ISSN 1977-0782 |
||
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77 |
|
![]() |
||
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 62 |
|
|
|
(1) Text cu relevanță pentru SEE. |
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
ACORDURI INTERNAŢIONALE
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2019/440 AL CONSILIULUI
din 29 noiembrie 2018
privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc și al protocolului său de punere în aplicare
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil între Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), precum și un nou protocol de punere în aplicare a acestuia și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit. |
(2) |
În conformitate cu Decizia (UE) 2018/2068 a Consiliului (1), acordul de pescuit, protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit au fost semnate la data de 14 ianuarie 2019, sub rezerva încheierii acestora la o dată ulterioară. |
(3) |
Protocolul de punere în aplicare a acordului de pescuit acoperă o perioadă de patru ani, începând cu data aplicării, definită la articolul 16 din acesta. |
(4) |
Posibilitățile de pescuit ar trebui alocate între statele membre pentru toată perioada de aplicare a protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit. |
(5) |
Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la data aplicării protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul protocolului de punere în aplicare a acordului parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”) se alocă între statele membre, după cum urmează:
Categoria de pescuit |
Tipul de navă |
Statul membru |
Licențe sau cote |
||||||
Pescuit la scară mică de specii pelagice, în nord |
Seinere < 150 tonaj brut (GT) |
Spania |
22 |
||||||
Pescuit la scară mică, în nord |
Paragate de fund < 40 GT |
Spania |
25 |
||||||
Portugalia |
7 |
||||||||
Paragate de fund ≥ 40 GT< 150 GT |
Portugalia |
3 |
|||||||
Pescuit la scară mică, în sud |
Lansetă < 150 GT per navă Total ≤ 800 GT |
Spania |
10 |
||||||
Pescuit demersal |
Paragate de fund ≤ 150 GT |
Spania |
7 |
||||||
Portugalia |
4 |
||||||||
Traulere ≤ 750 GT Total ≤ 3 000 GT |
Spania |
5 |
|||||||
Italia |
0 |
||||||||
Pescuit de ton |
Nave de pescuit cu momeală |
Spania |
23 |
||||||
Franța |
4 |
||||||||
Pescuit pelagic industrial |
85 000 tone (t) în primul an 90 000 t în al doilea an 100 000 t în al treilea an și în al patrulea an Repartizarea navelor autorizate să pescuiască:
|
Anul 1: 85 000 t |
|
||||||
Germania |
6 871,2 t |
||||||||
Lituania |
21 986,3 t |
||||||||
Letonia |
12 367,5 t |
||||||||
Țările de Jos |
26 102,4 t |
||||||||
Irlanda |
3 099,3 t |
||||||||
Polonia |
4 807,8 t |
||||||||
Regatul Unit |
4 807,8 t |
||||||||
Spania |
496,2 t |
||||||||
Portugalia |
1 652,2 t |
||||||||
Franța |
2 809,3 t |
||||||||
Anul 2: 90 000 t |
|
||||||||
Germania |
7 275,4 t |
||||||||
Lituania |
23 279,6 t |
||||||||
Letonia |
13 095,0 t |
||||||||
Țările de Jos |
27 637,9 t |
||||||||
Irlanda |
3 281,6 t |
||||||||
Polonia |
5 090,6 t |
||||||||
Regatul Unit |
5 090,6 t |
||||||||
Spania |
525,4 t |
||||||||
Portugalia |
1 749,4 t |
||||||||
Franța |
2 974,5 t |
||||||||
Anii 3 și 4: 100 000 t în fiecare an |
|
||||||||
Germania |
8 083,8 t |
||||||||
Lituania |
25 866,3 t |
||||||||
Letonia |
14 550,0 t |
||||||||
Țările de Jos |
30 708,8 t |
||||||||
Irlanda |
3 646,3 t |
||||||||
Polonia |
5 656,3 t |
||||||||
Regatul Unit |
5 656,3 t |
||||||||
Spania |
583,8 t |
||||||||
Portugalia |
1 943,8 t |
||||||||
Franța |
3 305,0 t |
(2) Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (2) se aplică fără a aduce atingere acordului de pescuit, protocolului de punere în aplicare al acestuia și schimbului de scrisori care însoțește acordul de pescuit.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la data aplicării protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
M. SCHRAMBÖCK
(1) Decizia (UE) 2018/2068 a Consiliului din 29 noiembrie 2018 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc, a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul (JO L 331, 28.12.2018, p. 1).
(2) Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/4 |
DECIZIA (UE) 2019/441 A CONSILIULUI
din 4 martie 2019
privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc, a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v) și cu articolul 218 alineatul (7),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),
întrucât:
(1) |
La 22 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 764/2006 (2) privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul”). Ulterior acordul a fost reînnoit tacit. |
(2) |
Ultimul protocol de punere în aplicare a acordului și de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acord a expirat la 14 iulie 2018. |
(3) |
În hotărârea sa în cauza C-266/16 (3), ca răspuns la o întrebare preliminară privind validitatea și interpretarea acordului și a protocolului său de punere în aplicare, Curtea a hotărât că nici acordul, nici protocolul său de punere în aplicare nu sunt aplicabile apelor adiacente teritoriului Saharei Occidentale. |
(4) |
Uniunea nu aduce atingere rezultatului procesului politic privind statutul final al Saharei Occidentale, care are loc sub egida Organizației Națiunilor Unite, și și-a reafirmat în mod repetat angajamentul față de soluționarea litigiului din Sahara Occidentală, care în prezent este înscrisă de Organizația Națiunilor Unite pe lista teritoriilor care nu se autoguvernează și este gestionată în mare parte de Regatul Maroc. Uniunea sprijină pe deplin eforturile depuse de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite și de trimisul său personal cu scopul de a ajuta părțile să găsească o soluție politică justă, sustenabilă și reciproc acceptabilă, care să prevadă autodeterminarea populației Saharei Occidentale în contextul unor acorduri conforme cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite, astfel cum au fost enunțate în rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU) și în special în RCSONU 2152 (2014), RCSONU 2218 (2015), RCSONU 2285 (2016), RCSONU 2351 (2017) și RCSONU 2414 (2018). |
(5) |
Ar trebui să fie posibil ca flotele Uniunii să își poată continua activitățile de pescuit desfășurate de la intrarea în vigoare a acordului, iar domeniul de aplicare al acordului trebuie să fie definit astfel încât să includă apele adiacente teritoriului Saharei Occidentale. Continuarea parteneriatului în domeniul pescuitului este esențială, de asemenea, pentru a garanta că acest teritoriu poate continua să beneficieze de sprijinul sectorial prevăzut în acord, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, inclusiv cu drepturile omului, și în beneficiul populației în cauză. |
(6) |
În acest scop, la 16 aprilie 2018, Consiliul a autorizat Comisia să inițieze negocieri cu Regatul Maroc, în vederea modificării acordului și a ajungerii la un acord cu privire la un nou protocol de punere în aplicare. Ca urmare a negocierilor respective, la 24 iulie 2018, au fost parafate un nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil între Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), precum și un nou protocol de punere în aplicare a acestuia, care include anexa și apendicele la protocolul respectiv, și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit și care face parte integrală din acordul de pescuit. |
(7) |
Obiectivul acordului de pescuit este de a permite Uniunii și Regatului Maroc să colaboreze mai strâns pentru promovarea unei politici sustenabile în domeniul pescuitului și a unei exploatări responsabile a resurselor piscicole în zona de pescuit definită în acordul de pescuit și pentru a susține eforturile Regatului Maroc de a dezvolta sectorul pescuitului și o economie albastră. Acordul contribuie astfel la realizarea obiectivelor urmărite de Uniune în temeiul articolului 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană. |
(8) |
Comisia a evaluat consecințele potențiale ale acordului de pescuit asupra dezvoltării sustenabile, în special în ceea ce privește beneficiile pentru populația în cauză și exploatarea resurselor naturale ale teritoriilor în cauză. |
(9) |
În concordanță cu evaluarea respectivă, se estimează că acordul de pescuit ar trebui să fie deosebit de benefic pentru populația în cauză, având în vedere consecințele socioeconomice pozitive pentru această populație, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și investițiile, precum și impactul său asupra dezvoltării sectorului pescuitului și a sectorului prelucrării produselor pescărești. |
(10) |
De asemenea, se estimează că acordul de pescuit reprezintă cea mai bună garanție pentru o exploatare sustenabilă a resurselor naturale ale apelor adiacente Saharei Occidentale, întrucât activitățile de pescuit se bazează pe respectarea celor mai bune avize și recomandări științifice în domeniu și sunt susținute prin măsuri corespunzătoare de monitorizare și control. |
(11) |
Având în vedere considerațiile expuse în hotărârea Curții de Justiție, Comisia, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă, a luat toate măsurile rezonabile și posibile în contextul actual pentru a implica în mod corespunzător populația în cauză, astfel încât să se confirme consimțământul acesteia. Au fost întreprinse ample proceduri de consultare în Sahara Occidentală și în Regatul Maroc, iar actorii din domeniul socioeconomic și politic care au luat parte la consultări s-au pronunțat în mod clar în favoarea încheierii acordului de pescuit. Cu toate acestea, Front Polisario și alte părți interesate nu au acceptat să participe la procesul de consultare. |
(12) |
Cei care nu au acceptat să participe au respins aplicarea acordului de pescuit și a protocolului său de punere în aplicare apelor adiacente Saharei Occidentale, deoarece au fost de părere în esență că actele respective ar confirma poziția Marocului cu privire la teritoriul Saharei Occidentale. Cu toate acestea, niciunul dintre termenii acordului de pescuit sau ai protocolului de punere în aplicare a acestuia nu implică faptul că ar recunoaște suveranitatea sau drepturile suverane ale Regatului Maroc asupra Saharei Occidentale și a apelor adiacente. Uniunea va continua, de asemenea, să își intensifice eforturile pentru a sprijini procesul de soluționare pașnică a litigiului, proces inițiat și desfășurat sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. |
(13) |
În conformitate cu Decizia (UE) 2018/2068 a Consiliului (4), acordul de pescuit, protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit au fost semnate la data de 14 ianuarie 2019, sub rezerva încheierii acestora la o dată ulterioară. |
(14) |
Acordul de pescuit, protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit ar trebui să fie aprobate. |
(15) |
Articolul 13 din acordul de pescuit instituie comitetul mixt însărcinat cu controlul aplicării sale. Comitetul mixt poate să adopte modificările aduse protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din acordul de pescuit. Pentru a facilita aprobarea acestor modificări, Comisia trebuie împuternicită, sub rezerva condițiilor specifice, să aprobe modificările respective conform unei proceduri simplificate, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit.
Textul acordului de pescuit, al protocolului său de punere în aplicare, inclusiv anexa și apendicele la protocolul respectiv, și al schimbului de scrisori care însoțește acordul de pescuit se atașează la prezenta decizie.
Articolul 2
În conformitate cu condițiile stabilite în anexa la prezenta decizie, Comisia este împuternicită să aprobe, în numele Uniunii, modificările aduse protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit care sunt adoptate de comitetul mixt instituit în temeiul articolului 13 din acordul de pescuit.
Articolul 3
Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 17 din acordul de pescuit și la articolul 15 din protocolul său de punere în aplicare.
Articolul 4
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 4 martie 2019.
Pentru Consiliu
Președintele
A. ANTON
(1) Aprobarea din 12 februarie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(2) Regulamentul (CE) nr. 764/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (JO L 141, 29.5.2006, p. 1).
(3) Hotărârea Curții de Justiție din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK, C-266/16, ECLI:EU:C:2018:118.
(4) Decizia (UE) 2018/2068 a Consiliului din 29 noiembrie 2018 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc, a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul (JO L 331, 28.12.2018, p. 1).
ANEXĂ
Sfera de competență și procedura pentru stabilirea poziției Uniunii în cadrul comitetului mixt
1. |
Comisia este autorizată să negocieze cu Regatul Maroc și, dacă este cazul, sub rezerva respectării punctului 3 din prezenta anexă, să aprobe modificările protocolului de punere în aplicare a acordului de pescuit referitoare la următoarele aspecte:
|
2. |
În cadrul comitetului mixt instituit în temeiul acordului de pescuit, Uniunea:
|
3. |
Atunci când se prevede adoptarea, în cadrul unei reuniuni a comitetului mixt, a unei decizii referitoare la modificări ale protocolului de punere în aplicare, astfel cum se prevede la punctul 1, se iau măsurile necesare pentru ca poziția care va fi adoptată în numele Uniunii să țină seama de cele mai recente informații relevante de ordin statistic, biologic sau de altă natură transmise Comisiei. |
4. |
În acest scop și pe baza informațiilor respective, serviciile Comisiei transmit Consiliului sau grupurilor de pregătire ale acestuia, spre examinare și aprobare, un document care prezintă în detaliu elementele specifice ale poziției propuse a Uniunii, cu suficient timp înainte de reuniunea relevantă a comitetului mixt. |
5. |
În ceea ce privește aspectele menționate la punctul 1 litera (a), Consiliul aprobă poziția propusă a Uniunii cu majoritate calificată. În celelalte cazuri, se consideră că poziția Uniunii avută în vedere în documentul pregătitor este aprobată, cu excepția cazului în care un număr de state membre echivalent cu o minoritate de blocare obiectează în cadrul unei reuniuni a grupului de pregătire al Consiliului sau în termen de 20 de zile de la primirea documentului pregătitor, fiind luată în considerare data care survine prima. În caz de obiecții, se sesizează Consiliul cu privire la chestiunea respectivă. |
6. |
În cazul în care, în cadrul unor reuniuni ulterioare, inclusiv la fața locului, nu se poate ajunge la un acord astfel încât poziția Uniunii să ia în considerare noile elemente, se sesizează Consiliul sau grupurile sale de pregătire cu privire la chestiunea respectivă. |
7. |
Comisia este invitată să ia, în timp util, orice măsuri necesare ca urmare a deciziei comitetului mixt, inclusiv, după caz, publicarea deciziei relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prezentarea eventualelor propuneri necesare pentru punerea în aplicare a deciziei respective. |
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/8 |
ACORD DE PARTENERIAT ÎN DOMENIUL PESCUITULUI SUSTENABIL ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI REGATUL MAROC
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”, pe de o parte,
și
REGATUL MAROC, denumit în continuare „Maroc”, pe de altă parte,
denumite în continuare „părțile”,
LUÂND ÎN CONSIDERARE relațiile strânse de cooperare dintre Uniune și Maroc, în special în contextul Acordului euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, semnat la 26 februarie 1996 (denumit în continuare „acordul de asociere”) și dorința lor reciprocă de intensificare a acestor relații;
SUSȚINÂND respectarea strictă a dreptului internațional și a drepturilor fundamentale ale omului, asigurând totodată beneficii reciproce părților implicate;
ȚINÂND CONT de faptul că prezentul acord se înscrie în parteneriatul lor cuprinzător care acoperă aspectele economice, politice, de securitate și de combatere a migrației neregulamentare, inclusiv cauzele sale profunde;
AVÂND ÎN VEDERE Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS);
CONȘTIENTE de importanța principiilor stabilite de Codul de conduită pentru un pescuit responsabil adoptat de Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din 1995;
HOTĂRÂTE să aplice deciziile și recomandările adoptate de organizațiile de pescuit regionale relevante la care părțile sunt membre;
DORIND, în acest scop, să ia în considerare avizele științifice disponibile și planurile de gestionare relevante adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului competente, pentru a asigura sustenabilitatea de mediu a activităților de pescuit și pentru a promova guvernanța oceanelor la nivel internațional;
DETERMINATE, în acest scop, să stabilească un dialog, în special în ceea ce privește guvernanța în domeniul pescuitului, combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) și monitorizarea, controlul și supravegherea (MCS) activităților de pescuit;
DORIND ca accesul la zona de pescuit să se bazeze pe activitatea flotei de pescuit a Uniunii și ca aceasta să obțină o parte adecvată din resursele piscicole excedentare, ținând seama de caracteristicile fiecărui acord, precum și să beneficieze de aceleași condiții tehnice de pescuit aplicate tuturor flotelor;
CONVINSE că acest parteneriat trebuie să ia forma unor inițiative și măsuri care, fie că sunt adoptate în comun, fie că sunt adoptate separat de fiecare dintre părți, sunt complementare, coerente cu politicile și asigură sinergia eforturilor;
DECISE, în acest scop, să contribuie, în cadrul politicii sectoriale în domeniul pescuitului a Marocului, inclusiv în zona de pescuit la care se referă prezentul acord, la promovarea dezvoltării unui parteneriat în vederea identificării în special a celor mai adecvate mijloace de a asigura punerea în aplicare efectivă a acestei politici și implicarea în proces a operatorilor economici și a societății civile;
DORIND să stabilească clauzele și condițiile de acces la zona de pescuit pentru navele Uniunii; și, în acest scop, activitățile de pescuit ar trebui să fie orientate exclusiv către resursele disponibile, ținând cont de capacitatea de pescuit a flotelor care operează în zonă și acordând în același timp o atenție specială caracterului anadrom și de mare migrator al anumitor specii;
DECISE să desfășoare o cooperare economică și socială mai strânsă care să vizeze instituirea și consolidarea unui pescuit sustenabil și să contribuie la o mai bună guvernanță a oceanelor, inclusiv prin dezvoltarea unor investiții în conformitate cu obiectivele de dezvoltare ale țării, care să implice întreprinderi ale ambelor părți,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Definiții
În înțelesul prezentului acord, se aplică următoarele definiții:
(a) |
„autoritățile Regatului Maroc” înseamnă Departamentul pentru pescuit maritim din cadrul Ministerului agriculturii, pescuitului maritim, dezvoltării rurale, apelor și pădurilor – din Maroc; |
(b) |
„autoritățile Uniunii” înseamnă Comisia Europeană; |
(c) |
„acord” înseamnă prezentul acord de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil între Uniunea Europeană și Regatul Maroc, schimbul de scrisori care însoțește acordul, precum și protocolul de punere în aplicare al acordului, anexa și apendicele aferente (denumite în continuare „protocolul”); |
(d) |
„activitate de pescuit” înseamnă localizarea peștilor, lansarea, fixarea, remorcarea sau tractarea uneltelor de pescuit, ridicarea capturilor la bord, transbordarea, păstrarea la bord, prelucrarea la bord, transferul, plasarea în cuști, îngrășarea și debarcarea peștilor și a produselor pescărești; |
(e) |
„navă de pescuit” înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor biologice marine; |
(f) |
„navă a Uniunii” înseamnă orice navă de pescuit aflată sub pavilionul unui stat membru al Uniunii și care este înregistrată în Uniune; |
(g) |
„armator” înseamnă persoana care este responsabilă din punct de vedere juridic pentru o navă de pescuit și care conduce și controlează nava de pescuit; |
(h) |
„zonă de pescuit” înseamnă apele părții centrale și de est a Atlanticului situate între paralelele 35° 47′ 18″ nord și 20° 46′ 13″ nord, inclusiv apele adiacente Saharei Occidentale (1), care acoperă ansamblul zonelor de gestionare; această definiție nu va afecta eventualele negocieri privind delimitarea zonelor maritime ale statelor de coastă riverane zonei de pescuit și, în general, drepturile statelor terțe; |
(i) |
„zonă de gestionare” înseamnă zona de activitate delimitată de coordonatele geografice, de uneltele de pescuit utilizate sau de speciile autorizate; |
(j) |
„autorizație de pescuit” înseamnă o licență de pescuit eliberată de autoritățile Regatului Maroc unei nave a Uniunii, care îi conferă dreptul de a desfășura activități de pescuit în zona de pescuit; |
(k) |
„autorizație de pescuit direcționat” înseamnă o autorizație de pescuit eliberată de autoritățile Regatului Maroc unei nave a Uniunii în afara domeniului de aplicare al prezentului acord; |
(l) |
„stoc” înseamnă o resursă biologică marină existentă într-o zonă determinată; |
(m) |
„produse pescărești” înseamnă organismele acvatice care rezultă dintr-o activitate de pescuit; |
(n) |
„produse de acvacultură” înseamnă organismele acvatice, în orice stadiu al ciclului lor de viață, care rezultă dintr-o activitate de acvacultură sau produsele derivate din acestea; |
(o) |
„sectorul pescuitului” înseamnă sector economic care include toate activitățile de producție, prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură; |
(p) |
„pescar” înseamnă orice persoană care practică activități de pescuit comerciale, astfel cum sunt recunoscute de părți; |
(q) |
„posibilități de pescuit” înseamnă un drept legal de a pescui, cuantificat, exprimat în capturi sau efort de pescuit; |
(r) |
„pescuit sustenabil” înseamnă pescuit care respectă obiectivele și principiile stabilite de Codul de conduită pentru un pescuit responsabil adoptat de Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din 1995. |
Articolul 2
Obiect
Prezentul acord stabilește un cadru de guvernanță juridică, de mediu, economică și socială pentru activitățile de pescuit efectuate de navele Uniunii, prevăzând în special:
(a) |
condițiile în care navele Uniunii pot desfășura activități de pescuit în zona de pescuit; |
(b) |
cooperarea economică și financiară, în sectorul pescuitului, cu scopul de a crea un parteneriat în sprijinul sectorului pescuitului și de a consolida guvernanța oceanelor; |
(c) |
cooperarea administrativă pentru punerea în aplicare a contribuției financiare; |
(d) |
cooperarea științifică și tehnică pentru a asigura o exploatare sustenabilă a resurselor piscicole în zona de pescuit și pentru a dezvolta sectorul în cauză; |
(e) |
cooperarea în domeniul măsurilor de MCS a activităților în zona de pescuit, cu scopul de a asigura respectarea normelor în vigoare și de a garanta eficacitatea măsurilor de conservare a stocurilor de pești și de gestionare a activităților de pescuit, în special pentru a combate pescuitul INN. |
Articolul 3
Principii și obiective pentru punerea în aplicare a prezentului acord
(1) Părțile se angajează să promoveze un pescuit sustenabil în zona de pescuit, pe baza principiului nediscriminării între diferitele flote prezente în zona de pescuit.
