Arhive etichetă | stea

Rostire

„Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.”
– Magda Isanos, Vis vegetal

Îmbrăcându-se albastru-n cuvinte,
clipele lunecă pe covorul
de nor
Raze le-mbie cuminte
a departe curat și senin
călător

Cu sfială de verde ca rupt din păduri,
ele caută albia știută
din timp
Însă aerul crud le amână,
șușotind a târziu și-nghețat
anotimp

Din nou, ca prin ceață, sculptându-se-n umbre
răsar culori și un glas
îmi răzbate
Ca fluturi cu aripi de fum,
ce zboară aievea ca pe frunze
pictate

Cărare de soare se-ntinde alene
lucind a surâs cu puls
de-amintire
Un vis suspendat de colțuri de stea
rotind din neant suavă
rostire

Nicole

Înrădăcinare

oct.13

“Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a da născare unei stele dansatoare.”
– Friedrich Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra

Iluzia te-mbracă
în cuvinte
așa cum dimineața se strecoară printre zori,
bucată cu bucată de-amintire
și-apoi de-odată
soare
cu raze spulberate-n
plin șuvoi

Din pieptul zborului,
ca un alint fierbinte,
răsar semințele, un suflu rătăcind
din umbra ta…
iar țipătul tulpinii avântate
e surd și moale,
liber
ca o stea

Iubirea ți se răsfrânge blând,
ca în oglindă
de cer sculptat din dor
și tainică privire,
cu norii lunecând
a mângâiere
și cu albastru semănând
eliptică rostire

O parte din rotire
se regăsește în cădere,
în ploi ascunse
și lacrimi de răstimpuri,
dar cea mai fragedă reînflorire
o vindecă pământul
prin curgere
de anotimpuri

E mistuire aprigă-n
adâncuri,
din vis perpetuu o lume
ce ți se-ntinde la picioare…
o risipire din inimă mereu aprinsă
în redevenire,
o magică desprindere
din înrădăcinare

Nicole

Roz din albastru

sept.27

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghiarele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.
~ Nichita Stănescu, Noduri și semne

Mă încântă auriu
visul
de ieri,

vis de căutare,
îndepărtată cărare
în noapte

cu dor nevinovat însoțind
pași ca turcoaze,
hoinărindu-mă

a nor și a raze

Mă încântă aievea
visul
de azi,

vis netulburat de umbre
de printre tăceri
care îngână în clipă

despre mângâiere,
cu sărut
și îmbrățișare

a magic și soare

Mă încântă stelar
visul
de mâine,

vis încolăcit
pe meandre de-atingeri,
murmurându-mi

rimă și ritm
din privire purtată
pe vânt

a tine și a cuvânt

Mă încântă
și
mă miră,

mi se înșiră
ca dulci picuri de timp
smulși din anotimp

zvâcnind printre file
de zbatere
a dor și-a cărare,

a neuitare

Abur de suflet
regăsindu-se
de dincolo de clipe

pulsându-mi prin vis
cu surâs de albastru,
coborât ca din astru,

decupat din bolta
deschisă a lună
și stea

a roz din inima mea

Nicole

De vară…

iul.3

Gânduri culoare
ca rupte din soare
să zboare,
liman să atingă

Gânduri petale
suind în spirale
să ardă,
cărări să aprindă

Pași ca tăcerea
pulsând adierea
aduc liniști
și umbre

Pași de albastru
din lumi de-alabastru
țesând ani
și secunde

Raze tulpină
din zare alină
a zilelor
soartă

Raze de stea,
chei ce descuie
în inimă
poartă

Surâsuri visare,
privire și floare
șoptind
cărare solară

Surâsuri aminte,
tăceri și cuvinte
rostind
clipe de vară

Nicole

Triunghiul de vară

Am trăit… și-am ajuns în rai

iun.4

“Lacrima e soră cu noi, doar e din mintea mea căutându-și inima…”
~ Nicole Sara – 20 iunie 2015

