Arhive etichetă | raze

Anotimpuri de-o vară… ca-ntr-o clipire de ianuarie

 

“Cu alesături de aur
timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la câte-un astru
răsărit ca o ispită
peste-amurgul meu de-o clipă,
peste basmul în risipă.
Curge timpul prin înalturi,
astru poartă lângă astru,
răzbunându-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
ca nisipurile-n ape,
ca nisipurile-n ape
Trebuie să-l las, să-mi scape.”
– Lucian Blaga

 

„Culese-ți sunt anotimpurile din franjuri de ființă.”

 

Ați trăit vreodată toate anotimpurile doar într-o vară?

Le-ați simțit vreodată strecurându-vi-se grăbit, curgându-vă lin în suflet și alunecând ca într-o cădere difuză de galaxii pe păr, pe pleoape, pe obraji, pe pielea umerilor… și peste tot ce credeați că erați?

Primăvara iubirii. Val vârtej vrăjit de vară. Tristețe de toamnă de o teribilă frumusețe. O iarnă mută, ca o descumpănită înghețare, de nedescifrat.

Ați luat vreodată de mână văzduhul, dându-i un nume… doar unul, ca mai apoi să alergați împreună printr-un câmp cu flori de sânziene, pierzându-vă de tot urmele prin iarba cu miros cald de iunie? Ați mângâiat moale cu privirea sufletul galben al unei păpădii… sau i-ați suflat mai târziu puful incredibil de imponderal, de nu poți ști dacă există sau nu? Dar roșul macilor, al buburuzelor de pe frunze, din palmă… al trandafirilor incandescenți, le-ați cuprins vreodată într-un zâmbet aprins de fericire?

Vă întreb și de roz. I-ați inspirat vreodată suavul din petale ca desprinse din eter, nuanțe nemaivăzute, sclipiri nepământești…

Munți de aproape rostogolindu-vi-se abrupt în mări îndepărtate, arcuind curcubee de suspin infinit arse adânc de privirea soarelui de august. Picuri magici de ploaie ca de lumină și de senin rescriindu-vă ființa. Orizonturi îmbrățișându-vă răsăriturile și apusurile ca pe niște tablouri definitiv decupate din secunde de cer și coborâte în inimă… pictate pe pânza unor nemaiîntâlnite deveniri.

Și toate… cald sprijinite pe aburul unor dimineți împletite ca de niște degete iscusite, cu fire toarse din cuvinte de dor… și înserări ca de mătase rotind magia stelelor din Carul mare ca pe proprii voștri pași, dar parcă proaspăt desprinși dintr-o roată de nori.

Dar dulcele miros de măr printre raze?!

Odată auriul toamnei poposind în lumină… mă întreb de i-ați simțit vreodată aroma de magic duios și trist îmbrăcându-vă zilele. Copaci despletiți, frunze rătăcind, adieri mohorâte, îmbrățișări aurii portocalii… ca o dulce-amară derivă a neajungerii. A neîntâmplării care totuși se întâmplă. Culori pătrunse ca de un alt puls, nuanțe conversând stins cu picuri de ploaie, crizanteme superbe, dalii incandescente dar toate cu surâsul suspendat… pierdut ca printre constelații.

Și apoi te întrebi… oare iarna va dovedi toată această răscolire? O va mistui? Sau ți-o va prinde crud și pe nepregătite, cu degetele-i de frig, așezând-o în timp ca pe o pecete? Ca pentru o mai-târzie readucere aminte.

Iar luna… privind din al ei argintiu tot acest spectacol încăpându-i întreg ca într-un simplu cadran de ceas, cu un tic-tac abia străbătând vag în exterior, dar absolut asurzitor înspre înăuntru. Fiecare bătaie a secundei, un clopot. Fiecare oră, o clipă. Razele timpului se pierd în nemărginire… lunile au devenit minute, curbându-și conturul stingher ca marginile unei pagini nescrise încă lăsate să ardă mocnit.

Te cutremuri la gândul că pașii te pot purta pe alei, te pot duce unde este de mers, te pot trăi… însă sufletul îți respiră ca undeva separat, distinct, despărțit. Ca dintr-o altă inimă.

Acum, căldura soarelui transpare ca o amintire, căci doar lumina rece mai ajunge stelele, spărgându-se-n albe răsfrângeri trecătoare prin roata de nori rostind repetat diminețile.

Iar înserările… au tăcut.

 

Ați trăit vreodată toate anotimpurile inimii doar într-o vară?

Dar într-o clipire albă de ianuarie!