(2) Autoritățile Regatului Maroc se angajează ca accesul la zona de pescuit să se bazeze pe activitatea flotei de pescuit a Uniunii. Autoritățile Regatului Maroc depun eforturi ca flota Uniunii să obțină o parte adecvată din resursele piscicole excedentare, ținând seama de caracteristicile fiecărui acord. Flota Uniunii beneficiază de aceleași condiții tehnice de pescuit aplicate tuturor flotelor.
(3) Părțile se angajează să se informeze reciproc cu privire la acorduri și aranjamente de pescuit semnate cu o parte terță.
(4) Părțile convin că navele Uniunii pot captura numai excedentul de captură admisibilă în conformitate cu articolul 62 alineatele (2) și (3) din UNCLOS și identificat, în mod clar și transparent, pe baza avizelor științifice disponibile și relevante și a informațiilor relevante schimbate între părți cu privire la efortul de pescuit total exercitat de către toate flotele care operează în zona de pescuit asupra stocurilor vizate.
(5) În ceea ce privește stocurile de pești anadromi sau stocurile de pești mari migratori, la stabilirea resurselor disponibile care pot fi accesibile, părțile vor lua în considerare în mod corespunzător avizele științifice realizate la nivel regional, precum și măsurile de conservare și gestionare adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului relevante.
(6) Părțile se angajează să asigure punerea în aplicare a prezentului acord într-un cadru de guvernanță juridică, de mediu, economică și socială pentru activitățile de pescuit ale navelor Uniunii.
(7) În interesul reciproc al părților, acestea se angajează să stabilească un dialog strâns, să faciliteze colaborarea și să se informeze în special cu privire la punerea în aplicare a politicii sectoriale în domeniul pescuitului și al guvernanței oceanelor.
(8) De asemenea, părțile cooperează, la realizarea unor evaluări ex ante, simultane și ex post ale măsurilor, programelor și acțiunilor puse în aplicare în temeiul prezentului acord.
(9) Părțile se angajează ca Declarația Organizației Internaționale a Muncii (OIM) cu privire la principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă să fie aplicabilă în întregime în cazul tuturor marinarilor angajați la bordul navelor Uniunii, în special în ceea ce privește libertatea de asociere și dreptul la negociere colectivă al lucrătorilor, precum și eliminarea discriminării în domeniul ocupării forței de muncă și al exercitării profesiei.
(10) Prezentul acord se înscrie în cadrul acordului de asociere. El contribuie la realizarea obiectivelor generale din acordul de asociere și are scopul de a asigura sustenabilitatea resurselor piscicole pe plan ecologic, economic și social.
(11) Punerea în aplicare a prezentului acord se face în conformitate cu articolul 1 din acordul de asociere referitor la dezvoltarea dialogului și a cooperării și cu articolul 2 din acordul de asociere referitor la respectarea principiilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului.
Articolul 4
Accesul navelor Uniunii la zona de pescuit
Autoritățile Regatului Maroc se angajează să autorizeze navele Uniunii să desfășoare activități de pescuit în zona de pescuit în conformitate cu prezentul acord.
Articolul 5
Condițiile de desfășurare a activităților de pescuit și clauza de exclusivitate
(1) Navele Uniunii pot desfășura activități de pescuit în zona de pescuit reglementată de prezentul acord numai dacă dețin o autorizație de pescuit emisă în temeiul prezentului acord. Orice activitate de pescuit desfășurată în zona de pescuit și în afara cadrului prezentului acord este interzisă.
(2) Autoritățile Regatului Maroc emit, pentru navele Uniunii, doar autorizații de pescuit în cadrul prezentului acord. Este interzisă emiterea oricărei autorizații de pescuit navelor Uniunii în afara cadrului prezentului acord, în special sub forma unei autorizații de pescuit directe.
(3) Procedura de obținere a unei autorizații de pescuit pentru o navă a Uniunii, taxele aplicabile și modalitatea de plată care trebuie utilizată de armatori sunt stabilite în protocol.
(4) Părțile se asigură că aceste proceduri și condiții sunt aplicate în mod corect, printr-o cooperare administrativă corespunzătoare între autoritățile lor competente.
Articolul 6
Legile și reglementările aplicabile activităților de pescuit
(1) În vederea asigurării unui cadru de reglementare pentru un pescuit sustenabil, navele Uniunii care operează în zona de pescuit respectă legile și reglementările marocane care guvernează activitatea de pescuit în zona respectivă, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord. Autoritățile Regatului Maroc notifică autorităților Uniunii legile și reglementările aplicabile, cu cel puțin o lună înainte de aplicarea prezentului acord.
(2) Uniunea se angajează să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura respectarea de către navele Uniunii a prezentului acord și a legilor și reglementărilor, astfel cum au fost notificate, precum și aplicarea eficientă a măsurilor de MCS a activităților de pescuit prevăzute în prezentul acord.
Navele Uniunii trebuie să coopereze cu autoritățile Regatului Maroc responsabile de MCS.
(3) Părțile își notifică reciproc orice decizie cu domeniu de aplicare general care poate afecta activitățile navelor Uniunii desfășurate în temeiul prezentului acord. Părțile își notifică reciproc orice schimbare a politicii și a legislației lor în domeniul pescuitului, care ar putea avea impact asupra activităților navelor Uniunii în cadrul prezentului acord.
Orice modificare a legislației care are impact asupra activităților navelor Uniunii în zona de pescuit are caracter executoriu în ceea ce privește navele Uniunii începând cu a șaizecea zi, cu excepția circumstanțelor excepționale în care acest termen nu este aplicabil, după primirea de către autoritățile Uniunii a notificării din partea Marocului.
ANGAJAMENTE ȘI OBLIGAȚII GENERALE
Articolul 7
Parteneriatul
Părțile convin să își consolideze parteneriatul, inclusiv cooperarea în domeniul științific, cooperarea între operatorii economici și cooperarea în domeniul MCS, al combaterii pescuitului INN, precum și cooperarea administrativă pentru punerea în aplicare a unei politici de pescuit sustenabil.
Articolul 8
Cooperarea în domeniul științific
(1) Pe perioada vizată de prezentul acord, părțile cooperează pentru monitorizarea stării resurselor din zona de pescuit. În acest scop, se organizează o reuniune științifică anuală comună, care urmează să fie ținută alternativ în Uniune și în Maroc.
(2) Pe baza concluziilor reuniunii științifice și a celor mai bune avize științifice disponibile, părțile se consultă reciproc în cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 13 și, după caz și de comun acord, iau măsuri pentru a asigura gestionarea durabilă a resurselor piscicole.
(3) Părțile se angajează să se consulte, fie direct, fie în cadrul organizațiilor internaționale competente, pentru a asigura gestionarea și conservarea resurselor biologice și pentru a coopera în cadrul cercetărilor științifice relevante.
Articolul 9
Cooperarea dintre operatorii economici
(1) Părțile încurajează cooperarea economică, științifică și tehnică în sectorul pescuitului și în sectoarele conexe. Ele se consultă pentru a facilita și a promova diferitele acțiuni care s-ar putea întreprinde în acest sens.
(2) Părțile se angajează să promoveze schimbul de informații cu privire la tehnicile și la uneltele de pescuit, la metodele de conservare și la procedeele industriale de prelucrare a produselor pescărești.
(3) Părțile se străduiesc să creeze condiții favorabile promovării relațiilor de natură tehnică, economică și comercială dintre întreprinderile lor, prin încurajarea instaurării unui mediu propice dezvoltării afacerilor și investițiilor.
(4) Părțile încurajează, în special, promovarea investițiilor în interes reciproc, în conformitate cu legislațiile în vigoare.
Articolul 10
Cooperarea în domeniul MCS și al combaterii pescuitului INN
(1) Părțile se angajează să coopereze în domeniul MCS a activităților de pescuit în zona de pescuit și pentru combaterea pescuitului INN în scopul instaurării unui pescuit sustenabil.
(2) Autoritățile Regatului Maroc asigură aplicarea efectivă a dispozițiilor privind controlul activităților de pescuit prevăzute în prezentul acord și în protocolul său. Navele Uniunii cooperează cu autoritățile marocane responsabile de desfășurarea acestor controale.
Articolul 11
Cooperarea administrativă
Pentru a asigura eficiența măsurilor de conservare și gestionare a resurselor piscicole, părțile:
— |
promovează o cooperare administrativă pentru a se asigura că navele Uniunii respectă dispozițiile prezentului acord și, în special, cele menționate la articolul 6; |
— |
cooperează pentru a preveni și a combate pescuitul INN, în special prin schimbul de informații și o cooperare administrativă strânsă. |
Articolul 12
Contribuția financiară
(1) Contribuția financiară este stabilită în protocol.
(2) Contribuția financiară prevăzută la alineatul (1) cuprinde:
(a) |
o compensație financiară acordată de Uniune pentru accesul navelor Uniunii la zona de pescuit; |
(b) |
redevențele plătite de armatorii navelor Uniunii; |
(c) |
sprijinul sectorial acordat de Uniune pentru punerea în aplicare a unei politici sustenabile în materie de pescuit și a guvernanței oceanelor care face obiectul unei programări anuale și multianuale. |
(3) Contribuția financiară acordată de Uniune se plătește anual în conformitate cu protocolul.
(4) Părțile depun eforturi pentru a asigura o distribuție geografică și socială echitabilă a beneficiilor socioeconomice care decurg din prezentul acord, în special în ceea ce privește infrastructura, serviciile sociale de bază, înființarea de noi întreprinderi, formarea profesională și proiectele de dezvoltare și de modernizare a sectorului pescuitului, pentru a garanta că această distribuție aduce beneficii populațiilor vizate într-un mod proporțional cu activitățile de pescuit.
(5) Valoarea contribuției financiare menționate la alineatul (2) litera (a) poate fi revizuită de comitetul mixt în următoarele cazuri:
(a) |
în cazul reducerii posibilităților de pescuit acordate navelor Uniunii, în special ca urmare a aplicării măsurilor de gestionare a stocurilor în cauză care sunt considerate necesare pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile; |
(b) |
în cazul creșterii posibilităților de pescuit acordate navelor Uniunii dacă, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, starea resurselor permite acest lucru; |
(c) |
în cazul suspendării sau denunțării prezentului acord, astfel cum se prevede la articolele 20 și 21 din prezentul acord. |
(6) Contribuția financiară prevăzută la alineatul (2) litera (c) este:
(a) |
disociată de plățile legate de costurile de acces menționate la alineatul (2) literele (a) și (b); |
(b) |
determinată și condiționată de realizarea obiectivelor sprijinului sectorial în conformitate cu protocolul și cu programarea anuală și multianuală pentru punerea sa în aplicare. |
(7) Valoarea contribuției financiare menționate la alineatul (2) litera (c) poate fi revizuită de comitetul mixt în cazul reevaluării condițiilor de acordare a sprijinului financiar pentru punerea în aplicare a politicii sectoriale.
DISPOZIȚII INSTITUȚIONALE
Articolul 13
Comitetul mixt
(1) Se instituie un comitet mixt format din reprezentanții părților. Acesta este responsabil pentru monitorizarea aplicării prezentului acord și poate adopta modificări ale protocolului.
(2) Comitetul mixt:
(a) |
supraveghează executarea, interpretarea și aplicarea prezentului acord și, în special, definirea și evaluarea punerii în aplicare a programării anuale și multianuale menționate la articolul 12 alineatul (6) litera (b); |
(b) |
definește și evaluează programarea anuală și multianuală a contribuției financiare menționate la articolul 12 alineatul (2) litera (c); |
(c) |
examinează distribuția geografică și socială a beneficiilor socioeconomice pentru populațiile vizate, menționate la articolul 12 alineatul (4); |
(d) |
asigură coordonarea necesară cu privire la aspectele de interes comun în materie de pescuit; |
(e) |
își asumă rolul de forum pentru soluționarea pe cale amiabilă a eventualelor diferende generate de interpretarea sau de aplicarea prezentului acord. |
(3) Comitetul mixt poate aproba modificările protocolului cu privire la:
(a) |
revizuirea posibilităților de pescuit și, prin urmare, a contribuției financiare menționate la articolul 12 alineatul (2) literele (a) și (b); |
(b) |
modalitățile sprijinului sectorial și, prin urmare, ale contribuției financiare menționate la articolul 12 alineatul (2) litera(c); |
(c) |
condițiile și modalitățile tehnice prin care navele Uniunii își desfășoară activitățile de pescuit; |
(d) |
orice altă funcție pe care părțile decid de comun acord să i-o confere, inclusiv cu privire la combaterea pescuitului INN și la guvernanța oceanelor. |
(4) Comitetul mixt se reunește cel puțin o dată pe an, alternativ în Maroc și în Uniune sau în alt loc stabilit de cele două părți, sub președinția părții care găzduiește reuniunea. Comitetul mixt se reunește în sesiune extraordinară la cererea oricărei părți.
Concluziile reuniunilor comitetului mixt sunt consemnate într-un proces-verbal semnat de către părți.
(5) Comitetul mixt își adoptă regulamentul de procedură.
Articolul 14
Sfera de aplicare
Prezentul acord se aplică teritoriilor în care se aplică, pe de o parte, Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, pe de altă parte, legile și reglementările menționate la articolul 6 alineatul (1) din prezentul acord.
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 15
Soluționarea diferendelor
În cazul unui diferend, părțile se consultă cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord.
Articolul 16
Statutul protocolului și al schimbului de scrisori
Protocolul și schimbul de scrisori care însoțesc acordul fac parte integrantă din prezentul acord și li se aplică, de asemenea, dispozițiile finale.
Articolul 17
Intrarea în vigoare
Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.
Articolul 18
Durată
Prezentul acord se aplică pe o durată nedeterminată.
Articolul 19
Aplicare cu titlu provizoriu
Prezentul acord se poate aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, autorizate de către Consiliul Uniunii Europene, dacă părțile au convenit de comun acord cu privire la acest lucru printr-un schimb de notificări.
Articolul 20
Suspendare
(1) Aplicarea prezentului acord poate fi suspendată la inițiativa uneia dintre părți într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
(a) |
atunci când anumite circumstanțe, altele decât fenomenele naturale, care nu pot fi controlate rezonabil de una dintre părți, sunt de natură să împiedice desfășurarea activităților de pescuit în zona de pescuit; |
(b) |
în cazul apariției unui diferend între părți cu privire la interpretarea prezentului acord sau la punerea sa în aplicare, în special în ceea ce privește respectarea articolelor 6, 10 și 12; |
(c) |
în cazul în care una dintre părți nu respectă prezentul acord; |
(d) |
în cazul unei schimbări semnificative la nivelul politicii sectoriale care a condus la încheierea prezentului acord, declanșând introducerea unei cereri de modificare a acestuia de către oricare dintre părți. |
(2) Suspendarea aplicării prezentului acord se notifică în scris celeilalte părți de către partea interesată și produce efecte după trei luni de la primirea notificării. Transmiterea notificării respective determină deschiderea consultărilor între părți în vederea soluționării amiabile a diferendului în termen de trei luni.
(3) În cazul în care diferendul nu este soluționat pe cale amiabilă și intervine suspendarea, părțile continuă să se consulte în vederea soluționării diferendului dintre ele. Atunci când se ajunge la o astfel de soluționare, se reia punerea în aplicare a prezentului acord, iar valoarea contribuției financiare menționate la articolul 12 alineatul (2) se reduce proporțional și pro rata temporis în funcție de durata suspendării prezentului acord, exceptând cazul în care se convine altfel.
Articolul 21
Denunțarea
(1) Prezentul acord poate fi denunțat la inițiativa uneia dintre părți într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
(a) |
atunci când anumite circumstanțe, altele decât fenomenele naturale, care nu pot fi controlate rezonabil de una dintre părți, sunt de natură să împiedice desfășurarea activităților de pescuit în zona de pescuit; |
(b) |
în cazul degradării stocurilor vizate; |
(c) |
în cazul reducerii utilizării posibilităților de pescuit acordate navelor Uniunii; |
(d) |
în cazul încălcării angajamentelor asumate de către părți în materie de combatere a pescuitului INN; |
(e) |
în cazul apariției unui diferend între părți cu privire la interpretarea prezentului acord sau la punerea sa în aplicare; |
(f) |
în cazul în care una dintre părți nu respectă prezentul acord; |
(g) |
în cazul unei schimbări semnificative la nivelul politicii sectoriale care a condus la încheierea prezentului acord, declanșând introducerea unei cereri de modificare a acestuia de către oricare dintre părți. |
(2) Denunțarea prezentului acord este notificată în scris celeilalte părți de către partea interesată și produce efecte după șase luni de la primirea notificării, cu excepția cazului în care părțile decid de comun acord să prelungească acest termen.
(3) Din momentul notificării denunțării, părțile se consultă reciproc, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a diferendului în termen de șase luni.
(4) Plata contribuției financiare menționate la articolul 12 pentru anul în care denunțarea produce efecte se reduce în mod proporțional și pro rata temporis. O astfel de reducere se aplică, de asemenea, în cazul în care una dintre părți pune capăt aplicării provizorii a prezentului acord.
Articolul 22
Revizuire
Părțile convin să revizuiască prezentul acord pentru a se lua în considerare orice modificare a cadrului de guvernanță juridică, de mediu, economică și socială care poate afecta activitățile de pescuit ale Uniunii.
Articolul 23
Abrogare
Se abrogă Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Regatul Maroc care a intrat în vigoare la 28 februarie 2007.
Articolul 24
Limbi
Prezentul acord este întocmit în dublu exemplar limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și arabă, fiecare dintre aceste texte fiind în egală măsură autentic.
Съставено в Брюксел на четиринадесети януари две хиляди и деветнадесета година.
Hecho en Bruselas, el catorce de enero de dos mil diecinueve.
V Bruselu dne čtrnáctého ledna dva tisíce devatenáct.
Udfærdiget i Bruxelles den fjortende januar to tusind og nitten.
Geschehen zu Brüssel am vierzehnten Januar zweitausendneunzehn.
Kahe tuhande üheksateistkümnenda aasta jaanuarikuu neljateistkümnendal päeval Brüsselis.
Έγινε στις Βρυξέλλες, στις δέκα τέσσερις Ιανουαρίου δύο χιλιάδες δεκαεννέα.
Done at Brussels on the fourteenth day of January in the year two thousand and nineteen.
Fait à Bruxelles, le quatorze janvier deux mille dix-neuf.
Sastavljeno u Bruxellesu četrnaestog siječnja godine dvije tisuće devetnaeste.
Fatto a Bruxelles, addì quattordici gennaio duemiladiciannove.
Briselē, divi tūkstoši deviņpadsmitā gada četrpadsmitajā janvārī.
Priimta du tūkstančiai devynioliktų metų sausio keturioliktą dieną Briuselyje.
Kelt Brüsszelben, a kétezer-tizenkilencedik év január havának tizennegyedik napján.
Magħmul fi Brussell, fl-erbatax-il jum ta’ Jannar fis-sena elfejn u dsatax.
Gedaan te Brussel, veertien januari tweeduizend negentien.
Sporządzono w Brukseli dnia czternastego stycznia roku dwa tysiące dziewiętnastego.
Feito em Bruxelas, em catorze de janeiro de dois mil e dezanove.
Întocmit la Bruxelles la paisprezece ianuarie două mii nouăsprezece.
V Bruseli štrnásteho januára dvetisícdevätnásť.
V Bruslju, dne štirinajstega januarja leta dva tisoč devetnajst.
