7.5.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 120/8 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 404/2008 AL COMISIEI
din 6 mai 2008
de modificare a anexei II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda de producție agricolă ecologică, în ceea ce privește autorizarea spinosadului, a bicarbonatului de potasiu și a octanoatului de cupru, precum și utilizarea etilenei
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului din 24 iunie 1991 privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, anumite state membre au prezentat informații celorlalte state membre și Comisiei în vederea includerii anumitor produse în anexa II la respectivul regulament. |
(2) |
Comisia a invitat un grup ad hoc de experți să formuleze recomandări privind autorizarea utilizării spinosadului, a bicarbonatului de potasiu și a octanoatului de cupru în producția agricolă ecologică, precum și privind extinderea utilizării etilenei la coacerea artificială a citricelor și la inhibarea încolțirii cartofilor și a cepelor, prin prisma principiilor agriculturii ecologice. |
(3) |
Grupul de experți a prezentat serviciilor Comisiei un raport al reuniunii din 22 și 23 ianuarie 2008 (2), în care se recomandă autorizarea în anumite condiții a spinosadului, a bicarbonatului de potasiu și a octanoatului de cupru și extinderea în anumite condiții a utilizării etilenei la coacerea artificială a citricelor și la inhibarea încolțirii cartofilor și a cepelor. Ținând seama de raportul acestui grup de experți și de factorii menționați mai jos, Comisia consideră că ar trebui să se permită folosirea anumitor produse în agricultura ecologică și că utilizarea etilenei ar trebui extinsă. |
(4) |
Spinosadul este un insecticid nou, de origine microbiană, considerat a fi esențial în combaterea unor dăunători principali ai plantelor, și contribuie la durabilitatea sistemului de producție în caz de atac din partea altor dăunători ai culturilor. Cu toate acestea, la utilizarea acestui insecticid ar trebui minimizat riscul pentru organismele care nu sunt vizate. |
(5) |
În ceea ce privește includerea spinosadului, trebuie să se clarifice că microorganismele sunt permise, în general, în agricultura ecologică pentru combaterea dăunătorilor și a bolilor, în timp ce substanțele produse de microorganisme trebuie să se includă individual. |
(6) |
Bicarbonatul de potasiu este considerat a fi esențial în combaterea bolilor criptogamice care apar la o serie de culturi și poate contribui la reducerea utilizării cuprului și a sulfului în anumite combinații cultură-dăunător. |
(7) |
Octanoatul de cupru este un nou preparat pe bază de cupru care poate fi utilizat în același scop ca alți compuși ai cuprului care sunt deja incluși în partea B din anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91. Utilizarea octanoatului de cupru reduce cantitatea totală de cupru aplicată în fiecare sezon. |
(8) |
Etilena este deja inclusă în partea B din anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 ca substanță de uz tradițional în producția agricolă ecologică. S-a considerat oportun să se completeze condițiile de utilizare a acestei substanțe prin adăugarea a două întrebuințări suplimentare considerate esențiale: coacerea artificială a citricelor, atunci când acest tratament face parte dintr-o strategie pentru prevenirea atacării fructelor de către muște, și inhibarea încolțirii cartofilor și a cepelor depozitate. |
(9) |
Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 ar trebui modificată în consecință. |
(10) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 mai 2008.
Pentru Comisie
Mariann FISCHER BOEL
Membru al Comisiei
(1) JO L 198, 22.7.1991, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 123/2008 al Comisiei (JO L 38, 13.2.2008, p. 3).
(2) Raportul grupului ad hoc de experți privind folosirea pesticidelor în producția de alimente ecologice, 22-23 ianuarie 2008, http://ec.europa.eu/agriculture/qual/organic/publi/pesticides_en.pdf
ANEXĂ
Anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se modifică după cum urmează:
În partea B „Pesticide”, punctul 1 „Produse de uz fitosanitar” se modifică după cum urmează:
1. |
Tabelul II „Microorganisme utilizate în combaterea ecologică a paraziților” se înlocuiește cu următorul text: „II. Microorganisme utilizate în combaterea ecologică a paraziților și a bolilor
II.(a) Substanțe produse de microorganisme
|
2. |
Tabelul IV „Alte substanțe de uz tradițional în agricultura ecologică” se modifică după cum urmează:
|
(3) |
În tabelul V „Alte substanțe”, se inserează următoarea mențiune:
|