finalcoffeefantasy

Micul tacut si intelept ne-a parasit la orele 3 ale unei dimineti implacabile de ianuarie. S-a lasat liniste multa in urma lui. Asa cum am stiut dintru inceput ca o sa fie. Acum stiu care i-a fost menirea. Nu imi mai trebuie nicio urmare. Sunt aici.

Frica de pierdere, frica de insingurare, frica de nebunie, frica de inferioritate, frica de ridiculizare, frica de devalorizare a sinelui… Frica de ceva ce nu exista. Absurdul are drepturi de tortionar prin iluzia separarii. Iluzia grosolana a  iminentei de a fi completati, ca si cand am fi stirbiti in adancul fiintei. Temeri nefondate, naluciri ale […]

…………. Cand povesteste, Dostoievski nu paraseste scaunul pe care se aseaza cu spatele mereu drept si cu mainile bland ganditoare incrucisate in poala. Incremeneste acolo ore intregi fara a se foi catusi de putin. Nu priveste in ochi, ci fixeaza un punct inalt pe vreun perete, imbratisandu-l din priviri ca pe o zare ce se […]

Calatoresc impreuna cu un tip inalt cu ochelari de-a lungul si de-a latul mult controversatei Americi. Cand ploua torential sau cand soarele e prea intrusiv, am loc sub palaria lui cu toata tacerea care in ultima vreme ma defineste. Pasii facuti ne sustrag in aceeasi cadenta tuturor realitatilor incropite. Evadam.  El e aproape liber, trag […]

In aerul mineralizat imi incerc norocul si imi impart privirile atat cat pot.  Sunt multe de cuprins deodata, iar retina se pateaza abia secvential cu exaltarea luminii. Se bucura de sfichiuitorul soare doua vapoare nestemate-n zare…

Coltisorul de univers care in mod uimitor ne-a pastrat rasetele, mirosul de alcool, tutun,  si sperante „autumnale”. Unul din esantioanele de timp salvate pentru totdeauna. Spatiul autentificat, pus in valoare de noi. Ne-am marcat locul printr-o fericire care in sfarsit nu mai evoca, dar celebra momentul simplu de atunci. Da, materia are memorie 🙂