Tehty Brysselissä neljäntenätoista päivänä tammikuuta vuonna kaksituhattayhdeksäntoista.
Som skedde i Bryssel den fjortonde januari år tjugohundranitton.
За Европейския съюз
Рог la Unión Europea
Za Evropskou unii
For Den Europæiske Union
Für die Europäische Union
Euroopa Liidu nimel
Για την Ευρωπαϊκή Ένωση
For the European Union
Pour l'Union européenne
Za Europsku uniju
Per l'Unione europea
Eiropas Savienības vārdā –
Europos Sąjungos vardu
Az Európai Unió részéről
Għall-Unjoni Ewropea
Voor de Europese Unie
W imieniu Unii Europejskiej
Pela União Europeia
Pentru Uniunea Europeană
Za Európsku úniu
Za Evropsko unijo
Euroopan unionin puolesta
För Europeiska unionen
За Кралство Мароко
Por el Reino de Marruecos
Za Marocké království
For Kongeriget Marokko
Für das Königreich Marokko
Maroko Kuningriigi nimel
Για το Βασίλειο του Μαρόκου
For the Kingdom of Morocco
Pour le Royaume du Maroc
Za Kraljevinu Maroko
Per il Regno del Marocco
Marokas Karalistes vārdā –
Maroko Karalystés vardu
A Marokkói Királyság részéről
Għar-Renju tal-Marokk
Voor het Koninkrijk Marokko
W imieniu Królestwa Marokańskiego
Pelo Reino de Marrocos
Pentru Regatul Maroc
Za Marocké kráľovstvo
Za Kraljevino Maroko
Marokon kuningaskunnan puolesta
För Konungariket Marocko
(1) Regiunea Sahara, conform poziției Marocului.
PROTOCOL
De punere în aplicare a acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc
Articolul 1
Definiții
În înțelesul prezentului protocol, se aplică definițiile prevăzute la articolul 1 din acordul de pescuit, cu excepția modificărilor prezentate mai jos și completate după cum urmează:
1. |
„acord de pescuit” înseamnă Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil între Uniunea Europeană și Regatul Maroc, precum și schimbul de scrisori care însoțește acordul; |
2. |
„protocol” înseamnă prezentul protocol de punere în aplicare a acordului de pescuit, anexa și apendicele aferente; |
3. |
„debarcare” înseamnă descărcarea oricărei cantități de produse pescărești de la bordul unei nave de pescuit pe uscat; |
4. |
„transbordare” înseamnă descărcarea pe o altă navă a unei părți sau a totalității produselor pescărești aflate la bordul unei nave de pescuit; |
5. |
„observator” înseamnă orice persoană împuternicită de o autoritate națională, în conformitate cu anexa la prezentul protocol, care urmărește punerea în aplicare a normelor aplicabile activităților de pescuit sau această activitate în scopuri științifice; |
6. |
„licență de pescuit” înseamnă o autorizație administrativă emisă de departament armatorului în schimbul plății unei taxe anuale și care îi dă dreptul să pescuiască în zona de gestionare în perioada pentru care a fost acordată; |
7. |
„operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care gestionează sau deține o întreprindere care desfășoară oricare dintre activitățile legate de oricare dintre etapele lanțurilor de producție, prelucrare, comercializare, distribuție și vânzare cu amănuntul a produselor pescărești și de acvacultură; |
8. |
„delegație” înseamnă Delegația Uniunii Europene în Maroc; |
9. |
„departament” înseamnă Departamentul pentru pescuit maritim din cadrul Ministerului agriculturii, pescuitului maritim, dezvoltării rurale, apelor și pădurilor din Maroc. |
Articolul 2
Obiectiv
Obiectivul prezentului protocol este de a pune în aplicare dispozițiile acordului de pescuit, stabilind în special condițiile de acces ale navelor Uniunii la zona de pescuit definită la articolul 1 litera (h) din acordul de pescuit, precum și dispozițiile de punere în aplicare a parteneriatului în domeniul pescuitului sustenabil.
Articolul 3
Posibilități de pescuit
(1) De la data aplicării prezentului protocol și pentru perioada prevăzută la articolul 16, posibilitățile de pescuit acordate în conformitate cu articolul 5 din acordul de pescuit sunt stabilite după cum urmează:
(a) |
pentru categoria „Pescuit pelagic la scară mică în nord cu plasă”: 22 de nave ale Uniunii (denumită în continuare „categoria 1”); |
(b) |
pentru categoria „Pescuit la scară mică în nord cu paragate de fund”: 35 de nave ale Uniunii (denumită în continuare „categoria 2”); |
(c) |
pentru categoria „Pescuit la scară mică în sud cu lanseta”: 10 nave ale Uniunii (denumită în continuare „categoria 3”); |
(d) |
pentru categoria „Pescuit demersal în sud cu traule de fund și cu paragate de fund”: 16 nave ale Uniunii (denumită în continuare „categoria 4”); |
(e) |
pentru categoria „Pescuit la scară mică de ton cu undița”: 27 de nave ale Uniunii (denumită în continuare „categoria 5”); |
(f) |
pentru categoria „Pescuit pelagic industrial cu traul pelagic sau semipelagic și cu plasă-pungă”: o cotă anuală de:
|
(2) Alineatul (1) de la prezentul articol se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 5, 10 și 20 din prezentul protocol.
(3) În temeiul articolului 5 din acordul de pescuit, navele Uniunii pot desfășura activități de pescuit în zona de pescuit numai dacă dețin o licență de pescuit emisă în conformitate cu dispozițiile prezentului protocol, în condițiile stabilite în anexa și în apendicele la prezentul protocol.
(4) În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din acordul de pescuit, părțile convin să facă, în cadrul reuniunilor comitetului mixt, schimb de informații privind capturile sau efortul de pescuit total exercitat asupra stocurilor în cauză de către toate flotele care operează în zona de pescuit.
Articolul 4
Contribuția financiară
(1) Valoarea totală anuală estimată a prezentului protocol se ridică la:
1.1. |
48 100 000 EUR pentru primul an de aplicare; această sumă este defalcată după cum urmează:
|
1.2. |
50 400 000 EUR pentru al doilea an de aplicare; această sumă este defalcată după cum urmează:
|
1.3. |
55 100 000 EUR pentru al treilea și al patrulea an de aplicare; această sumă este defalcată după cum urmează:
|
(2) În conformitate cu articolul 12 din acordul de pescuit, în special alineatul (4) al acestuia, și sub rezerva dispozițiilor articolului 5 din respectivul acord, autoritățile Regatului Maroc alocă contribuția financiară în conformitate cu dispozițiile articolelor 6 și 7 din prezentul protocol.
(3) Alineatul (1) de la prezentul articol se aplică sub rezerva articolelor 5, 10, 18, 19 și 20 din prezentul protocol.
(4) Contribuția financiară menționată la articolul 12 alineatul (2) literele (a) și (c) din acordul de pescuit se plătește trezorierului general al Regatului Maroc în contul deschis în acest scop la Trezoreria Generală a Regatului Maroc, ale cărui referințe sunt comunicate de către autoritățile Regatului Maroc.
Articolul 5
Revizuirea posibilităților de pescuit
(1) Posibilitățile de pescuit prevăzute la articolul 3 din prezentul protocol pot fi revizuite de comun acord de către comitetul mixt, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) litera (a) din acordul de pescuit și în măsura în care această revizuire respectă sustenabilitatea resurselor din zona de pescuit. Această revizuire poate include numărul navelor Uniunii, speciile țintă sau cotele alocate în temeiul articolului 3 din prezentul protocol pentru fiecare categorie.
(2) În conformitate cu articolul 12 alineatul (5) din acordul de pescuit, în cazul unei creșteri sau a unei reduceri a posibilităților de pescuit, compensația financiară menționată la articolul 12 alineatul (2) litera (a) din acordul de pescuit se revizuiește proporțional cu posibilitățile de pescuit, pro rata temporis și pe baza valorii capturilor estimate pentru categoriile în cauză. Această revizuire este aprobată de către comitetul mixt.
Cu toate acestea, nu poate exista o creștere a posibilităților de pescuit care să corespundă dublului compensației financiare menționate la articolul 12 alineatul (2) litera (a) din acordul de pescuit plătite de Uniune.
Articolul 6
Alocarea compensației financiare pentru accesul la zona de pescuit și a redevențelor plătite de către armatori
(1) Compensația financiară menționată la articolul 12 alineatul (2) litera (a) din acordul de pescuit și redevențele menționate la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din acordul de pescuit fac obiectul unei distribuții geografice și sociale echitabile a beneficiilor socioeconomice care permite să se garanteze faptul că populațiile vizate beneficiază de acestea, în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din acordul de pescuit.
(2) Cel târziu după trei luni de la data aplicării prezentului protocol, autoritățile Regatului Maroc prezintă metoda de distribuție geografică și socială menționată la alineatul (1), precum și cheia de repartizare a sumelor alocate, care este analizată de comitetul mixt.
(3) Orice modificare importantă privind distribuția geografică și socială este analizată de către părți în cadrul comitetului mixt.
(4) În fiecare an, în termen de trei luni, autoritățile Regatului Maroc prezintă un raport anual privind distribuția geografică și socială pentru exercițiul financiar precedent.
(5) Autoritățile Regatului Maroc prezintă, înainte de expirarea prezentului protocol, un raport final cu privire la distribuția geografică și socială a sumelor menționate la alineatul (1).
Articolul 7
Alocarea sprijinului sectorial
(1) Sprijinul sectorial prevăzut la articolul 12 alineatul (2) litera (c) din acordul de pescuit contribuie la dezvoltarea și la punerea în aplicare a politicii sectoriale în cadrul strategiei naționale de dezvoltare a sectorului pescuitului.
(2) Comitetul mixt stabilește, în cel mult trei luni de la data aplicării prezentului protocol, un program sectorial multianual, precum și modalitățile detaliate de punere în aplicare acoperind, în special:
(a) |
orientările anuale și multianuale privind utilizarea sumei specifice din sprijinul sectorial în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din acordul de pescuit; |
(b) |
obiectivele anuale și multianuale care trebuie îndeplinite pentru realizarea dezvoltării unor activități de pescuit sustenabil, ținând seama de prioritățile exprimate de autoritățile Regatului Maroc în cadrul politicii naționale sectoriale; |
(c) |
criteriile, rapoartele și procedurile, inclusiv indicatorii bugetari și financiari și metodele de control și de audit folosite pentru evaluarea anuală a rezultatelor obținute. |
(3) Orice modificare a orientărilor, a obiectivelor, a criteriilor și a indicatorilor este aprobată de părți în cadrul comitetului mixt.
(4) Autoritățile Regatului Maroc prezintă un raport anual cu privire la progresele înregistrate de proiectele puse în aplicare în cadrul sprijinului sectorial, care sunt analizate în cadrul comitetului mixt. Structura acestui raport este stabilită de către comitetul mixt cel târziu la trei luni de la data aplicării prezentului protocol.
(5) În funcție de natura și de durata realizării proiectelor, la încheierea acestora, autoritățile Regatului Maroc prezintă un raport cu privire la punerea lor în aplicare, care este analizat în cadrul comitetului mixt. Conținutul raportului respectiv va fi definit de către comitetul mixt.
(6) Înainte de expirarea prezentului protocol, autoritățile Regatului Maroc prezintă un raport final cu privire la punerea în aplicare a sprijinului sectorial prevăzut în temeiul prezentului protocol, incluzând elementele menționate la alineatele (1)-(5) din prezentul articol.
(7) Părțile continuă să monitorizeze punerea în aplicare a sprijinului sectorial, dacă este necesar, cel târziu la șase luni după expirarea, suspendarea sau denunțarea prezentului protocol, astfel cum sunt prevăzute de prezentul protocol. Cu toate acestea, se ia în considerare orice acțiune sau proiect validat în prealabil de către comitetul mixt, pentru a permite o posibilă extindere a monitorizării sprijinului sectorial pentru această acțiune sau acest proiect pentru o perioadă suplimentară de cel mult șase luni.
(8) Părțile instituie un plan de comunicare și de vizibilitate în legătură cu acordul de pescuit. Acest plan este aprobat în cadrul primei reuniuni a comitetului mixt.
Articolul 8
Plăți
(1) Plata contribuției financiare prevăzute la articolul 12 alineatul (2) litera (a) din acordul de pescuit se efectuează:
(a) |
pentru primul an, în cel mult două luni de la reuniunea comitetului mixt care a aprobat metoda de distribuție menționată la articolul 6 alineatul (2); |
(b) |
pentru anii următori, până la data aniversară a aplicării prezentului protocol, sub rezerva analizei de către comitetul mixt, în conformitate cu alineatele (4) și (5). |
(2) Plata contribuției financiare prevăzute la articolul 12 alineatul (2) litera (c) din acord se efectuează:
(a) |
pentru primul an, cel târziu la două luni după aprobarea de către comitetul mixt a programării anuale și multianuale, astfel cum sunt prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din prezentul protocol; |
(b) |
pentru anii următori, la două luni după aprobarea de către comitetul mixt a rezultatelor din anul anterior și a programării anuale prevăzute pentru exercițiul următor. |
(3) Plata redevențelor datorate de armatori se face conform normelor stabilite la capitolul I secțiunea E din anexa la prezentul protocol.
(4) În fiecare an, comitetul mixt constată conformitatea rezultatelor cu programarea și a plăților cu cheia de distribuție geografică și socială.
(5) În cazul unei neconformități între programarea sau metoda prevăzută la articolul 6 alineatele (2) și (3) și rezultatele obținute, inclusiv cu privire la distribuția geografică și socială, plățile și activitățile de pescuit aferente pot fi revizuite sau, dacă este cazul, suspendate total sau parțial. În astfel de cazuri, părțile continuă să se consulte, iar plățile și activitățile de pescuit în cauză vor fi reluate, de îndată ce comitetul mixt constată îndeplinirea condițiilor stabilite la alineatul (4).
Articolul 9
Coordonarea în domeniul științific
(1) În conformitate cu articolele 3 și 8 din acordul de pescuit, părțile se angajează să asigure, în mod regulat sau în cazul în care este necesar, la cererea comitetului mixt, organizarea unor reuniuni științifice în vederea analizării problemelor de ordin științific și, după caz, estimarea valorii capturilor la prima vânzare la locul debarcării sau în piețele de destinație.
(2) Mandatul, structura și funcționarea reuniunilor științifice sunt stabilite de comitetul mixt.
Articolul 10
Campanii de pescuit științific
La cererea comitetului mixt, pot fi întreprinse campanii de pescuit științific în zona de pescuit, în scopul cercetării și al ameliorării cunoștințelor științifice și tehnice. Detaliile privind desfășurarea campaniilor de pescuit științific sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile capitolului III din anexa la prezentul protocol.
Articolul 11
Cooperarea dintre operatorii economici
În conformitate cu legislația și cu regulamentele în vigoare, părțile încurajează contactele și contribuie la cooperarea dintre operatorii economici în următoarele domenii:
(a) |
dezvoltarea industriilor legate de pescuit, în special construcțiile și reparațiile navale, fabricarea materialelor și a uneltelor de pescuit; |
(b) |
dezvoltarea schimburilor în materie de cunoștințe profesionale și formarea cadrelor pentru sectorul pescuitului maritim; |
(c) |
comercializarea produselor pescărești; |
(d) |
marketing; |
(e) |
acvacultură și economia albastră. |
Articolul 12
Nerespectarea dispozițiilor și a obligațiilor protocolului
Conform dispozițiilor prezentului protocol și ale legislației în vigoare în zona de pescuit, autoritățile Regatului Maroc își rezervă dreptul de a aplica sancțiunile prevăzute în anexa la prezentul protocol în cazul nerespectării dispozițiilor prezentului protocol și a obligațiilor care decurg din aplicarea sa.
Articolul 13
Schimbul de date pe cale electronică
Părțile se angajează să pună în aplicare în cel mai scurt timp sistemele necesare pentru schimbul electronic, cum ar fi sistemul electronic de înregistrare și raportare (Electronic Reporting System – ERS), pentru toate informațiile și toate documentele legate de gestiunea tehnică a prezentului protocol, cum ar fi datele privind capturile, pozițiile sistemului de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit (Vessel Monitoring System – VMS) și notificările de intrare și de ieșire din zona navelor Uniunii care operează în cadrul acordului de pescuit.
Articolul 14
Confidențialitate
(1) Părțile se angajează să asigure faptul că toate datele nominale referitoare la navele Uniunii și la activitățile lor de pescuit, obținute în temeiul acordului de pescuit, inclusiv datele colectate de observatori, sunt tratate în conformitate cu principiile de confidențialitate și de protecție a datelor.
(2) Părțile se asigură că numai datele agregate referitoare la activitățile de pescuit în zona de pescuit sunt făcute publice.
(3) Datele care pot fi considerate confidențiale sunt utilizate de către autoritățile competente exclusiv pentru punerea în aplicare a acordului de pescuit și în scopul gestionării, precum și al MCS al activităților de pescuit.
(4) În ceea ce privește datele cu caracter personal transmise de Uniune, comitetul mixt poate stabili măsurile de salvgardare și căile de atac adecvate, în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor.
Articolul 15
Intrare în vigoare
Prezentul protocol intră în vigoare la data la care părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.
Articolul 16
Durată
Fără a aduce atingere articolului 18 din acordul de pescuit, prezentul protocol se aplică pentru o perioadă de patru ani cu începere de la data intrării sale în vigoare sau, după caz, de la data aplicării sale cu titlu provizoriu.
Articolul 17
Aplicare cu titlu provizoriu
Prezentul protocol poate fi aplicat cu titlu provizoriu începând cu data semnării sale autorizate de Consiliul Uniunii, dacă părțile au convenit de comun acord asupra acestui lucru printr-un schimb de notificări.
Articolul 18
Suspendare
Aplicarea prezentului protocol poate fi suspendată la inițiativa uneia dintre părți, în conformitate cu articolul 20 din acordul de pescuit.
Articolul 19
Denunțarea
Prezentul protocol poate fi denunțat la inițiativa uneia dintre părți, în conformitate cu articolul 21 din acordul de pescuit.
Articolul 20
Revizuire
Prezentul protocol poate fi revizuit la inițiativa uneia dintre părți, în conformitate cu articolul 22 din acordul de pescuit.
ANEXĂ
CONDIȚII DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR DE PESCUIT DE CĂTRE NAVELE UNIUNII ÎN ZONA DE PESCUIT
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII APLICABILE PENTRU CEREREA ȘI ELIBERAREA LICENȚELOR DE PESCUIT
A. CEREREA DE LICENȚE DE PESCUIT
1. |
Numai navele eligibile pot obține o licență de pescuit în zona de pescuit. |
2. |
Pentru ca o navă a Uniunii să fie eligibilă, armatorul, comandantul și nava Uniunii nu trebuie să aibă interdicție de a desfășura activități de pescuit în zona de pescuit și nava Uniunii nu trebuie să fie inclusă în mod legal în lista navelor de pescuit INN. |
3. |
Aceștia trebuie să aibă o situație regulamentară față de legislația în vigoare și să fi îndeplinit toate obligațiile anterioare care decurg din activitățile lor de pescuit din zona de pescuit. |
4. |
Autoritățile Uniunii prezintă departamentului listele navelor Uniunii care solicită să desfășoare activități de pescuit în limitele prevăzute în fișele tehnice anexate la prezentul protocol, cu cel puțin 20 de zile înainte de data începerii perioadei de valabilitate a licențelor de pescuit solicitate.
