Nu ştiu dacă femeile au devenit mai emancipate sau bărbaţii mai mitocani (şi mă refer la anumiţi bărbaţi, mulţi cei drept, dar nu chiar majoritatea), dar mie, ca fată, nu-mi place secolul în care m-am născut- tocmai din acest motiv.
Eu credeam că expresiile “- e treabă de femei” şi “- doar femeile spală vasele, fac curat, fac de mâncare şi spală rufele” au fost înainte de a se cunoaşte părinţii mei, nu de alta, dar niciodată n-am auzit vorbindu-se aşa în familia mea şi, slava Domnului, nu l-am văzut pe tata niciodată cu obrazul spart de ruşine când o mai ajuta pe mama.
Eu nu pot să-mi dau seama cum trăiesc aceşti bărbaţi până să-şi ia un accesoriu, numit femeie. Oare chiar spală vase? Oare chiar curăţă urina de pe WC sau nu mai e nevoie, din moment ce capacul e mereu ridicat? Mai scutură cearşaful din când în când, mai şterg praful? Nu de alta, dar cineva tot trebuie să fi făcut ceva până să se inventeze robotul cu suflet.
Înţeleg, dacă femeia stă acasă toată ziua, în lipsa unei activităţi- face cele necesare, pentru că altfel e vorba de leneveală. Dar dacă eu, ca femeie, ies la aceeaşi oră din casă cu tine şi mă întorc la aceeaşi oră, poate mai obosită, pentru că mi-s sensibiloasă, nu-mi poţi cere să fac de mâncare, să spăl vasele rămase de dimineaţă, să dau cu aspiratorul şi să îţi calc cămaşa pentru a doua zi, în timp ce tu te trânteşti în pat- scăpat de grija de azi, aşteptând mâncarea şi poate chiar desertul nupţial.
Nu de altă, dar mi se face rău când mă gândesc doar la situaţia aceasta, fără să mai adaug 2-3 copii în scenariu- tot respectul meu pentru femeile care reuşesc să facă asta şi încă se află într-o căsătorie. Sincer. Îţi trebuie, în primul rând, nervi de fier, ca să accepţi şi să te consolezi cu ideea că te-ai născut pentru asta, pentru că n-ai încotro.
E frustrant când te gândeşti că pe la 40-50 de ani nici măcar n-o să-ţi mai doreşti flori, cuvinte frumoase şi alinturi. O să îţi dai seama că toată viaţa ai aşteptat lucruri mărunte, ca totul să se rezume la gătit, spălat, călcat- pentru omul pe care îl iubeşti şi încă nu ştii de ce.
Presupun, în acest sens că, ori n-o să mă mărit niciodată, ori o să se întâmple ceva în mentalitatea bărbaţilor pentru că, sincer-sinceriorum, nu mă văd consolându-mă cu ideea că sunt femeie şi trebuie să-mi pară rău pentru asta.
Am asistat zilele trecute, fara sa vreau, la o discutie telefonica in Ratb care m-a facut sa zambesc ironic. In fata mea, o domnisoara, cam de 23-25 de ani, vorbea cu o amica, presupun, la telefon:
Un bogat bancher evreu isi insoara baiatul.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 