Netimpul. Neviaţa. Necuvintele

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Am tot mai puţin timp pentru cuvinte, tot mai puţin timp pentru sunete, tot mai puţin timp pentru priviri, pentru zîmbete, pentru îmbrăţişări, pentru iubit, pentru dor, pentru amintiri, pentru sinceritate, pentru vară, pentru timp, pentru viaţă. Dar am tot mai mult timp pentru ticăloşii, pentru suspiciuni, tot mai mult timp pentru ură, pentru minciună, pentru frică, pentru ipocrizie, pentru foame, pentru trădare, pentru dispreţ, pentru nesimţire, pentru iarnă, pentru netimp, pentru neviaţă. Şi ştiu că asta e scuza perfectă!

Din totmaipuţinultimp ţin minte, vag, doar o seamă de gînduri, de fraze:
Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.”
Cum ar fi arătat “pămîntul numit România” la umbra pasului Său, cum ne-am fi simţit ca “locuitori ai limbii române”, avîndu-l vecin?
Cuvintele au fost mereu aşa, ale lui şi la EL.
Schimbă-te în cuvînt ca să nu te roadă viermii.”
Mirat şi uluit de ideea că există timp, vede în orice ceas, în orice orologiu, în orice clepsidră, forma unui posibil sicriu.”
Azi, ele, cuvintele îşi fac singure treaba şi nu mă supun niciunei cazne…
Ce mai este azi, mîine şi ce va rămîne peste mîine, peste mine? Necuvintele.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Mişcarea omului printre animale şi plante, materiale şi imateriale

Feedback, Texte şi pretexte

Flavius, dezbracă-ţi inima
şi scoate-ţi durerea de pe tine
şi spală-ţi amintirile Flavius
Miroşi tot din prea multe aduceri aminte!
Mai odihneşte-te şi tu
în timp ce îţi spun adevărul, în timp
ce îţi spun timpul.
Ah, tu, cît de puţină avere
poate avea lumina.
Nu e vorba de a face un cimitir
şi nici de a ne găsi un loc pustiu
pentru nefiinţă, Flavius.
Un cuvînt în care să locuim
sau în care să fi locuit vreodată,
un cuvînt care să ne dea dreptul de-a avea un trecut,
dreptul la naştere,
Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.

Nichita Stănescu – 1983

nichita1