fără resentimente … răspuns la post restant

Acuarelă, Linda Horn, Norvegia

Dupa un timp am descoperit  ca in filele acelui jurnal nu vorbeai despre o singura persoana, desi, aparent, asta doreai sa se inteleaga. Inducerea in eroare  asigura continuitatea fluxului scris.

De fapt, acolo, ai invalmasit amintiri legate de mai multe femei, nici una insa o mare iubire, cum, iarasi, ai fi dorit sa fie convinsi cititorii tai. O mica jonglerie agil executata gata sa ia ochii. Trucul a tinut, si, pentru ca a tinut, ai mers mai departe.

Durerea iti era reala nu pentru ca ai fi suferit din dragoste, cum, din nou, iti dadeai osteneala in cuvinte. Era reala pentru ca niciodata nu ai intilnit acea iubire zguduitoare care sa te faca sa-ti pierzi mintile, si ai fi vrut atat de mult sa ti le piezi in acest chip.
Existenta nu ti se axa pe  sentimentul sublim a carui definitie o cunosteai doar din dictionare. Locul lui era luat de un tunel cu lungime incerta pe peretii caruia ai agatat portretele si amintirile celor ce pentru o noapte, un anotimp,  sau printre picaturi, ti-au incalzit asternutul.  Foarte putin in raport cu marile  asteptari. Plus ca despartirile erau urmate de cuvinte pe care ai tot incercat sa le stergi din memorie.

Viata trecea,  anii treceau …  si intamplarile cotidiene  se  repetau fara prea multe variatii. Stiai ca dragostea nu se poate confunda cu sexul dar in starile limita ajunsesesi sa o confunzi. Dupa ce le depaseai, o seva amara iti satura celulele. Dar tot degeaba. Lipsa dragostei crea un vacuum ce te absorbea  fara mila.
Lectura jurnalului  imi aducea in fata ochilor un personaj interesant : vanatorul de iubire.

M-ai facut sa inteleg ca viata  ti-a scos in cale  doar surogatul a ceea ce tanjeai.  Si pentru ca nu venea,  te-ai gandit cum s-o inventezi, si, inventind-o, sa-ti acorzi o sansa in plus … sansa de a o intalni. Asa ai inceput sa scrii. Apoi  ai mizat pe virtual.

Ocaziile nu au incetat sa apara. E usor de racolat cu ajutorul cuvintelor, numai ca tu erai de fapt in cautarea unei victime ce trebuia supusa torturii, caci prin torturarea ei obtineai un strop din elixirul ce-ti putea alina boala. Si sufereai greu. Suferinta generata de o femeie (oarecare) ce paraseste un barbat (deosebit) nu are leac.  Poate ca nu-i prea tarziu sa o afli.

Nu astfel se vindeca orgoliul ranit. Dovada e ca sangerezi abundent chiar si acum.
Asa ai vazut tu personajele si scenariul  (scrisul te da de gol) desi din exterior, un privitor neutru ar putea vedea altceva.

Am inteles acest lucru cand, desi Ea cauta innebunita un cat de mic semn din partea ta, i-ai ‘interzis’ sa te sune sau sa ia in vreun fel legatura cu tine, iar in acest rastimp imi scriai zilnic  mailuri. In una din zile numarul lor a ajuns la 9. Noua mailuri intr-o singura zi.
Nu, nu mi le scriai manat de vreun simtamant anume. Mi le scriai pentru ca vedeai in mine viitoarea victima. Alta din siragul la care ai trudit din greu pe fronturi reale si virtuale.  Pentru tine victimele erau echivalentul unor medalii. In aceasta privinta esti veteran.

