De ce era “prea bun” pentru tine?

If you were happy before you met someone, you can be happy after they’re gone.

Unknown

Zicala spune dacă ţie nu-ţi place, altuia nu-i face şi, pe bună dreptate, dacă n-am învăţat din greşelile altora, după ce, bineînţeles, am greşit my way. Ai încercat, până acum, să analizezi de ce unii bărbaţi n-au reuşit să te cucerească şi, de ce, la rândul tău n-ai reuşit să cucereşti anumiţi bărbaţi? (Cred că întrebarea e valabila pentru ambele sexe) Continue reading

Te iubesc. Te iubesc? [31]

În drum spre Cluj m-a cuprins o teamă. Am început să îi scriu mesaje şi să-i spun cât de mult îl iubesc şi cât de tare îi simt lipsa deja. Nu ştiu dacă simţeam tot ce scriam, dar trebuia să o fac. Aveam, în acelaşi timp, nevoia ca el să împărtăşească aceleaşi gânduri. N-am primit nici un mesaj, lucru care m-a supărat şi enervat, în acelaşi timp şi mi-am închis telefonul. Am încercat să adorm, dar gândurile nu m-au lăsat. Uneori mi-aş dori să am somnifere la mine, ca să nu mă mai gândesc la nimic. Continue reading

thoughts for every day [33]

Când suntem singuri, ne plângem că nu avem pe cineva alături. Când avem pe cineva alături, ne plângem că nu avem libertate. Când putem face ceva, nu găsim bunăvoinţă, când trece trenul pe lângă noi, regretăm că nu am profitat de ocazie. Stăm că nişte moluşte la mal, poate-poate vine un val şi ne duce în larg. Când ai făcut ceva cu adevărat interesant în viaţa ta, când fericirea ta n-a depins de alţii, ci doar de propria ta satisfacţie?

iti lauzi partenerul? il certi cum trebuie?

Daca mancam tot, daca imi faceam tema, daca luam nota 10 sau daca faceam ceva bun, eram laudata, iar asta ma ambitiona ca daca viitoare sa fac lucrurile cel putin la fel de bine. Situatia nu se schimba prea mult cand crestem mai mari: daca depasesti targetul la munca, daca iti iei examenele, daca iti gasesti un iubit demn de laudele rudelor, esti laudata, iar mandria respectiva devine ca un drog si faci orice ca sa iti mentii satisfactia.

Cred ca e la fel de necesar ca intr-o relatie sa ne laudam partenerul. Inteleg ca nu stiu sa fac intotdeauna perfect, ca nu stiu sa gatesc, dar daca in cele 100 de incercari ale mele de a face o supa, imi reuseste macar o singura data, vreau sa ma lauzi pentru ACEA data si sa nu imi reprosezi celelalte 99 de nereusite, pentru ca asta n-o sa ma ambitioneze si nici n-o sa am chef ca data viitoare sa pun si dragoste in mancare, o sa fie ceva de genul: oricum nu stiu sa gatesc, iar daca o sa imi iasa bun, oricum n-o sa conteze. Exemplu se aplica si pentru celelalte lucruri pe care le fac sau macar incerc sa le fac.

Nu vi s-a intamplat niciodata ca atunci cand erati mici, sa fi gresit ceva si cu frica, asteptati pedeapsa, fizica sau verbala, dar in schimbul pedepsei, mama sau tata iti spunea frumos: “-Las’ ca nu e nimic, data viitoare nu mai faci asa/ o sa faci mai bine” iar lucru asta “durea” mai tare decat o palma???

Nu vreau sa ma imaginez sotie langa un barbat care sa imi reproseze pe un ton superioro-uracioso-rautacioso: “-Nu e calda mancarea asta; nu e calcata camasa; nu stii sa faci aia sau cealalalta.”