Aceste liste:
|
5. |
Pentru categoria 6, în cazul în care, într-o anumită lună, capturile
|
6. |
Cererile individuale de licență de pescuit, grupate pe categorii de pescuit, sunt trimise departamentului în același timp cu transmiterea listelor menționate la punctul 4, în conformitate cu modelul de formular care figurează în apendicele 1. |
7. |
Fiecare cerere de licență de pescuit este însoțită de următoarele documente:
|
8. |
În cazul reînnoirii unei licențe de pescuit de la an la an în temeiul prezentului protocol, pentru o navă a Uniunii ale cărei caracteristici tehnice nu au fost modificate, cererea de reînnoire este însoțită numai de dovezile efectuării plății taxelor pentru licența de pescuit, a redevențelor și a costurilor pentru observatori. |
9. |
Formularele de cerere de licență de pescuit, precum și toate documentele menționate la punctul 7 care cuprind informațiile necesare elaborării licențelor de pescuit sunt transmise prin e-mail departamentului de către autoritățile Uniunii. |
B. ELIBERAREA LICENȚELOR DE PESCUIT
1. |
Licențele de pescuit pentru toate navele Uniunii sunt emise de către departament autorităților Uniunii, prin intermediul delegației în termen de 15 zile de la primirea tuturor documentelor menționate la secțiunea A punctele 6 și 7. |
2. |
După caz, departamentul comunică autorităților Uniunii motivele pentru care se refuză acordarea licenței. |
3. |
Licențele de pescuit se elaborează în conformitate cu informațiile cuprinse în fișele tehnice, astfel cum figurează în apendicele 2, și menționează în special zona de gestionare, distanța față de coastă, datele referitoare la VMS (numărul de serie al sistemului VMS), uneltele de pescuit autorizate, speciile principale, dimensiunile autorizate ale ochiurilor de plasă, capturile secundare admisibile precum și, pentru categoria 6, cotele lunare estimative de capturi autorizate ale navei Uniunii. |
4. |
O extindere a cotei lunare estimative a navei Uniunii poate fi atribuită în limitele de capturi prevăzute în fișa tehnică corespunzătoare. |
5. |
Licențele de pescuit se emit numai pentru navele Uniunii care au îndeplinit toate formalitățile administrative necesare. |
6. |
Părțile sunt de acord să promoveze instituirea unui sistem electronic de licențe de pescuit. |
C. VALABILITATEA ȘI UTILIZAREA LICENȚELOR DE PESCUIT
1. |
Cu excepția primului an, care începe la data aplicării prezentului protocol și se încheie cel mai târziu la 31 decembrie, licențele de pescuit sunt valabile pentru o perioadă de:
Pentru ultimul an de aplicare, care începe la 1 ianuarie și se încheie la data expirării prezentului protocol, perioadele menționate anterior vor fi prescurtate de facto, după caz, prin expirarea prezentului protocol. |
2. |
Licența de pescuit este valabilă numai pe perioada pentru care s-a plătit redevența, precum și pentru zona de gestionare, tipurile de unelte de pescuit și categoria de pescuit specificate în licența de pescuit respectivă. |
3. |
Fiecare licență de pescuit se emite pentru o anumită navă a Uniunii și nu este transferabilă. Cu toate acestea, în caz de forță majoră dovedită, cum ar fi pierderea sau imobilizarea prelungită a unei nave a Uniunii din cauza unei avarii tehnice grave constatate în mod corespunzător de către autoritățile competente ale statului de pavilion și la cererea autorităților Uniunii, licența unei nave a Uniunii se anulează. În cel mai scurt timp, se eliberează o nouă licență în conformitate cu dispozițiile aplicabile pentru cererea și eliberarea licențelor de pescuit pentru o altă navă a Uniunii care aparține aceleiași categorii de pescuit și al cărei tonaj nu îl depășește pe cel al navei Uniunii a cărei licență a fost anulată. |
4. |
În cazul anulării licenței de pescuit, armatorul sau agentul acestuia returnează departamentului licența de pescuit anulată. |
5. |
Licența de pescuit trebuie păstrată în permanență la bordul navei Uniunii și trebuie prezentată, în cazul unui control, autorităților abilitate. |
D. TAXE PENTRU LICENȚELE DE PESCUIT ȘI REDEVENȚE
1. |
Taxele anuale pentru licențele de pescuit sunt stabilite de legislația și reglementările marocane care reglementează activitățile de pescuit în zona de pescuit. |
2. |
Taxele pentru licența de pescuit acoperă anul calendaristic în care este emisă licența și se plătesc în momentul primei cereri de licență de pescuit din anul respectiv. Suma taxelor de licență de pescuit include orice alte taxe aferente, cu excepția taxelor portuare sau a taxelor pentru prestări de servicii. |
3. |
Pe lângă taxele pentru licența de pescuit, se calculează redevențe pentru fiecare navă a Uniunii pe baza nivelului stabilit în fișele tehnice, astfel cum figurează în apendicele 2. |
4. |
Redevențele se calculează proporțional cu perioada de valabilitate efectivă a licenței de pescuit, ținând cont de eventualele perioade de repaus biologic. |
E. MODALITĂȚI DE PLATĂ
1. |
Taxele pentru licențele de pescuit, redevențele și costurile observatorilor se plătesc, în numele trezorierului ministerial al Ministerului agriculturii, pescuitului maritim, dezvoltării rurale, apelor și pădurilor, în contul bancar numărul 0018100078000 20110750201 deschis la Bank Al Maghrib – Maroc, înainte de emiterea licențelor de pescuit. |
2. |
Plata redevenței pentru capturile navelor Uniunii din categoria 5 se face în modul următor:
|
3. |
Plata redevenței pentru cotele atribuite traulerelor din categoria 6 se face în modul următor:
|
CAPITOLUL II
ZONE DE GESTIONARE
1. |
Zonele de gestionare pentru fiecare categorie de pescuit sunt prezentate în detaliu în fișele tehnice prevăzute în apendicele 2. |
2. |
Înainte de data aplicării prezentului protocol, autoritățile Regatului Maroc comunică autorităților Uniunii coordonatele geografice ale zonelor de gestionare, precum și ale tuturor zonelor din interiorul acestora unde pescuitul este interzis. |
3. |
Informațiile sunt transmise în format electronic, exprimate în format zecimal N/S DD. ddd (WGS84). |
4. |
Orice modificare a coordonatelor trebuie comunicată Uniunii imediat. |
5. |
Uniunea poate, dacă este necesar, să solicite informații suplimentare cu privire la aceste coordonate. |
CAPITOLUL III
DISPOZIȚII PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A CAMPANIILOR DE PESCUIT ȘTIINȚIFIC
1. |
Părțile decid împreună
|
2. |
Pentru a facilita activitățile experimentale ale navelor Uniunii, departamentul transmite orice informații științifice și alte date de bază disponibile. |
3. |
Părțile convin asupra protocolului științific care va fi pus în aplicare în sprijinul acestei campanii și care va fi transmis operatorilor în cauză. |
4. |
Durata campaniilor este de minimum trei luni și maximum șase luni, cu excepția cazului în care perioada este modificată de comun acord de către părți. |
5. |
Autoritățile Uniunii transmit autorităților Regatului Maroc cererea de licență de pescuit pentru campanie, însoțită de un dosar tehnic în care se precizează:
|
6. |
Dacă este necesar, departamentul organizează un dialog cu privire la aspectele tehnice și financiare cu autoritățile Uniunii și, eventual, cu armatorii în cauză. |
7. |
Înainte de a începe campania, nava Uniunii se prezintă într-un port desemnat de autoritățile Regatului Maroc pentru a se supune inspecțiilor prevăzute la capitolul VIII punctul 1 literele (a) și (b) din prezenta anexă. |
8. |
Înainte de începerea campaniei, armatorii prezintă departamentului și autorităților Uniunii:
|
9. |
În cursul campaniei pe mare, armatorii navelor în cauză:
|
10. |
Departamentul desemnează o persoană de contact responsabilă cu abordarea oricăror probleme neprevăzute care ar putea împiedica desfășurarea campaniei. |
CAPITOLUL IV
MONITORIZARE PRIN SATELIT SAU VMS
A. DISPOZIȚII GENERALE
1. |
Legislația marocană care reglementează funcționarea dispozitivelor de poziționare și de localizare prin satelit se aplică navelor Uniunii care desfășoară sau au intenția de a desfășura activități în zona de pescuit în temeiul prezentului protocol. Statul de pavilion se asigură că navele Uniunii care arborează pavilionul său respectă dispozițiile legislației respective. |
2. |
Activitatea oricărei nave de pescuit a Uniunii autorizate în cadrul prezentului protocol trebuie să fie monitorizată în mod continuu, în special prin intermediul VMS. Modalitățile specifice de monitorizare sunt stabilite de către comitetul mixt. |
3. |
VMS al navelor Uniunii care fac obiectul unei monitorizări prin satelit în temeiul prezentului protocol asigură comunicarea automată a pozițiilor navelor Uniunii către Centrul de Monitorizare și Control al Pescuitului (CMP) al statului lor de pavilion, care asigură retransmiterea acestora către CMP-ul din Maroc. |
4. |
Statul de pavilion și Maroc desemnează fiecare un corespondent VMS care va servi ca punct de contact.
Punctele de contact, ale căror coordonate sunt comunicate înainte de data aplicării prezentului protocol, efectuează un schimb de informații utile privind echiparea navelor Uniunii, protocoalele de transmitere sau alte funcții necesare pentru monitorizarea prin satelit. |
B. DATE PRIVIND SISTEMUL VMS
1. |
Atunci când o navă a Uniunii care pescuiește în cadrul acordului de pescuit și care face obiectul unei monitorizări prin satelit în temeiul prezentului protocol intră în zona de pescuit, rapoartele ulterioare de poziție sunt transmise imediat de către CMP-ul statului de pavilion CMP-ului din Maroc. Mesajele sunt transmise după cum urmează:
|
2. |
Formatul care trebuie utilizat este formatul NAF până la trecerea la noul format ONU-CEFACT. Autoritățile Regatului Maroc vor defini perioada necesară pentru trecerea la formatul ONU-CEFACT în protocolul FLUX, luând în considerare constrângerile tehnice privind integrarea acestui nou format și a protocolului FLUX. Acestea vor stabili perioada de încercare specificată înainte de trecerea la utilizarea efectivă a noului format și a protocolului FLUX. După efectuarea cu succes a încercărilor, părțile stabilesc împreună, cât mai curând posibil, data efectivă a aplicării, în cadrul comitetului mixt sau prin schimb de scrisori. |
3. |
Fiecare mesaj de poziție conține:
|
4. |
Pozițiile VMS se identifică după cum urmează:
|
5. |
CMP-ul statului de pavilion asigură procesarea automată și transmiterea electronică a mesajelor de poziție. Mesajele de poziție sunt înregistrate în mod securizat și păstrate într-o bază de date pentru o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, perioada respectivă poate fi redusă în urma unei decizii comune, în cazul unor constrângeri de ordin tehnic. |
6. |
Componentele software și hardware ale VMS trebuie să fie:
|
7. |
Sunt interzise deplasarea, deconectarea, distrugerea, deteriorarea sau transformarea într-un sistem neoperațional a sistemului de localizare continuă care utilizează comunicațiile prin satelit, aflat la bordul navei Uniunii pentru transmiterea datelor, sau modificarea voluntară, deturnarea sau falsificarea datelor emise sau înregistrate de sistemul menționat. |
8. |
Comandanții navelor Uniunii se asigură în orice moment că:
|
9. |
În scopuri de MCS, părțile sunt de acord să schimbe, în caz de nevoie și la cerere, informații privind echipamentul utilizat. |
C. DEFECȚIUNE TEHNICĂ SAU PANĂ CARE AFECTEAZĂ ECHIPAMENTUL DE MONITORIZARE DE LA BORDUL NAVEI UNIUNII
1. |
Atunci când echipamentul de monitorizare continuă prin satelit instalat la bordul navei Uniunii are o defecțiune tehnică sau o pană, statul de pavilion informează imediat departamentul și autoritățile Uniunii cu privire la acest aspect. |
2. |
Echipamentul defect trebuie înlocuit în termen de 10 zile lucrătoare, după notificarea defecțiunii CMP-ului din Maroc de către statul de pavilion. După acest termen, nava Uniunii în cauză trebuie să revină într-un port desemnat de autoritățile Regatului Maroc pentru formalități reglementare și pentru reparații sau trebuie să părăsească zona, cu condiția ca statul de pavilion să transmită CMP-ului din Maroc raportul de inspecție a echipamentului defect și motivele defecțiunii. |
3. |
Atât timp cât echipamentul nu este înlocuit, comandantul navei Uniunii transmite manual CMP-ului statului de pavilion, la fiecare patru ore, pe cale electronică, prin radio sau fax un raport de poziție global care include rapoartele de poziție astfel cum au fost înregistrate de către comandantul navei Uniunii în condițiile prevăzute în secțiunea B. |
4. |
Mesajele manuale sunt înregistrate fără întârziere de CMP-ul statului de pavilion în baza de date menționată la secțiunea B punctul 5 și transmise imediat de către CMP-ul statului de pavilion CMP-ului din Maroc, în conformitate cu același protocol și format descrise în apendicele 3. |
D. NERECEPȚIONAREA DATELOR VMS DE CĂTRE CMP-UL DIN MAROC
1. |
În cazul în care CMP-ul din Maroc stabilește că statul de pavilion nu transmite informațiile specificate în secțiunea B, autoritățile Uniunii și statul de pavilion în cauză sunt informate imediat în legătură cu acest lucru. |
2. |
CMP-ul statului de pavilion în cauză și/sau CMP-ul din Maroc se informează imediat cu privire la orice anomalie de funcționare în ceea ce privește comunicarea și recepționarea mesajelor de poziție pentru a identifica o soluție tehnică cât mai repede posibil. Autoritățile Uniunii sunt informate cu privire la soluția identificată de către cele două CMP-uri. |
3. |
Toate mesajele netransmise în timpul întreruperii comunicării sunt retransmise imediat ce se restabilește comunicarea între CMP-ul statului de pavilion și CMP-ul din Maroc. |
4. |
CMP-ul statului de pavilion și CMP-ul din Maroc convin, înainte de data aplicării prezentului protocol, cu privire la mijloacele de comunicare electronice alternative care sunt utilizate pentru transmiterea datelor VMS în cazul unor eventuale disfuncționalități de comunicare între CMP-uri și se informează reciproc fără întârziere cu privire la orice modificare. |
5. |
Disfuncționalitățile de comunicare între CMP-ul din Maroc și cele ale statelor de pavilion ale Uniunii nu trebuie să afecteze funcționarea normală a activităților de pescuit ale navelor Uniunii. Cu toate acestea, tipul de transmisie stabilit la punctul 4 trebuie să fie utilizat imediat. |
6. |
Autoritățile Regatului Maroc își informează serviciile de control competente pentru ca navele Uniunii să nu fie trase la răspundere pentru netransmiterea datelor VMS ca urmare a defecțiunilor intervenite la nivelul unuia dintre CMP-uri și la mijlocul de transmisie stabilit la punctul 4. |
E. PROTECȚIA DATELOR VMS
1. |
Toate datele de supraveghere comunicate de către o parte celeilalte părți, în conformitate cu prezentele dispoziții, sunt destinate exclusiv autorităților Regatului Maroc în scopul MCS al flotei Uniunii care pescuiește în cadrul acordului de pescuit, precum și al studiilor de cercetare conduse de Maroc pentru gestionarea și amenajarea pescăriilor. |
2. |
Este interzisă comunicarea datelor respective unor părți terțe, indiferent de motiv. |
3. |
Orice diferend legat de interpretarea sau aplicarea dispozițiilor capitolului IV face obiectul unei consultări între părți în cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 13 din acordul de pescuit, care pronunță o hotărâre în această privință. |
4. |
Părțile convin să modifice, în caz de necesitate, prezentele dispoziții în cadrul comitetului mixt. |
CAPITOLUL V
DECLARAREA CAPTURILOR
A. JURNALUL DE PESCUIT
1. |
Comandantul navei Uniunii este obligat să utilizeze jurnalul de pescuit, ale cărui modele sunt prevăzute în apendicele 4 și 5, și să actualizeze jurnalul de bord în conformitate cu dispozițiile notei explicative privind respectivul jurnal de pescuit. |
2. |
Armatorul este obligat să transmită o copie a jurnalului de pescuit autorităților sale competente, în termen de 15 zile de la debarcarea capturilor. Autoritățile transmit imediat copiile autorităților Uniunii și departamentului. Jurnalele de pescuit trebuie să fie completate și transmise, chiar și în cazul capturilor nule. |
3. |
Nerespectarea de către armator a obligațiilor prevăzute la punctele 1 și 2 atrage suspendarea automată a licenței de pescuit până la îndeplinirea obligațiilor respective. Autoritățile Uniunii sunt informate fără întârziere cu privire la o astfel de decizie. |
B. DECLARAȚII TRIMESTRIALE DE CAPTURĂ
1. |
Autoritățile Uniunii notifică departamentului, până la sfârșitul fiecărui trimestru, datele lor privind cantitățile capturate în trimestrul precedent de către toate navele Uniunii, în conformitate cu modelul din apendicele 6 și 7. |
2. |
Datele notificate sunt defalcate pe lună, pe categorie de pescuit, pe navă a Uniunii și pe speciile specificate în jurnalul de pescuit. |
3. |
Datele sunt, de asemenea, transmise departamentului, prin intermediul unui fișier informatic realizat într-un format compatibil cu programele utilizate de departament. |
C. FIABILITATEA DATELOR
Informațiile din documentele prevăzute la secțiunile A și B trebuie să reflecte situația reală a activităților de pescuit pentru a constitui una dintre bazele pentru monitorizarea evoluției stocurilor.
D. TRANZIȚIA CĂTRE UN SISTEM ELECTRONIC
1. |
Transmiterea datelor prin schimbul electronic al tuturor datelor privind capturile și declarațiile prin intermediul sistemului ERS utilizează formatul XML EU-ERS 3.1.0 prin intermediul DEH (Data Exchange Highway) a Comisiei, până la trecerea la noul format ONU-CEFACT care utilizează rețeaua FLUX a Comisiei. |
2. |
În primele șase luni ale prezentului protocol, părțile efectuează testele necesare funcționării sistemului ERS. |
3. |
Părțile prevăd punerea în aplicare a sistemului ERS și înlocuirea versiunii tipărite a jurnalului de pescuit și a declarației de captură cu datele ERS la sfârșitul perioadei de testare, care poate fi prelungită de comun acord, dacă este necesar. |
4. |
Părțile utilizează, de comun acord, pentru sistemul ERS, modul și formatul de transmitere prevăzut în dispozițiile tehnice, ale căror definiții și dispoziții de aplicare vor fi stabilite prin intermediul unui schimb de scrisori înainte de data aplicării prezentului protocol. |
E. DEBARCĂRI ÎN AFARA MAROCULUI
Armatorul este obligat să transmită autorităților sale competente declarațiile de debarcare a capturilor efectuate în cadrul prezentului protocol, în termen de 15 zile de la debarcare. În același termen, acesta transmite o copie delegației și autorităților Regatului Maroc, la adresele furnizate prin schimb de scrisori, înainte de data aplicării prezentului protocol.
Nerespectarea acestor obligații conduce la suspendarea automată a licenței de pescuit până la îndeplinirea de către armator a obligațiilor respective. Autoritățile Uniunii sunt informate fără întârziere cu privire la o astfel de suspendare.