 

 

Nicole

 

 

 

Dor siniliu…

 

„When we love each other we are immortal and indestructible
like the heartbeat and the rain and the wind.”
― Erich Maria Remarque,
Arch of Triumph: A Novel of a Man Without a Country

 

Niciodat’ anotimpul
nu așteaptă,
nu uită
printre frunze, petale
dintre picuri
de viu

Se așează cuminte,
strălucește
și-ascultă,
fremătând melodia
unui dor
siniliu

Cu mirare-mi îngână
frunza-n cer
și petala
căutării stinghere
din târziu
de culoare

Iară umbre de zi
decupate
tăcând
lasă-n urmă surâs
și adâncuri
de soare

Raze noi de privire
cad ca ploaia
de stele
Auriul luminii
mă îmbracă
în sper

Fire vagi din sclipire
mă îmbie
a zâmbet
Chiar de murmurul său
mi-e mereu
pasager

Căci pe șoaptele nopții
îmi adie
tăcerea
Dintr-o îmbrățișare
parfumată
de nor

Ca-ntr-un vis de departe
ce îmi este
aproape
În etern lângă mine
și mereu
călător

 

 

Nicole

 

 

De vară…

 

 

Gânduri culoare
ca rupte din soare
să zboare,
liman să atingă

Gânduri petale
suind în spirale
să ardă,
cărări să aprindă

 

Pași ca tăcerea
pulsând adierea
aduc liniști
și umbre

Pași de albastru
din lumi de-alabastru
țesând ani
și secunde

Raze tulpină
din zare alină
a zilelor
soartă

Raze de stea,
chei ce descuie
în inimă
poartă

 

Surâsuri visare,
privire și floare
șoptind
cărare solară

Surâsuri aminte,
tăceri și cuvinte
rostind
clipe de vară

 

Nicole

 

Triunghiul de vară

 

 

 

 

Nori de lână și mure coapte…

 

“Love is a celestial respiration of the air of paradise.”
― Victor Hugo, Les Misérables

 

Nu e nici o diferență între nori și noi.

Prin abur de nor și nesfârșire a dimineții, suflare de puf mi-a mângâiat sufletul. Am simțit și-am inspirat adânc. Am trimis spre blânda suflare atingere dulce, plină de dor. Printre streșini ascunse de mine, am zărit. Ceea ce mi-a atins atât de infinit ființa era acolo. Respirația care mă respiră.

Ai văzut norii meu din lână? Și-au făcut apariția când ai inspirat parfum de inimă si dor. Tu mi-ai dat norii de lână ca să imi fac din ei o haină să te simt…

Din drumul lor alburiu către mine, ei mi s-au făcut deja lână de aur… caier de raze de gânduri-simțiri-borangic neîmpărtășite încă. Dar toarse duios, apoi întrețesute printre firele unei haine vii de rostită mângâiere care mi te-ai făcut. Acum, magica haină cuprinde tandru, învăluindu-ne neîntrerupt, nepământesc. Un veșmânt necruțător de catifelat, ca de pe altă lume. Ca un neînduplecat răsărit coborându-mă.

Pășesc în spirale, iar de undeva, cumva… o mirabilă poveste mă coboară, mă scrie și mă rescrie. Pe mine mie însămi. Mă povestește, jucându-se, amestecându-mă cu tonuri sufletești și esențe fine prin labirinturi de vis. E în firea lucrurilor să fie așa. În firea lucrurilor atinse magic de elfi de pe tărâmuri neinfinite.

Port o hăinuță albastră cu flori plantate în buzunare, privesc labirintul în care îmi pierd căutarea, pe care nu vreau să o mai găsesc. Pe fiecare culoar sunt sigură că voi regăsi alte și alte culori… minunății de dincolo de perdeaua din spumă albă învăluită solar, urmărind curat pasărea sufletul meu. Vii și tu?.. sau ești deja acolo?!

Cotrobăi după flori portocalii și mi se pare că te zăresc pe-undeva pe cărare, printre fire de iarbă, dar nu foarte clar. Te-ai ascuns în verdeață. Oricum, eu fac ce-mi place mie mai mult… multe poze la flori. Că doar văd că tu mi-ai visat pașii pe cărare portocalie. Hm… oare mă fac vinovată de prea portocalii pași?..

Și iar ne împletim șnur de curcubeu ca să ne pierdem privirile în nori cu lacrimi de dor…

Si eu care credeam ca șnurul de curcubeu nu e decat suav. Aflu acum că are si gust. De lacrimi… pline de zâmbet de tine.

Nu e nici o diferență între nori si noi. Simbioza e completă. Tot așa cum sărutul e roz de fluturi. Și cine ar vrea să înțeleagă fluturii?…

Daca norii te fac să visezi, azi când e soare și zmeură… de ce să nu te las să visezi?

Azi, când e soare și zmeură… Și dulcele meu miros de măr copt printre raze!

 

Soare frumos afară, iar inima mea te caută în vârful razelor de soare jucăuș.

Doar mă știi, umblu pe multe cărări.

Eu prin nori, tu din nori, noi în nori cu raze… plutim ușor printre nori de mine și tine… s-au auzit sunete, s-au mișcat gânduri, gesturi… si la final, un curcubeu.

