Arhive etichetă | luna

Flori de foc…

“…
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.”
― Octavian Paler

Ți-am cerut ceai cu aromă de portocale,
privind afară
pe geamul iluziilor pictate
pe cerul nopții aprins

cufundat în stele…

M-ai strigat, iar vocea ți-a răsunat cald
și adânc reverberând
prin ceața gândurilor târzii
parcă decupând cu raze argintii de lună

un drum îngust…

Am deschis fereastra ascultând întunericul
înstelat de atâta iarnă,
îngemănat cu glasul îndepărtat
al unui soare zămislindu-și lumina curat,
străbătând până la cel mai îndepărtat

colț de amintire…

Am citit printre literele așezate tăcut pe cărare
amestecate cu pașii mei de ieri,
ai tăi de mâine,
iar cuvântul “atunci” mi-a șoptit ca o filă cu dublu înțeles
de trecut, de viitor
întru un “acum” ascuns în iarba de sub zăpadă,
în privirea ta,

în mine…

În ochii mei vezi întreaga constelație a unei treceri
mereu acolo,
mereu întregind Luna cu strălucirea zâmbetului meu
străpungând galaxii,
împletindu-se cu albastrul din zâmbet de Soare
etern așezând universuri de pace

în grădina inimii mele…

Aroma ceaiului cald s-a disipat în aerul rece al căutării
desenând o hartă a unor ajungeri, amânate sosiri
negăsite încă,
lăsând în urmă aburul vag al unor umbre topite
într-o ardere brusc izbucnind

în flori de foc…

Am deschis ușa casei, pășind pe urmele parfumului
din vis,
regăsind semnele aceleiași treceri,
un alfabet doar de iubire știut, înșirând urme,
culoare neatinse încă de dor
dezvelind un drum argintiu și îngust
pe care am pășit

înspre noi…

“A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.”
― Octavian Paler

Nicole

Stele în iarbă

sept.20

Nod 33

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se întâlni două cuvinte
încât în jos înfloreau florile
și sus
înverzea iarba.
Am gândit un mod atâta de dulce
de a se izbi două cuvinte
de parcă iarba verde ar înflori
iar florile s-ar ierbi.
~ Nichita Stănescu, Noduri și semne

Ia-mă de mână și
să alergăm

Lasă minutele în urmă,
nu mai avem nevoie de ele,
uită-le…

Înalță-te a stele,
dar să luăm iarba cu noi,
căci ne e casă,
ne ține de cald

Iar odată ajunși printre nori,
să lăsăm cerul să curgă
prin noi

Să ciocnim razele între ele
până sar stropi de eter
din inima noastră

Și să ne înnodăm cuvintele,
colorându-le cu flori
și petale
luate cu împrumut de la soare

Tu un nod, eu un nod
și tot așa,
inspirând timp,
expirând infinit,
până luna ne stinge noaptea
cu albul ei imaculat

și apoi să coborâm ancora
în vis
țintuindu-ne în
lumina aceea…

știi tu,
vălurindu-ne auriu
pe podele
a somn treaz

De parcă eu sunt tu,
iar tu ești eu…

De parcă iarba ne-a crescut,
ne-a iubit
și ne-a durut,

iar acum suntem frunze

lunecând pe ramuri invizibile
de albastru
izvorându-ne

Mai tu decât tine,
mai eu decât mine

Mai noi decât vom fi
vreodată,
mai vii,
mai spirală

Torcându-ne unul într-altul
mereu,
ca pe secunde

aprinse
ca stele în iarbă

…

Ia-mă de mână

și

să lăsăm minutele
în urmă

Nicole

A dorului grădină…

sept.15

“Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.”
– Lucian Blaga, Poemele luminii

Eternul unei zile încape strâns și-albastru doar într-o-mbrățișare
și-n fragedul parfum al unor dalii roșii lucind a inimă de soare
Septembrie tăcut răsună dulce a-nflorire din magică lumină aurie,
pe iarbă-ncet m-am așezat zâmbind a verde-lume
din tainică privire azurie

De printre ramuri palide de timp cules-am gânduri doar cu tine așternute
de-a lungul ascunselor cărări și vise, numai de lună și de stele cunoscute
Rânduri adânc sădite, pe când, de printre umbre-n noapte, mă avântam a zbor
fără să știu c-a dorului grădină crește cu fiecare zâmbet
și fiecare nor