Numai ca pe mine nu ma impresioneaza cuvintele ce-mi sunt adresate direct. Am modalitatea mea de a-mi face impresii despre oameni. Despre barbati am unele modalitati de rezerva.
Arma mea secreta e sinceritatea si de aceea nu mi-e frica  de atacul nimanui.
Nu ai cum sa ma atingi din moment ce nu esti sincer. Si nu esti. Nu esti si o stii foarte bine. Stii foarte bine si nu te poti schimba. Nu te poti schimba din cauza ca ti-e teama sa nu fii din nou ranit.
E un cec vicios din care nu ai cum iesi … oricit de multe victime ai schingiui.

A fost indeajuns un refuz politicos din partea mea ca sa te transformi in ceea ce cu foarte multa abilitate ai incercat sa ascunzi. Cuvintele nu ofera un camuflaj prea bun si de durata.
Nu e vina mea ca te-am vazut asa cum erai. Nu e vina mea nici ca te-am vazut asa cum ai fost candva sau asa cum iti doresti sa fii intr-o viata secreta, nebanuita de nimeni.

De abia dupa  linistea ce a urmat ti-am inteles reactia  si am descoperit ca isi are originea in acel trecut despre care niciodata nu ai scris.
Stiu … exista in trecutul tau pagini pe care nu le vei rasfoi niciodata in public.

26 noiembrie, 2010

website hit counter

altfel de caligrafii din vechea Persie

șal iranian de inspirație caligrafică – designer Mehdi Taghechian

M-am gândit să aduc un strop de culoare blogului meu, dar și să-mi onorez promisiunea făcută în postarea despre altfel de miniaturi și mozaicuri din vechea Persie în care spuneam că voi scrie și despre șalurile, eșarfele și baticurile inspirate din caligrafia iraniană. Așa că m-am apucat de treabă.

Am deschis postarea cu creația lui Mehdi Taghechian, un designer iranian din underground, doar parțial acceptat de regim, care integrează excelent motivele caligrafice în piese și ținute vestimentare moderne. Dovadă stă acest șal pe un fond cromatic inspirat din moscheile iraniene, combinat cu ghete de factură minimalistă și pantaloni asortați, de culoarea untului.
O altă ținută interesantă, prin combinarea unui șal conceput de Mehdi Taghechian cu pantofi sport Nike, merită și ea atenție.


șal iranian „Shogh” de inspirație caligrafică – designer Mehdi Taghechian

 

În limba persană cuvântul  شوق  –  Shogh înseamnă Pasiune.  Se observă cu ochiul liber înrudirea lui cu Eshgh -عشق , care înseamnă Iubire, Dragoste. Cel îndrăgostit, sau cea îndrăgostită, se numește Ashegh/Asheq (limba persană nu are genurile feminin și masculin).
Și mai e ceva  … cuvântul اشک – Ashgh/Ashq înseamnă Lacrimă. Pentru cei ce folosesc alfabetul latin cuvintele par foarte asemănătoare, dar dacă vă uitați la literele fiecărui cuvânt, veți observa că sunt total diferite .
Eshgh/Eshq (Iubirea, Dragostea) se compune din literele Eyn – Shin  Gheyn iar Ashgh/Ashq (Lacrima) se compune din Alef-Shin-Kaf. Ceea ce nouă, europenilor, ne sună asemănător, scriptic, unui persan, îi spune cu totul altceva.
Am terminat cu gramatica pentru a mă reîntoarce la design.

Dacă tot am adus vorba de modernitate supun atenției un batic cu două fețe în culorile preferate ale lui Yves Saint Laurent, și anume: roșu, negru, alb.

Cele două ținute au un aer franțuzesc, după părerea mea.

Continui cu un șal dublu fațetat, într-o combinație modernă de culori, pe care este scris un vers dintr-o poezie, nu-mi pot da seama din opera cărui poet persan.

Combinația negru-portocaliu-alb, cu predominanță a negrului, mi se pare inspirată și elegantă.

Vă prezint un un alt șal, cu un design combinat, partea portocalie etalând un desen din peniță iar cea pe fond închis fiind decorată cu însemne caligrafice.