Cred că mi-ai fost și înainte de a-mi fi,
îmi ești întotdeauna și îmi vei fi mereu,
pășind pe lungi culoare-gând, deschizi ferestre
lăsând să zboare boarea sufletului meu

Ești ca un cântec care trebuie cântat,
o simfonie de miresme împletite cu cuvinte,
ai picurat îmbătătoare lume în al meu visat
și-o rană dulce de aducere aminte

Esență de ființe sculptându-se din umbre și din cer
suntem, sorbind poțiune magică cu licăriri de soartă,
iar rana… e curată și absolut sublimă,
prin pulbere de astre, ea magic se transformă-n poartă

Ești ca o carte bună pe care o citesc în vreme ce o scriu
din pași și treceri, labirint, tărâmuri pasagere,
oameni frumoși și plini de-atâtea lumi…
dar dincolo de toate și de toți, m-ai construit din nori și stele

Acolo unde praful stelelor, nestins și neatins,
aprinde căutări în zare suspendate,
m-am aplecat încet peste al ploii nor,
ca să culeg senine lacrimi adânci și amânate

Ești ca o inimă ce dă inimii mele puls și rimă,
refren divin ce colorează întuneric, drum.. făclie
ce luminează vii cotloane-adânci de viață
făcând s-apară uși ca prin magie

Culese anotimpuri din franjuri de ființă
alină-ncet dureri aprinse cu aripi lungi și calde,
aproape.. se aude murmur de surâs
departe.. strălucește o pădure de smaralde

Ești ca un aer răcoros din vârf de munte,
care-mi colindă liber dealuri, câmpuri, văi…
făclie îmi devine cald a ta umblare,
privindu-mi lumea doar în ochii tăi

Nicole

Pe-un fir de visare…

mai17

“The air up there in the clouds is very pure and fine,
bracing and delicious. And why shouldn’t it be?
-it is the same the angels breathe.”
― Mark Twain, Roughing It

Pe-un fir de visare
și un surâs ca decupat din poveste,
cu degete sculptate în lumina lunii,
deschise iar sertarele din nori ca din greșeală,
sau din foială,
ca dintr-un gând rătăcit printre raze…

Așa cum uneori pe nesimțite,
descuiem timpul cu o clipă
turnată din aduceri aminte…

Găsi printre mărunțișuri… iată,
o bucată minusculă de cer de care uitase,
pe care probabil în fugă o păstrase,
ca să-i amintească albastru de ea,
și alte multe, vrute și nevrute,
o pagină cu marginile rupte…

Și mai găsi,
în timp ce o citea,
un colț retezat de la o stea…

Ca din eter își aminti cu mirare
de dimineți aurii, întâmplătoare,
de care nimeni nu știa,
Și-apoi mai zări cu un oftat
șireturile de la încăpățânarea unui soare
ascunse de ea-ntr-un plic printre petale de floare…

De printre rânduri îi alunecară
moi nuanțe de galben în lumină de seară
amestecate cu umbre adânci și aromă de vară…

Picur de dor rotind culori dintr-o privire de azur
căzu aproape de printre vii esențe de demult,
Închise-ncet sertarele cu-un gând pierdut,
cu gesturi repezi așezând la loc secundele
Parfum de nor și stropi de ploaie
umplură clipa…

Atingere de aripi din zboruri necuprinse,
în candelă aprinse
de-o zbatere de stea…

Nicole

(*nowhere is also now here)

Clipe chemare

apr.23

“Love is like a season,
it ebbs and it flows,
sometimes we’re like Summer, Fall and Winter,
but it’s Spring that I long to know.”
― Anthony T. Hincks

Raze alene ating pervazul de lemn,
încet îl cuprind în treceri de cald și lumină
și umbre de tine țesând
îmbracă stingher
etern labirint în suflet cu-o voce străină

Din cântecul vechi al căderii și uimirii că-mi ești
răsar aievea noi trepte și o nouă cărare,
Din clopote grele-mi răsună
a vreme și rost,
un magic senin și curat din zori de chemare