Pe când simțeam miros de seară și foșnet blând de ploaie intrându-mi pe fereastră,
popas de amintire se făcu, și-un licăr viu de lumânare aprinse strălucirea noastră
Aievea se făcea că raze de-anotimp ne-nnoadă secundă cu secundă în ceara scursă cald pe lemn,
un cerc ca-ntr-o poveste, prin paginile căreia pusesem și-apoi uitasem
văratic semn

Acum, șezând la masă, citindu-ți liniștit și inspirând miros aprins de toamnă,
noi rosturi se deznoadă, torcându-ne din depărtare noi fire ce îndeamnă
Înspre al mângâierii vad, să curgă lin și proaspăt, ca un izvor din suflet, bucuria
al infinitului șirag unind și cerul cu pământul,
și clipele cu veșnicia

Fotografiile au fost făcute în toamna anului 2015, dar nu au fost postate niciodată până acum.

Nicole

Freamăt de cosmos

aug.27

„Mă uit cum diamantul unei stele
Taie în lung geamul cerului.
Cioburile ar trebui să-mi cadă în ochi,
Dar ele cad în sus.
Atunci… eu sunt centrul?
Mii de cioburi albastre se prăbuşesc în sus
Şi eu sunt centrul imensei constelaţii
Sferice a lumii,
Care mă apasă
Şi pe care o apăs cu privirea,
Încât diamantul stelelor
Trebuie să lucreze întruna,
Tăind acest cosmos,
Ce se măreşte sferic,
La infinit.”
– Marin Sorescu, Lucrarea privirii

Să plămădim o ploaie
din roată de cuvinte rostindu-ni-se cald
dinspre albastru

de privire…

Să-i zămislim noi stropi
din picuri grei de zile,
de nopți,
și de planete
rotind a lacrimi,

și îmbrățișare…

Să-i surâdem apoi strălucirii
surprinse stingher
de dincolo de nori
și să-i alinăm ploii căderea
cu șoapte-sărut
decupate ca din praf de stele căzătoare
așezându-ni-se mereu în șirag nemărginit

luminând labirint între noi

De printre rânduri poleite
cu argint din raze
de lună,
fărâmă de timp smulgem cerului,
pulsând
cu aromă de dor
și freamăt de cosmos

din inima noastră

Nicole

Foșnet de cald

aug.6

„Îți mai aduci aminte ziua în care ai luat soarele
și mi l-ai pus în suflet?”
– Lucian Blaga, Luntrea lui Caron

Din clipe-mătase de nor și ceasuri turnate din stele
străbate al lumii decor, croită din zboruri și iele,
Rotește a cer și-a cărare de umbre-mpletite cu raze,
purtând în plutire un dor aprins cu sclipiri de turcoaze

Cu degete fine de lună atinge și mângâie pleoape
închise a gânduri-eter și fire de suflet în noapte,
Zâmbește-a suspin și sărut lăsat ca visare pe frunte,
topind în trecerea sa aprinderi și arderi mărunte

Privește cum ochii de-albastru păstrând în lucire căldura
cuprind ca un soare aievea, rostindu-i în zare făptura
Surâde a zări și a rouă, meandre, popas și sosire
din clipe-mătase de nor cu gânduri-eter și iubire

Cu palme de cald-catifea mângâie tâmpla și părul
ca spicele-n câmpul de vară, strugurii, via și mărul
Dulci și eterne spirale, rod din ajungeri aproape,
cresc ca o hrană-mister cu miez de senin și departe

Ascunse tristeți, bucurii… surâsuri sau lacrimi în taină
păstrează-n secret mărturii, ca splendidă, magică haină
Gonește pe-a vieții culoare și trepte torcând frumusețea,
din șoapte și regăsiri încet zămislindu-și povestea

Liniștea cântă mereu în palid de lună din soare
foșnet de anotimp cerne polenul de floare,
Brațe întinse a cald răzbat de la soare spre lună
murmur de adăpost, freamăt de împreună

Vii, risipite curat, ning a mirare din ceață
noi și tăcute cuvinte prin murmur de dimineață
Dans între cer și pământ, suflu de zori și-alinare,
pagini și rânduri se-aștern veșnic a îmbrățișare

Nicole

Pe-un fir de visare…

mai17

“The air up there in the clouds is very pure and fine,
bracing and delicious. And why shouldn’t it be?
-it is the same the angels breathe.”
― Mark Twain, Roughing It

Pe-un fir de visare
și un surâs ca decupat din poveste,
cu degete sculptate în lumina lunii,
deschise iar sertarele din nori ca din greșeală,
sau din foială,
ca dintr-un gând rătăcit printre raze…