După cum am precizat anterior,  limba persană cuvântul عشق –  Eshgh (Eshq) înseamnă iubire pasională, dragoste. Zeci și zeci de variante caligrafice ale acestui cuvânt au fost utilizate în designul vestimentar, design de bijuterii și alte accesorii, obiecte de decor, tablouri și postere.
Am ales doar unul din multitudinea de șaluri, eșarfe și baticuri Eshgh,

 


Eșarfă de inspirație „Eshgh”

 

E cazul să pun modele în culori mai deschise, căci există foarte multe în toate centrele comerciale din Iran.

Îmi place ideea fotografului de a plasa modelul pe un fundal verde, chiar dacă culoarea bleu a șalului nu rezonează chiar cum trebuie cu acea nuanță a fundalului. Dar după câteva minute disonanța se micșorează și totul devine OK.

Mie îmi plac de asemeni eșarfele cu design mixt, caligrafie – miniaturi sau caligrafie-mozaicuri. M-am oprit la acest șal din mătase, pe fond alb, cu motive miniaturale pastelate.


șal iranian cu design combinat (caligrafie-miniaturi florale)

 

Închei postarea cu un model mult mai apropiat coloristic de gusturile mele, un batic  inspirat de miniaturile persane din epoca Qajară, dar și de caligrafia acelor timpuri.


batic inspirat din miniaturile și caligrafia epocii Qajare

website hit counter

Adaug o galerie pentru ca cei interesați să poată analiza mai bine modelele aduse în discuție.

și ei au trecut prin viață – 29

Elena Udrea – fotografie din perioada interbelică, perioada 1926-1938
Foto Rembrandt, Salo Rosenthal, Jassy
– colecția personală –

Postarea de azi ar trebui să primească titlul de „Coincidențe”. Coincidență de nume, vreau să spun.
Este vorba despre o tânără, ce se numește Elena Udrea, care trimite spre amintire domnișoarelor Pavelescu din Roman o fotografie de a sa.
Fotografia a fost realizată în studioul Rembrandt din Iași, deținut de Rosenthal, care a funcționat în perioada anilor 1926- 1938 ca partener asociat al atelierelor Foto-Royal și Foto-Lux din București.

 

website hit counter

și ei au trecut prin viață – 28

 

Fotografie de familie pe paspartu, perioada antebelică, fotograf necunoscut

Am în colecția mea câteva fotografii foarte vechi și uzate, rupte pe alocuri. Azi mi-am propus să vă prezint trei dintre ele, cumpărate din același loc, ceea ce mă face să cred că au aparținut aceleași familii.
Prima fotografie prezintă un grup: doi bărbați maturi și doi copii. Bărbatul care stă în picioare, dar și copiii, poartă straie orășenești.
Toți trei sunt încălțați cu ghete sau cizme.
Băiețelul este îmbrăcat în costum de marinar iar fetița poartă o rochie din catifea sau tafta, cizme înalte și o beretă pe cap. Și băiatul are pe cap beretă.
Bărbatul poziționat în picioare, cel mai probabil tatăl copiilor, este îmbrăcat în costum cu vestă.
După îmbrăcăminte și încălțăminte se poate trage concluzia că familia lui are o stare financiară mulțumitoare. Posibil ca ei să fi fost meseriași înstăriți sau mici negustori, proprietari de prăvălii,

Bărbatul poziționat în centru însă poartă haine tradiționale. Pe imaginea mărită am observat chimirul din piele cu ținte și pieptarul înfundat  din blană de oaie, cu mici broderii. Luând în calcul cămașa și fustanela, dar și sumanul aruncat peste umeri legat pe piept, am ajuns la concluzia că acesta a fost aromân. Posibil să fi fost grec sau albanez, costumele tradiționale din Balcani prezentând o serie de elemente etnografice comune, însă piesele vestimentare analizate bucată cu bucată mă fac să cred că a fost aromân. În favoarea acestei supoziții mai vin în sprijin și mustățile celor doi, aranjate după același model, foarte des întâlnite în comunitățile de aromâni din Grecia, Albania și Macedonia.
Fizionomia lui este interesantă deoarece, dacă i-am decupa fața din acest context fotografic și am da-o spre analiză unor alte persoane, am avea surpriza ca unora să li se pară că dânsul a fost vreun om de vază: politician, scriitor, jurnalist …

