Sa nu arunci, copile,
Painea pe jos nicicand!
Caci, undeva, departe
Plange-un copil flamand.
El cata-un colt de paine
Prin iarna-nfrigurat,
Si daca nu gaseste
Adoarme-nlacrimat.
Si-n somn, ce i s-arata?
Tu sa-ti inchipui poti?
Pamantul ca o paine-
C-ajunge pentru toti.

Timp de cateva zile m-a tot “bantuit” primul vers al poeziei. Nu reuseam sa mi-o amintesc in totalitate. Cred ca a fost printre primele poezii invatate la gradinita. Si nu am invatat-o din obligatie, ci pentru ca m-a cutremurat, copil fiind. N-am sa scriu despre copiii saraci, nici despre cei din Africa, nici despre cei din Romania, nici de oriunde. Cuvintele nu tin de foamne. Din pacate…