CAPITOLUL VI
ÎMBARCAREA MARINARILOR MAROCANI
1. |
Armatorul care deține o licență de pescuit în cadrul prezentului protocol iau la bord, pentru întreaga perioadă de activitate în zona de pescuit, marinari marocani, conform dispozițiilor stabilite în fișele tehnice prezentate în apendicele 2. |
2. |
Armatorul selectează marinarii pe care să îi ia la bordul navelor sale de pescuit:
|
3. |
Contractele de muncă ale marinarilor marocani, din care un exemplar se înmânează semnatarilor, se încheie între agentul reprezentantul sau agenții armatorilor și marinari și/sau sindicatele sau reprezentanții acestora, în consultare cu autoritățile Regatului Maroc. Contractele garantează marinarilor accesul la regimul de asigurări sociale aplicabil, care include asigurare de deces, de boală și de accident. |
4. |
Armatorul sau agentul său trebuie să transmită departamentului o copie a contractului, prin intermediul delegației. |
5. |
Armatorul sau agentul său informează departamentul, prin intermediul delegației, cu privire la numele marinarilor marocani luați la bordul fiecărei nave a Uniunii, menționând funcția acestora în cadrul echipajului. |
6. |
Delegația transmite departamentului, la 1 februarie și la 1 august, o listă recapitulativă semestrială, pentru fiecare navă a Uniunii, a marinarilor marocani luați la bordul navelor Uniunii, cu menționarea numărului matricol al acestora. |
7. |
Salariile marinarilor marocani sunt plătite de către armatori. Acestea sunt stabilite, înainte de emiterea licențelor de pescuit, de comun acord între armatori sau agenții acestora și marinarii marocani în cauză sau reprezentanții acestora. Cu toate acestea, condițiile salariale acordate marinarilor marocani nu trebuie să fie mai mici decât cele aplicate echipajelor marocane și trebuie să respecte standardele OIM și trebuie în niciun caz să nu fie sub aceste standarde. |
8. |
Dacă unul sau mai mulți marinari angajați la bord nu se prezintă la ora stabilită pentru plecarea navei Uniunii, căpitanul este autorizat să înceapă ieșirea în larg planificată, după informarea autorităților competente ale portului în care are loc îmbarcarea cu privire la numărul insuficient de marinari necesari și după ce au fost redistribuite funcțiile în cadrul echipajului. Autoritățile respective informează departamentul cu privire la acest lucru. |
9. |
Armatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nava sa de pescuit ia la bord numărul de marinari prevăzut cel târziu cu ocazia următoarei ieșiri în larg. |
10. |
Atunci când nu sunt luați la bord marinari marocani din alte motive decât cele specificate la punctul 8, armatorul în cauză este obligat să plătească o sumă forfetară de 20 EUR per marinar marocan neîmbarcat și pe zi de pescuit în zona de pescuit, în termen de maximum trei luni. |
11. |
Suma respectivă va fi utilizată pentru formarea marinarilor pescari marocani și va fi plătită în contul bancar numărul 0018100078000 20110750201 deschis la Bank Al Maghrib – Maroc. |
12. |
Cu excepția cazului prevăzut la punctul 8, nerespectarea repetată de către armator a obligației de a lua la bord numărul prevăzut de marinari marocani conduce la suspendarea automată a licenței de pescuit a navei Uniunii până la îndeplinirea obligației respective. Delegația este informată imediat cu privire la o astfel de suspendare. |
CAPITOLUL VII
OBSERVAREA PESCUITULUI
1. |
Navele Uniunii autorizate să pescuiască în zona de pescuit în temeiul prezentului protocol iau la bord observatori, desemnați ca „observatori științifici” de către autoritățile Regatului Maroc. Rezultatul activității acestor observatori poate fi exploatat în scopuri științifice și/sau de control. |
2. |
Nivelul de acoperire și durata de observare pe categorii sunt indicate în fișele tehnice care figurează în apendicele 2. |
3. |
Condițiile în care sunt luați la bord observatorii desemnați sunt stabilite după cum urmează:
|
4. |
Condițiile în care sunt luați la bord observatorii sunt stabilite de comun acord între armatori sau agenții lor și autoritățile Regatului Maroc. |
5. |
Armatorii în cauză comunică, cel târziu cu două săptămâni înainte de luarea la bord prevăzută a observatorului, data și portul desemnat de autoritățile Regatului Maroc în care se va efectua îmbarcarea. |
6. |
Îmbarcarea observatorului se efectuează în portul ales de către armator și are loc la începutul primei ieșiri în larg în zona de pescuit în urma comunicării listei navelor Uniunii desemnate. |
7. |
În cazul în care observatorul este luat la bord într-o țară străină, costurile de călătorie ale acestuia sunt suportate de către armator. În cazul în care o navă a Uniunii care are la bord un observator părăsește zona de pescuit, trebuie luate toate măsurile pentru a se asigura întoarcerea observatorului în Maroc cât mai repede posibil, pe cheltuiala armatorului. |
8. |
În cazul unei deplasări inutile a observatorului, din cauza nerespectării de către armator a angajamentelor sale, armatorul plătește cheltuielile de deplasare și diurnele egale cu cele primite de către funcționarii naționali marocani cu grad echivalent, pentru zilele de inactivitate ale observatorului. În mod similar, în cazul unei întârzieri la îmbarcare care se datorează armatorului, armatorul plătește observatorului diurnele respective. |
9. |
Orice modificare a reglementărilor privind diurnele este comunicată delegației cel târziu cu două luni înainte de intrarea sa în vigoare. |
10. |
În cazul în care observatorul nu este prezent în momentul și la locul convenit și nici în cursul celor 12 ore imediat următoare orei convenite, armatorul este scutit automat de obligația sa de a lua observatorul la bord. |
11. |
La bord, observatorul trebuie tratat ca un ofițer. Acesta îndeplinește următoarele sarcini:
|
12. |
Comandantul depune toate eforturile pentru a garanta siguranța fizică și morală a observatorului aflat în exercițiul funcțiunii. |
13. |
Observatorul dispune de toate facilitățile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Comandantul îi facilitează accesul la mijloacele de comunicare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale, la documentele legate direct de activitățile de pescuit ale navei Uniunii, în special la jurnalul de pescuit și la jurnalul de navigație, precum și la părțile navei Uniunii necesare pentru a facilita exercitarea sarcinilor sale. |
14. |
Pe durata șederii la bordul navei, observatorul:
|
15. |
La sfârșitul perioadei de observație și înainte de părăsirea navei Uniunii, observatorul redactează un raport de activitate care este transmis autorităților Regatului Maroc, cu o copie către delegație. Observatorul semnează raportul în prezența comandantului, care poate adăuga sau poate dispune adăugarea tuturor observațiilor pe care le consideră utile, urmate de semnătura sa. În momentul debarcării, observatorul înmânează o copie a raportului comandantului navei Uniunii. |
16. |
Armatorul asigură, pe propria cheltuială, cazarea și masa observatorului în aceleași condiții ca cele de care beneficiază ofițerii de pe navă, ținând seama de posibilitățile existente pe nava Uniunii. |
17. |
Salariul și contribuțiile sociale ale observatorului sunt suportate de către autoritățile Regatului Maroc. |
18. |
Pentru acoperirea costurilor care decurg din prezența observatorilor la bordul navelor Uniunii, în plus față de redevența plătită de către armatori, se plătesc așa-numite „costuri ale observatorilor” calculate la nivelul a 5,5 EUR per tonaj brut (gross tonnage – GT) per trimestru pentru fiecare navă a Uniunii care își desfășoară activitatea în zona de pescuit. Costurile respective sunt plătite conform modalităților de plată prevăzute în capitolul I secțiunea E din prezenta anexă. |
19. |
Nerespectarea de către armator a obligațiilor prevăzute la punctele 1-18 conduce la suspendarea licenței de pescuit până la îndeplinirea obligațiilor respective. Delegația este informată imediat cu privire la o astfel de suspendare. |
CAPITOLUL VIII
MONITORIZARE ȘI CONTROL
A. INSPECȚIILE TEHNICE
1. |
O dată pe an calendaristic, precum și după orice modificare a caracteristicilor tehnice sau în urma unei cereri de schimbare a categoriei de pescuit care implică utilizarea unor tipuri diferite de unelte de pescuit, navele Uniunii care dețin o licență de pescuit în conformitate cu dispozițiile prezentului protocol trebuie să se prezinte într-un port desemnat de autoritățile Regatului Maroc pentru a fi supuse inspecțiilor tehnice prevăzute de legislația în vigoare. Inspecțiile tehnice se efectuează în mod obligatoriu într-un interval de 48 de ore de la intrarea navei Uniunii în port. |
2. |
La finalul unei inspecții tehnice, comandantului navei Uniunii i se eliberează un certificat de conformitate, având o valabilitate care este egală cu cea a licenței de pescuit și care este prelungită de facto pentru navele Uniunii care își reînnoiesc licența în anul calendaristic respectiv. Cu toate acestea, durata maximă de valabilitate nu poate depăși un an. Certificatul trebuie să fie păstrat în permanență la bordul navei. |
3. |
În cadrul inspecției tehnice se controlează conformitatea caracteristicilor tehnice ale navei și ale uneltelor de pescuit de la bord, se verifică funcționarea dispozitivului de poziționare și de localizare prin satelit instalat la bord și respectarea dispozițiilor referitoare la membrii marocani ai echipajului navei. |
4. |
Costurile inspecției tehnice sunt suportate de către armator și sunt stabilite în funcție de baremul prevăzut de legea marocană. Acestea nu pot fi mai mari decât sumele plătite în mod normal de celelalte nave pentru servicii identice. |
5. |
Nerespectarea de către armator a dispozițiilor de la punctele 1, 2 și 3 conduce la suspendarea automată a licenței de pescuit până la îndeplinirea obligațiilor respective. Delegația este informată imediat cu privire la o astfel de suspendare. |
B. INTRAREA ȘI IEȘIREA DIN ZONĂ
1. |
Navele Uniunii care dețin o licență de pescuit în conformitate cu prezentul protocol notifică departamentului, pe cale electronică, cu cel puțin șase ore înainte, intenția lor de a intra sau de a ieși din zona de pescuit, precum și informațiile următoare:
|
2. |
Termenul de notificare menționat la punctul 1 este redus la o oră pentru navele Uniunii care operează în categoriile 1 și 2. |
3. |
Informațiile sunt comunicate de preferință prin e-mail sau fax, coordonatele fiind comunicate prin schimb de scrisori înainte de data aplicării prezentului protocol. |
4. |
În cazul navelor Uniunii din categoria 6, ieșirea definitivă din zona de pescuit trebuie să fie autorizată în prealabil de către departament. Autorizația este eliberată în termen de 24 de ore de la cererea formulată de comandant sau de agentul navei Uniunii, excepție făcând cererile care sunt depuse la sfârșit de săptămână, în cazul cărora autorizația este eliberată în lunea imediat următoare. În cazul respingerii cererii de autorizare, departamentul aduce imediat la cunoștința armatorului și a autorităților Uniunii motivele respingerii. |
5. |
Dacă se constată că o navă a Uniunii desfășoară activități de pescuit fără a fi informat departamentul, aceasta este considerată navă a Uniunii fără licență. |
6. |
Numerele de fax și de telefon ale navei Uniunii, precum și adresa de e-mail a comandantului sunt menționate de către armator în formularul de cerere a licenței de pescuit. |
C. PROCEDURILE DE CONTROL
1. |
Comandantul unei nave a Uniunii care deține o licență în temeiul prezentului protocol permite și facilitează îmbarcarea și îndeplinirea sarcinilor oricărui funcționar marocan responsabil de inspecția și controlul activităților de pescuit. |
2. |
Prezența la bord a funcționarilor respectivi nu trebuie să depășească timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor. |
3. |
La încheierea fiecărei inspecții și a fiecărui control, inspectorul va întocmi un raport de inspecție care va fi semnat și de comandantul navei Uniunii, acesta din urmă având dreptul să prezinte observații cu privire la raportul menționat. Căpitanului i se va înmâna o copie a acestui raport. |
D. INSPECȚIA LA BORD
1. |
Departamentul informează delegația în cel mai scurt timp și în termen de maximum 48 de ore cu privire la toate inspecțiile la bord ale unei nave a Uniunii efectuate în zona de pescuit. |
2. |
Autoritățile Uniunii primesc în același timp un raport succint privind împrejurările și motivele care au dus la inspecția la bord. |
3. |
Comandantul duce nava Uniunii în portul indicat de către autoritățile Regatului Maroc responsabile cu inspecția. Nava Uniunii care a încălcat legislația marocană privind pescuitul maritim este reținută în port până la îndeplinirea formalităților reglementare. |
E. PROCES VERBAL DE ÎNCĂLCARE
1. |
După constatarea încălcării consemnate în procesul verbal întocmit de autoritățile Regatului Maroc responsabile cu controlul, comandantul navei Uniunii semnează respectivul proces verbal. În cazul în care comandantul refuză să semneze sau se află în imposibilitatea de a o face, acest lucru se menționează în procesul-verbal. |
2. |
Această semnătură sau absența semnăturii căpitanului nu aduce atingere drepturilor și mijloacelor de apărare la care poate recurge comandantul pentru a contesta respectiva acuzație de încălcare. |
F. SOLUȚIONAREA ÎNCĂLCĂRILOR
1. |
Înaintea oricărei proceduri judiciare, se încearcă soluționarea încălcării constatate prin procedură de conciliere, în conformitate cu legislația marocană în domeniul pescuitului.
Acceptarea soluționării prin procedură de conciliere are loc în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data primirii solicitării depuse în mod corespunzător de armatorul care solicită să se recurgă la conciliere. Această acceptare este acordată sub forma unui titlu de încasare spre achitare de către armator în termenul stabilit în acest titlu. Dacă achitarea este efectuată în termenul respectiv, hotărârea luată în cadrul procedurii de conciliere este considerată definitivă, iar dacă termenul în cauză este depășit, departamentul va recurge la calea judiciară. |
2. |
În cazul unei soluționări prin procedură de conciliere, valoarea amenzii aplicate este determinată în conformitate cu legislația marocană în domeniul pescuitului. |
3. |
În eventualitatea în care cauza nu poate fi soluționată printr-o procedură de conciliere și trebuie prezentată unei instanțe judiciare competente, armatorul depune o cauțiune bancară suficientă pentru a garanta executarea condamnărilor pecuniare într-un cont bancar deschis la Bank Al Maghrib – Maroc, care este comunicat prin schimb de scrisori înainte de data aplicării prezentului protocol. |
4. |
Cauțiunea bancară este irevocabilă până la finalizarea procedurii judiciare. Aceasta este eliberată în momentul în care procedura se încheie fără condamnare. În mod similar, în cazul unei condamnări care conduce la o amendă mai mică decât cauțiunea depusă, suma rămasă este deblocată de autoritățile Regatului Maroc. |
5. |
Nava Uniunii este autorizată să părăsească portul:
|
G. TRANSBORDĂRI
1. |
Orice operațiune de transbordare pe mare a capturilor este interzisă în zona de pescuit. Cu toate acestea, navele Uniunii din categoria 6 care doresc să transbordeze capturile în zona de pescuit pot face acest lucru într-un port desemnat de autoritățile Regatului Maroc sau în rada acestuia, după ce au primit autorizare din partea departamentului. Transbordarea are loc sub supravegherea observatorului sau a unui reprezentant al departamentului și al autorităților de control. Orice persoană care încalcă această dispoziție este pasibilă de sancțiunile prevăzute de legislația marocană în vigoare. |
2. |
Înainte de orice operațiune de transbordare, armatorul navei de pescuit respective trebuie să notifice departamentului următoarele informații, cu cel puțin 72 de ore înainte:
|
3. |
Autoritățile Regatului Maroc își rezervă dreptul de a refuza transbordarea în cazul în care nava Uniunii transportatoare a desfășurat activități de pescuit INN în interiorul sau în exteriorul zonei de pescuit. |
4. |
Transbordarea este considerată o ieșire din zona de pescuit. Prin urmare, navele Uniunii trebuie să transmită departamentului declarațiile de captură și să notifice dacă intenționează să continue pescuitul sau să părăsească zona de pescuit. |
5. |
Comandantul unei nave a Uniunii din categoria 6 care deține o licență în conformitate cu dispozițiile prezentului protocol și care este angajat în operațiuni de debarcare sau de transbordare într-un port desemnat de autoritățile Regatului Maroc permite și facilitează inspectarea operațiunilor respective de către inspectorii marocani. După fiecare inspecție și control realizate în port, comandantului navei Uniunii i se eliberează un certificat. |
H. MONITORIZAREA COMUNĂ A PESCUITULUI
1. |
Părțile instituie un sistem de monitorizare și observare a controalelor la debarcare, în vederea ameliorării eficacității controlului, pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului protocol. |
2. |
Modalitățile practice ale monitorizării comune sunt stabilite de comun acord între autoritățile competente ale părților. Ulterior, părțile elaborează o planificare anuală a monitorizării comune. |
3. |
Părțile își desemnează reprezentantul sau reprezentanții pentru monitorizarea comună programată în planul respectiv și notifică numele respectiv(e) celeilalte părți. Notificarea de către departament se face cu un preaviz de o lună. |
4. |
Reprezentantul autorităților Regatului Maroc ia parte, în calitate de observator, la inspecțiile la debarcare pentru navele Uniunii care au operat în zona de pescuit, desfășurate de autoritățile naționale de control ale statelor membre. |
5. |
Reprezentantul însoțește inspectorii naționali în vizitele acestora în porturi, la bordul navelor Uniunii, pe chei, la licitații, la magazinele de pește ale angrosiștilor, la antrepozitele frigorifice și alte spații de debarcare și depozitare a peștelui înainte de introducerea acestuia pe piață și are acces la documentele care fac obiectul inspecțiilor. |
6. |
Reprezentantul autorităților Regatului Maroc întocmește și prezintă un raport cu privire la inspecțiile la care a luat parte. O copie a raportului este trimisă delegației. Autoritățile Regatului Maroc își rezervă dreptul de a utiliza informațiile colectate în cursul inspecțiilor respective în scopuri de control reglementar. |
7. |
La cererea autorităților Uniunii, inspectorii de pescuit ai Uniunii pot asista în calitate de observatori la inspecțiile desfășurate de către autoritățile Regatului Maroc cu privire la operațiunile de debarcare ale navelor Uniunii în porturile desemnate de autoritățile Regatului Maroc. |
CAPITOLUL IX
DEBARCAREA CAPTURILOR
A. PRINCIPIU
Părțile, conștiente de beneficiile unei integrări sporite în vederea dezvoltării comune a sectoarelor pescuitului ale fiecăreia dintre ele, convin să adopte următoarele dispoziții privind debarcarea în porturile desemnate de autoritățile Regatului Maroc a unei părți a capturilor efectuate în zona de pescuit de către navele Uniunii care dețin o licență de pescuit în conformitate cu dispozițiile prezentului protocol.
B. DEFINIȚIE
Se consideră debarcare obligatorie toate operațiunile următoare:
(a) |
debarcarea produselor proaspete pentru tranzitul pe cale terestră, care generează toate taxele legate de activitatea efectuată în port, dar nu și taxa ad valorem; |
(b) |
transbordarea în port sau în radă a produselor congelate sau debarcarea de containere în port; |
(c) |
debarcarea produselor proaspete sau congelate în cadrul unui contract încheiat între un armator al Uniunii și un operator (așa-numitul contract „armator-producător”); |
(d) |
debarcarea produselor proaspete sau congelate care fac obiectul unei vânzări publice în hale de licitații sau în comptoir d'agréage du poisson industriel (CAPI). |
C. NORME DE PUNERE ÎN APLICARE
Partea de captură care face obiectul debarcării obligatorii este indicată în fișele tehnice anexate la prezentul protocol.
D. STIMULENTE FINANCIARE
Navele Uniunii din categoria 5, navele Uniunii care utilizează apă de mare refrigerată (Refrigerated Seawater – RSW) și navele cu plasă-pungă din categoria 6, care dețin o licență de pescuit în conformitate cu dispozițiile prezentului protocol și care debarcă într-un port marocan peste procentul de debarcări obligatorii prevăzut în fișele tehnice, pot beneficia de o reducere de 5 % a redevenței pentru fiecare tonă debarcată peste pragul obligatoriu, cu condiția ca produsele debarcate să treacă prin hală și să nu facă obiectul unei transbordări și/sau tranzit.
Armatorii care debarcă în porturi din afara Marocului trebuie să transmită notele de vânzare către departament pentru controlul cantităților care nu sunt debarcate în Maroc.
Beneficiile economice și sociale cuantificabile ale acestor debarcări, precum și parteneriatul creat între operatorii relevanți din sectorul privat marocan și al Uniunii în sectoarele legate de pescuit vor face obiectul unei evaluări în cadrul comitetului mixt.
E. PENALITĂȚI ÎN CAZUL NERESPECTĂRII OBLIGAȚIILOR DE DEBARCARE
Navele Uniunii din categoriile supuse debarcării obligatorii care nu respectă această obligație, astfel cum este prevăzută în fișele tehnice corespunzătoare, sunt pasibile de o majorare cu 15 % a redevenței următoare. În caz de recidivă, penalitățile menționate vor fi majorate în cadrul comitetului mixt.
Penalizările pentru neefectuarea debarcării obligatorii sunt calculate în funcție de durata de valabilitate a licenței de pescuit pentru fiecare categorie de pescuit (lunară pentru categoria 6, trimestrială pentru categoriile 1 și 4 și anuală pentru categoria 5).
Calcularea majorării se aplică după cum urmează:
— |
pentru categoriile 1 și 4: majorarea se aplică asupra cuantumului redevenței plătite trimestrial (în funcție de GT); |
— |
pentru categoria 5: majorarea se aplică asupra cuantumului redevenței anuale; |
— |
pentru categoria 6, ale cărei redevențe se plătesc lunar și ale cărei licențe sunt eliberate în fiecare lună: majorarea se aplică asupra sumei care trebuie plătită pentru următoare redevență, corespunzând „cotei solicitate, în tone de captură, pe baza unor previziuni lunare”. |
Apendice
1.
Formular de cerere de licență de pescuit
2.
Fișă tehnică
3.
Comunicarea mesajelor VMS către Maroc, raport de poziție
4.
Jurnal de pescuit pentru pescuitul de ton
5.
Jurnal de pescuit (nave, altele decât navele de pescuit ton)
6.
Formular de declarație trimestrială a capturilor (nave pelagice industriale)
7.