Următoarea fotografie prezintă o tânără femeie îmbrăcată într-o rochie de dantelă, cu un croi atent elabora și decolteul acoperit integral cu dantelă. În acea epocă dantela reprezenta un material scump ce nu era la îndemâna oricui, mai ales că, pentru rochia unei doamne, erau necesari câțiva metri buni de dantelă. Înclin să cred că acest chip frumos, încadrat de o coafură aproape naturală, îi aparține fetiței din prima fotografie.

Portret de femeie, fotografie de tip cabinet, perioada antebelică, fotograf necunoscut

Ultima fotografie luată în discuție a fost realizată într-un atelier fotografic din București.

Fotografie de familie tip paspartu, perioada antebelică, Foto Segal (Rădulescu și Negulici), C.Griviței 96, București

Studioul fotografic din Calea Griviței nr 96 i-a aparținut lui Bernard Segal, însă adăugarea numelor Rădulescu și Negulici mă face să cred că ei au preluat acest studio, prin cumpărare sau afiliere ulterioară.

Mai este un aspect care trebuie luat în discuție. Denumirea Bucuresci a fost utilizată oficial până în 1903, an în care ortografia ia forma cunoscută azi – București, însă în perioada 1903-1906 au fost utilizate simultan ambele denumiri. Ținând cont de aceste informații, dar și de vestimentația celor pozați, se poate trage concluzia că fotografia ar fi fost realizată undeva între 1903 – 1910.

Și aici e vorba de o familie de aromâni. Nu știu dacă bărbatul din fotografie este soțul femeii sau tatăl ei, însă asemănarea dintre cei trei este în favoarea celei de a doua supoziții.

Și aici remarc șalul și bluza din dantelă cu manșete bine structurate pe încheietura mâinii, dar și fusta amplă dintr-un material care cade greu.
Băiețelul, în haine de oraș,  cu ghete și ciorapi groși din lână, stă pe un scaun și ține în brațe o pălărie.
Bărbatul de pe scaun, de asemeni cu mustață,  poartă haine pe jumătate tradiționale, pe jumătate de oraș.
Ei, de asemeni,  par să fi avut o situație materială satisfâcătoare.

Îmi place să privesc aceste chipuri, la peste un secol distanță, și să preiau cumva o parte din lumea lor, să pot reconstitui mintal măcar o fărâmă din acel univers socio-uman pe care mulți l-au dat cu totul uitării.

website hit counter

altfel de miniaturi și mozaicuri din vechea Persie


Eșarfă inspirată de un mozaic din Marea Moschee din Yazd, Iran

 

Încerc să mă adun de pe drumuri, înainte de a pleca din nou,  drept pentru care m-am gândit să adaug un strop de culoare blogului meu. Așa mi-a venit în minte subiectul pentru această postare.
Spuneam cu mai mult timp în urmă că miniaturile persane/iraniene  nu au fost realizate doar pe hârtie. Ele au fost realizate pe diferite alte suporturi: lemn, lemn lăcuit, ceramică, porțelan, sticlă, textile, metal, piele, os de cămilă, aur , cupru, bronz și argint.
Pentru azi mi-am propus să fac o legătură între vechi și nou și să arăt în ce fel miniaturile și mozaicurile din renumite monumente istorice ale Iranului i-au inspirat pe designeri.  Azi voi vorbi doar despre eșarfe, șaluri și baticuri, rămânând ca într-o viitoare ocazie să extind abordarea la alte piese vestimentare și bijuterii.