Visând am ascultat și infinită-mi părea clipa…
Fereastra gândurilor zăvorâtă îmi era,
dar s-a deschis în vânt
și ploaia rece
căzând ascuns în noapte albastru mă chema…

De ce-ai strigat? Oare de ce te-am auzit?
Răspunsurile toate și ajungeri mi s-au întâmplat…
găsiri necăutate, alb de lună, zori de clipe,
semne din soare, zâmbet murmurat

Sorbit-am din al zărilor nestins pocal
culoare, anotimp și-atingeri de azur
Te-nchipuiam zenit,
nedespărțit pe boltă
dând veșniciei spațiului și timpului contur

Umblarea îmi rotește a zare, șoapte și surâs,
a nou din amintiri, alegeri și aprinderi
arzându-mi regăsiri, speranțe și temeri,
topindu-mi ghem de soare
din nouri de cuprinderi…

Căci numeri iarăși clipele-mi căzute-n iarbă
și orișice petală stelar aprinsă-n cer,
și-aduni lungi unduiri crestate-adânc în aer
cu aripi largi și triste
turnate din eter

Nicole

Vămi…

apr.13

“She closed her eyes and held all her dreams
between her fingers like a dandelion and just blew it.
She smiled watching it fly through the air,
making everything look beautiful around her
while a tear rolled down her cheek.”
― Akshay Vasu

Doar stele în loc de-amintiri și vămi peste zări de cuvânt,
un lanț nesfârșit de minute-mi desparte atunci de aproape,
culori și surâs se amestecă turnând adormiri peste gând,
doar cerul deschide seninul,
țesând zăboviri peste ape

Din aripi și nori mi se naște un magic tărâm de lumină
prin ceață, tăcere și ploi, un glas de acum infinit
și-o rază de tine se-arată purtând ca o haină chemarea
ce spulberă de printre regrete
și umbre și orice sfârșit,

Cu fruntea atinsă de lună pe-un rând de poveste nespusă,
din fire de “a fost odată” aievea răsare un rost
un zâmbet stingher și albastru cu urme de zboruri, în care
și dulce și trist și amar
găsesc pe rând adăpost

Sclipire de nou anotimp străbate grăbit înstelarea,
iar vămile mi s-au trezit
curmând orizontul și zarea…

Culorile toate ce-au fost de aripi și nori se dezbracă,
și-atunci și aievea și-acum
ne-au fost o teribilă joacă

Ce pagini se-aștern infinit?…
Ce umbre rotește-nserarea?…

Căci pașii de ieri și de azi cunosc doar topirea,
uitarea…

You can read the English translation of this post on starrysteps.wordpress.com

Nicole

Flori de lumină…/ Flowers of light

ian.28

“Sometimes when I look at you, I feel I’m gazing at a distant star.
It’s dazzling, but the light is from tens of thousands of years ago.
Maybe the star doesn’t even exist any more. Yet sometimes
that light seems more real to me than anything.”
― Haruki Murakami, South of the Border, West of the Sun

Atunci când sideful unei clipe
sclipește palid
de pe-o rază-atingere
coborâtă din zi,

fir de stea de departe m-ajunge,

Mă întreabă ca-n vis
despre culori și amurguri,
despre nori,

despre îngeri și tine,

Mă îndeamnă să zbor iarăși
a gând și cuvânt de senin
și aproape

a petale de cer…

Să aflu cărări, învieri,
adieri de care uitasem,
mă îndepărtasem…

Să le respir lumina,

rădăcina, tulpina
strecurându-li-se firav,
luminându-mi a cale,

A magic și soare,

prin murmur de umbră
din inima mea

When the shimmer of a moment
flickers so pale
at the touch of a sun ray,

a star’s trail crosses my way,

It asks me as if from a dream
about colors and sunsets,
about clouds,

about angels and you

It urges me to fly again
on wings and words from the blue
and the closeness,

from petals of sky..