Formular de declarație trimestrială a capturilor (nave, altele decât navele pelagice industriale)
Apendicele 2
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 1
PESCUIT LA SCARĂ MICĂ ÎN NORD CU PLASĂ
Număr de nave autorizate |
22 |
Unelte de pescuit autorizate |
Plasă-pungă Dimensiuni maxime autorizate: 500 m × 90 m. Interzicerea pescuitului cu plase lampara |
Tip de navă |
Nave de mai puțin de 150 GT |
Redevență |
75 EUR/GT per trimestru |
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 35°47′18″N Limita de sud: paralela 34°18′00″N Se permite o extindere până la paralela 33°25′00″ N pentru cinci nave simultan, care operează prin rotație, cu condiția observației științifice și la peste 2 mile marine |
Specii țintă |
Sardină, hamsie și alte specii mici pelagice |
Debarcarea într-un port desemnat de Maroc |
30 % din capturile declarate per navă și per trimestru |
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
maximum 3 % |
Repaus biologic |
Februarie și martie |
Observatori |
Nave de mai puțin de 100 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 10 ieșiri în larg pe an Nave de 100 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum o ieșire în larg din patru Dacă există un observator la bord, numărul de marinari marocani îmbarcați se reduce proporțional. |
Îmbarcarea marinarilor |
3 marinari marocani per navă |
Observații |
Extinderea către sud până la paralela 33°25′00″N a activității a cinci nave face obiectul unei evaluări după un an de aplicare, pentru a se măsura efectul eventualelor interacțiuni cu flota națională și impactul asupra resursei. |
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 2
PESCUIT LA SCARĂ MICĂ ÎN NORD CU PARAGATE DE FUND
Număr de nave autorizate |
35 de nave, dintre care:
|
||||
Unelte de pescuit autorizate |
Paragate de fund pentru navele sub 40 GT: 10 000 de cârlige, cinci paragate de fund Paragate de fund pentru nave de 40 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT; 15 000 de cârlige, 8 paragate de fund |
||||
Tip de navă |
Cu paragate de mai puțin de 40 GT Cu paragate de 40 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT |
||||
Redevență |
67 EUR/GT pe trimestru |
||||
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 35°47′18″N Limita de sud: paralela 34°18′00″N Se permite o extindere până la paralela 33°25′00″N pentru patru nave simultan, care operează prin rotație, cu condiția observației științifice și la peste 6 mile marine |
||||
Specii țintă |
Pești demersali |
||||
Debarcarea într-un port desemnat de Maroc |
Voluntară |
||||
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
0 % pești-spadă și rechini de suprafață |
||||
Repaus biologic |
15 martie-15 mai |
||||
Observatori |
Nave de mai puțin de 100 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 10 ieșiri în larg pe an Nave de 100 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 25 % din navele autorizate per trimestru sau o ieșire în larg din patru per navă Dacă există un observator la bord, numărul de marinari marocani îmbarcați se reduce proporțional. |
||||
Îmbarcarea marinarilor |
Nave de mai puțin de 100 GT: voluntară Nave de 100 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT: 1 marinar marocan per navă |
||||
Observații |
Extinderea către sud până la paralela 33°25′00″N a activității a 4 nave face obiectul unei evaluări după un an de aplicare, pentru a se măsura efectul eventualelor interacțiuni cu flota națională și impactul asupra resursei. |
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 3
PESCUIT LA SCARĂ MICĂ ÎN SUD LA FIR ȘI CU UNDIȚA
Număr de nave autorizate |
maximum 10 nave |
||||
Unelte de pescuit autorizate |
Fir și undiță Pentru captura momelii vii: plasă cu ochiuri de 8 mm |
||||
Tip de navă |
Capacitate totală limitată la 800 GT pentru întreaga categorie
|
||||
Redevență |
67 EUR/GT pe trimestru |
||||
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 30°40′00″N Limita de sud: paralela 20°46′13″N și la peste 3 mile marine |
||||
Specii țintă |
Pești din familia Sparidae, Diagramă |
||||
Debarcarea într-un port desemnat de Maroc |
Voluntară |
||||
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
0 % cefalopode și crustacee 5 % alte specii demersale |
||||
Repaus biologic |
— |
||||
Observatori |
Nave de mai puțin de 100 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 10 ieșiri în larg pe an Nave de 100 GT sau mai mult și de mai puțin de 150 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 25 % din navele autorizate per trimestru sau o ieșire în larg din patru per navă |
||||
Îmbarcarea marinarilor |
2 marinari marocani per navă |
||||
Observații |
La sfârșitul campaniei de pescuit științific, comitetul mixt va examina posibilitatea de a include tehnica de pescuit cu coșuri în această categorie. |
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 4
PESCUIT DEMERSAL ÎN SUD CU TRAULE DE FUND ȘI PARAGATE DE FUND
Număr de nave autorizate |
16 nave, dintre care:
|
||||
Unelte de pescuit autorizate |
Traul de fund: dimensiunea ochiului de plasă de cel puțin 70 mm:
Paragat de fund: maximum 20 000 de cârlige |
||||
Tip de navă |
Capacitate globală limitată la 3 000 GT pentru traulerele autorizate în această categorie: trauler de 750 GT sau mai puțin cu paragate de 150 GT sau mai puțin |
||||
Redevență |
60 EUR/GT pe trimestru |
||||
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 29°00′00″N Limita de sud: paralela 20°46′13″N Dincolo de izobata de 200 m pentru traulere sau La peste 12 mile marine pentru navele cu paragate |
||||
Specii țintă |
Merluciu senegalez, pește-sabie, Lichia/pălămidă argintie și alte specii demersale |
||||
Debarcarea într-un port desemnat de Maroc |
30 % din capturile declarate per navă și per trimestru |
||||
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
5 % rechini de fond |
||||
Repaus biologic |
Delimitări spațio-temporale:
|
||||
Observatori |
Nave de mai puțin de 100 GT: 1 observator îmbarcat pentru maximum 10 ieșiri în larg pe an Nave de 100 GT sau mai mult: un observator îmbarcat pentru maximum 25 % din navele autorizate per trimestru în primul și al doilea an de aplicare a protocolului și de 40 % în al treilea și al patrulea an de aplicare a protocolului sau o ieșire în larg din patru per navă în primul și al doilea an de aplicare a protocolului și două ieșiri în larg din cinci în al treilea și al patrulea an de aplicare a protocolului. |
||||
Îmbarcarea marinarilor |
Trauler: 8 marinari marocani per navă Navă cu paragate: 4 marinari marocani per navă |
||||
Observații |
— |
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 5
PESCUIT DE TON CU LANSETA
Număr de nave autorizate |
27 |
Unelte de pescuit autorizate |
Lansetă tractată Pentru captura momelii vii: plasă cu ochiuri de 8 mm |
Tip de navă |
Navă de pescuit cu momeală |
Redevență |
35 EUR/tonă capturată |
Avans |
Trebuie plătit un avans forfetar de 7 000 EUR la solicitarea licențelor anuale |
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 35°47′18″N Limita de sud: paralela 20°46′13″N și la peste 3 mile marine, cu excepția perimetrului de protecție situat la estul liniei care unește punctele 33°30′00″N/7°35′00″W și 35°48′00″N/6°20′00″W Pentru captura momelii vii: la peste 3 mile marine |
Specii țintă |
Specii de ton |
Debarcarea într-un port desemnat de Maroc |
25 % din capturile declarate alcătuite de preferință din ton dungat (Katsuwonus pelamis), pălămidă (Sarda sarda) și ton fregată (Auxis thazard). |
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
În conformitate cu recomandările ICCAT |
Repaus biologic |
În conformitate cu recomandările ICCAT |
Observatori |
În conformitate cu recomandările ICCAT |
Îmbarcarea marinarilor |
3 marinari marocani per navă |
Observații |
— |
FIȘĂ TEHNICĂ DE PESCUIT NR. 6
PESCUIT PELAGIC INDUSTRIAL CU TRAUL PELAGIC SAU SEMIPELAGIC ȘI CU PLASĂ-PUNGĂ
Număr de nave autorizate |
18 nave, dintre care:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cotă alocată |
Limita capturilor anuale:
se aplică întregii flote Plafoane totale lunare:
Pentru navele cu camere frigorifice (traulere și nave de pescuit cu plasă-pungă) care debarcă în portul Dakhla, capturile sunt limitate la 200 de tone per ieșire în larg între aprilie și iunie și la 250 de tone per ieșire în larg între iulie și decembrie. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Unelte de pescuit autorizate |
Traul pelagic sau semipelagic
Plasă-pungă pentru pești pelagici mici: Dimensiuni maxime autorizate: 1 000 m × 140 m. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Tip de navă |
Trauler pelagic industrial congelator Trauler pelagic industrial cu camere frigorifice Navă de pescuit cu plasă-pungă pentru pești pelagici mici, cu camere frigorifice |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Redevență |
Pentru traulerele pelagice industriale congelatoare: 110 EUR/tonă plătibili în avans în fiecare lună. Pentru traulerele pelagice și navele de pescuit cu plasă-pungă cu camere frigorifice: 55 EUR/tonă plătibili în avans în fiecare lună. În cazul depășirii capturii autorizate, redevența este majorată cu un factor de 3. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Zonă de gestionare |
Limita de nord: paralela 26°07′00″N Limita de sud: paralela 20°46′13″N La peste 15 mile marine pentru traulerele congelatoare La peste 12 mile marine pentru traulerele și navele de pescuit cu plasă-pungă cu camere frigorifice |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Specii țintă |
Sardină, sardinelă, macrou, stavrid și hamsie.
Stavrizii și macroul pot reprezenta mai mult de 15 % din capturile totale lunare în perioada aprilie-iunie inclusiv. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Debarcări într-un port desemnat de Maroc |
25 % din capturile declarate |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Reducerea nivelului capturilor accidentale |
Maximum 2 % capturi accidentale Lista speciilor autorizate pentru capturile accidentale este stabilită de legislația din Maroc privind „pescuitul peștilor pelagici mici din Atlanticul de Sud”. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Repaus biologic |
Navele de pescuit autorizate trebuie să respecte toate perioadele de repaus biologic stabilite de departament în zona de pescuit autorizată și să înceteze orice activitate de pescuit. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Observatori |
Va fi luat la bord un observator științific per navă pe întreaga perioadă de activitate în zona de gestionare. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Îmbarcarea marinarilor |
Nave de mai puțin de 150 GT: 2 marinari marocani Nave între 150 și 1 500 GT: 4 marinari marocani Nave între 1 500 și 5 000 GT: 10 marinari marocani Nave între 5 000 și 7 765 GT: 16 marinari marocani. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Observații |
Prelucrarea industrială a capturilor în făină și/sau ulei de pește este strict interzisă. Cu toate acestea, peștele deteriorat sau alterat și deșeurile rezultate din manipularea capturilor pot fi prelucrate în făină de pește sau ulei de pește fără a se depăși pragul maxim de 5 % din capturile totale admisibile. |
Apendicele 3
COMUNICAREA MESAJELOR VMS CĂTRE MAROC
RAPORT DE POZIȚIE
Date obligatorii care trebuie transmise în rapoartele de poziție trimise în format NAF
Date |
Cod |
Obligatoriu/Facultativ |
Conținut |
Începutul înregistrării |
SR |
O |
Date referitoare la sistem care indică începutul înregistrării |
Destinatar |
AD |
O |
Date referitoare la mesaj – Destinatar, codul alfa-3 al țării (ISO-3166) |
Expeditor |
FR |
O |
Date referitoare la mesaj – Expeditor, codul alfa-3 al țării (ISO-3166) |
Statul de pavilion |
FS |
O |
Date referitoare la mesaj – Statul de pavilion, codul alfa-3 (ISO-3166) |
Tipul mesajului |
TM |
O |
Date referitoare la mesaj – Tipul mesajului (ENT, POS, EXI, MAN) |
Indicativ de apel radio (IRCS) |
RC |
O |
Date referitoare la navă – Indicativul de apel radio internațional al navei (IRCS) |
Număr de referință intern al părții contractante |
IR |
O |
Date referitoare la navă – Numărul unic al părții contractante, cod alfa-3 (ISO-3166) urmat de număr |
Numărul de înmatriculare extern |
XR |
O |
Date referitoare la navă – Număr marcat pe partea laterală a navei (ISO 8859.1) |
Latitudine |
LT |
O |
Date referitoare la poziția navei – poziția în grade și grade zecimale N/S DD.ddd (WGS84) |
Longitudine |
LG |
O |
Date referitoare la poziția navei – poziția în grade și grade zecimale E/V DD.ddd (WGS84) |
Curs |
CO |
O |
Cursul navei pe scala de 360° |
Viteză |
SP |
O |
Viteza navei în noduri înmulțită cu 10 |
Data |
DA |
O |
Date referitoare la poziția navei – Data de înregistrare a poziției TUC (AAAALLZZ) |
Ora |
TI |
O |
Date referitoare la poziția navei – Ora de înregistrare a poziției TUC (OOMM) |
Sfârșitul înregistrării |
ER |
O |
Date referitoare la sistem care indică sfârșitul înregistrării |
Informațiile următoare sunt necesare în timpul transmisiei pentru a permite CMP-ului marocan să identifice CMP-ul emițător:
|
adresa IP a serverului CMP și/sau referințe DNS (Domain Name System) |
|
certificat SSL (întregul lanț al autorităților de certificare). |
Fiecare transmisie de date este structurată după cum urmează:
caracterele utilizate trebuie să fie conforme cu standardul ISO 8859.1
o bară oblică dublă (//) și codul „SR” marchează începutul mesajului
fiecare element de date este identificat prin codul său și este separat de celelalte elemente de date printr-o bară oblică dublă (//)
o bară oblică simplă (/) separă codul și datele
codul „ER” urmat de o bară oblică dublă (//) indică sfârșitul mesajului.
Date obligatorii care trebuie transmise în rapoartele de poziție trimise în format ONU-CEFACT:
Date |
Obligatoriu/Facultativ |
Observații |
Destinatar |
O |
Date referitoare la mesaj – Destinatar. Cod alfa-3 al țării (ISO-3166). Notă: face parte din pachetul FLUX TL |
Expeditor |
O |
Date referitoare la mesaj – Expeditor. Cod alfa-3 al țării (ISO-3166) |
Identificator unic al mesajului |
O |
Un UUID în conformitate cu RFC 4122 definit de IETF |
Data și ora creării mesajului |
O |
Data și ora creării mesajului în TUC în conformitate cu norma ISO 8601 și utilizând formatul AAAA-LL-ZZ – oo:mm:ss |
Statul de pavilion |
O |
Date referitoare la mesaj – Drapelul statului de pavilion. Cod alfa-3 al țării (ISO-3166) |
Tipul mesajului |
O |
Date referitoare la mesaj – Tipul mesajului (ENTRY, POS, EXIT, MANUAL) |
Indicativ de apel radio |
O |
Date referitoare la navă – Indicativul de apel radio internațional al navei (IRCS) |
Numărul de referință intern al părții contractante |
O |
Date referitoare la navă – numărul unic al părții contractante (cod alfa-3 al țării (ISO-3166) urmat de număr) |
Numărul de înmatriculare extern |
O |
Date referitoare la navă – Număr marcat pe partea laterală a navei (ISO 8859.1) |
Latitudine |
O |
Date referitoare la poziția navei – poziția în grade și grade zecimale DD.ddd (WGS-84) Coordonate pozitive pentru pozițiile la nord de Ecuator; coordonate negative pentru pozițiile la sud de Ecuator. |
Longitudine |
O |
Date referitoare la poziția navei – poziția în grade și zecimale DD.ddd (WGS-84). Coordonate pozitive la est de meridianul Greenwich; coordonate negative la vest de meridianul Greenwich. |
Curs |
O |
Cursul navei pe scala de 360° |
Viteză |
O |
Viteza navei în zecimi de noduri |
Data și ora |
O |
Date referitoare la poziția navei – Data și ora de înregistrare a poziției TUC (AAAALLZZ) (OOMM) |
Transmiterea de date în format ONU/CEFACT este structurată în modul prezentat în documentul de punere în aplicare furnizat de Comisia Europeană înainte de data aplicării protocolului.
SCHIMB DE SCRISORI
între Uniunea Europeană și Regatul Maroc care însoțește acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc
A. Scrisoare din partea Uniunii
Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Avem onoarea de a ne adresa dumneavoastră referitor la Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), în ceea ce privește anumite dispoziții ale acordului respectiv.
În urma negocierilor, Uniunea Europeană și Regatul Maroc au convenit după cum urmează:
1. |
În ceea ce privește Sahara Occidentală, părțile își reafirmă sprijinul pentru procesul ONU și pentru eforturile depuse de Secretarul General pentru a se ajunge la o soluție politică definitivă, în conformitate cu obiectivele și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite și pe baza rezoluțiilor Consiliului de Securitate. |
2. |
Acordul de pescuit se încheie fără a aduce atingere pozițiilor respective:
|
V-am fi recunoscători dacă ați avea amabilitatea de a ne confirma acordul guvernului dumneavoastră cu privire la cele de mai sus.
Vă rugăm să acceptați, stimată Doamnă, stimate Domn, expresia înaltei noastre considerații.
Съставено в Брюксел на
Hecho en Bruselas, el
V Bruselu dne
Udfærdiget i Bruxelles, den
Geschehen zu Brüssel am
Brüssel,
Έγινε στις Βρυξέλλες, στις
Done at Brussels,
Fait à Bruxelles, le
Sastavljeno u Bruxellesu
Fatto a Bruxelles, addì
Briselē,
Priimta Briuselyje,
Kelt Brüsszelben,
Magħmul fi Brussell,
Gedaan te Brussel,
Sporządzono w Brukseli, dnia
Feito em Bruxelas,
Întocmit la Bruxelles,
V Bruseli
V Bruslju,
Tehty Brysselissä
Utfärdat i Bryssel den
За Европейския съюз
Рог la Unión Europea
Za Evropskou unii
For Den Europæiske Union
Für die Europäische Union
Euroopa Liidu nimel
Για την Ευρωπαϊκή Ένωση
For the European Union
Pour l'Union européenne
Za Europsku uniju
Per l'Unione europea
Eiropas Savienības vārdā –
Europos Sąjungos vardu
Az Európai Unió részéről
Għall-Unjoni Ewropea
Voor de Europese Unie
W imieniu Unii Europejskiej
Pela União Europeia
Pentru Uniunea Europeană
Za Európsku úniu
Za Evropsko unijo
Euroopan unionin puolesta
För Europeiska unionen
B. Scrisoare din partea Regatului Maroc
Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Avem onoarea de a confirma primirea scrisorii dumneavoastră din data de astăzi, cu următorul text:
„Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Avem onoarea de a ne adresa dumneavoastră referitor la Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), în ceea ce privește anumite dispoziții ale acordului respectiv.
În urma negocierilor, Uniunea Europeană și Regatul Maroc au convenit după cum urmează:
1. |
În ceea ce privește Sahara Occidentală, părțile își reafirmă sprijinul pentru procesul ONU și pentru eforturile depuse de Secretarul General pentru a se ajunge la o soluție politică definitivă, în conformitate cu obiectivele și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite și pe baza rezoluțiilor Consiliului de Securitate. |
2. |
Acordul de pescuit se încheie fără a aduce atingere pozițiilor respective:
|
V-am fi recunoscători dacă ați avea amabilitatea de a ne confirma acordul guvernului dumneavoastră cu privire la cele de mai sus.
Vă rugăm să acceptați, stimată Doamnă, stimate Domn, expresia înaltei noastre considerații.”
Suntem în măsură să confirm acordul guvernului nostru cu privire la conținutul scrisorii dumneavoastră.
Vă rugăm să acceptați, stimată Doamnă, stimate Domn, expresia înaltei noastre considerații.