Acestea fiind spuse voi trece la prezentarea primului model. Este vorba despre un batic de mari dimensiuni din mătase inspirat de un mozaic de la Marea Moschee din Yazd.

Yazdul este orașul meu preferat din Iran, drept pentru care vă voi ține o mică lecție de istorie cu privire la această moschee.
Marea Moschee din Yazd a fost construită în sec al IX-lea pe locul unui vechi templu zoroastrian din perioada sasanidă – ultima dinastie persană de dinaintea cuceririi tării în anul 651 dHr de către arabii musulmani.
Ulterior, în sec XIV – XV, aceasta a fost extinsă.
Puțină lume cunoaște faptul că iranienii, care azi sunt șiiți, anterior au fost suniți, religia fiindu-le impusă de invadatorii arabi suniți. Trecerea de la sunism la șiism s-a făcut în timpul dinastiei safavide, fiind începută de șahul Ismail I care a domnit între anii 1501-1524 și care, oficial, a declarat șiismul drept denominație religioasă de stat.
Clădită, refăcută, extinsă, reîmpodobită de-a lungul secolelor, această moschee reprezintă un veritabil atlas de arhitectură deoarece, în interiorul ei și în curțile exterioare, se regăsesc mai multe stiluri arhitecturale reprezentative pentru dinastiile ce au condus sau au cucerit provizoriu acest colț de lume: ilkhanidă (dinastia lui Hülegü Han – nepotul lui Ginghiz Han), muzaffaridă, timuridă (dinastia lui Timur Lenk), Qara Qoyunlu, safavidă.
Marea Moschee din Yazd are o particularitate nemaiîntâlnită nicăieri în lume deoarece aici, aceste două ramuri fratricide ale islamului, coexistau pașnic și își desfășurau ceremoniile religioase în același  spațiu, după un program la care au căzut de comun acord.
Cele două minarete,  cu o înălțime de 52 m, reprezintă cele mai înalte minarete din Iran, fiind considerate, mai în glumă mai în serios, primii zgârie-nori din Iran.

Mă voi deplasa într-un alt loc pe care l-am vizitat de-a lungul timpului de vreo cinci ori și parcă tot nu am reușit să-l văd în amănunțime.

Voi trece acum la baticurile inspirate de mozaicurile cu miniaturi din  Palatul Golestan din Teheran.  Numele folosit este impropriu deoarece nu este vorba de un singur palat ci de mai multe, din care azi mai există doar 17. Unele clădiri au fost construite în sec XVI – perioada de sfârșit a dinastiei safavide, însă cele mai reprezentative au fost realizate în sec al XIX – lea de către dinastia Qajară.
Fostul complex regal, azi muzeal, care include palatele, sala tronului, clădirile administrative, grădinile, curțile interioare cu havuzuri și parcul, ocupă o suprafață de 107 hectare.

În incintă există un magazin de suveniruri cu o ofertă extrem de bogată iar persoanele de sex feminin nu rezistă tentației de a cumpăra un batic sau o eșarfă și, apoi, de a identifica mozaicul care a constituit sursa de inspirație și de a se fotografia în locul cu pricina.
Deci, se subînțelege că și eu mi-am cumpărat un batic drept amintire, unul în care predomina culoarea galben.

Culorile predominante ale mozaicurilor și mozaicurilor cu miniaturi din incinta complexului muzeal Golestan sunt: galben, oranj, albastru turcoaz și albastru cobalt.


Palatul Golestan din Teheran – camuflaj perfect !

În afara motivelor geometrice aici  se regăsesc elemente comune cu miniaturile iraniene realizate pe hârtie :  păsări, flori,  ghirlande de flori, leul, soarele, cai, soldați, muzicanți.
Complexul Muzeal Golestan e considerat a fi unul din cele mai instagramabile locuri din Teheran și de aceea mulți vin să-și facă fotografii aici.


