6.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 111/50


Aviz de expirare iminentă a anumitor măsuri antidumping

(2008/C 111/16)

1.

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1), Comisia subliniază faptul că, în cazul în care nu se va iniția o reexaminare în conformitate cu prezenta procedură, măsurile antidumping enumerate mai jos vor expira la data menționată în tabelul următor.

2.   Procedura

Producătorii din Comunitate pot înainta cereri scrise de reexaminare. Aceste cereri trebuie să conțină suficiente dovezi că expirarea măsurilor ar putea avea ca rezultat continuarea sau reapariția dumping-ului și a prejudiciului.

În cazul în care Comisia decide să reexamineze măsurile în cauză, importatorii, exportatorii, reprezentanții țării exportatoare și producătorii din Comunitate vor avea posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de reexaminare.

3.   Termene

Pe baza celor de mai sus, producătorii din Comunitate pot depune o cerere scrisă de reexaminare pe adresa Comisiei Europene, Directoratul General Comerț (Unitatea H-1), J-79 4/23, B-1049 Bruxelles (2), oricând după data publicării prezentului aviz, dar cu cel puțin trei luni înainte de data specificată în tabelul de mai jos.

4.

Prezentul aviz este publicat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96.

Produsul

Țara (țările) de origine sau exportatoare

Măsuri

Referință

Data expirării

Alcool furfurilic

Republica Populară Chineză

Taxă antidumping

Regulamentul (CE) nr. 1905/2003 al Consiliului (JO L 283, 31.10.2003, p. 1)

1.11.2008


(1)  JO L 56, 6.3.1996, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 (JO L 340, 23.12.2005, p. 17).

(2)  Fax (32-2) 295 65 05.