor Hugo, Les Misérables

Nu e nici o diferență între nori și noi.

Prin abur de nor și nesfârșire a dimineții, suflare de puf mi-a mângâiat sufletul. Am simțit și-am inspirat adânc. Am trimis spre blânda suflare atingere dulce, plină de dor. Printre streșini ascunse de mine, am zărit. Ceea ce mi-a atins atât de infinit ființa era acolo. Respirația care mă respiră.

Ai văzut norii meu din lână? Și-au făcut apariția când ai inspirat parfum de inimă si dor. Tu mi-ai dat norii de lână ca să imi fac din ei o haină să te simt…

Din drumul lor alburiu către mine, ei mi s-au făcut deja lână de aur… caier de raze de gânduri-simțiri-borangic neîmpărtășite încă. Dar toarse duios, apoi întrețesute printre firele unei haine vii de rostită mângâiere care mi te-ai făcut. Acum, magica haină cuprinde tandru, învăluindu-ne neîntrerupt, nepământesc. Un veșmânt necruțător de catifelat, ca de pe altă lume. Ca un neînduplecat răsărit coborându-mă.

Pășesc în spirale, iar de undeva, cumva… o mirabilă poveste mă coboară, mă scrie și mă rescrie. Pe mine mie însămi. Mă povestește, jucându-se, amestecându-mă cu tonuri sufletești și esențe fine prin labirinturi de vis. E în firea lucrurilor să fie așa. În firea lucrurilor atinse magic de elfi de pe tărâmuri neinfinite.

Port o hăinuță albastră cu flori plantate în buzunare, privesc labirintul în care îmi pierd căutarea, pe care nu vreau să o mai găsesc. Pe fiecare culoar sunt sigură că voi regăsi alte și alte culori… minunății de dincolo de perdeaua din spumă albă învăluită solar, urmărind curat pasărea sufletul meu. Vii și tu?.. sau ești deja acolo?!

Cotrobăi după flori portocalii și mi se pare că te zăresc pe-undeva pe cărare, printre fire de iarbă, dar nu foarte clar. Te-ai ascuns în verdeață. Oricum, eu fac ce-mi place mie mai mult… multe poze la flori. Că doar văd că tu mi-ai visat pașii pe cărare portocalie. Hm… oare mă fac vinovată de prea portocalii pași?..

Și iar ne împletim șnur de curcubeu ca să ne pierdem privirile în nori cu lacrimi de dor…

Si eu care credeam ca șnurul de curcubeu nu e decat suav. Aflu acum că are si gust. De lacrimi… pline de zâmbet de tine.

Nu e nici o diferență între nori si noi. Simbioza e completă. Tot așa cum sărutul e roz de fluturi. Și cine ar vrea să înțeleagă fluturii?…

Daca norii te fac să visezi, azi când e soare și zmeură… de ce să nu te las să visezi?

Azi, când e soare și zmeură… Și dulcele meu miros de măr copt printre raze!

Soare frumos afară, iar inima mea te caută în vârful razelor de soare jucăuș.

Doar mă știi, umblu pe multe cărări.

Eu prin nori, tu din nori, noi în nori cu raze… plutim ușor printre nori de mine și tine… s-au auzit sunete, s-au mișcat gânduri, gesturi… si la final, un curcubeu.

Norii, da. Sunt peste tot, cu soare și raze de tine cu mine. Să coborâm din plutire de vis de noi? De mă pierd ușor printre ei… mai alunec, mai iau o suflare de vânt printre pene …

Nori gând si mintea șnur de curcubeu.

Mi-ai privit mintea când te gândea, iar norii mi s-au făcut gânduri de amândoi. Mai presus decât…

…sunt versuri dintr-un cântec de mult cald și bine, sunt refren ca melodia să se lege, sunt abur de esență de viață. Iar cuvintele, puful, zmeura…

Am iesit din timp, sau timpul a ieșit din mine… M-am trezit un pic brusc, geamul întredeschis, s-a auzit ceva de-afară… Somnul tău, al meu… am pierdut firul îmbrățișării. Mi-e tare drag și dor de tine.

De noi.

Nicole