Norii, da. Sunt peste tot, cu soare și raze de tine cu mine. Să coborâm din plutire de vis de noi? De mă pierd ușor printre ei… mai alunec, mai iau o suflare de vânt printre pene …

Nori gând si mintea șnur de curcubeu.

Mi-ai privit mintea când te gândea, iar norii mi s-au făcut gânduri de amândoi. Mai presus decât…

…sunt versuri dintr-un cântec de mult cald și bine, sunt refren ca melodia să se lege, sunt abur de esență de viață. Iar cuvintele, puful, zmeura…

Am iesit din timp, sau timpul a ieșit din mine… M-am trezit un pic brusc, geamul întredeschis, s-a auzit ceva de-afară… Somnul tău, al meu… am pierdut firul îmbrățișării. Mi-e tare drag și dor de tine.

De noi.

 

Nicole

 

 

Miez, șoapte, adieri…

 

 

Pași tăcuți ce brăzdează lumina,
aerul verde, tulpina,
miez de cântec – mister
ce îmbracă grădina…

Urme calde și moi,
ceasuri reci – vechi și noi –
deveniri, labirinturi
împărțind tot la doi

 

Albe raze în noapte,
goale zgomote, șoapte
în acord de rostiri,
nor de murmure sparte

Colț de umbre senine,
adieri dinspre tine
unduind printre rime,
fărâmițe sublime…

 

You can find the English translation of this post on starrysteps.wordpress.com

Nicole

 

 

Noaptea dintre ani..

 

shreds

Noaptea dintre ani mi-a zâmbit ca o dimineață..

Mănunchi de aievea răzbătând ca de dincolo de ceața unor gânduri mustind de mult zgomot și străpungând liniștea unui nou început.

I-am zâmbit și eu, în nuanțe de alb și de gri,  privind-o nesigur în ochi, printre șuvițe de palid ..ce-a fost și aburi de vag ..ce va fi.

Și-au dat parcă mâna în inima mea, așezându-mi-se rece și umed, în tăcere și mult anotimp, pe iarba ninsă însorit a sufletului meu.

Umbre. Trec și ating. Raze. Mătură cald spirale de aer și fărâme de nor. Rafale de zbor spulberând senin pași de căutare.. Brațele inimii izbind uși de pereții de suflet..  Petale de gând îmbrățișând luminos doruri și zori.. Picuri de ploaie prăbușindu-se cer.  Cuvinte, culori, adiere..  Apus.

Așa-mi răscolește surâzând ..ce a fost.  Intru în joc și-i șoptesc să îngâne ușor. Muzică pe note presărate cu praf de stele. Palid și amestecat.

Îmi îndrept privirea spre ..ce va fi. Nu a spus încă nimic. Așteaptă stingher să capete glas de ..acum. Și acum.. și acum.. Să rostească viu prin secunde de mine. Minute de …

Noaptea dintre ani mi-a zâmbit ca o dimineață..

Apus mereu magic

 

cu suflet cufundat în mit, caut febril cerul albastru

aștept să apui soare măiastru

…mereu la fel, mereu diferit

culori în zare se zvârcolesc – aș vrea să inspir toată lumina

raze-nclinate mângâie cina,

de prin mansarde stau și privesc…

portocaliu magic… ușor se îmbină

cu galben și roșu amețitor,

un  sfânt miracol îmbietor

țesut pe pânză albastră și fină…

iar

dacă un cântec ar exista, să te cuprindă în ritmuri și rime

să povestească, să te exprime…

…în ochii mei l-ai putea asculta

orange sunset

Zâna primăvară…

cu pasul ei fin și mirosul de crud,
se strecoară ușor pe poteca de ud
și se-oprește să mai schimbe câte o vorbă
cu a iernii crăiasă ce-are fulgii în tolbă

împrăștie raze călduțe de soare,
presară petale cu blândă culoare,
tresare în mugurii verzi din grădină,
pulsează în suflet senină lumină

în ochii săi calzi este mult roz și verde
cu dulce culoare ușor să dezmierde,
s-atingă cu aer proaspăt și fin
de la colțul de iarbă la cerul senin

mai are puțin în ușoara-i plimbare
și cu vara măiastră se-ntâlnește în cale,
lăsându-i în grijă natura-nflorită
cu picuri de soare ușor poleită…

cu fluturi și flori ce așteaptă cuminte
să se joace șăgalnic pe-o rază fierbinte,
să crească, să zboare în a noptii răcoare
cum crește și zboară  a vieții splendoare…

Se aude…

 

se aude parfum de zambilă
se vede răsunet de câmp înverzit
se simte surâs de copilă
în aer plutește un cer îmblânzit

se face că plouă cu raze
și aripi de soare se zbat în eter
orizontul  reflectă  turcoaze
se aude eternul mister…

hue..ish sunset

hue..ish sunset