Așa cum uneori pe nesimțite,
descuiem timpul cu o clipă
turnată din aduceri aminte…

Găsi printre mărunțișuri… iată,
o bucată minusculă de cer de care uitase,
pe care probabil în fugă o păstrase,
ca să-i amintească albastru de ea,
și alte multe, vrute și nevrute,
o pagină cu marginile rupte…

Și mai găsi,
în timp ce o citea,
un colț retezat de la o stea…

Ca din eter își aminti cu mirare
de dimineți aurii, întâmplătoare,
de care nimeni nu știa,
Și-apoi mai zări cu un oftat
șireturile de la încăpățânarea unui soare
ascunse de ea-ntr-un plic printre petale de floare…

De printre rânduri îi alunecară
moi nuanțe de galben în lumină de seară
amestecate cu umbre adânci și aromă de vară…

Picur de dor rotind culori dintr-o privire de azur
căzu aproape de printre vii esențe de demult,
Închise-ncet sertarele cu-un gând pierdut,
cu gesturi repezi așezând la loc secundele
Parfum de nor și stropi de ploaie
umplură clipa…

Atingere de aripi din zboruri necuprinse,
în candelă aprinse
de-o zbatere de stea…

Nicole

(*nowhere is also now here)

Vămi…

apr.13

“She closed her eyes and held all her dreams
between her fingers like a dandelion and just blew it.
She smiled watching it fly through the air,
making everything look beautiful around her
while a tear rolled down her cheek.”
― Akshay Vasu

Doar stele în loc de-amintiri și vămi peste zări de cuvânt,
un lanț nesfârșit de minute-mi desparte atunci de aproape,
culori și surâs se amestecă turnând adormiri peste gând,
doar cerul deschide seninul,
țesând zăboviri peste ape

Din aripi și nori mi se naște un magic tărâm de lumină
prin ceață, tăcere și ploi, un glas de acum infinit
și-o rază de tine se-arată purtând ca o haină chemarea
ce spulberă de printre regrete
și umbre și orice sfârșit,

Cu fruntea atinsă de lună pe-un rând de poveste nespusă,
din fire de “a fost odată” aievea răsare un rost
un zâmbet stingher și albastru cu urme de zboruri, în care
și dulce și trist și amar
găsesc pe rând adăpost

Sclipire de nou anotimp străbate grăbit înstelarea,
iar vămile mi s-au trezit
curmând orizontul și zarea…

Culorile toate ce-au fost de aripi și nori se dezbracă,
și-atunci și aievea și-acum
ne-au fost o teribilă joacă

Ce pagini se-aștern infinit?…
Ce umbre rotește-nserarea?…

Căci pașii de ieri și de azi cunosc doar topirea,
uitarea…

You can read the English translation of this post on starrysteps.wordpress.com

Nicole

De dincolo de trist și de alb..

ian.22

“It’s better to burn out than to fade away.”
― Neil Young

De dincolo de nori trecători, cerul de aur mă arde
De dincolo de abur și ceață, visul îmi e de azur
De dincolo de ploaie și dor, îmi este vară și bine
De dincolo de boare și zbor, străbate iubire și pur

De dincolo de cărare și mers, mi-e calm și îmi e popas
De dincolo de umblare și gest, compas divin, căutare
De dincolo de umbre, lumină.. curgând din izvor de privire
De dincolo de raze și vis, suspin și vindecare

De dincolo de vuiet și mare, pulsează țărmuri și valuri
De dincolo de zbateri și foc, senini pași măturați
De dincolo de lacrimi haíne, răzbat tulpină și ramuri
De dincolo de lună și noi, tresar timpi necreați

De dincolo de toamnă târzie, mă mângâie fărâme de iarnă
De dincolo de așteptare, se face că ninge cu cer
De dincolo de rană și gând, întreg univers se destramă
De dincolo de trist și de alb, străbat muguri de ger

De dincolo de ochii tăi dragi, aleargă câmpuri de aștri
De dincolo de brațe de cald, se sting norii albaștri
De dincolo de amintire, plutește îmbrățișare
De dincolo de anotimp, spirală de vie culoare

De dincolo de fierbinte de stea, răsare felie de noapte
De dincolo de zgomot și frig, adâncă tăcere.. și șoapte
De dincolo de aripi de tine, coboară zâmbet și sens
De dincolo de ruguri de soartă, rotește albastrul imens

De dincolo de soare, de floare și rost,
mereu îmbrăcăm ce va fi cu ce-a fost…