Palatul Golestan din Teheran – o turistă străină s-a fotografiat și dânsa spre amintire

 

Un alt model care mie personal mi-a plăcut este cel inspirat de miniaturile cu polo pe cai,  un joc vechi iranian care în limba persană este denumit chowgan (ciogan în limba română).

Și acest batic, inspirat din Cronica Regilor (Shah Nameh ) scrisă de Ferdowsi, merită toată atenția.

 

Alt loc de inspirație  îl reprezintă Moscheea Nasir-ol Molk din Șiraz, cunoscută mai ales sub numele de Moscheea Roz.
Voi face și aici o mică lecție de istorie.  Moscheea a fost construită între anii 1876 – 1888, deci în perioada Qajară, în imediata apropiere de complexul funerar Shah Cheraq. În acest complex este înmormântat unul din fiii lui Imam Kazem  – al șaptelea imam din galeria celor doisprezece imami șiiți care l-au urmat pe Imam Ali.

Moscheea este celebră mai ales pentru vitraliile ei spectaculoase, dar și pentru mozaicurile care îi împodobesc pereții interiori și exteriori.


Eșarfă inspirată de unul din mozaicurile acestei moschei

Culorile dominante ale mozaicurilor sunt : roz, alb, turcoaz, oranj și albastru închis.

camuflaj – Moscheea Roz  (Moscheea Nasir-ol-Molk din Șiraz, Iran )

 


outfit inspirat de cromatica mozaicurilor care împodobesc Moscheea Nasir-ol-Molk din Șiraz. Iran

 

Am început postarea de azi cu nuanțele de verde turcoaz din Yazd … și o voi încheia cu cele de albastru turcoaz care au au adus faimă Isfahanului. Este vorba despre acel ”Persian Blue” care a fost răspândit cu repeziciune în țările din Asia Centrală, în zona Golfului Persic, și chiar în țările nord – africane riverane Mării Mediterane.

Aceste nuanțe de albastru au făcut ca celebra Moschee a Șahului situată în istorica piață Naqshe Jahan (Harta Lumii în limba persană) să fie denumită Moscheea Albastră.

Moscheea a fost construită în perioada 1611-1630 la porunca lui Șah Abbas cel Mare, cel mai reprezentativ șah al dinastiei safavide. Aceasta este inclusă în patrimoniul cultural UNESCO alături de celelalte construcții istorice din Piața Naqshe Jahan: Palatul Ali Qapu și Moscheea Imperială Sheikh Lotfallah.

Șal din mătase inspirat de mozaicurile Moscheii Albastre (Moscheea Șahului) din Isfahan, Iran

Moscheea a devenit celebră datorită arhitecturii și cromaticii cupolelor, interioare și exterioare,  mozaicurilor sale dar și decorațiunilor dantelate atent elaborate în ipsos, denumite muqarna.
Mozaicurile se înscriu coloristic în ceea ce iranienii numesc Haft Rang (Șapte Culori), din care cele mai utilizate sunt  :  albastru turcoaz, albastru cobalt, verde turcoaz, alb, galben, și negru. Această paletă coloristică poate suferi modificări prin adăugarea culorii roz drept culoare principală (ca la Moscheea Nasir-ol-Molk din Șiraz), portocaliului drept culoare secundară (ca la Palatul Golestan din Teheran), culorii rodiei (roșu închis, grena, bordo)  pe post de culoare punctuală, sau verde închis pentru marcarea liniei sinuoase a arabescurilor și a modelelor cu frunze stilizate.


Un mozaic clasic al Isfahanului reprodus pe un batic

 

Pentru final am ales o imagine, chiar dacă nu foarte calitativă tehnic, din cauză că modelul șalului se aseamănă foarte bine cu modelul unei vaze din cupru emailat pe care am cumpărat-o cu mai mulți ani în urmă din vechiul și faimosul bazar din Isfahan,


persian blue, albastrul persan, se regăsește oriunde în Iran

 

website hit counter