Съставено в Брюксел на
Hecho en Bruselas, el
V Bruselu dne
Udfærdiget i Bruxelles, den
Geschehen zu Brüssel am
Brüssel,
Έγινε στις Βρυξέλλες, στις
Done at Brussels,
Fait à Bruxelles, le
Sastavljeno u Bruxellesu
Fatto a Bruxelles, addì
Briselē,
Priimta Briuselyje,
Kelt Brüsszelben,
Magħmul fi Brussell,
Gedaan te Brussel,
Sporządzono w Brukseli, dnia
Feito em Bruxelas,
Întocmit la Bruxelles,
V Bruseli
V Bruslju,
Tehty Brysselissä
Utfärdat i Bryssel den
За Кралство Мароко
Por el Reino de Marruecos
Za Marocké království
For Kongeriget Marokko
Für das Königreich Marokko
Maroko Kuningriigi nimel
Για το Βασίλειο του Μαρόκου
For the Kingdom of Morocco
Pour le Royaume du Maroc
Za Kraljevinu Maroko
Per il Regno del Marocco
Marokas Karalistes vārdā –
Maroko Karalystés vardu
A Marokkói Királyság részéről
Għar-Renju tal-Marokk
Voor het Koninkrijk Marokko
W imieniu Królestwa Marokańskiego
Pelo Reino de Marrocos
Pentru Regatul Maroc
Za Marocké kráľovstvo
Za Kraljevino Maroko
Marokon kuningaskunnan puolesta
För Konungariket Marocko
REGULAMENTE
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/56 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/442 AL COMISIEI
din 12 decembrie 2018
de modificare și rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/587 pentru a specifica cerința ca prețurile să reflecte condițiile predominante pe piață și pentru a actualiza și a rectifica anumite dispoziții
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 4 alineatul (6), articolul 14 alineatul (7), articolul 22 alineatul (4) și articolul 23 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Regulamentul delegat (UE) 2017/587 al Comisiei (2) stabilește cerințele în materie de transparență pentru locurile de tranzacționare și operatorii independenți în legătură cu acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare. În particular, Regulamentul delegat (UE) 2017/587 precizează că prețurile publicate de operatorii independenți reflectă condițiile predominante pe piață, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, atunci când sunt aproape, din punctul de vedere al prețului, la momentul publicării, de cotații de dimensiuni echivalente pentru același instrument financiar pe piața cea mai pertinentă în ceea ce privește lichiditatea. Prin urmare, operatorii independenți pot prezenta cotații care nu sunt supuse obligației privind diviziunile minime de preț („pasurile de cotare”) pe care trebuie să o respecte locurile de tranzacționare. |
(2) |
Capacitatea operatorilor independenți de a prezenta cotații folosind diviziuni de preț mai mici decât cele aflate la dispoziția locurilor de tranzacționare poate avea drept rezultat oferirea unor prețuri ceva mai bune investitorilor. Aceste cotații subminează însă calitatea globală a lichidităților disponibile, eficiența evaluării și a stabilirii prețurilor instrumentelor financiare și condițiile de concurență echitabile dintre locurile de tranzacționare și operatorii independenți. Acest lucru este cel mai relevant pentru acțiunile și certificatele de depozit, a căror plajă de pasuri de cotare este mai amplă decât în cazul altor instrumente financiare. |
(3) |
Pentru a asigura o formare eficientă a prețurilor, calitatea globală a lichidităților disponibile și evaluarea eficientă a acțiunilor și a certificatelor de depozit, ar trebui să se considere că prețurile publicate de operatorii independenți pentru instrumentele respective reflectă condițiile predominante pe piață numai atunci când aceste prețuri trebuie să respecte diviziuni minime de preț care corespund pasurilor de cotare aplicabile prețurilor publicate de locurile de tranzacționare. |
(4) |
Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului (3) elimină operațiunile de finanțare prin instrumente financiare din domeniul de aplicare al dispozițiilor referitoare la transparență aplicabile locurilor de tranzacționare și operatorilor independenți. Prin urmare, este necesar să se elimine din Regulamentul delegat (UE) 2017/587 trimiterile la operațiunile de finanțare prin instrumente financiare. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/587 ar trebui modificat în consecință. |
(6) |
O serie de dispoziții din Regulamentul delegat (UE) 2017/587 se abat de la proiectul de standarde tehnice de reglementare care stă la baza acestui regulament (4). În măsura în care aceste abateri sunt erori care afectează fondul respectivelor dispoziții, ele ar trebui rectificate. |
(7) |
Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare înaintat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”). |
(8) |
În conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), ESMA a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/587
Regulamentul delegat (UE) 2017/587 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 2, litera (h) se elimină. |
2. |
La articolul 6, litera (h) se elimină. |
3. |
Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 10 Prețurile care reflectă condițiile predominante pe piață [Articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014] Se consideră că prețurile publicate de un operator independent reflectă condițiile predominante pe piață atunci când aceste prețuri sunt aproape, la momentul publicării, de cotații de dimensiuni echivalente pentru același instrument financiar de pe piața cea mai pertinentă în ceea ce privește lichiditatea, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolul 4 pentru instrumentul financiar respectiv. Cu toate acestea, se consideră că prețurile publicate de un operator independent în ceea ce privește acțiunile și certificatele de depozit reflectă condițiile predominante pe piață numai în cazul în care aceste prețuri respectă cerințele prevăzute la primul alineat al prezentului articol și diviziunile minime de preț corespunzătoare pasurilor de cotare prevăzute la articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei (*1). (*1) Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind regimul pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și fonduri tranzacționate la bursă (JO L 87, 31.3.2017, p. 411).” " |
Articolul 2
Rectificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/587
Regulamentul delegat (UE) 2017/587 se rectifică după cum urmează:
1. |
La articolul 2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
|
2. |
La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Cerințele de transparență menționate la alineatul (1) se aplică, de asemenea, oricărei «exprimări executabile a interesului», astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 33 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, în conformitate cu articolul 3 din regulamentul menționat.” |
3. |
La articolul 11, alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text: „(4) Înainte ca o acțiune, un certificat de depozit, un fond tranzacționat la bursă, un certificat sau alt instrument financiar similar să fie tranzacționat pentru prima dată într-un loc de tranzacționare din Uniune, autoritatea competentă estimează valoarea medie a tranzacțiilor cu instrumentul financiar respectiv, ținând seama de istoricul tranzacționării instrumentului financiar respectiv și a altor instrumente financiare considerate a avea caracteristici similare, și asigură publicarea acestei estimări. (5) Valoarea medie estimată a tranzacțiilor prevăzută la alineatul (4) este utilizată pentru a determina mărimea standard de piață pentru o acțiune, un certificat de depozit, un fond tranzacționat la bursă, un certificat sau un alt instrument financiar similar în perioada de șase săptămâni de la data la care acțiunea, certificatul de depozit, fondul tranzacționat la bursă, certificatul sau instrumentul financiar similar de alt tip în cauză a fost admis pentru prima dată la tranzacționare sau a fost tranzacționat pentru prima dată într-un loc de tranzacționare.” |
4. |
La articolul 17, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Autoritățile competente, operatorii de piață și firmele de investiții, inclusiv firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare, utilizează informațiile publicate în conformitate cu alineatul (1) de la data de 1 aprilie a anului în care sunt publicate informațiile.” |
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele.
Adoptat la Bruxelles, 12 decembrie 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 173, 12.6.2014, p. 84.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2017/587 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la cerințele în materie de transparență pentru locurile de tranzacționare și firmele de investiții în legătură cu acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare și la obligația de tranzacționare a anumitor acțiuni într-un loc de tranzacționare sau printr-un operator independent (JO L 87, 31.3.2017, p. 387).
(3) Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1).
(4) Raportul final Draft Regulatory and Implementing Technical Standards MiFID II/MiFIR (Raportul final privind proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare și de reglementare, MiFID II/MiFIR) din 28 septembrie 2015 (ESMA/2015/1464).
(5) Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/59 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/443 AL COMISIEI
din 13 februarie 2019
de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/588 în ceea ce privește posibilitatea de a ajusta numărul mediu zilnic de tranzacții pentru o acțiune în cazul în care locul de tranzacționare cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor pentru acțiunea respectivă se află în afara Uniunii
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (1), în special articolul 49 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei (2) stabilește regimul obligatoriu al pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și anumite fonduri tranzacționate la bursă. Regulamentul menționat prevede în special că pasul de cotare minim aplicabil acțiunilor și certificatelor de depozit este calibrat în funcție de numărul mediu zilnic de tranzacții efectuate în locul de tranzacționare cu cea mai mare lichiditate din Uniune. Acest număr constituie un indicator de lichiditate satisfăcător și simplu pentru marea majoritate a instrumentelor financiare respective. Acest indicator nu este însă adecvat în cazul acțiunilor care sunt admise la tranzacționare sau tranzacționate simultan în Uniune și într-o țară terță atunci când locul de tranzacționare cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor cu acțiunile în cauză este situat în afara Uniunii. În acest caz, există riscul ca pasul de cotare obligatoriu, stabilit exclusiv în funcție de volumele de tranzacționare din Uniune, să se bazeze numai pe o subcategorie restrânsă a volumelor totale tranzacționate. Prin urmare, este important ca autoritățile competente să fie autorizate să ajusteze numărul mediu zilnic de tranzacții pentru aceste acțiuni, astfel încât acest număr să reflecte profilul general de lichiditate al acțiunilor respective. Pentru a diminua constrângerile legate de disponibilitatea datelor furnizate de locurile de tranzacționare din țări terțe și pentru a putea utiliza alte date publice, este deopotrivă important să li se ofere autorităților competente suficientă flexibilitate în ceea ce privește metodologia utilizată pentru a ține seama de lichiditatea disponibilă în respectivele locuri de tranzacționare din țări terțe. |
(2) |
Pasul de cotare obligatoriu a fost introdus pentru a armoniza diviziunile de preț din locurile de tranzacționare din Uniune și pentru a menține adâncimea și lichiditatea pieței și buna funcționare a tranzacționării titlurilor de capital în Uniune. Pentru realizarea acestor obiective este important ca informațiile privind numărul mediu zilnic de tranzacții ajustat care a fost utilizat pentru stabilirea pasurilor de cotare aplicabile unei acțiuni să fie disponibil pentru toate locurile de tranzacționare în care se efectuează simultan tranzacții cu acțiunea respectivă și ca locurile de tranzacționare în cauză să înceapă să aplice în aceeași zi eventualul număr mediu zilnic de tranzacții ajustat. În acest scop, toate autoritățile competente care supraveghează locurile de tranzacționare în care se tranzacționează acțiunea în cauză ar trebui să fie informate cu privire la orice ajustări ale numărului mediu zilnic de tranzacții cu acțiunea respectivă înainte de publicarea acestor ajustări, iar locurile de tranzacționare ar trebui să dispună de suficient timp pentru a include aceste ajustări în sistemele lor. |
(3) |
Pentru a asigura securitatea juridică și predictibilitatea regimului obligatoriu de pasuri de cotare, este important ca toate locurile de tranzacționare să aplice în același timp pasurile de cotare bazate pe numărul mediu zilnic de tranzacții ajustat care reflectă lichiditatea globală. |
(4) |
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/588 ar trebui modificat în consecință. |
(5) |
Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de către ESMA. |
(6) |
ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3), |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2017/588 se adaugă următoarele alineate (8), (9) și (10):
„(8) Autoritatea competentă pentru o anumită acțiune poate ajusta numărul mediu zilnic de tranzacții calculat sau estimat de autoritatea competentă în cauză pentru acțiunea respectivă în conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (1)-(7) dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) |
locul de tranzacționare cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor pentru acțiunea respectivă se află într-o țară terță; |
(b) |
în cazul în care numărul mediu zilnic de tranzacții a fost calculat și publicat în conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (1)-(4), acesta este mai mare sau egal cu unu. |
Atunci când ajustează numărul mediu zilnic de tranzacții pentru o acțiune, autoritatea competentă ia în considerare tranzacțiile executate în locul de tranzacționare din țara terță cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor cu acțiunea respectivă.
(9) Autoritatea competentă care a ajustat numărul mediu zilnic de tranzacții pentru o acțiune în conformitate cu alineatul (8) asigură publicarea acestui număr mediu zilnic de tranzacții ajustat. Ca măsură prealabilă publicării, autoritatea competentă comunică numărul mediu zilnic de tranzacții ajustat pentru acțiunea respectivă autorităților competente ale celorlalte locuri de tranzacționare care desfășoară activități în Uniune în care este tranzacționată această acțiune.
(10) Locurile de tranzacționare aplică pasurile de cotare ale benzii de lichiditate care corespunde numărului mediu zilnic de tranzacții ajustat începând din a doua zi calendaristică de la publicarea acestuia.”
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 13 februarie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 173, 12.6.2014, p. 349.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind regimul pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și fonduri tranzacționate la bursă (JO L 87, 31.3.2017, p. 411).
(3) Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/61 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/444 AL COMISIEI
din 19 martie 2019
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2447 în ceea ce privește formularele pentru angajamentele garantului și includerea costurilor de transport aerian în valoarea în vamă în vederea retragerii Regatului Unit din Uniune
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 6 alineatul (3) litera (b), articolul 76 litera (a) și articolul 100 alineatul (1) litera (b),
întrucât:
(1) |
Regatul Unit a prezentat, la 29 martie 2017, notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatele nu se vor mai aplica Regatului Unit de la data intrării în vigoare a unui acord de retragere sau, în lipsa încheierii unui acord, la doi ani după respectiva notificare, și anume începând cu data de 30 martie 2019, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, decide în unanimitate să extindă această perioadă. |
(2) |
În cazul în care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Uniunii din Regatul Unit vor trebui să li se aplice taxe vamale. În conformitate cu articolul 71 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, costul transportului până la locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii trebuie să fie inclus în valoarea în vamă a mărfurilor importate. Procentele din totalul costurilor de transport aerian care trebuie incluse în valoarea în vamă sunt stabilite în anexa 23-01 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (2). După retragerea sa din Uniune, Regatul Unit ar trebui adăugat în lista corespunzătoare de țări terțe din anexa respectivă. |
(3) |
Formularele pentru angajamentele garantului sunt stabilite în anexele 32-01, 32-02 și 32-03 și în capitolele VI și VII din anexa 72-04. Aceste formulare enumeră statele membre ale Uniunii și celelalte părți contractante la Convenția privind regimul de tranzit comun (3), astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1/2017 a Comisiei mixte UE-AELS privind tranzitul comun (4) (denumită în continuare „convenția”). În cazul în care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit, acesta nu ar mai trebui să fie inclus între statele membre în aceste formulare. Cu toate acestea, Regatul Unit și-a exprimat dorința de a adera la convenție în calitate de parte contractantă distinctă de la data următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, și a îndeplinit condițiile de aderare. În cazul aderării respective, Regatul Unit ar trebui să fie enumerat printre celelalte părți contractante la convenție în formularele pentru angajamentele garantului. |
(4) |
Intrarea în vigoare a prezentului regulament are caracter urgent, Dispozițiile prezentului regulament referitoare la includerea costurilor transportului aerian din Regatul Unit în valoarea în vamă și la eliminarea trimiterilor la Regatul Unit din acea parte a formularelor pentru angajamentele garantului desemnată pentru statele membre ar trebui să se aplice de la data următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, cu excepția cazului în care acordul de retragere încheiat cu Regatul Unit a intrat în vigoare până la acea dată. Dispozițiile referitoare la includerea trimiterilor la Regatul Unit în lista celorlalte părți contractante la convenție în formularele pentru angajamentele garantului ar trebui să se aplice de la data aderării Regatului Unit la convenție ca parte contractantă separată, cu excepția cazului în care acordul de retragere încheiat cu Regatul Unit a intrat în vigoare până la data următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia. |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal. |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 se modifică după cum urmează:
1. |
În anexa 23-01, în tabel, în ultimul rând din prima coloană („Zona Q”) se adaugă următoarele cuvinte: „, Regatul Unit”. |
2. |
În anexa 32-01, punctul 1 se modifică după cum urmează:
|
3. |
În anexa 32-02, punctul 1 se modifică după cum urmează:
|
4. |
În anexa 32-03, punctul 1 se modifică după cum urmează:
|
5. |
În anexa 72-04, partea II se modifică după cum urmează:
|
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 1 alineatul (1), articolul 1 alineatul (2) litera (a), articolul 1 alineatul (3) litera (a) și articolul 1 alineatul (4) litera (a) se aplică de la data următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 1 alineatul (2) litera (b), articolul 1 alineatul (3) litera (b), articolul 1 alineatul (4) litera (b) și articolul 1 alineatul (5) se aplică din ziua în care Regatul Unit aderă la Convenția privind regimul de tranzit comun.
Cu toate acestea, prezentul regulament nu se aplică în cazul în care, până la data următoare celei în care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, a intrat în vigoare un acord de retragere încheiat cu Regatul Unit în temeiul articolului 50 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 269, 10.10.2013, p. 1.
(2) JO L 343, 29.12.2015, p. 558.
(3) JO L 226, 13.8.1987, p. 2.
(4) Decizia nr. 1/2017 a Comisiei mixte UE-AELS privind tranzitul comun din 5 decembrie 2017 de modificare a Convenției din 20 mai 1987 privind regimul de tranzit comun (JO L 8, 12.1.2018, p. 1).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/64 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/445 AL COMISIEI
din 19 martie 2019
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 de stabilire a soldului net disponibil pentru cheltuielile FEGA
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 16 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 al Comisiei (2) stabilește soldul net disponibil pentru cheltuielile Fondului european de garantare agricolă (FEGA), precum și sumele disponibile pentru exercițiile bugetare 2014-2020 pentru Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în temeiul articolului 10c alineatul (2) și al articolelor 136, 136a și 136b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (3), precum și în temeiul articolului 7 alineatul (2), al articolului 14 și al articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4). |
(2) |
În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, Lituania a notificat Comisiei, până la 1 august 2018, decizia sa de a reduce cu 360 000 EUR plățile directe și a comunicat, de asemenea, produsul estimat al acestei reduceri pentru anul calendaristic 2019 care urmează a fi pus la dispoziție sub formă de sprijin suplimentar pentru măsurile din cadrul dezvoltării rurale. Plafoanele naționale relevante au fost adaptate prin Regulamentul delegat (UE) 2019/71 al Comisiei (5). |
(3) |
În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (6), subplafonul pentru cheltuielile legate de piață și pentru plățile directe din cadrul financiar multianual, prevăzut în anexa I la respectivul regulament, se ajustează în temeiul ajustării tehnice prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat, în urma transferurilor dintre FEADR și plățile directe. |
(4) |
Ca urmare a acestor modificări, este necesar să se ajusteze soldul net disponibil pentru FEGA, astfel cum este prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014. Din motive de claritate, sumele care urmează să fie puse la dispoziția FEADR ar trebui, de asemenea, publicate. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 549.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 al Comisiei din 10 aprilie 2014 de stabilire a soldului net disponibil pentru cheltuielile FEGA (JO L 108, 11.4.2014, p. 13).
(3) Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, 31.1.2009, p. 16).
(4) Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).
(5) Regulamentul delegat (UE) 2019/71 al Comisiei din 9 noiembrie 2018 de modificare a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 16, 18.1.2019, p. 1).
(6) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).