Aminteste-ti sa uiti reprosurile din trecut, ai scos ochii pentru ele deja, nu e nevoie sa pui si sare pe rana. Invata sa apreciezi si incercarea, nu doar rezultatul si intotdeauna lauda un lucru facut cu dragoste. Nu toate lucrurile facute din/cu dragoste sunt si perfecte, cel mai relevant exemplu fiind Lumea si Dumnezeu.

ingrozit de iubire?

gmanFiecare din noi a suferit sau a facut pe altcineva sa sufere din dragoste. Poate la urmatoarea relatie ne-am pus un scut si am afisat o masca tocmai din acest considerent, pentru a evita ceea ce multi numesc ” dragostea asta bat’o vina.” Ne-am obisnuit sa gandim sentimentele si uitam sa le simtim, traim prea mult pentru celalalt incat ajungem sa-l sufocam. Dorim ca intr-o relatie sa-l acaparam definitiv pe celalalt, sa-l schimbam dupa propriul plac, dar oare nu uitam ca nu asta ne-a cucerit? Ca tocmai felul lui/ei de a fi ne-a atras atentia? De ce sa-l ingradim in jurul casei noastre si sa nu-i dam libertatea de a calatori, de a vedea si restul lumii? A iubi nu inseamna a schimba pe celalalt, nici macar in bine. A iubi inseamna a-l accepta pe celalalt cu calitati si, mai ales, cu defectele pe care le are. Iar daca cuplul ajunge sa se iubeasca cu adevarat, schimbarile necesare vin de la sine, sau se lucreaza impreuna la ele, nici intr-un caz nu trebuie sa fie cineva care domina relatia. O relatie exista in primul rand pentru tine. Atunci cand te avanti in prapastie stii ca exista cele mai mari sanse sa mori, depinde de adancimea ei. Poti insa la fel de bine sa fii salvat prinzandu-te de un copacel crescut pe panta prapastiei. Asa e si intr-o relatie, nu stii de la inceput daca o sa suferi sau nu. Important e sa-ti asumi riscul, sa stii ca daca vei suferi, sa nu-ti para rau. O relatie exista pentru a fi fericit, nici intr-un caz pentru a face doar sacrificii pentru celalalt. O relatie trebuie sa faca doi oameni sa se simta bine, iar asta nu pentru prieteni, nu pentru parinti, nu pentru dragul de a avea o relatie. Esti pregatit sa te avanti in prapastie stiind ca exista doua posibilitati: sa fii sau nu fericit?

inimi frante.

d1Da, stiu ca urmeaza ziua indragostitilor, dar sa ne gandim putin la cei ce sunt singuri, la cei care in acest moment citesc scrisorile de dragoste si le rup, pagina cu pagina. La cei ce isi citesc mesajele din telefon si dau “stergere”, la cei care plang si asculta pentru ultima data “melodia noastra”…
Fotografii cu voi doi, le privesti, erati atat de fericiti in ele. Iti amintesti fiecare cuvant soptit, iti amintesti fiecare gest. Pareau atunci vesnice. Iti amintesti cum v-ati cunoscut, cum te-a cucerit. Primul sarut, care devenea tot mai dornic, mai aprins. Prima excursie impreuna. Prima dimineata in bratele celuilalt. Orele care treceau atat de greu pana sa va intalniti si clipele ce zburau cand erati impreuna. Toate, toate s-au terminat. Intr-o zi, toate visele voastre s-au limitat la o cearta, la o floare adusa nu la timpul ei, la o gelozie neintemeiata, la o monotonie prematura. Intr-o zi sarutul n-a mai fost la fel, nici macar nu ti-a fost dor. Ai preferat sa iesi cu baietii sau cu fetele decat cu persoana care, cu ceva timp in urma, era totul pentru tine.
Ne indragostim usor. Construim repede o aura favorabila, frumoasa in jurul persoanei de langa noi, iar in momentul in care acea aura dispare, cand incepem sa cunoastem si defectele si calitatile, tindem sa inclinam balanta spre semnul cu minus. Ne indragostim usor. Iar in viteza cu care facem acest lucru, uitam sa si iubim. Pentru cei ce nu mai sunt “noi”, pentru cei care ziua de 14 februarie o sa fie una trista, plina de amintiri, de dor, de regrete, atat va zic: exista si Dragobetele 🙂 si nu o zic ironic.
Cateodata nu trebuie sa dam pagina, trebuie sa o rupem cu totul, iar odata cu ea, pozele, scrisorile, amintirile. Iubirea trebuie privita ca un anotimp: trece unul rece, vine altul, in care totul renaste.
Indragostiti-va,iubiti, iertati. Si cel mai important, invatati  sa ramaneti fideli: atat voua, atat persoanelor de langa voi, dar, mai ales, sentimentelor voastre.