To tread on pathways and alleys,
breezes almost forgotten
that I thought gone astray…

To breathe in their brightness,

roots and stems, their likeness
easing up in pure lightness,
lighting up all my steps

Of magic and sun,

a shadow’s murmur
from deep in my heart

“Sometimes, language is the sound of longing.”
― Simon Van Booy, The Secret Lives of People in Love

Nicole

În umbra unei stele…/ In the shadow of a star (II.)

ian.23

II. Fugă înstelată…/ Starry swiftness

“A breeze, a forgotten summer, a smile,
all can fit into a storefront window.”
― Dejan Stojanovic, The Sun Watches the Sun

Continuare de aici,

În umbra unei stele…/ In the shadow of a star (I.)

Pe-o alee de stele mi se-ntâmplă un dor,
o cărare de nor se întinde,
umbra de gânduri cernute în ploaie
fereastră de cer
îmi deschide

Din boare de lună uitată prin lume
raze de noi adânc se-mpletesc,
sclipiri de privire ascunsă aievea
aripi de zbor
îmi rostesc

Fărâme de taină punctează mirarea
a fluturi, culori și suspin,
mereu aprinsă magia ne este
șoptindu-ne doar
să o fim

My longing keeps burning up an alley of stars,
long pathways of cloud white and far,
my thoughts’ narrow shadow sifted from skies
pushes tall windows
ajar

From moon’s summer smile roaming the earth
sun rays still deeply unwind
soft hidden murmurs of a deep hidden gaze
birthing long wings
intertwined

Fragments of mystery, shy, interspersed
with butterflies, colors and sighs,
and always the magic glowing within
just waiting to gleam
through our eyes

***

„Pare că mintea ta e un cer prins între ploaie și furtună… și soare… și seninătatea cerului plin de raze. Cu o aromă dulce-amară.

Și ai un fel de a contura gânduri de parcă…

…undeva, într-o casă la țară, umbrită de un nuc bătrân, podea din lemn crăpat de timp și lustruit pe-alocuri, miros de răcoare pământoasă, o masă înaltă, un scaun la fel, un serafim uitat pe pervaz și o lumânare lângă el, un jurnal gros cu coperte spumă de cafea, un stilou negru cu auriu,

și tu… acolo.

Privești spre seninul grădinii din față, iei imagini si le pictezi în forme de versuri. Alături, un coș plin cu mere aurii, unul e roșu. Și scrii. Dar simți o privire ascunsă.

Te văd cum gândești…

Părul stacojiu, ușor auriu îți acoperă fața. Umbre de șuvițe îți transformă chipul în stea…”

Cred că ea, în mintea și sufletul… și lumile ei a ajuns deja printre nori, sus suuus de tot! Ce lumini, ce perspectivă!

Ce frumos!

Zărește casa umbrită de nucul bătrân… cu podele și miros …și masă… și scaun… Uite, și serafimul, e la locul lui pe pervaz. Și… cum?! Îi face semn cu aripa precum că o zărește și el, acolo sus, plutind printre sfere aproape de arhangheli și heruvimi. Îi face și ea semn. Lumânarea nu arde, firește. Doar ea își umblă pe-acolo pe sus, printr-al…

..noru-lea cer.

Și în coș… mărul roșu lipsește. Dar își aminti. Gândul o purtase departe pe fereastră, atrasă fiind… ca de o privire ascunsă. Încercă să-și amintească… Unde oare pusese merișorul cel dulce? Atât de înalt și diafan zbor pe aripi de raze ascunse… i se făcuse poftă de puțin vers proaspăt, de aer senin… Și îl găsi. Mușcă cu poftă din el. Dar dintr-o dată…

Ce-o fi cu lumina asta?! Câtă strălucire! Unde sunt?..