ANEXĂ
„ANEXĂ
(milioane EUR – în prețuri curente) |
||||||||
Exercițiul bugetar |
Sumele puse la dispoziția FEADR |
Sumele transferate de la FEADR |
Soldul net disponibil pentru cheltuielile FEGA |
|||||
Articolul 10b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 |
Articolul 136 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 |
Articolul 136b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 |
Articolul 66 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 |
Articolul 136a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 |
Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 |
Articolul 136a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 |
||
2014 |
296,300 |
51,600 |
|
4,000 |
|
|
|
43 778,100 |
2015 |
|
|
51,600 |
4,000 |
621,999 |
|
499,384 |
44 189,785 |
2016 |
|
|
|
4,000 |
1 138,146 |
108,659 |
573,047 |
43 950,242 |
2017 |
|
|
|
4,000 |
1 174,732 |
111,026 |
572,440 |
44 145,682 |
2018 |
|
|
|
4,000 |
1 184,257 |
110,213 |
571,820 |
44 162,350 |
2019 |
|
|
|
4,000 |
1 491,459 |
111,358 |
571,158 |
43 880,341 |
2020 |
|
|
|
4,000 |
1 507,843 |
112,401 |
570,356 |
43 887,112 |
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/67 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/446 AL COMISIEI
din 19 martie 2019
de modificare și rectificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (1), în special articolul 33 alineatele (2) și (3) și articolul 38 litera (d),
întrucât:
(1) |
Produsele importate dintr-o țară terță pot fi introduse pe piața Uniunii ca produse ecologice dacă fac obiectul unui certificat de inspecție eliberat de autoritățile competente, de autoritățile de control sau de organismele de control ale unei țări terțe recunoscute sau de o autoritate de control ori un organism de control recunoscut. În conformitate cu acțiunea 12 din Planul de acțiune pentru viitorul producției ecologice în Uniunea Europeană (2), Comisia a dezvoltat un sistem de certificare electronic pentru importurile de produse ecologice, ca modul integrat în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES), instituit prin Decizia 2003/24/CE a Comisiei (3). Pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului de certificare electronică, este necesară utilizarea sigiliului electronic calificat din TRACES pentru vizarea certificatelor de inspecție în sensul Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei (4). |
(2) |
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 cuprinde lista țărilor terțe ale căror sisteme de producție și măsuri de control pentru producția ecologică de produse agricole sunt recunoscute drept echivalente cu cele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 834/2007. |
(3) |
Conform informațiilor furnizate de Australia, adresa de internet a autorității sale competente s-a schimbat. În plus, denumirile organismelor de control „Australian Certified Organic Pty. Ltd” și „NASAA Certified Organic (NCO)” s-au schimbat și ele. |
(4) |
Potrivit informațiilor furnizate de Chile, „ARGENCERT” nu este recunoscut de către autoritățile chiliene drept organism de control și, prin urmare, ar trebui eliminat din listă. Denumirea „BIO CERTIFICADORA SERVICIOS LIMITADA” s-a modificat. |
(5) |
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 cuprinde lista autorităților de control și a organismelor de control care au competența de a efectua controale și de a elibera certificate în țările terțe în scopul echivalenței. |
(6) |
„BAȘAK Ekolojik Ürünler Kontrol ve Sertifikasyon Hizmetleri Tic. Ltd.” a notificat Comisiei schimbarea adresei sale. |
(7) |
Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „CCPB Srl”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a conchis că se justifică extinderea sferei geografice a recunoașterii acestei societăți pentru categoria de produse A la Benin, Côte d'Ivoire și Togo, pentru categoria de produse D la Vietnam, iar pentru categoriile de produse D și E la Seychelles și Hong Kong. |
(8) |
Comisia a efectuat anchete privind presupuse nereguli în legătură cu mai multe loturi de produse din Kazahstan, Moldova, Rusia, Turcia și Emiratele Arabe Unite care fuseseră certificate drept produse ecologice de către „Control Union Certifications”. „Control Union Certifications” nu a furnizat în timp util răspunsuri concludente la diferitele cereri de informații formulate de Comisie. În plus, „Control Union Certifications” nu a reușit să demonstreze trasabilitatea și statutul ecologic al produselor respective. Apoi, „Control Union Certifications” a eliberat un certificat de inspecție pentru produse care fuseseră retrogradate la statutul de produse convenționale de către autoritățile competente ale unui stat membru din cauza reziduurilor de pesticide. Prin urmare, Comisia a decis să retragă recunoașterea „Control Union Certifications” în temeiul dispozițiilor de la articolul 12 alineatul (2) primul paragraf literele (c), (d) și (f) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru toate categoriile de produse în ceea ce privește Kazahstan, Moldova, Rusia, Turcia și Emiratele Arabe Unite. În consecință, intrările referitoare la țările respective ar trebui eliminate din lista organismelor de control și a autorităților de control recunoscute din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru „Control Union Certifications”. |
(9) |
Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Ecocert SA”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a conchis că se justifică extinderea sferei geografice de recunoaștere a acesteia pentru categoria de produse D la Kosovo. |
(10) |
Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a adresei din partea „Florida Certified Organic Growers and Consumers, Inc. (FOG), DBA as Quality Certification Services (QCS)”. |
(11) |
Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „IBD Certificações Ltda”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a conchis că se justifică extinderea sferei geografice de recunoaștere a acesteia pentru categoriile de produse A și D la Columbia, Ecuador și Peru. |
(12) |
Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Organización Internacional Agropecuaria”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a conchis că se justifică extinderea sferei geografice de recunoaștere a acesteia pentru categoriile de produse A și D la Rusia și pentru categoria de produse E la Argentina. |
(13) |
„Organska Kontrola” și „Quality Assurance International” au notificat Comisiei schimbarea adreselor lor respective. |
(14) |
În anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/39 (5), se face referire în mod eronat la „Letis S.A” drept organism de control recunoscut pentru categoria de produse B în ceea ce privește Belize, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Republica Dominicană, Guatemala, Honduras, Panama și El Salvador. Eroarea respectivă trebuie rectificată. |
(15) |
În anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/39, se face de asemenea referire în mod eronat la „Organic Control System” drept organism de control recunoscut pentru categoria de produse E în ceea ce privește Republica Macedonia de Nord. Și eroarea respectivă trebuie rectificată. |
(16) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui modificat și rectificat în consecință. |
(17) |
Eliminarea recunoașterii „Letis S.A” pentru categoria de produse B în ceea ce privește Belize, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Republica Dominicană, Guatemala, Honduras, Panama și El Salvador și eliminarea recunoașterii „Organic Control System” pentru categoria de produse E în ceea ce privește fosta Republica Macedonia de Nord ar trebui să se aplice retroactiv de la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/39. |
(18) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică și se rectifică după cum urmează:
1. |
La articolul 13 alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Certificatul de inspecție original este un exemplar tipărit și semnat de mână al certificatului electronic completat în TRACES sau, ca alternativă, un certificat de inspecție semnat în TRACES cu un sigiliu electronic calificat în sensul articolului 3 punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (*1). (*1) Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).” " |
2. |
Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. |
3. |
Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Punctele 7 și 8 din anexa II se aplică începând cu 31 ianuarie 2019.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.
(2) COM(2014) 179 final.
(3) Decizia 2003/24/CE a Comisiei din 30 decembrie 2002 privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat (JO L 8, 14.1.2003, p. 44).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 334, 12.12.2008, p. 25).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/39 al Comisiei din 10 ianuarie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 9, 11.1.2019, p. 106).
ANEXA I
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică după cum urmează:
1. |
Rubrica referitoare la Australia se modifică după cum urmează:
|
2. |
În intrarea referitoare la Chile, punctul 5 se modifică după cum urmează:
|
ANEXA II
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică și se rectifică după cum urmează:
1. |
În intrarea referitoare la „Bașak Ekolojik Ürünler Kontrol ve Sertifikasyon Hizmetleri Tic. Ltd”, punctul 1 se înlocuiește după cum urmează:
|
2. |
În intrarea referitoare la „CCPB Srl”, la punctul 3, se introduc următoarele rânduri, în ordinea numerelor de cod:
|
3. |
În intrarea referitoare la „Control Union Certifications”, de la punctul 3 se elimină următoarele rânduri:
|
4. |
În intrarea referitoare la „Ecocert SA”, la punctul 3, se introduce următorul rând, în ordinea numerelor de cod:
|
5. |
În intrarea referitoare la „Florida Certified Organic Growers and Consumers, Inc. (FOG), DBA as Quality Certification Services (QCS)”, punctul 1 se înlocuiește după cum urmează:
|
6. |
În intrarea referitoare la „IBD Certificações Ltda”, la punctul 3, se introduc următoarele rânduri, în ordinea numerelor de cod:
|
7. |
În intrarea referitoare la „Letis S.A”, la punctul 3, în rândurile referitoare la Belize, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Republica Dominicană, Guatemala, Honduras, Panama și El Salvador, „x”-ul din coloana B se elimină. |
8. |
În intrarea referitoare la „Organic Control System”, la punctul 3, în rândul referitor la Republica Macedonia de Nord, „x”-ul din coloana E se elimină. |
9. |
În intrarea referitoare la „Organización Internacional Agropecuaria”, punctul 3 se modifică după cum urmează:
|
10. |
În intrarea referitoare la „Organska Kontrola”, punctul 1 se înlocuiește după cum urmează:
|
11. |
În intrarea referitoare la „Quality Assurance International”, punctul 1 se înlocuiește după cum urmează:
|
DECIZII
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/73 |
DECIZIA (UE) 2019/447 A CONSILIULUI
din 15 martie 2019
de numire a unui supleant, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Regiunilor
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 305,
având în vedere propunerea guvernului italian,
întrucât:
(1) |
La 26 ianuarie 2015, 5 februarie 2015 și 23 iunie 2015, Consiliul a adoptat Deciziile (UE) 2015/116 (1), (UE) 2015/190 (2) și (UE) 2015/994 (3) de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada cuprinsă între 26 ianuarie 2015 și 25 ianuarie 2020. |
(2) |
Un loc de supleant în cadrul Comitetului Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului dlui Giorgio SILLI. |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Este numit în calitatea de supleant în cadrul Comitetului Regiunilor pentru durata rămasă a mandatului actual, care se încheie la 25 ianuarie 2020:
— |
dl Alessio MARSILI, Consigliere del Municipio XIII di Roma Capitale. |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2019.
Pentru Consiliu
Președintele
M.C. BUDĂI
(1) Decizia (UE) 2015/116 a Consiliului din 26 ianuarie 2015 de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2015-25 ianuarie 2020 (JO L 20, 27.1.2015, p. 42).
(2) Decizia (UE) 2015/190 a Consiliului din 5 februarie 2015 de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2015-25 ianuarie 2020 (JO L 31, 7.2.2015, p. 25).
(3) Decizia (UE) 2015/994 a Consiliului din 23 iunie 2015 de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2015-25 ianuarie 2020 (JO L 159, 25.6.2015, p. 70).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/74 |
DECIZIA (UE) 2019/448 A CONSILIULUI
din 18 martie 2019
privind prezentarea, în numele Uniunii Europene, a unei propuneri de includere a metoxiclorului în lista din anexa A la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
La 14 octombrie 2004, a fost încheiată de către Comunitatea Europeană, prin Decizia 2006/507/CE a Consiliului (1), Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți („convenția”). |
(2) |
Ca parte la convenție, Uniunea poate înainta propuneri de modificare a anexelor la aceasta. Anexa A la convenție enumeră produse chimice care trebuie eliminate, anexa B enumeră produse chimice care trebuie restricționate, iar anexa C enumeră produse chimice a căror eliberare prin producția neintenționată trebuie redusă sau eliminată. |
(3) |
Din informațiile științifice și rapoartele de analiză disponibile și ținând seama în mod corespunzător de criteriile de examinare prevăzute în anexa D la convenție, reiese că metoxiclorul prezintă caracteristicile poluanților organici persistenți. |
(4) |
Metoxiclorul nu este aprobat ca o substanță activă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și, prin urmare, nu este permisă introducerea pe piață sau utilizarea sa în Uniune în produsele de protecție a plantelor. De asemenea, metoxiclorul nu este aprobat ca o substanță activă în temeiul Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și, prin urmare, nu este permisă introducerea pe piață sau utilizarea sa în Uniune în produsele biocide. În plus, metoxiclorul nu este înregistrat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și, în consecință, nu este permisă fabricarea sau introducerea acestuia pe piață în Uniune în cantități de cel puțin 1 tonă pe an, pe producător sau pe importator. |
(5) |
Deși a fost eliminat treptat în Uniune în urmă cu mulți ani, metoxiclorul poate fi încă utilizat ca pesticid și dispersat în mediu în afara Uniunii, acesta putând fi motivul pentru care este detectat în mediul înconjurător. Ca urmare a potențialului de propagare în mediu pe distanțe lungi al metoxiclorului, măsurile luate la nivel național sau la nivelul Uniunii nu sunt suficiente pentru a asigura un grad înalt de protecție a mediului și a sănătății umane și, în consecință, sunt necesare acțiuni mai ample la nivel internațional. |
(6) |
Prin urmare, Uniunea ar trebui să prezinte secretariatului convenției o propunere privind includerea metoxiclorului în lista din anexa A la convenție, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Uniunea prezintă o propunere de includere a metoxiclorului (Nr. CAS: 72-43-5, EC No 200779-9) pe lista din anexa A la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți („convenția”).
Comisia, în numele Uniunii, comunică secretariatului convenției propunerea menționată în primul paragraf împreună cu toate informațiile necesare în temeiul anexei D la convenție.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 18 martie 2019.
Pentru Consiliu
Președintele
P. DAEA
(1) Decizia 2006/507/CE a Consiliului din 14 octombrie 2004 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (JO L 209, 31.7.2006, p. 1).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p. 1).
(3) Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, 27.6.2012, p. 1).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/76 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/449 A COMISIEI
din 18 martie 2019
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/715 de stabilire a unor măsuri privind anumite fructe originare din anumite țări terțe în vederea împiedicării introducerii și răspândirii în Uniune a organismului dăunător Phyllosticta citricarpa (McAlpine) Van der Aa
[notificată cu numărul C(2019) 2024]
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special a patra teză de la articolul 16 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/715 a Comisiei (2) stabilește, cu privire la fructele speciilor Citrus L., Fortunella Swingle, Poncirus Raf. și hibrizii lor, altele decât fructele speciilor Citrus aurantium L. și Citrus latifolia Tanaka (denumite în continuare: „fructele specificate”), originare din Argentina, Brazilia, Africa de Sud și Uruguay, măsuri de prevenire a introducerii și a răspândirii în Uniune a Phyllosticta citricarpa (denumit în continuare „organismul specificat”). |
(2) |
Creșterea numărului de interceptări la import în ultimii trei ani arată că măsurile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/715 rămân necesare pentru protecția teritoriului Uniunii de organismul specificat. |
(3) |
În plus, un număr semnificativ de interceptări ale organismului specificat au fost notificate în 2018 de către statele membre, ca rezultat al inspecțiilor la import ale fructelor specificate originare din Brazilia. Prin urmare, cerințele pentru introducerea în Uniune a respectivelor fructe originare din Brazilia ar trebui să fie mai stricte. |
(4) |
Pentru a se asigura că fructele specificate originare din Brazilia sunt indemne de organismul specificat, acestea ar trebui să fie supuse acelorași cerințe privind inspecțiile la import ca și fructele originare din Argentina, Africa de Sud și Uruguay. |
(5) |
Întrucât fructele specificate originare din Brazilia vor trebui să fie supuse unor tratamente împotriva organismului specificat, cerința vizând informațiile detaliate privind tratamentele prealabile și ulterioare recoltării ar trebui să devină, de asemenea, aplicabilă acestor fructe în scopul trasabilității. |
(6) |
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/715 ar trebui modificată în consecință. |
(7) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Modificări ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/715
Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/715 se modifică după cum urmează:
1. |
Articolul 4 se elimină. |
2. |
Articolul 5a se modifică după cum urmează:
|
3. |
Articolul 6 se modifică după cum urmează:
|
4. |
La articolul 7, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
|
5. |
Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 22 Data expirării Prezenta decizie expiră la 31 martie 2022.” |
Articolul 2
Destinatari
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 18 martie 2019.
Pentru Comisie
Vytenis ANDRIUKAITIS
Membru al Comisiei
(1) JO L 169, 10.7.2000, p. 1.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/715 a Comisiei din 11 mai 2016 de stabilire a unor măsuri privind anumite fructe originare din anumite țări terțe în vederea împiedicării introducerii și răspândirii în Uniune a organismului dăunător Phyllosticta citricarpa (McAlpine) Van der Aa (JO L 125, 13.5.2016, p. 16).
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/78 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/450 A COMISIEI
din 19 martie 2019
privind publicarea documentelor de evaluare europene (DEE) pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (1), în special articolul 22,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011, organismele de evaluare tehnică trebuie să utilizeze metode și criterii prevăzute în documentele de evaluare europene, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru evaluarea performanței produselor pentru construcții care fac obiectul acestor documente, în funcție de caracteristicile lor esențiale. |
(2) |
În conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, în urma mai multor solicitări ale producătorilor pentru evaluări tehnice europene, organizația organismelor de evaluare tehnică a elaborat și a adoptat mai multe documente de evaluare europene. |
(3) |
Comisia a evaluat dacă documentele de evaluare europene elaborate de către organizația organismelor de evaluare tehnică îndeplinesc condițiile necesare în ceea ce privește cerințele de bază aplicabile lucrărilor de construcție prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 305/2011. |
(4) |
Documentele de evaluare europene întocmite de organizația organismelor de evaluare tehnică îndeplinesc condițiile necesare în ceea ce privește cerințele de bază aplicabile lucrărilor de construcții prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 305/2011. Prin urmare, este oportun să se publice referințele acestor documente de evaluare europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Referințele documentelor de evaluare europene pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011, care sunt enumerate în anexa la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
ANEXĂ
Referința și titlul documentului de evaluare european
040427-00-0404 |
Kituri pentru sistem compozit de izolare termică la exterior (ETICS), cu mortar pe post de produs de izolare termică și tencuială sau acoperire discontinuă pe post de suprafață exterioară |
060012-00-0802 |
Set compus din tub de evacuare a gazelor arse, realizat din fibră de sticlă și substanțe minerale și organice, plus accesorii |
090119-00-0404 |
Kituri pentru acoperirea exterioară a fațadelor cu plăci minerale, cu tencuială aplicată in-situ |
090120-00-0404 |
Kituri pentru sisteme de pereți exteriori nestructurali, cu plăci minerale |
130031-00-0304 |
Grinzi și stâlpi reticulari metalici |
130082-00-0603 |
Sistem de prindere a fațadei – consolă de plastic pentru prinderea elementelor de lemn și cherestea de structura inferioară |
260014-00-0301 |
Adaos de tip II, pe bază de filosilicați calcinați |
20.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 77/80 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/451 A COMISIEI
din 19 martie 2019
privind standardele armonizate pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (1), în special articolul 17 alineatul (5),
întrucât:
(1) |
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011, producătorii trebuie să utilizeze metodele și criteriile prevăzute în standardele armonizate, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru evaluarea performanței produselor pentru construcții care fac obiectul acestor standarde, în funcție de caracteristicile lor esențiale. |
(2) |
Prin scrisorile nr. M/109 din 29 august 1996, M/130 din 29 ianuarie 1999, M/139 din 26 iunie 2001, M/122 din 14 decembrie 1998 și M/135 din 5 mai 2000, Comisia a solicitat Comitetului European de Standardizare (CEN) elaborarea de standarde armonizate în sprijinul aplicării Directivei 89/106/CEE a Consiliului (2) („mandate”). Referințele standardelor armonizate elaborate pe baza mandatelor sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3). |
(3) |
Mandatele permit revizuirea standardelor armonizate elaborate pe baza acestora. Pentru a ține seama de evoluțiile tehnice, precum și de cerințele din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, CEN a revizuit mai multe dintre aceste standarde armonizate. CEN a revizuit în special standardele armonizate pentru următoarele produse: sisteme de detectare și de alarmă la incendiu, plăci de fibrociment de tip ardezie și accesorii, sticlă pentru construcții și plăci de fibrociment. |
(4) |
Comisia a evaluat dacă standardele armonizate revizuite de CEN sunt în conformitate cu mandatele relevante și cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011. |
(5) |
Standardele armonizate revizuite de CEN sunt în conformitate cu mandatele relevante și cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011. Prin urmare, este oportun să se publice referințele acestor standarde în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(6) |
În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, trebuie indicată o perioadă de coexistență pentru fiecare standard armonizat care înlocuiește un alt standard armonizat. Această perioadă de coexistență a fost indicată pentru standardul EN 15824: 2017 privind tencuielile exterioare și interioare pe bază de lianți organici, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (4). Având în vedere că această perioadă nu este suficient de lungă pentru ca producătorii să se pregătească pentru utilizarea standardului, este necesar să se indice o nouă perioadă de coexistență. |
(7) |
Pentru a permite producătorilor să utilizeze standardele armonizate revizuite cât mai curând posibil, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Trimiterile la standardele armonizate pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011, care sunt enumerate în anexa I la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 2
Referințele standardelor armonizate pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011, care sunt enumerate în anexa II la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de construcții (JO L 40, 11.2.1989, p. 12).
ANEXA I
Nr. |
Referința standardului |
Referința standardului înlocuit |
Începutul perioadei de coexistență (zz.ll.aaaa.) |
Sfârșitul perioadei de coexistență (zz.ll.aaaa.) |
1. |
EN 54-5:2017+A1:2018 Sisteme de detectare și de alarmă la incendiu – Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare de căldură punctuale |
EN 54-5:2000 Sisteme de detectare și de alarmă la incendiu – Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare punctuale EN 54-5:2000/A1:2002 |
xx.yy.2019 |
31.8.2022 |
2. |
EN 54-7:2018 Sisteme de detectare și de alarmă la incendiu – Partea 7: Detectoare de fum – Detectoare punctuale de fum care utilizează dispersia luminii, transmisia luminii sau ionizarea |
EN 54-7:2000 Sisteme de detectare și de alarmă la incendiu – Partea 7: Detectoare de fum – Detectoare punctuale care utilizează dispersia luminii, transmisia luminii sau ionizarea EN 54-7:2000/A1:2002 EN 54-7:2000/A2:2006 |
xx.yy.2019 |
31.8.2022 |
3. |
EN 492:2012+A2:2018 Plăci de fibrociment de tip ardezie și accesorii – Specificație de produs și metode de încercare |
EN 492:2012 Plăci de fibrociment de tip ardezie și accesorii. Specificație de produs și metode de încercare |
xx.yy.2019 |
xx.yy.2020 |
4. |
EN 1096-4:2018 Sticlă pentru construcții – Geam peliculizat – partea 4: Standard de produs |
EN 1096-4:2004 Sticlă pentru construcții – Geam peliculizat – Partea 4: Evaluarea conformității/Standard de produs |
xx.yy.2019 |
xx.yy.2020 |
5. |
EN 1279-5:2018 Sticlă pentru construcții – Elemente de vitraje izolante – Partea 5: Standard de produs |
EN 1279-5:2005+A2:2010 Sticlă pentru construcții – Elemente de vitraje izolante – Partea 5: Evaluarea conformității |
xx.yy.2019 |
xx.yy.2020 |
6. |
EN 12467:2012+A2:2018 Plăci plane de fibrociment – Specificații de produs și metode de încercare |
EN 12467:2012 Plăci plane de fibrociment – Specificații de produs și metode de încercare |
xx.yy.2019 |
xx.yy.2020 |
ANEXA II
Nr. |
Referința standardului |
Referința standardului înlocuit |
Începutul perioadei de coexistență (zz.ll.aaaa.) |
Sfârșitul perioadei de coexistență (zz.ll.aaaa.) |
1. |
EN 15824:2017 Specificații pentru tencuieli exterioare și interioare pe bază de lianți organici |
EN 15824:2009 Specificații pentru tencuieli exterioare și interioare pe bază de lianți organici |
9.3.2018 |
9.3.2020 |