“-Mai tii minte urato, cand la liceu te luam de mana si tu roseai cand ne vedea profa de mate?…cand te asteptam joia sa iesi de la ultima ora si mergeam impreuna spre casa ta, casa aflata in cealalta parte a orasului decat casa mea, si, totusi, nu as fi conceput zi de joi fara sa te conduc, bine…pana la blocul vecin cu blocul tau, iti era frica sa nu ma vada ai tai si sa te certe.
Vineri nu reuseam sa ne vedem decat in pauza de la 10, cand…nebuna mica, chiuleai de la ora de informatica, imi spuneai ca oricum stii sa faci toate alea, povesteai pe un ton nervos, de parca scoala era singurul impediment in ceea ce priveste relatia noastra, sau na, ma rog, pe atunci da.
…imi placea sa ma joc cu parul tau si, imi placea la nebunie ca era natural, nu vopsit, cum il aveau majoritatea fetelor, ahhh, daca ai sti cat te apreciam pentru asta…pe tine insa, te enerva, ridicai putin nara nasucului si imi ziceai aproape nervoasa:-“stii cat de mult urasc asta, chiar nu te poti abtine?”…nu, nu puteam sa ma abtin si, acum, recunosc…imi placea si cum iti tremura nara. Azi nu am reusit sa ne vedem in pauza de la 10, e deja a treia vineri cand se intampla asta. Mi-ai zis ca nu mai poti chiuli, ca ai multe absente si toate numai din cauza mea. Imi pare rau, ai dreptate, ar fi trebuit sa fiu mai matur ca tine, mai serios…mai responsabil si sa nu te las sa fugi de la ore, dar crede-ma, fiecare clipa cu tine imi lua mintile, te doream numai pentru mine….azi nu ne vedem. Poate intr-o zi o sa-ti arat jurnalul sa vezi cat m-a durut lipsa ta, in fiecare vineri, a treia deja. Poate o sa razi de mine…Vedem atunci.”