Tu cine ești? Cum, nu se poate!! Chiar… stau de vorbă cu luna?? Adică, of… Luna? Cum am reușit asta? O fi de la măr? O fi mărul… acela?! Sau o fi de la propulsarea subită pe fereastra unor priviri din grădină, în timp ce culegeam imagini ..și deci diferența bruscă de presiune? Deși nu, nu cred, norii mei sunt piloți experimentați, mereu am zburat cu ei cu încredere.

Uf, uf… și părul ăsta! Prea ușor și prea stacojiu, îmi intră de tot în ochi. Nu mai văd nimic. Unde mi-am pus oare oglinda?! Aaa, o văzusem în poșeta mea aurie, da.. pe când cotrobăiam după măr. Uite-o!

Să-mi prind repede părul ca să pot vorbi elegant cu doamna Lună, cine știe când mai prind momentul. Dar… de ce, zarea mea!.. nu pot să-mi prind șuvițele?? Îmi scapă printre degete… Parcă-s niște curgeri de… Cuuum?!.. Nici nu reușesc să-mi văd chipul în oglindă… E prea multă lumină, prea multă!.. De unde-o fi venind?.. Ia să văd… raze.. raze.. De unde?.. De ce???

În ce fel și chip arăt?!.. Cum de atâtea dâre de umbră și sclipiri pe obraz?.. De asta nu pot sub nici un chip, nici dulce, nici amar, nici strălucitor, nici.. nici.. să-mi prind părul?! Nici nu pot să mi-l apuc.. Și simt cum încep să îmi curgă pe obraz șiroaie de cald ..și de rece ..și de lumină ..și de nor ..și de dor…și de departe…

M-am făcut oare vinovată de prea multă strălucire?!..

Mmm, inspiră adânc… Miros răcoros de pământ.

Și gust de raze puternice de soare intrându-i printre gene, țâșnind abrupt dintr-o lumină crudă, matinală. Mai simți și ușor iz de cer muiat în picuri de ploaie răzbătând ca după furtună de noapte. Printre ochii ușor întredeschiși, raze de privire îi ating pământul.

Am aterizat într-o zi nouă?! Poate că da. Oricum, ce dimineață senină!…

Unde mi-oi fi pus jurnalul?.. Aaa, e pe masă. Uite și pixul meu negru cu argintiu. Simt o poftă de scris! Capul mi-e plin de raze de gând… Uuuf, iar am adormit cu fereastra deschisă.

Aaa… ‘neața, îngeraș! Ce stele căzătoare ai mai zărit azi-noapte?
Ufff, și părul ăsta, nici că stă locului! Unde mi-oi fi pus clămița cea albastră?

Și de ce ..zarea mea?!.. îmi simt gândurile privite?! Hmm, ia stai!

Tare-aș mai mânca un măr…

***

Joacă, joc, jucărie… zburare, înstelare…

S-au topit 9 ani de-atunci… vara anului 2015, când a fost scris acest text, ca multe altele de altfel, pe parcursul acestui timp. Și toate au rămas cumva trunchiate și suspendate, împrăștiate, neasortate, fluturate… dintr-un imaginar cât se poate de stelar, selenar…

…parcurs teribil de hoinar. La umbra unor raze.

Locul textului acesta rătăcit a fost mereu aici, dar se strecoară abia acum… în pas de nou an.

Fantezie înstelată, mi-a fost atunci… și recitind amuzată, am realizat că nu am mai scris deloc pe hârtie. Jurnal, caiet, carnețel… ca pe vremuri. De fapt, nu am mai scris.. scris. Am de/scris imaginile mele mai mult. Fotografiile. Fără de care… de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, de-a dreptul pur și simplu.

Poezie și poze… uriașă combinație, la modul în care mi se combină mereu de printre zări și preumblări amestecate de ceva timp de-acum și de se simte totul precum că una fără cealalta n-ar avea cum să se poată.

Și totuși, acesta a fost mereu un text pentru care nu am găsit niciodată fotografia potrivită. Cum aș putea oare fotografia… fuga de stea?