Efemer

Scriitori de primăvară

Al doilea genunchi al lumii

scriitori de vagoane,
scriitori de pietre,
scriitori de șervețele,
de foste ziare,
scriitori de pereți albaștri,
scriitori de alb
și de negru,
scriitori de asfalt
și de trotuare,
scriitori de cutii de chibrituri,
scriitori de cruci
panglici și bilete,
scriitori de ziduri
și de genunchi,
scriitori de rețete
și etichete,
scriitori de ferpare,
scriitori de priviri
de ochi mari,
de geamuri,
scriitori de păpădie,
de frunze,
de iarbă
și de ploi,
scriitori de primăvară,
scriitori de nisip,
scriitori de nimic…

Plimbări prin cartier. Inutile

De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

„Să tac un pic… preţ de cele pe care ar fi trebuit să i le spun şi nu i le-am spus atunci cînd era…”, îi spusese unei prietene de departe. Şi tăcea, amintindu-şi nostalgic tăcerile lungi din scurtele lor plimbări revelatorii pe străzile de prin cartier de acum peste douăzeci de ani. Tăceri prea lungi pe atunci şi inutile acum. Neiertate. Nu înţelesese asta pe vremea aia, iar acum e, evident, prea tîrziu. Ar fi avut poate multe lucruri duse la capăt astăzi şi ar fi regretat mai puţine greşeli. Şi atunci ar fi avut poate curaj să intre în acea cameră şi să îl privească, să îi reţină privirea, atunci cînd el s-a întors cu faţa la perete cu o ultimă şi uriaşă sforţare şi voinţă.
Acum îi e teamă să nu suporte aceeaşi muţenie iremediabilă, aceeaşi ingratitudine şi suferinţă a sentimentelor, aceleaşi boli presimţite. Şi din cauza asta preferă să tacă acum şi îşi alege cuvintele şi… „reţelele” vii sau moarte pe care ele să se ducă, cu grijă: de-ar fi unele cît mai puţin… efemere şi inutile. Dar ştie că pînă şi aşa ele se irosesc şi-l dor. Le-a învăţat, în cele din urmă, preţul. „Aşa mi s-a întîmplat şi mie… parcă mi-a alunecat printre degete… nici nu ştiu cum l-am pierdut…”, îi răspunsese, cu compasiune, prietena de departe…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Fotografia (foto)grafiei unei clipe

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

E inutil să-i faci unei fotografii o… fotografie. La ce bun să impresionezi memoria cu aceeaşi imagine de două ori? M-a fascinat de cînd mă ştiu lupta asta iluzorie cu clipa şi, poate, ofranda adusă inerţiei de către fotografie şi mînuitorii ei (fapt povestit de mai multe ori aici în „genunchi”). Fotografia este nesperatul nostru gînd că vom ţine minte ce a fost în momentul „acela”, înaintea şi imediat după el, în succesiunea unei imagini, ce ni s-a întîmplat „atunci” şi cine era cel de lîngă noi sau, eventual, din spatele obiectivului. O vreme ne reuşeşte asta însă după un timp rămîne doar fotografia în banalul sau arta ei, imposibil de povestit. Fotografia e amprenta unei clipe care trece, gest atît de efemer care face parte pînă la urmă din genomul nostru fiind… noi. Cum, la fel, fotografia de presă e ştire, cea de teatru e teatru, cea sportivă e sport sau (tomo)grafia e medicină… Scriu toate astea – ar fi trebui să fie doar o frază – răspunzînd unei provocări a lui Alex şi Alecu: „o poză şi o frază”. Îmi părea mai simplu însă şi-mi dau seama că pozele şi cuvintele pot scrie cu greu acelaşi lucru, ele se completează făcîndu-şi, fiecare, treaba lor, unele cu imagini, altele cu litere. Da, e inutil (dacă nu imposibil!) să faci o fotografie unei alte fotografii, adică să stochezi aceeaşi clipă de două ori… Cum inutil e să-i aduci aminte cuvîntului că e cuvînt… În asta stă tot mirabilul lor, al pozelor şi cuvintelor…
Fotografiile unor clipe de-ale mele, le-am adunat aici, aproape firesc, fără cuvinte, desenîndu-mi starea de acum:

Această prezentare necesită JavaScript.

Servus, Blogolume!
Aş fi curios să aflu (văd?) cum vă foto(grafiaţi) şi voi clipele:Fluturaş, Cristian, Onu, Rontzi, Teo, Nea Costache, Scorchfield, Gina, Mirela, Carmen, Gabriela, Se-cret, Cella, Deea, Cammely, Năbădăiosul, Mikael, Cati, Cristi, Camelia, Dumitru, Vania,
Toate cele bune!