Eu nu-mi permit să pierd oamenii din viaţa mea, nu pot să nu cunosc oameni noi sau să nu-i redescopăr pe cei vechi. Aşa sunt eu, mă hrănesc cu starea lor de spirit, cu bucuriile lor, cu problemele lor, cu soluţiile lor, cu stilul lor vestimentar, cu felul lor de a fi.
Nu pot altfel, mă sufoc. Eu iubesc părinţii, şi pe ai mei, şi pe ai altora. Mă ataşez foarte repede de oameni şi, dacă am ocazia să cunosc familii, mă adoptez singură. Într-o perioadă, mama era geloasă. Mă apropiasem foarte tare de mama celei mai bune prietene, doar pentru că era mai zurlie la cap şi, pe atunci, credeam că e mai simplu să rezolvi probleme prin felul ei de a fi, decât prin felul calculat al mamei.
Nu-mi imaginez, din acest motiv, să am un soţ gelos care să nu-mi permită să ies cu prietenii mei, care să nu-mi înţeleagă felul de a fi şi să-l interpreteze greşit. Aş iubi, de un milion de ori mai mult, un om care mi-ar da libertatea de a face lucrurile în felul meu şi i-aş da, în schimb, toată încrederea şi fidelitatea de care are nevoie.
Eu nu-s pasăre de ţinut în colivie. Eu nu-s pasăre. Eu sunt un om care iubeşte oamenii, iar prin iubirea asta, îmi hrănesc eu-ul. Când nu mai am oameni în jurul meu, mă pierd şi-mi pierd şi sentimentele. Nu pot să fiu zburdalnică, nu pot să fiu veselă, nu pot să fiu optimistă, nu pot să scriu, nu pot să-mi imaginez şi nu pot să nu mai pot, pentru că am atâtea în felul în care m-au crescut părinţii şi în modul în care m-au educat experienţele, încât aş înnebuni dacă totul s-ar opri la o singură persoană.
Dacă vrei să mă schimbi, îndepărtează-mă de oameni. Asta însă, n-o să mă ţină aproape de tine, oricine n-ai fi tu…










N-am spus niciodata pana acum
Fiecare din noi a suferit sau a facut pe altcineva sa sufere din dragoste. Poate la urmatoarea relatie ne-am pus un scut si am afisat o masca tocmai din acest considerent, pentru a evita ceea ce multi numesc ” dragostea asta bat’o vina.” Ne-am obisnuit sa gandim sentimentele si uitam sa le simtim, traim prea mult pentru celalalt incat ajungem sa-l sufocam. Dorim ca intr-o relatie sa-l acaparam definitiv pe celalalt, sa-l schimbam dupa propriul plac, dar oare nu uitam ca nu asta ne-a cucerit? Ca tocmai felul lui/ei de a fi ne-a atras atentia? De ce sa-l ingradim in jurul casei noastre si sa nu-i dam libertatea de a calatori, de a vedea si restul lumii? A iubi nu inseamna a schimba pe celalalt, nici macar in bine. A iubi inseamna a-l accepta pe celalalt cu calitati si, mai ales, cu defectele pe care le are. Iar daca cuplul ajunge sa se iubeasca cu adevarat, schimbarile necesare vin de la sine, sau se lucreaza impreuna la ele, nici intr-un caz nu trebuie sa fie cineva care domina relatia. O relatie exista in primul rand pentru tine. Atunci cand te avanti in prapastie stii ca exista cele mai mari sanse sa mori, depinde de adancimea ei. Poti insa la fel de bine sa fii salvat prinzandu-te de un copacel crescut pe panta prapastiei. Asa e si intr-o relatie, nu stii de la inceput daca o sa suferi sau nu. Important e sa-ti asumi riscul, sa stii ca daca vei suferi, sa nu-ti para rau. O relatie exista pentru a fi fericit, nici intr-un caz pentru a face doar sacrificii pentru celalalt. O relatie trebuie sa faca doi oameni sa se simta bine, iar asta nu pentru prieteni, nu pentru parinti, nu pentru dragul de a avea o relatie. Esti pregatit sa te avanti in prapastie stiind ca exista doua posibilitati: sa fii sau nu fericit? 
